În 2019, Papa Francisc a vizitat România şi, printre altele, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, a beatificat 7 episcopi români. Principalul personaj căruia i se datorează vizita Papei în România a fost ambasadorul României la Vatican, clujeanul Liviu Petru Zăpârţan.
Cum a fost convins Papa Francisc să viziteze România
El a vorbit, pentru Cluj24, despre cum a reuşit să-l convingă pe Papa Francisc să viziteze România.
„A fost o muncă de ani de zile, fiindcă de la prezentarea scrisorilor de acreditare în 2016, acesta a fost mesajul constant pe care i l-am transmis şi pe care a trebuit să-l îmbrac în funcţie de evoluţia evenimentelor de pe continent şi din lume.
Primul argument a fost acesta: Sante Padre, vă aşteptăm în România la 100 de ani de la constituirea statului naţional unitar român. Pe parcurs mi-am dat seama că acest mesaj este limitativ, este îngust. Şi ce dacă aţi făcut statul, tot trebuia să-l faceţi. Şi atunci am schimbat argumentaţia şi am spus că avem nevoie de prezenţa lui în România pentru confirmarea conţinutului relaţiilor noastre, pentru un sprijin moral pe care îl aşteptăm din partea lui şi care, sigur, trebuie să se întindă pe deceniile care urmează. Şi aici a fost un picuţ mai receptiv”, a spus Liviu Petru Zăpârţan.
Papa Francisc: Aşa sunteţi voi, românii
El povesteşte şi cum îi vedea Papa Francisc pe români.
„Am marea satisfacţie să vă spun astăzi că un an şi jumătate înainte de anunţul oficial al vizitei, mi-a spus într-o discuţie privată: vin la voi, am aflat atâtea lucruri frumoase despre voi. Şi m-am bucurat să-l aud, în timp ce-l conduceam de la Blaj spre Sibiu, să-l aud spunându-mi: acuma înţeleg mult din felul vostru, al românilor, de a fi precum colinele calme ale Blajului. Aşa sunteţi şi voi, precum e natura voastră. Îmbucurător, nu? să spună Papa aşa un lucru frumos”, a mai spus Liviu Petru Zăpârţan.
Papa Francisc, printre marile personalităţi ale lumii
Diplomatul clujean a spus şi câteva cuvinte prin care îl caracterizeză pe Papa Francisc.
„Asta nu este singura carte pe care i-am consacrat-o, în bună măsură şi lui. Am mai publicat o lucrare, tot la editura aceasta, despre reflexiile lui filosofice, care sunt impresionante. În mintea mea este una dintre cele mai mari personalităţi ale lumii contemporane, o deschidere spre toate problemele care frământă omenirea, cu accent pus pe mulţimi, pe cei săraci, pe cei nevoişi, pe cei bolnavi, cu o aproape obstinată atitudine împotriva războiului, pe care îl consideră una dintre marile nenorociri ale lumii.
Cu o deschidere spre problemele ecologice, cu o deschidere spre problemele naţionale, această febră identitară care a cuprins şi se răspândeşte în rândul popoarelor lumii de astăzi, care nu sunt întâmplătoare -oamenii îşi caută rădăcinile. El are o propoziţie extrem de frumoasă: mergeţi şi învăţaţi limba bunicii voastre, mergeţi până la dialect, fiindcă dialectul e plin de culoare, are savoarea pământului natal”, a menţionat Liviu Petru Zăpârţan.
100 de ani de relaţii diplomatice România-Vatican
Fostul ambasador al României la Vatican, prof dr Liviu Petru Zăpârţan, a a susţinut, luni seară, la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca conferința „Relațiile diplomatice România – Vatican. Conferinţa a fost urmată de lansarea volumului : „Romania – Santa Sede: 100 anni di relazioni diplomatiche”, ediție îngrijită de Liviu-Petru Zăpârțan şi apărut la Editura „Şcoala Ardeleană”, sub egida Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta și a Academiei Române.
„Pot să spun că, în calitatea pe care am avut-o, de ambasador pe lângă Sfântul Scaun, am simţit direct pulsul evoluţiei relaţiilor dintre România şi Vatican şi le pot caracteriza ca foarte bune. Adică, toate iniţiativele pe care le-am avut legate de colaborarea bilaterală au găsit un ecou extrem de favorabil, de prietensc în mediile vaticane. Şi ast se referă la schimburile profesionale, să zic aşa, între Vatican şi bisericile catolice din România, se referă la schimburile de studenţi -avem sute de studenţi în universităţile vaticane, ceea ce este îmbucurător-, avem schimburi culturale deosebite. Toate la un loc dau un semn bun calitativ despre relaţiile dintre România şi Vatican”, a spus Liviu Petru Zăpârţan.
Printre vorbitori s-a numărat şi fostul negociator şefal României cu UE, Vasile Pușcaș.
„Este o carte conscrată aniversării a 100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Vatican. Stablirea acestor relaţii a fost un moment semnificativ, chiar pentru scena internaţională, europeană în orice caz. Şi a fost rezultatul întâlnirii a două interese. Al României, care era proaspăt stat naţional unitar. Şi al Vaticanului, care, după război îşi dorea o capacitate sporită de influenţare a opiniei publice. Aşa s-a întâmplat că cele două părţi şi-au stabilit relaţiile diplomatice”, a spus Liviu Petru Zăpârţan despre cartea sa.
Ioan Bolovan: Relaţiile dintre România şi Vatican au fost sinuoase
Istoricul clujean Ioan Bolovan, profesor universitar, directorul Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române a spus şi el câteva cuvinte despre carte şi despre ralaţiile diplomatice dintre România şi Vatican.
„Lucrarea Excelenţie sale prof. univ. dr. Liviu Zăpârţan, ambasador al României pentru multe mandate şi pentru mulţi ani în capitale foarte importante din Europa este o lucrare de referinţă. În primul rând, încorporează şi o experienţă personală bogată în misiuni diplomatice la cel mai înalt nivel, îndeplinite cu succes. În al doilea rând, pentru că pune în lumină, prin contribuţiile multor personalităţi, acest trecut destul de sinuos al relaţiilor diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun.
Spun sinuos, pentru că, să nu uită, imediat după unire, unele măsuri pe care le-a luat statul român de unificare administrativă, legislativă, de reglare a problemelor proprietăţii, de despăgubiri pentru cei care au părăsit Transilvania după Marea Unire, au generat inevitabil tensiuni şi cu Sfântul Scaun. Dar aceste relaţii, timp de un secol, au cunoscut şi ameliorări, cel puţin după 1990 au ajuns la un nivel la care nu au mai fost până atunci”, a precizat prof dr Ioan Bolovan.
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
1 Comentariu
1 Comentariu
Vasile Dancu
februarie 13, 2024 la 10:04 pm
Bine, bine, a venit în Romania, a fost în patru locații, dar de ce nu a venit la Cluj Napoca, unde a fost invitat la sfințirea catedralei din P-ta Cipariu? Răspuns: un jurnalist de la Radio Cluj a scris Papei și i-au trimis un articol din Gazeta de Cluj, cu cele 84 de comentarii negative, la adresa episcopului Crihalmeanu și mai ales a vicarului general Todea Vasile Mihai, cel care a durat casa unei bătrâne de 88 de ani. Casa i-au fost restituita doar înainte de venirea Papei cu o săptămână. Vasile Luca i-au transmis episcopului că se va înscrie în audiență cu problema doamnei Câmpean Valeria. Ce nu a fost rezolvat in 9 ani de procese s-au rezolvat in 3 zile, de frica. Doar așa a reușit bunicuța să își recupereze casa cu ajutorul acestui jurnalist Luca. Papa a spus, atunci când i s-au făcut propuneri că nu poate merge la Cluj, un oraș unde sunt atâtea probleme. Vicarul Todea a fost dat afara , prin decizia Papei iar acum lucrează la Primăria Vultureni. Todea visa să ajungă episcop.
Vasile Dancu
februarie 13, 2024 la 10:04 pm
Bine, bine, a venit în Romania, a fost în patru locații, dar de ce nu a venit la Cluj Napoca, unde a fost invitat la sfințirea catedralei din P-ta Cipariu? Răspuns: un jurnalist de la Radio Cluj a scris Papei și i-au trimis un articol din Gazeta de Cluj, cu cele 84 de comentarii negative, la adresa episcopului Crihalmeanu și mai ales a vicarului general Todea Vasile Mihai, cel care a durat casa unei bătrâne de 88 de ani. Casa i-au fost restituita doar înainte de venirea Papei cu o săptămână. Vasile Luca i-au transmis episcopului că se va înscrie în audiență cu problema doamnei Câmpean Valeria. Ce nu a fost rezolvat in 9 ani de procese s-au rezolvat in 3 zile, de frica. Doar așa a reușit bunicuța să își recupereze casa cu ajutorul acestui jurnalist Luca. Papa a spus, atunci când i s-au făcut propuneri că nu poate merge la Cluj, un oraș unde sunt atâtea probleme. Vicarul Todea a fost dat afara , prin decizia Papei iar acum lucrează la Primăria Vultureni. Todea visa să ajungă episcop.