EVENIMENT
FOTO. Business a la Cluj. Nicoleta Samoilă (antreprenor): Mi-am propus să hrănesc SĂNĂTOS și am reușit

Cineva spunea odată că mâncarea pe care o consumi poate fi fie cea mai sigură și mai puternică formă de medicament, fie cea mai lentă formă de otravă. „Cei care cred că nu au timp pentru o alimentație sănătoasă, mai devreme sau mai târziu vor trebui să găsească timp pentru boală”, a completat Edward Stanley. Nicoleta Samoilă este una dintre acele persoane care crede cu tărie că omul este ceea ce mănâncă.
Îndemnul „Mănâncă, roagă-te, iubește” îi este aplicabil Nicoletei până într-un punct. Partea cu „mănâncă” o dă altora, Rugăciunile și iubirea față de cel pe care-l hrănește o caracterizează.
FOTO. Business a la Cluj. Nicoleta Samoilă (antreprenor): Mi-am propus să hrănesc SĂNĂTOS și am reușit
S-a născut în Cluj, este „o corcitură veritabilă dintre un ardelean cu o olteancă, la rândul ei dintr-o mamă olteancă și tată moldovean de dincolo de Prut”, după cum se caracterizează Nicoleta. A terminat liceul de filologie Ady-Șincai, la acea vreme. Apoi a urmat cursurile facultății de comunicare și PR din cadrul UBB Cluj. „M-am lăsat de două facultăți, una de drept, în anul 1 pentru că aveam nevoie de bani și a trebuit să lucrez, și una de turism. Am urmat tot felul de cursuri, pe comunicare, marketing, vânzări, tehnici de negociere, cam tot ce cuprindea buna dezvoltare a abilităților mele de vânzare”, spune Nicoleta.
Primul ei loc de muncă a fost la un cazino, în 1993. La vârsta de 18 ani s-a făcut crupier. „Le-a plăcut de mine că eram tupeistă, că habar n-aveam cu ce se mănâncă job-ul ăsta”, spune, râzând, Nicoleta. „În acea perioadă nu m-am mai dus la cursuri deloc. Ajungeam dimineața la 5 acasă, dormeam două ore după care plecam spre școală dar nu mai ajungeam. Ieșeam cu colegii la o cafea, din astea… Prin iunie 1994, mă-ntreabă tata câte bobițe am pe toamnă? Nu cunoșteam expresia așa că i-am zis că n-am niciuna. Până la urmă a aflat că n-am fost la școală și s-a generat o criză în familie, ai mei fiind cadre didactice”, mărturisește Nicoleta.
A început să facă „bișniță” cu bujii, cu Carpați fără, cu articole din Turcia, „N-am făcut avere, îmi trebuiau bani de buzunar”, spune Nicoleta.
„De la betoane la iluzii am vândut orice”
A ajuns să vândă mortare uscate, faianță și gresie, gleturi, cu TIR-urile, la o fabrică din Turda. După 9 luni s-a apucat de croitorie și-și vindea creațiile la magazine din Sora.
Apoi a ajuns în Asigurări. Vorba ei, de la betoane la iluzii a vândut orice. După trei luni a ajuns cel mai bun agent de vânzări. S-a plictisit repede. A ajuns la Raiffeisen unde a vândut carduri. Apoi a urmat OTP. „Am ajuns să vând credite bancare pentru aproape toate băncile din Cluj, imobiliare, de nevoi personale, nu conta. Așa am ajuns să vând și apartamente. De la dezvoltatorii imobiliari nu luam comisioane sub formă de bani ci metri pătrați construiți la preț de execuție. Din zece clienți făceam un apartament”, spune Nicoleta.
A venit criza, creditările s-au dus în cap, așa că Nicoleta și-a luat 10 ani sabatici. „Am stat acasă cu mine și-am făcut o introspecție. Sunt o persoană foarte credincioasă și mă rugam zilnic la Dumnezeu să-mi arate o cale, să-mi dea ceva să fac cu bucurie. Am așteptat niște semne. Or fi fost ele dar nu m-am prins eu. Așa că m-am rugat pentru un om care să mă ia de mână și să-mi arate calea de urmat. Și așa a fost. Un văr m-a luat de mână și m-a dus să-mi iau 10.000 de euro nerambursabili, bani care se acordau tinerilor care-și porneau o afacere. Cercetând problema, am aflat de start-up, unde era vorba de 44.000 de euro. Am luat la mână codurile CAEN și văd acolo trei coduri cu mâncare, fabricarea mâncării. Am aplicat și am câștigat. Asta era în 2017”, spune Nicoleta.
Cu ideea de business în cap dar neconturată suficient, Nicoleta a început să caute un spațiu. „Mă tenta zona Iulius Mall, nu mă-ntreba de ce… O agenție imobiliară mi-a arătat acolo ceva spațiu însă nu mă vedeam în acel loc. Voiam să fac catering. În noaptea după ce am renunțat la colaborarea cu agenția, m-am visat alături de duhovnicul meu în spațiul de lângă Iulius. El îmi arăta o direcție opusă acestuia și-mi spunea: Acesta e spațiul tău! M-am uitat spre ceea ce-mi arăta el, un spațiu pușcat, scorojit, vai mama lui. Nu se poate să fie ăsta, mi-am zis. Când m-am trezit, deschid OLX și primul spațiu care-mi apare e cel visat de mine. Am sunat și-am tras o fugă să-l văd. Am știut că este al meu. Corespundea întocmai necesităților mele. L-am și luat, fără să mă intereseze prețul”, spune, zâmbind, Nicoleta.
„La început a decis să meargă pe meniu tradițional”
A început amenajarea acestuia. Între timp i-a sosit și aparatura din Italia, nu chinezării: aragaze profesionale, a început cu 8 ochiuri, acum are 18, un cuptor cu 10 tăvi superprofesional, care gătește de la temperaturi foarte joase la foarte înalte, cu gătire pe timp de noapte, are rețete introduse în el, cu istoria și proveniența preparatului, ingredientele, procedura de preparare și poza finală. „Bucătarii sunt mai reticenți la așa ceva, ei știu singuri ce să facă”, zice Nicoleta. Mai avea grill, friteuză, frigidere, congelatoare, mese reci.
La început a decis să meargă pe meniu tradițional. „Toată viața mea am citit despre nutriție, având un tub digestiv mai cu personalitate și asta m-a ajutat. Am început să citesc despre trenduri în bucătărie, mâncarea tradițională reinterpretată, am renunțat la grăsimile în exces. M-am orientat cu predilecție spre familiile cu copii mici, când mamele sunt extenuate și nu au timp de gătit, chiar în perioada în care începe diversificarea. În formularul de comandă, clientul avea posibilitatea să-și personalizeze mâncarea. Dacă de exemplu aveam comandă de 8 porții de ciorbă, nu făceam o oală mare, făceam exact cât era pe comandă. Aveam grijă ca omul să primească tot ceea ce ar trebui să includă produsul din punct de vedere cantitativ”, spune Nicoleta Samoilă.
„Mâncare Nicoletei trebuie gustată”
Încet, a început să-și formeze o piață de desfacere. Din gură-n gură, de la mămici la alte mămici, au aflat și creșele și grădinițele. Acestea i-au intrat rapid în portofoliul de clienți. „Pe de altă parte, prin cercul de prieteni s-a dus vestea că Nicoleta face papa bun și sănătos. Am gătit o masă de revelion la cererea lor și de-atunci mi-am adăugat la mapă și alt gen de clienți, corporatiștii. Încet, am ajuns să fac și evenimente, mi-am diversificat paleta de produse, am ajuns la nivelul la care delegația Casei Regale a Angliei a mâncat ceea ce am gătit eu și când a revenit la Cluj m-a solicitat tot pe mine”, spune Nicoleta.
Mâncare Nicoletei trebuie gustată. Nu ține cu povești. În urma unui interviu pe care l-a dat în revista „Cariere” a ZF, s-a trezit că mai multe restaurante i-au preluat cu copy-paste ideile și rețetele. „M-am bucurat că metoda mea a prins însă m-am întristat când am văzut că mi se întorc clienții după ce s-au perindat și pe la ei, ceea ce însemna că ceva n-au făcut bine aceia care m-au copiat. Le lipsea calitatea iar eu îmi doresc ca un lucru bine făcut să se propage. Cred în puterea binelui sporit și în energia lui. Scopul meu nu sunt doar banii. Mi-am propus să hrănesc sănătos și am reușit”, mai spune Nicoleta.
De 6 ani de zile, Nicoleta n-a terminat de citit o carte de beletristică. „Am citit doar despre tehnici de gătire, rețete pe care le adaptez pentru clienții mei, i-am urmărit pe marii bucătari și am încercat să le reproduc rețetele cât mai fidel.”
Cireașa de pe tort a fost laboratorul de patiserie. „Căutam un patiser ca să-mi facă niște deserturi care să meargă la o cafea. În urma unui anunț s-a prezentat un ditai maestrul patiser. I-am promis un spațiu generos pentru laborator și așa am ajuns să am produse de patiserie care respectă rețetele clasice franțuzești, adică la mine un croissant chiar se face în 25 de ore.”, spune Nicoleta.
La firmă are 7 angajați, dintre care 2 șoferi, un maestru patiser, 2 bucătari și 2 ajutori de bucătar.
„Vreau să mă mut în rural”
Sunt pregătiți clujenii să mănânce sănătos? „Din ce în ce mai puțini, din păcate… Ar fi pregătiți dacă li s-ar da opțiunea de a mânca sănătos mai des. E, însă, ca la televizor: ni se livrează programe de rahat, aia consumăm. Primește mâncare nesănătoasă, aia mănâncă”, spune cu amărăciune Nicoleta.
Nico se bazează pe producători locali care-i furnizează tot timpul produse proaspete: „Până și carnea o iau de la unii care cresc animalele în cel mai bio mod posibil. Au inclusiv un laborator al DSV-ului în abatorul propriu. Am și furnizor de murături. Înainte puneam eu, dar nu mai am loc”.
Am întrebat-o cum își vede afacerea peste câțiva ani iar răspunsul m-a surprins: „Vreau să mă mut în rural. Mai intenționez să lucrez doi-trei ani după care vreau să mă sui într-un vârf de munte și să mă uit cum crește iarba. O să-mi vând businessul și-o să-mi văd de viață. Eu n-am concurență. Locul meu este doar al meu și nu mi-l poate lua nimeni”, spune Nicoleta.
„A mânca este o necesitate, dar a mânca inteligent este o artă”, spunea La Rochefoucald. La asta însă mai trebuie să lucrăm…
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


În săptămâna Paștelui, temperaturile medii cresc în aproape toată țara. În săptămâna următoare, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale, informează marți ANM.
Săptămâna 14.04.2025 – 21.04.2025
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în vestice, nordice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cum va fi VREMEA în următoarele 4 săptămâni. Temperaturi PESTE cele normale
Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în jumătatea estică a teritoriului.
Săptămâna 21.04.2025 – 28.04.2025
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile nordice.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali.
Săptămâna 28.04.2025 – 05.05.2025
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 05.05.2025 – 12.05.2025
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
ECONOMIE
Delgaz Grid: Investiții record la Cluj anul trecut, de circa 64 milioane de lei, în rețelele de gaz

Compania Delgaz Grid anunță că anul trecut a înregistrat investiții record, de circa 64 milioane de lei, în rețelele de gaz din județul Cluj.
Rețeaua a fost modernizată pe o lungime de aproximativ 64 km, preponderent în localitățile Baciu, Florești și Gilău;
Investițiile au ca obiectiv creșterea performanței rețelelor și, implicit, servicii mai bune și mai sigure;
Delgaz Grid, compania de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice din cadrul Grupului E.ON în România, a finalizat anul trecut în județul Cluj 15 proiecte de investiții, valoarea totală a acestora fiind de circa 64 milioane lei (13 milioane euro).
Peste 60 milioane de lei (circa 12 milioane euro) a fost valoarea proiectelor care au urmărit modernizarea a 64 km din rețeaua de gaz a județului, alte 3 milioane de lei (peste 600.000 de euro) fiind alocate pentru extinderea sistemului de distribuție local cu peste 9 km.
Modernizarea rețelei de gaz
Cele mai importante lucrări de investiții au vizat modernizarea rețelei de gaz din zona metropolitană Cluj, localitățile: Gilău (19 km), Baciu (13,5 km) și Florești (peste 7 km), respectiv, municipiul Cluj-Napoca (peste 10 km).
Pentru a crește performanța rețelelor și a oferi servicii mai bune și mai sigure, investițiile continuă și în 2025, în județul Cluj fiind planificate lucrări de modernizare a rețelei de gaz în municipiile Turda, Dej, Cluj-Napoca și localitățile Cheia și Mărtinești.
Alte investiții
În anul 2024, Delgaz Grid a investit în distribuția de gaze naturale din județele aflate în zona de activitate peste 356 milioane de lei (72 milioane euro), fiind modernizați în total 365 km de conducte și branșamente gaz. Rețeaua de distribuție a fost extinsă cu 459 km, fiind racordați aproape 35.000 de noi consumatori. Totodată, în parteneriat cu autoritățile locale, au fost înființate distribuții de gaze naturale în 10 localități din județele Iași, Bacău, Arad și Sibiu, pe o lungime care însumează 68 km, în urma unor investiții totale de aproximativ 16,5 milioane lei.
Au fost modernizate 12 stații de reglare-măsurare a gazelor naturale în județele Bacău, Cluj, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare și Timiș care au dus la îmbunătățirea calității serviciului de distribuţie pentru consumatorii din zonele deservite.
Pentru anul în curs sunt prevăzute investiţii de peste 560 milioane de lei (111 milioane euro). Vor fi modernizate conducte şi branșamente de gaze naturale pe o lungime de 450 km. Totodată, pentru îmbunătățirea calității serviciului, vor fi modernizate 14 stații de reglare-măsurare. Dezvoltarea sistemului de distribuție a gazelor naturale și racordarea noilor consumatori reprezintă o altă prioritate, pentru anul acesta fiind prevăzute fonduri pentru extinderea rețelei cu peste 140 km.
Despre Delgaz Grid
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 26.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de circa 82.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, care deservesc 3,6 milioane de clienți.
De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,4 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,8 miliarde de euro.

Cu ocazia sărbătorilor de Paște, marile supermarketuri își adaptează programul. Cei ce doresc să facă aprovizionarea sunt rugați s-o facă din timp.
Magazinele vor avea ore de lucru reduse sau vor fi închise în zilele de 20 și 21 aprilie.
Ce PROGRAM au supermarketurile de Paște
În Vinerea Mare, magazinele își scurtează programul de lucru față de restul săptămânii.
În Duminica Paștelui, cele mai multe supermarketuri vor fi închise. Anumite locații pot avea program redus sau pot păstra deschise secțiuni esențiale, cum ar fi lactatele, panificația sau băuturile.
LIDL
Magazinele Lidl vor lucra după un program special în perioada 19 – 21 aprilie.
Sâmbătă, 19 aprilie, magazinele vor funcționa între orele 07:00 – 18:00.
Duminică, 20 aprilie, în prima zi de Paște, toate locațiile vor fi închise.
Luni, 21 aprilie, Lidl va închide magazinele, oferind o zi liberă suplimentară angajaților.
AUCHAN
Sâmbătă, 19 aprilie, cele 24 de magazine Auchan vor fi deschise între orele 07:00 și 18:00.
Duminică, 20 aprilie, toate locațiile din rețea vor fi închise.
Luni, 21 aprilie, acestea vor funcționa între orele 10:00 și 22:00.
În celelalte zile, magazinele vor avea program normal, între orele 07:00 – 22:00.
KAUFLAND
În perioada 14 – 18 aprilie, Kaufland va deschide magazinele între orele 06:30 – 07:00 și va închide între 21:30 – 23:00.
Sâmbătă, 19 aprilie, majoritatea locațiilor vor funcționa în intervalul 06:30 – 18:00.
Duminică, 20 aprilie, magazinele vor fi închise în toată rețeaua Kaufland.
Luni, 21 aprilie, majoritatea unităților vor funcționa normal, unele fiind posibil închise.
CARREFOUR
Sâmbătă, 19 aprilie, magazinele Carrefour vor închide mai devreme, la ora 18:00.
Duminică, 20 aprilie, toate unitățile vor fi închise.
Luni, 21 aprilie, unele locații ar putea avea program redus sau să rămână închise.
MEGA IMAGE
Duminică, 20 aprilie, toate magazinele vor fi închise.
Luni, 21 aprilie, clienții vor putea face cumpărături între orele 09:00 – 18:00.
PENNY
Înte 14 și 18 aprilie, toate magazinele vor fi deschise între orele 07:00 și 22:00.
Sâmbătă, 19 aprilie, magazinele funcționează de la ora 07:00 până la 18:00.
Duminică, 20 aprilie, toate unitățile vor fi închise.
Luni, 21 aprilie, cumpărătorii vor avea acces în magazine între orele 10:00 și 17:00.
PROFI
Vineri, 18 aprilie, magazinele vor funcționa în intervalul 07:00 – 22:00.
Sâmbătă, 19 aprilie, acestea se vor închide la ora 19:00.
Duminică, 20 aprilie, toate magazinele vor fi închise.
Luni, 21 aprilie, programul va fi redus, între orele 07:00 – 18:00.
EVENIMENT
FOTO. Accident pe str. Barițiu din Cluj-Napoca. Un bărbat care conducea un motociclu a căzut pe carosabil

Un accident rutier a avut loc marți pe strada George Barițiu din Cluj-Napoca, iar din primele cercetări efectuate la fața locului de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat de 38 de ani, din municipiu, care conducea un motociclu, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare în condiții de carosabil umed, căzând pe partea carosabilă.
”În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului de motociclu, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ”, au precizat polițiștii.