Un proverb arab spune „Când cumperi un lucru, gândeşte-te dacă îl vei mai putea vinde vreodată”. E, altfel spus, chintesența comerțului, a negustoriei. Cluj24 și-a propus să scoată la lumină primele afaceri post-decembriste din Cluj. Despre cum au pornit și mai ales, cum au supraviețuit până în ziua de azi.

Horațiu Trif este clujean de pe Canalul Morii, cum spune el. Născut în 1972, a făcut școala gimnazială la Bob, apoi liceul la Barițiu. Se autodefinește negustor. „Nu mă pot considera neapărat un om de afaceri. E prea pompos spus. Negustor mi se potrivește cel mai bine, pentru că asta am făcut de când mă știu, negustorie. Negustoria am avut-o dintotdeauna în sânge. Ulterior, am aflat că mai am și altceva în sânge”.

FOTO. Business a la Cluj. Horațiu Trif: Negustoria am avut-o în SÂNGE. Ulterior, am aflat că mai am și altceva în sânge

I se trage de la bunicul din partea mamei, Petru Haneș. „Bunicul a pornit afacerile cumpărând în 1942 casele astea de pe Iuliu Maniu și Bolyai Janos de la niște evrei. Erau 4 frați dar doar 3 au convenit vânzarea. Lipsa celui de-al patrulea a fost salvarea bunicului, că după 45 comuniștii nu i le-a confiscat, neavând contactul celui de-al treilea frate, emigrat pe undeva, știe sfântu’ pe unde, cred că prin Argentina…

Bunicul a pornit o afacere cu băuturi, avea o crâșmă deschisă pe Regina Maria, azi Eroilor, fostul restaurant Bulevard. N-avea școală deloc, abia știa să semneze, avea în schimb avocat care se ocupa de tot ce însemna acte. La naționalizare, în 48, i-au luat tot și pe el l-au trimis la canal. După doi ani de muncă silnică, la întoarcerea de acolo, nu s-a mai putut angaja decât ca paznic. Vezi Doamne, element contrarevoluționar, dușman al poporului, cum să aibă el propria afacere”, spune Horațiu.

„Am început să confecționăm mărțișoare din sâmburi de piersică”

Părinții erau oameni simpli. Mama funcționară la o farmacie, tata tehnician tot în domeniul farmaceutic. „Amândoi aveau spirit antreprenorial, eram 4 copii și nu prea ne-ajungeau două salarii. Așa că ne-am apucat, toată familia, să mai scoatem un ban în plus. Am început să confecționăm mărțișoare din sâmburi de piersică, apoi niște coliere din lemn, hippiote, care erau atunci la modă, pe care le vindeam vara pe litoral. Făceam strictul necesar ca să stăm la mare în acea perioadă. De atunci am început-o eu cu negoțul”, spune zâmbind Horațiu.

A terminat liceul în 1991, după care a dat la psihologie unde a căzut cu brio. A studiat managementul artei la una dintre primele facultăți particulare din România, „Mnemosyna”. Facultatea n-a fost acreditată, în cele din urmă iar Horațiu nu și-a mai luat licența.

„Eu deja lucram, o ajutam pe mama cu ce avea nevoie prin consignația pe care și-o deschisese. În 1992, tata a înființat o firmă în care eu eram „șăful” alături de un alt asociat. Vindeam de toate, ce prindeam. Vorba aia, ace, brice și carice… Funcționa bine micul trafic de frontieră, aveam marfă din Turcia, Bulgaria, Ungaria, luată de la en-grosiști din București. Faptul că aveam spațiu la stradă era un avantaj. În 94 am zis stop și i-am pus în vedere asociatului să iasă din firmă, având în vedere că eu mă ocupam de toate”, mai spune Horațiu.

„Făceam și distribuție de budinci”

Din 1997 a făcut un curs de doi ani, administrarea întreprinderii, la FSEGA. În acest timp, închiriase spațiul de pe colț unei firme cu 7 asociați. După cîțiva ani, firma respectivă s-a mutat și a venit o alta. Dezvoltându-se, și aceasta a plecat.

„Până în 2000 am avut un magazin la stradă cu electronice, la vreo 30mp. Erau la modă casetofoanele, televizoarele noi sau second-hand din Germania, Daewoo, Panasonic, Philips, lumea era înnebunită după mărcile astea. Făceam și distribuție de budinci, trimise de o rudă din Germania. Mi-am făcut rețea în Zalău și Târgu Mureș, dădeam prin alimentare. Oportunitatea s-a ivit în momentul în care firma de pe colț s-a mutat. Atunci am decis să-mi mut eu business-ul acolo. Era mai mare, mai aerisit… Mama n-a fost de acord, din chirie ieșeau bani frumoși, însă tata, cu nasul lui fin pentru afaceri, m-a încurajat”, spune Horațiu.

Toate afacerile le-a făcut de atunci doar împreună cu soția Sorina. A început să-și diversifice gama de electronice, a luat marca Sony în distribuție și afacerea prospera. Apariția mall-urilor în Cluj a însemnat și începutul sfârșitului pentru micii comercianți. Marile branduri aveau deja magazinele proprii iar micii distribuitori s-au făcut și mai mici, până au ieșit de pe piață.

„Na ce să mă fac? Ce să mai vând? Era încă la modă acel TIBCO de la București, care se ținea anual, cu bunuri de larg consum. Hop și eu acolo, să caut oportunități. Iau o carte de vizită de la fabrica de instrumente muzicale „Hora” din Reghin. Chitare, viori, din astea… Așa am început eu afacerea cu instrumente muzicale”, spune Horațiu.

„Colaborarea cu Yamaha mi-a schimbat în bine comportamentul”

Businessul de nișă era în fază incipientă în anii 2000. Îți trebuia curaj și o bună cunoaștere a pieții ca să te-apuci de așa ceva. „Nu știu să cânt la niciun instrument. Poate puțin, la pian. Și asta pentru că tata a avut strălucita idee de a cumpăra un pian cu coadă pe care l-a înghesuit într-una din cele două camere în care locuiam 6 persoane”, spune, zâmbind, Horațiu.

Aflându-se în vizită la Frankfurt Musikmesse, are primul contact cu Yamaha, divizia muzicală. japonezii își schimbasera optica în ceea ce privește distribuția, nu mai alegeau un distribuitor unic pe țară ci mai mulți. Așa a ajuns să aibă în portofoliu produsele Yamaha.

„Colaborarea cu Yamaha mi-a schimbat în bine comportamentul. Aflându-mă într-o excursie pe la fabricile lor din China și Japonia, am învățat și eu să fiu punctual, calitate care-mi lipsea cu desăvârșire. Asta pentru că nu-mi doream să fiu abandonat pe undeva, prin Asia, pentru că am pierdut autocarul”, spune Horațiu.

Criza din 2008 nu a însemnat, culmea, moartea afacerii. Din contră, vânzările de instrumente muzicale și accesorii au crescut. „Erau în vogă talent-show-urile la TV și toată lumea avea nevoie de o chitară, o muzicuță, microfoane, boxe etc. Nu pot spune că m-am îmbogățit, dar mi-am asigurat un trai decent din această negustorie. Partea asta a afacerii a lăsat în umbră comerțul cu electronice, a devenit locomotiva în vânzări”, mai spune Horațiu.

Dezvoltarea comerțului online a venit cu probleme pentru firma lui Horațiu. „Toate firmele și-au făcut magazine online. Marii producători, dau exemplu Thomann, din Germania, cei mai mari din Europa, și-au dezvoltat foarte mult divizia online. Prețurile de pe site-ul lor sunt, binînțeles, mai mici decât ce am eu în magazin, pentru că am și eu un adaos ca să pot trăi.

„Cel mai bine vândut produs în Cluj sunt ukulelele”

Neavând un volum mare de vânzări, sau cel puțin nu într-atât de mare încât să primesc un discount de la ei, normal că mă surclasează la preț. Atunci, mă pomenesc cu clientul care zice că nu-i dau produsul mai ieftin, că pe site-ul fabricantului se vinde cu atâta? Și-atunci, ce să fac, mai las din preț dacă vreau să vând”, zice Horațiu.

Pe lângă Yamaha, în magazinul lui Horațiu mai găsești clape Kawai și Roland, chitare Martin sau Fender, microfoane și căști Sennheiser, produse Neumann Berlin ori GEWA.

„Cel mai bine vândut produs în Cluj sunt ukulelele. Am vândut sute în ultima perioadă. Chitarele clasice merg bine, alea electrice mai greu, instrumente de suflat am mai vândut… Cel mai bine merg vânzările din septembrie până la final de an. Cea mai proastă perioadă e la început de an până prin martie”, spune Horațiu.

Are 9 angajați, pe care i-a păstrat și în perioada pandemiei, pentru că nu-și permitea să piardă oamenii gata specializați în acest domeniu. „Cum să-i dau afară? Împreună am trăit momente plăcute și mai puțin plăcute. Suntem o mare familie aici. Cum văd dezvoltarea businessului? Păi, nicicum. Nu am nicio viziune, din păcate. Eu mă simt blocat. Poate fiul meu să vină cu un suflu nou. Are înclinație spre partea asta digitală și ar putea să dezvolte negustoria asta. Ne-a omorât dl.Boc cu șantierul ăsta. De atâta timp se lucrează și tot nu e gata. Auziți cum taie încă pietrele? Unii negustori au abandonat din cauza asta. Eu încerc să supraviețuiesc…”, mai spune, cu un zâmbet trist, Horațiu.

„Toată viața mea e ca o sinusoidă”

Am ales în titlu o formulare care se vrea lămurită: „Negustoria am avut-o în sânge. Ulterior, am aflat că mai am și altceva în sânge”. Ce vrea să însemne asta?

„Am avut, încă am, probleme medicale grave. Până acum am supraviețuit. În 2005 am fost diagnosticat cu o boală de sânge cronică, metaplazie mieloidă cu mielofibroză, foarte rară, incurabilă, splina și ficatul mărite, din astea… Am făcut transplant de celule stem, cu multe aventuri, drumuri în Germania, ferească sfântu’… Greu de găsit un donator compatibil, găsit apoi răzgândit, cum spuneam, aventuri. Boala intră în regresie, apoi revine cu simptome din ce în ce mai grave. Așa că toată viața mea e ca o sinusoidă: când sus, când jos… Și asta mi-a afectat negustoria. Dar încerc să nu dau vina pe ea”, spune, zâmbind, Horațiu.

De ce plâng chitarele? Păi poate că s-au emoționat la povestea de viață a lui Horațiu sau, pur și simplu, a căzut niște condens pe ele… Le puteți atinge, testa, admira, alături de alte câteva zeci de instrumente, în magazinul lui Horațiu Trif. Unde e? Hai că știți… E de ani buni acolo și Horațiu speră să mai urmeze niște ani, deși nu părea prea optimist în interviu. dar asta mi-a spus-o off the record…