ACTUALITATE
Foto. Bărbat MORT. Incendiu la o AFUMĂTOARE şi o magazie din localitatea Vale, Aluniş, Cluj
Un bărbat a murit în urma unui incendiu izbucnit, sâmbătă, în gospodăria sa.
„Intervenție pentru stingerea unui incendiu din localitatea Vale. O autospecială din Detașamentul de Pompieri Dej a fost alertată pentru a stinge flăcările care au cuprins o afumătoare și o magazie de lemne dintr-o gospodărie din localitatea Vale, com. Aluniș.
Anunțul cu privire la incendiu a fost înregistrat în jurul orei 11.30, iar în momentul sosirii pompierilor la fața locului au găsit anexele gospodărești cuprinse în totalitate de flăcări și un bărbat inconștient, în vârstă de cca 70 de ani, căzut la cca 5 m de acestea.
S-a început imediat suportul vital de bază pentru bărbat de către pompieri, concomitent cu solicitarea în sprijin a echipajelor medicale și desfășurarea operațiunilor de stingere a incendiului.
După sosirea echipajelor SAJ și SMURD au fost continuate manevrele de resuscitare cu suportul vital avansat cca o oră, însă, din păcate, fără a putea readuce semnale vitale pentru bărbat.
Stingerea focarelor incendiului a durat mai bine de o oră, fiind evitată propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost găsite.
Cauza probabilă a incendiului a fost focul deschis nesupravegheat în afumătoare”, informează ISU Cluj.
Poliţia a deschis dosar penal
„Azi, în jurul orei 11.30, polițiștii Secției Rurale Gherla au fost sesizați cu privire la un incendiu produs în localitatea Vale, din comuna Aluniș.
În proximitatea incendiului care a cuprins anexa unei gospodării, un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost găsit inconștient, fiind declarat decesul acestuia.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă”, informează şi IPJ Cluj.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






