ACTUALITATE
FOTO. Broina Urs, valorosul preot artist al secolului XVIII. A „împodobit” cu pictura sa mai multe biserici din Cluj
Broina Urs este un pictor muralist foarte valoros, dar mai puțin cunoscut din zona Clujului. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, acest talentat artist preot împodobea cu pictură murală câteva din edificiile religioase de lemn din zona Huedinului şi a Văii Almaşului.
Broina Urs nu este o prezență rară în preocupările specialiștilor, însă aceștia nu s-au aplecat atât de mult asupra operei sale artistice, ci asupra personalității interesante, ce răzbate din câteva documente păstrate. Numele său vine să stârnească curiozitatea în plus, arată reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.
Broina Urs, valorosul preot artist al secolului XVIII. A „împodobit” cu pictura sa mai multe biserici din Cluj
În lipsa inscripțiilor, atribuirea unora din ansamblurile sale murale se face pe baza analogiilor stilistice. Ar fi pictat la: biserica de lemn din Tămașa, strămutată la Ticu Colonie, la edificiul din Aghireșu, ridicat inițial în Văleni – Călățele, sau la biserica satului sălăjean Cubleșu, învecinat cu Stoboru, unde locuia și slujea Broina.
Se mai știe că a împodobit și lăcașul dispărut din Fildu de Jos, cu o pictură realizată între 1765-1780.
Personajele lui Broina Urs purtau veșminte de inspirație occidentală
„În preocupările cercetătorilor, personalitatea sa controversată pare să fi pus în umbră evidentul talent artistic. Pictura sa se particularizează prin numeroase elemente inedite, compozițiile sunt dinamice, personajele individualizate prin atitudini uneori teatrale și veșminte de inspirație occidentală.
În paleta sa cromatică domină roșu, albastru și verde, desenul, în linii subțiri, se detașează pe fondul gri deschis. Scene religioase în care inserează numeroase elemente de arhitectură sunt delimitate de benzi, ornate cu vrejuri florale, atent pictate, sau cu un decor asemănător solzilor de pește colorați în roșu, galben sau albastru.
Din pictura sa ne privesc personaje cu ochii rotunzi și negri, cu pomeții roșii, ca și cum ar purta machiaj, după moda vremii din rândul nobilimii. Atașamentului pictorului față de curtea vieneză, evident în documentele scrise, răzbate și din pictura sa. Regăsim în bisericile sale simbolul heraldic al imperiului habsburgic, sau reprezentarea lui Iosif al II-lea în compania unor personaje biblice”, arată specialiștii de la CJCPCT Cluj.
În satul Aghireșu se păstrează o frumoasă biserică de lemn, ridicată inițial în 1780 în Văleni, comuna Călățele. În ultimii ani, cercetători precum Silvia Marin Barutcieff susțin atribuirea picturii interioare lui Broina Urs, întrucât aceasta prezintă unele elementele care-i sunt caracteristice acestuia.
Ca și în alte monumente împodobite de el, programul iconografic folosit este unul tradițional. În altar au fost ilustrate teme precum Sfânta Treime pe peretele estic, Iisus, în medalion, pe boltă, Sacrificiul lui Avram, la vest şi o Punere în mormânt, pe peretele nordic.
„Bolta naosului, afectată parțial de infiltrații, redă scene din Ciclul Hristologic, în dispunerea iconografică obișnuită. Pe peretele vestic al naosului ne atrag atenția Adam şi Eva în Grădina Raiului, înconjurați de animale, pe care Broina Urs le-a ales pentru simbolica lor în iconografia creștină: lupul, iepurele, vulpea sau bufnița.
În ambianța aceleiași grădini se mențin și pomii cu coroana rotundă și rod bogat, ce se înalță din ghivecele de pe bolta altarului și naosului”, mai arată specialiștii clujeni.
Pictura tâmplei, bine conservată, prezintă frumoase vase cu flori la bază, iar deasupra registrului Deisis o amplă Răstignire particularizată prin cele șase săbii, înfipte, simbolic, în inima Maicii Domnului. Pictura din pronaos, distrusă în timp, ilustra în trecut obișnuita Pildă a Fecioarelor.
„Regăsim la Aghireșu aceeași cromatică preferată de muralist. Scene biblice delimitate de bogate vrejuri florale au loc într-o ambianță arhitectonică atent lucrată. Întregul ansamblu denotă aplecarea autorului spre detaliu, iar coroana imperială reprezentată pe bolta naosului ne reamintește de simpatia pentru conducerea de la Viena.
Ultimul argument în sprijinul atribuirii acestui ansamblu mural lui Broina Urs este forma literelor inscripțiilor de la Aghireșu, aidoma cu scrisul lui Broina dintr-o celebră scrisoare pe care acesta o trimite în 1786 lui Iosif al II-lea”, spun cei de la CJCPCT Cluj.
Biserica din Ticu Colonie, pictată de Broina Urs
Pictarea bisericii din Ticu Colonie, pusă pe seama talentului aceluiași pictor, a avut loc în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (probabil după 1775), fapt susținut și de pomenirea sa în actul de resfințire din 1935, după strămutarea din Tămașa.
O inscripție din pronaos, pierdută între timp, ar fi argumentul. Totodată, este posibil ca aici să fi lucrat cu un ucenic. Cu ocazia transferării, Elena Popea, o pictoriță cunoscută în epocă, a fost invitată pentru o restaurare, concretizată însă într-o repictare, mai puțin reușită, a unor fragmente.
Nefiind restaurator ci pictor, intervenția Elenei Popea a modificat estetic ansamblul inițial, fără a schimba, din fericire, programul iconografic.
„Fără a insista asupra temelor pictate aici, ne oprim asupra elementelor inedite ale picturii lui Broina. Prin straie și coafuri, unele personaje din pictura naosului par că tocmai au descins de la curtea vieneză a secolului al XVIII-lea. La loc de cinste este reprezentat Iosif al II-lea, în compania Arhanghelului Mihail, sau în scena Prezentării la templu. Împăratului i se conferă astfel o aură divină, căci își câștigase dreptul de a sta într-o companie divină prin politica sa de toleranță religioasă, fiind astfel considerat un mare binefăcător al românilor transilvăneni, au mai precizat cei de la CJCPCT Cluj.
Proiectul „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” este desfășurat de Biroul de cercetare al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
Foto: CJCPCT Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






