Connect with us

ACTUALITATE

FOTO/ Artiști de mare clasă vor susține o serie de concerte excepționale la Festivalul Enescu de la Cluj-Napoca

Publicat


O serie de artiști și ansambluri de talie mondială vor susține în premieră concerte excepționale pentru publicul meloman dornic să reîntâlnească magia și grandoarea celui mai important brand cultural al României – Festivalul Internațional „George Enescu”.

Printre artiștii invitați se numără: Maxim Vengerov (foto), aclamat ca fiind unul dintre cei mai buni muzicieni la vioară din lume, câștigător al unui premiu Grammy și Polina Osetinskaya, o pianistă al cărui talent precoce a fost recunoscut și apreciat puternic de critici.

De asemenea, Cvartetul Fine Arts (foto), clasat printre cele mai distinse ansambluri din muzica de cameră de astăzi, având o istorie impresionantă de spectacole și o discografie extinsă de peste 200 de lucrări înregistrate.

Cyprien Katsaris (foto), pianist și compozitor franco-cipriot, care cântă de câteva decenii în liga înaltă a muzicii clasice alături de cele mai mari orchestre vine și el la Cluj-Napoca.

Manuel Fischer-Dieskau, unul dintre cei mai tonici interpreți la violoncel, expresivitatea sa reușind să depășească orice bariere și Maria João Pires (foto), pianistă portugheză care grație talentului înnăscut și experienței bogate de scenă reușește să descifreze și să transmită cele mai profunde sensuri ale muzicii prin fiecare reprezentație, cor urca și ei pe scenă.

Doi câștigători ai concursului George Enescu concertează la Cluj

Lista numelor grele din muzica clasică este completată de către doi dintre câștigătorii Concursului „George Enescu” din acest an, la secțiunile pian și vioară: artista sud-coreeană Yeon-Min Park, care a triumfat în finala de pian cu o interpretare convingătoare a unei lucrări de căpătâi, Concertul nr. 3 de Rahmaninov și violonistul român Valentin Șerban, care a pregătit un moment muzical menit să bucure suflete, în tandem cu pianistul Gabriel Gîțan.

Festivalul Enescu celebrează în acest an 140 de ani de la nașterea marelui compozitor. Concertele din Cluj-Napoca vor oferi publicului un amplu program de lucrări enesciene, care vin să completeze un repertoriu din care nu vor lipsi Beethoven, Chopin, Mozart sau Bach. Tema ediției din acest an este „O istorie din iubire”.

Biletele au fost puse în vânzare

Organizatorii evenimentului anunță punerea în vânzare a biletelor și abonamentelor pentru cele 6 recitaluri de gală programate în toamna acestui an, între 1-11 septembrie 2021, la Sala Auditorium Maximum.

Biletele și abonamentele se pot achiziționa începând de astăzi atât online, de pe platforma Entertix.ro, cât și din rețeaua de librării Cărturești, la un preț preferențial.
Perioada presale se încheie în 6 august.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate