Connect with us

EVENIMENT

FOTO/ Clujeni, veniți pe strada POTAISSA. Va fi plină de FLORI. Cea mai frumoasă stradă din Cluj-Napoca revine la viață

Publicat


Producători din întreaga țară vor fi prezenți în centrul Clujului cu flori de sezon, arbuști, cactuși sau plante suculente la Piața de flori de pe strada Potaissa, deschisă în perioada 23-25 iulie. Nu vor lipsi nici plantele aromatice, care aduc o savoare aparte preparatelor culinare. De asemenea, clujenii vor găsi pe strada Potaissa cele mai frumoase idei pentru amenajarea grădinii sau chiar a balconului, inclusiv mobilier special și produse ceramice. 

Totodată, cu ajutorul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la București, pe Strada Potaissa ajunge în premieră arhitectul peisagist Victor Dijkshoorn, care va susține un workshop special plecând de la eforturile deja realizate de asociația Daisler înspre transformarea permanentă a străzii și va lua în discuție tipologii similare întâlnite în Vest care s-au soldat cu soluții permanente.

La discuții vor participa și membri ai Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania, dar și reprezentanți ai Asociației Peisagiștilor din România – Filiala Nord-Vest.

Momente muzicale

📷 Marius Mariș ◘ https://komiti.media

Din programul evenimentului nu vor lipsi nici momentele muzicale, iar vizitatorii se vor putea fotografia în cele mai inedite spații, pregătite special pentru ei, toate urmând să fie anunțate la momentul potrivit.

“Strada Potaissa e un loc de care ne-am îndrăgostit. Ne dorim să o vedem vie, reabilitată, trăindu-și zilele de glorie ca una dintre cele mai frumoase străzi ale orașului și ale țării, de ce nu? Pentru asta revenim în fața voastră an de an, pentru asta vă cerem sprijinul și ajutorul, an de an”, spune Andi Daiszler, inițiatorul Străzii Potaissa.

Instalația ”Mi-e dor de tine”

Proiectul, inspirat de seria de evenimente street delivery, vrea pună în valoare strada uitată de lângă zidul cetății, pentru a testa reacția publicului la diverse modalități de transformare a zonei, în speranța că într-o zi acest lucru se va întâmpla definitiv.

De la eveniment nu va lipsi nici celebra instalație Mi-e Dor de Tine, care va fi poziționată încă o dată deasupra intrării pe Strada Potaissa, dar tot aici va poposi încă o instalație surpriză.

Piața de flori altfel va funcționa după orarul 10-22, iar accesul la eveniment va fi permis tuturor celor vaccinați complet împotriva virusului SARS-COV 2 de cel puțin 10 zile ori tuturor celor care prezintă rezultatul negativ la un test de prezență COVID-19, potrivit normelor în vigoare. Accesul este gratuit, dar supus reglementărilor în vigoare, în conformitate cu legea.

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Plafon majorat pentru transport public gratuit pentru pensionarii din Cluj-Napoca

Publicat

Primăria municipiului Cluj-Napoca menține gratuitatea la transportul public pentru seniori. A fost aprobată majorarea plafoanelor de venit, astfel încât facilitățile să nu fie afectate de creșterile pensiilor.

Consiliul local Cluj-Napoca a adoptat luni, după o consultare publică, majorarea plafoanelor de venit pentrumenținerea gratuității la transportul public pentru seniori și alte categorii speciale de cetățeni.

Plafon majorat pentru abonamentele gratuite

Astfel, plafonul maxim de venit a fost majorat de la 2900 de lei la 3600 de lei pentru abonamente pe toate liniile. De asemenea, a crescut plafonul pentru veniturile cuprinse între 3601 și 4500 de lei (anterior 2900-3200 de lei) pentru abonamente pe o singură linie.

„Primăria Municipiului Cluj-Napoca asigură în continuare gratuitate la transportul în comun pentru pentru persoane vârstnice, revoluționari, veterani și văduve de război și urmași ai eroilor martiri. În ultima ședință a Consiliului local și în urma consultării publice a fost aprobată propunerea de majorare a plafoanelor pentru facilități la transportul în comun, după cum urmează:

– pentru abonamente pe toate liniile – majorare de la 2900 lei la 3600 lei

– pentru abonamente pe o singură linie –  majorare pentru persoanele cu pensiile cuprinse între 2900 – 3200 lei la 3601- 4500 lei”, a anunțat primarul Emil Boc.

Gratuitate pe totate liniile pentru seniorii peste 70 de ani

Persoanele cu vârsta peste 70 de ani beneficiază de gratuitate pe toate liniile de transport, indiferent de venituri. În afara seniorilor, gratuitatea la transportul public se menține pentru revoluționari, veterani și văduve de război și urmașii eroilor martiri.

„Astfel, persoanele cu vârsta de peste 70 de ani au gratuitate pe toate liniile de transport din Cluj-Napoca, indiferent de venit. Seniorii cu venit de până la 3600 de lei beneficiază de abonament gratuit pe toate liniile de transport, iar cei cu venituri cuprinse între 3601 și 4500 beneficiază de abonament gratuit pe o singură linie”, a mai arătat Boc.

Citește mai departe

EVENIMENT

Se întrerupe furnizarea CURENTULUI în anumite localități din Cluj. Vezi când și unde

Publicat

stalp

Distribuție Energie Electrică anunță că, din cauza unor lucrări, se întrerupe furnizarea energiei electrice în unele localități din jud. Cluj, astfel:

Adresa:

CLUJ-NAPOCA, Strada C-TIN DAICOVICI
CLUJ-NAPOCA, Strada CHINEZU PAUL
CLUJ-NAPOCA, Strada CLEMENCEAU GEORGES
CLUJ-NAPOCA, Strada FULICEA VIRGIL
CLUJ-NAPOCA, Strada PETROVICI OCTAVIAN

Interval: 05/12/2024 09:00 – 05/12/2024 13:00

Se întrerupe furnizarea CURENTULUI în anumite localități din Cluj. Vezi când și unde

Adresa:

FLORESTI, Strada ABATORULUI integral
FLORESTI, Strada CETATII 1-42
FLORESTI, Strada MUNCITORILOR integral
FLORESTI, Strada POLIGONULUI integral
FLORESTI, Strada PROFESOR IOAN RUS 1-81
FLORESTI, Strada TĂUȚIULUI 1-23 ; 2-66

Interval: 04/12/2024 09:00 – 04/12/2024 15:00

Citește mai departe

EVENIMENT

Minor de 13 ani, dispărut dintr-un centru de plasament din Cluj-Napoca

Publicat

Un adolescent de 13 ani a dispărut dintr-un centru de plasament din Cluj-Napoca, marți seară. Poliția solicită ajutorul cetățenilor pentru a îl găsi.

La data de 3 decembrie, în jurul orei 19.50, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că în aceeași zi, în jurul orei 19.30, minorul LINGURAR FERNANDO, în vârstă de 13 ani, a plecat voluntar dintr-un centru de plasament situat în municipiu, iar până în prezent nu a mai revenit.

SEMNALMENTE: Înălțime aproximativă – 1,70 m, greutate aproximativă 50 de kg, ochii căprui, părul negru.

În momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu pantaloni de blugi de culoare închisă, geaca de culoare gri și pantofi sport de culoare neagră.

„Persoanele care pot furniza orice informaţii despre minor, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!”, a transmis IPJ Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Mașină cu roțile în sus, în Vâlcele. Șoferul era beat la volan

Publicat

Un accident rutier a avut loc marți seară în localitatea Vâlcele. O mașină la volanul căreia se afla un bărbat beat a acroșat un parapet și s-a răsturnat pe partea carosabilă.

Marți, 3 decembrie 2024, în jurul orei 20:30, un accident rutier a avut loc în localitatea Vâlcele, județul Cluj. Un bărbat de 56 de ani, care conducea un autoturism în direcția municipiului Turda, a acroșat un parapet și s-a răsturnat pe partea carosabilă.

„La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 20.30, a fost înregistrat un accident rutier în localitatea Vâlcele. Conform primelor cercetări a reieșit că, un bărbat, de 56 de ani, care circula cu autoturismul înspre municipiul Turda, ar fi acroșat un parapet, ulterior răsturnându-se pe partea carosabilă”, a transmis IPJ Cluj.

Șoferul era beat

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. La testarea cu aparatul etilotest, șoferul a înregistrat o alcoolemie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultându-i o alcoolemie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influeța alcoolului”, a mai arătat IPJ Cluj.

Sursa foto+video: Facebook/Ești din Feleac dacă

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax