FOTO/ Comori al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei: Cartele și bonuri de pâine, carne și ouă de la Cluj din perioada lui Ceaușescu

În preajma aniversării a peste 30 de ani de la prăbușirea regimului comunist din România, MNIT propune, prin intermediul documentelor din colecția sa, o călătorie în timp în perioada anilor 1980, când speranțele legate de construirea viitorului de aur comunist s-au năruit sub greutatea cotidiană a penuriei generalizate și a raționalizării bunurilor de larg consum.

Colecţia muzeului păstrează mărturii materiale ale acelei perioade și anume cartele și bonuri, pe baza cărora românii puteau să-și cumpere în cantitate limitată (sau raționalizată) alimentele de bază sau să-și alimenteze rezervorul mașinii.

Ele au ajuns în colecția MNIT în urma unor donații făcute după evenimentele din decembrie 1989, care au răsturnat regimul comunist.

”Perioada de relativă bunăstare a anilor 1970 a fost înlocuită în deceniul următor de o profundă criză economică. Ea s-a datorat eșecului politicii economice, care a continuat să susțină funcționarea unor întreprinderi gigantice aparținând ramurei industriei grele.

Aceste întreprinderi nu consumau doar cantități mari de materie primă din import (în special petrol), al cărei preț pe piața mondială explodase la sfârșitul anilor 1970, dar și produsele lor nu erau vandabile piața internațională. Mai mult, costul de vânzare al produselor industriale românești nu acoperea niciodată cheltuilile de producție”, a declarat muzeograful MNIT, Manuela Marin.

Potrivit acesteia, conducerea Partidului Comunist Român a refuzat să inițieze o reformă radicală a economiei românești și a preferat ca populația să suporte consecințele penuriei de materii prime.

Ca urmare, prețurile la benzină, energie electrică, gaze naturale au crescut semnificativ pentru consumatorii casnici. Consumul de benzină a fost restricționat: fiecare conducător auto avea dreptul pe bază de tichet la 17 litri pe benzină pe lună și își câștiga acest drept după ce stătea ore întregi la cozile care se formau în fața stațiilor PECO.

”Totodată, regimul a impus și măsuri care limitau circulația automobilelor personale la sfârșit de săptămână: în funcție de numărul de înmatriculare, par sau impar, mașinile puteau circula alternativ din două în două duminici. Raționalizarea consumului a vizat și gazele naturale, energia electrică sau agentul termic.

Pentru cei care locuiau în blocuri, presiunea redusă sau întreruperea livrării gazului metan împiedica desfășurarea celor mai banale activități casnice, cum ar fi gătitul. Întreruperea energiei electrice i-a determinat pe români să folosească în lungile seri de iarnă lumânarea sau nelipsita lampa cu gaz”, a explicat muzeograful clujean.

Situația populației s-a înrăutățit și mai mult odată cu decizia guvernului de a plăti integral datoria externă a țării. Cum produsele industriale românești nu își prea găseau piețe de desfacere dincolo de granițele naționale, pentru a-și spori rezervele de valută forte, regimul comunist a decis să crească exporturile de produse agricole, în paralel cu reducerea drastică a importurilor.

Astfel, a fost introdusă raționalizarea alimentelor de bază (cum ar fi pâine, ulei, zahăr, produse lactate sau carne) sau a bunurilor de uz casnic sau personal (pastă de dinți, săpun, șampon, detergenți) pentru prima dată după încheierea celui de Al Doilea Război Mondial.

În anii 1980, aceste produse de strictă necesitate putea fi achiziționate doar pe bază de cartelă și doar într-o cantitate limitată stabilită, în mod cinic, de către regimul comunist pe baza Programului de alimentație științifică a populației.

”Publicat în 1982, documentul oferea o justificare pseudo-științifică a măsurilor de raționalizarea drastică a consumului alimentar al populației. Raționalizarea nu însemna, însă, că bunurile erau accesibile consumatorilor români. Dimpotrivă, ele se găseau în cantități limitate și puteau fi achiziționate fie <<pe sub mână>>, apelând la cunoștințe și relații, fie în urma unei umilitoare experiențe, cea a statului la coadă ore în șir. Coada pentru procurarea alimentelor a devenit preocuparea principală a tuturor românilor și care mobiliza pe toți membrii familiei: bunicii și copii se așezau de dimineață la coadă dacă <<se băga>> ceva la alimentara sau magazinele de cartier, iar după-amiaza locul lor era luat de părinții care își încheiau programul de muncă”, a precizat Manuela Marin.

Aceasta a subliniat că o altă mare provocare erau pregătirea meselor zilnice sau chiar a celor festive pentru că penuria de alimente punea la grea încercare imaginația gospodinelor, care se vedea obligate să improvizeze feluri de mâncare cu ce nu aveau la dispoziție.

”Frații Petreuș”, la mare căutare, dar nu pentru cântare

Vedetele meselor românilor au devenit ”adidașii” sau ”frații Petreuș” – adică picioare de porc sau doi pui într-o pungă, sau mult hulitul salam cu soia.

”Dacă a înflorit ceva în această perioadă au fost bancurile politice care făceau, mai ales, haz de problemele românilor. La întrebarea clasică <<Ce-a fost mai înainte: oul sau găina?>>, răspunsul invariabil era: <<Mai înainte au fost de toate>>. Și dacă coada reprezenta <<alinierea clasei muncitoare la politica înțeleaptă a partidului>>, socialismul era comparat cu <<un vapor: pe vreme bună toată lumea este fericită; pe vreme rea toți vomită, dar nici unul nu coboară>>. Românii însă au <<coborât>> în decembrie 1989”, a mai spus muzeograful MNIT.

Dacă vreți să aflați mai multe despre evenimentele care dus la căderea regimului comunist din România și ați ratat expoziția Cluj 1989. 21.12, MNIT vă invită la un tur vitual al acesteia la https://mnit.ro/turvirtual/.