ADMINISTRAȚIE
FOTO. Baciu „lucrului bine făcut”… Şantier de 6 luni, săpături în acelaşi loc. Oameni revoltaţi. Primăria se face că plouă
O serie de lucrări care au loc pe mai multe străzi din Baciu stârnesc nemulţumirele locuitorilor din zonă, care reclamă faptul că şantierele sunt de aproximativ o jumătate de an şi că „meseriaşii” fac săpături şi apoi revin cu alte săpături în acelaşi loc.
Şantier de 6 luni, săpături în acelaşi loc
Străzile afectate de lucrări sunt, printre altele, Viilor, Magnoliei, Castanilor, Aluniş, Vişinului. De prin iunie-iulie încoace, buldozere, excavatoare, camioane de mare tonaj şi mulţi muncitori fac diverse săpături, cu motivul că schimbă conductele de apă şi gaz. După ce părea că au terminat cu o porţiune de drum, ei au revenit în repetate rânduri în acelaşi loc, cu alte săpături. Locuitorii din zonă sunt disperaţi, mai ales că în mai multe rânduri, „meseriaşii” le-au blocat maşinile între lucrări, deşi unii aveau diferite urgenţe, ba medicale, ba legate de copii sau de serviciu. Şi toate lucrările au fost făcute şi refăcute fără să anunţe şi fără să pună indicatoarele necesare. Unii reclamă şi faptul că de la trepidaţiile generate de pikamere, de la tasarea drumului cu cilindri şi de la trficul camioanelor de mare tonaj le sunt afectate şi casele, în care au apărut crăpături. Nu mai punem la socoteală zgomotul, mizeria, cozile de maşini.
Deşi mai mulţi locuitori din zonă au făcut sesizări şi către Primăria Baciu, situaţia a răms neschimbată, iar muncitorii spun că nu ştiu când vor închide şantierele, poate anul viitor.
Primarul Balázs János pare neputincios în faţa situaţiei, ridică din umeri la întrebările băcenilor. Ba a făcut, totuşi, o vizită pe şantier, zilele trecute, şi a trecut în revistă stadiul lucrărilor de la volanul unei maşini a primăriei (în imagine).
Locuitoare în zonă: Ne-au rupt gardul. Sunt nişte handicapţi
O femeie din zonă şi-a arătat nemulţumirile şi a relatat pentru Cluj24 cum „meseriaşii” i-au rupt chiar şi gardul.

„Se lucrează de o jumătate de an, nu avem ce face, s-au făcut sesizări la Primărie, dar nu s-a făcut nimic. Primarul a spus că n-are nicio treabă. Sunt nişte handicapaţi, ce să vă zic?! Ba nu pot să intru în curte, ba nu pot să mai ies din curte, m-am săturat.
Zidul gardului l-au rupt, dar l-au reparat, după ce am l-am sezisat pe primar şi poliţia. Au spart fundaţia la gard. E sub orice critică.
Toată lumea se plânge de ei, că-şi rup maşinile, că nu anunţă din timp lucrările. Oamenii au servicii, copii, probleme, trebuie să te duci la medic şi stai după ei. Vin şi sapă, iar vin, iar sapă, iar astupă, iar sapă…
În primul rând, nu sunt deloc organizaţi, să pună un semn că se lucrează, ajungi la jumătatea drumului ca să-ţi spună că nu puteţi să treceţi. Aici e blocat, dincolo e blocat, dincolo e blocat, e blocat peste tot. Cum dracu gândesc ăştia?! O cale de acces să laşi, totuşi… Blochezi toatr străzile şi pe unde mai iese lumea?
Şi acuma au turnat asfalt, dar nici măcar nu au curăţat drumul înainte, au turnat peste toate mizeriile. Aşa o să şi ţină…”, spune femeia, revoltată.
Se sapă din nou, a cincea oară
Un alt locuitor al zonei a redat situaţia într-o povestioară pe cât de amuzantă, pe atât de trisă.
„Luna iulie, veselie mare, sosesc buldozere si excavatoare pe strada . Se sapa santuri cica pentru schimbarea conductei de apa. Muncitorii ne spun ca intr-o saptamana termina si va fi asfaltat imediat.Doua sapatamani de noroi, santier si pamant excavat.
Incep lucrarile de acoperire a santurilor in care s-a pus conducata de apa. Santul se astupa si intr-un zgomot infernal se taseaza pamantul. Alte cateva zile si din nou utilaje de contructii pe strada. Se sapa din nou santul proaspat astupat. Mai usor de data asta pentru ca tasarea s-a facut in graba. Circula zvonul ca vor sa „traga” si conducta de gaz. Trec alte cateva zile de santier, se ingroapa conducta de gaz si se astupa santurile. Cateva zile de liniste, cu muncitori care astepta plictisiti sa se intimple ceva. Incep insa din nou sapaturile, evident pe amplasamentul aceluiasi sant. Urmeaza sa fie schimbata si conducta de canalizare . Noroi, santier , praf si haos organizatoric cu muncitori trimisi de un un punct de lucru la altul. O ora se sapa la sant dupa care toata lumea dispare trimisa la alt punct de lucru.
Muncitorii comentaza si spun ca firma a castigat licitatia pentru acest tip de lucari si in Gilau si că trebuie sa se imparta intre Baciu si Gilau. Mijloc de septembrie si din nou apar utilajele. Se sapa din greu pentru a se racorda apa la fiecare casa si a se monta contorul de apa . Din nou mormane de pamant , praf , si zgomotul infernal facut de utilajele de tasare . Alte cateva zile si in intersectiile strazilor din Baciu incep sa se sape niste gropi imense. Evident circulatia e blocata si lumea isi parcheaza masinile pe unde poate.
Evident nimic nu este semnalizat. Intri pe strada ta cu masina si brusc constati ce este blocata de un exacavor si un morman imens de pamant. Se pare ca au sosit camintele de beton unde se face va face conexiune tevilor de apa. Trec alte cateva zile si lucrarile par abandonate. Tevile de apa ingropate in vara nu sunt bine pozitionate in pamant si nu intra corect in camine. Se sapa din nou pentru a se conecta corect la camine. Din nou se astupa totul, se taseaza , zgomot infernal si din nou liniste. Trec alte cateva zile si apar alti muncitori cu salope portocalii. Sunt cei de la gaz. Existe case unde din neatentie nu s-a tras priza de alimentare cu gaz. Din nou, sant, praf si noroi.
Santurile de pe strada s-au decopertat de cel putin patru ori pana saptamana trecuta. In urma cu cateva zile au revenit in forta echipele de muncitori. Santul s-a astupat fara sa se respecte proiectul, care prevedea o minima fundatie pentru a se putea turna asfatul. Se sapa din nou, a cincea oara, se astupa cu piatra, se taseaza si lumea pleaca. O nouă zi si din nou excavatoare si buldozere. Ceva nu e bine. Se sapa din nou si se scoate piatra care nu a fost bine tasata si la adancimea potrivita, cum prevedea proiectul. Din nou se astupa.
Incepe turnarea asfaltului. Localnicii ies scandalizati in strada. S-a uitat de capcele de canal si le-au astupat cu piatra . O alta zi, alte sapaturi pentru descoperirea capacelor de canal. Vecinii se ureaza in aceste zile de sarbatori cu muncitorii sositi in vara. Glumesc ca de Paste vor ciocni oua rosii cu budozeristii si muncitori. Strada arata ca dupa razboi. Mizerie, noroi, resturi de conducte si materiale de constructii si gramezi de pietris si pamant abandonate. Nimic din ce se vede nu contrazice previziunea ca de Paşte constructiile vor fi in toi”, arată, pentru Cluj24, un bărbat cu talent scriitoricesc, care locuieşte în zonă.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger








