Connect with us

CULTURA

FOTO. Apariție editorială. Felix Ostrovschi – „Vremea vremurilor”. Volumul va fi lansat la un târg de carte din Cluj-Napoca

Publicat


carte 1

Colaboratorul Cluj24 Felix Ostrovschi, semnatarul rubricii ”Clujul de altădată”, își lansează înainte de sărbătorile de Paște, la un târg de carte din Cluj-Napoca, noul volum intitulat ”Vremea vremurilor. Oameni sub povara extremelor”.

Așa cum deja ne-a obișnuit, cu primele sale volume apărute în anul 2020 – „Faptul divers: trăire și simțire prin presa vremii” și „Zidire și devenire: cartierele Clujului în anul 1937”, Felix Ostrovschi își continuă eforturile de recuperare a trecutului folosind un instrument utilizat poate prea puțin în cercetările istoricilor și anume, presa de altă dată.

Revenind la volumul apărut de curând, sintagma „oameni sub povara extremelor” poate fi înșelătoare. Cele mai multe studii și analize s-au făcut asupra aspectelor politice, a curentelor de extremă politică care apar în viața politică românească. Însă, în cazul acestui volum, politica lipsește cu desăvârșire. Este vorba, subliniem de la bun început, de încercările extreme ce aparțin hazardului, care s-au abătut asupra populației României în perioada interbelică.

Folosindu-se de relatările din presa interbelică, Felix Ostrovschi selectează, sintetizează și grupează în șase mari capitole diferitele nenorociri abătute asupra spațiului românesc.

carte 1

Capitolele cărții

Astfel, primul capitol, „Când boala pândește”, sintetizează articole care prezintă epidemii, endemii și pandemii ce au măcinat oamenii de la începutul secolului al XIX-lea și până la primul război mondial. Cercetarea epidemiilor din punct de vedere istoric oferă un tablou real al contactului uman cu situații de criză.

Cel de-al doilea capitol, „Când flăcările mistuie”, ne prezintă incendii mici și mari, dar și tragedii colective. De la mici magazine, la câteva case care ard, ajungem la teatre, biserici, școli, hoteluri în care își pierd viața sute de oameni.

Capitolul al treilea, „Când vremea se răzbună”, ne dezvăluie fenomene meteorologice extreme. Sunt astfel prezentate temperaturi extreme, vânturi colosale, inundații sau perioade se secetă cruntă. Pentru omul evului mediu, fenomenele atmosferice, cum ar fi trăsnete, furtuni, ierni calde, veri reci, au slujit nu numai ca buletine meteorologice pentru perioada următoare, ci și ca „prevestiri” ale unor sentimente sociale sau politice.

În cel de-al patrulea capitol, „Când Pământul se mișcă”, cutremurele care au zguduit lumea din temelii, făcând sute și mii de victime, par să domine paginile.

În cazul capitolului al cincilea, „Când cerul amenință”, se pare că pericolul vine de sus, prin tot felul de fenomene astronomice reale și importante, de la comete, la stele căzătoare și eclipse care întunecă și înspăimântă lumea.

Și, ultimul capitol, „Când fiarele atacă”, ne prezintă o altfel de comuniune a omului cu natura, atunci când diferite animale, fie că vorbim de lupi, urși, vulturi, șerpi și altele, încearcă să-și impună supremația, punând în pericol viața oamenilor.

Titluri de ziare

carte 2

Dintre titlurile ziarelor răsfoite și folosite ca instrumente în recuperarea istorică putem aminti câteva, cum ar fi: „Alba-Iulia. Organ oficial al organizației partidului național-țărănesc” (Alba-Iulia), „Adeverul” (București), „Biruința” (Cluj), „Bunavestire de Duminică” (București), „Clujul” (Cluj), „Clujul Creștin” (Cluj), „Clujul Românesc” (Cluj), „Cultura Poporului” (Cluj), „Dimineața” (București), „Drapelul. Organ național-politic”, (Lugoj), „Foaia interesantă pentru petrecere și învățătură” (Orăștie), „Foaia Noastră” (Cluj), „Gazeta Bistriții” (Bistrița), „Gazeta Poporului” (Timișoara), „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Glasul Ardealului” (Cluj), „Înfrățirea” (Cluj), „Naționalul. Organ liberal-conservator” (București), „Libertatea” (Orăștie), „Lumea și Țara” (Cluj), „Glasul Ardealului” (Cluj), „Națiunea” (Cluj), „Meseșul” (Zalău), „Patria” (Cernăuți), „Patria” (Cluj), „România Liberă” (București), „România Nouă” (Cluj), „România Viitoare” (Cluj), „Solia Dreptății” (Deva-Orăștie), „Telegraful Român” (Sibiu), „Tribuna” (Arad), „Tribuna” (Cluj), „Tribuna” (Oradea), „Tribuna (Sibiu)”, „Tribuna Nouă” (Arad), „Unirea Poporului” (Blaj), „Universul” (București), „Viața Creștină” (Cluj), „Voința” (Cluj), „Voința Poporului” (Budapesta).

Din punct de vedere cronologic, cercetarea nu s-a oprit doar asupra perioadei interbelice. S-a coborât mai mult, ajungând în secolul al XIX-lea, pentru a putea urmări vremurile, dar mai ales reacțiile oamenilor de atunci și felul cum se raportau aceștia la amenințările venite pe negândite. Însă, în sensul opus, cercetarea s-a oprit în anul 1940, atunci când Europa, și nu numai, era deja intrată în zodia celui de-al doilea război mondial, Din punct de vedere geografic, deși s-a insistat pe spațiul clujean, aria de cercetare a fost extinsă cât mai mult, în încercarea de a radiografia întreg spațiul românesc. De asemenea, s-au urmărit și catastrofe teribile care au avut loc în spațiul european și nu numai. Dezastre și catastrofe au avut loc pe tot parcursul istoriei, peste tot, însă reacția la aceste evenimente a variat în funcție de starea de spirit predominantă în societate la momentul când acestea au loc.

Felul în care revoluțiile „naturale” au afectat societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la mijlocul secolului XX, răzbate subtil din materialele publicate temeinic în ziarele vremurilor de odinioară.

De aceea, subliniem încă o dată importanța apariției acestui volum de carte, atât pentru cititorii neavizați, cât și pentru spațiul istoriografic românesc și nu numai.

Este una din sintezele de istorie care nu ar trebui să lipsească din nici o bibliotecă și poate fi achiziționată direct de pe site-ul Editurii Argonaut (Vremea vremurilor. Oameni sub povara extremelor | Argonaut (editura-argonaut.ro), la un preț promoțional.

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

Săptămâna Europeană a SPORTULUI la Cluj-Napoca, între 23 și 30 septembrie

Publicat

saptamana sportului

În perioada 23-30 septembrie 2023 va avea loc la Cluj-Napoca cea de-a 9-a ediție a Săptămânii Europene a Sportului (Inițiativa Comisiei Europene) derulată sub campania #BeActive, cu scopul de a promova un stil de viață activ și sănătos prin creșterea gradului de conștientizare cu privire la beneficiile practicii activității fizice regulate. 

„Implicare, incluziune și inovare – cei 3I – sunt pilonii pe care se vor concentra toate inițiativele care reflectă schimbările contemporane și direcțiile către care se îndreaptă societățile noastre

La invitația Agenției Naționale a Sportului, Primăria Cluj-Napoca în colaborare cu asociațiile și cluburile sportive organizează multiple evenimente și acțiuni de inițiere în sport pentru publicul de toate vârstele.

Evenimente și activități de inițiere în sport dedicate publicului de toate vârstele:

23-30 septembrie: Biletul de sănătate, stația Memorandumului

27-30 septembrie: Biletul de sănătate, stația Central

23-29 septembrie: Zilele Porților Deschise WellFit, Grand Hotel Italia

Sâmbătă, 23 septembrie:

– Volei feminin – ora 10:00, Baza sportivă „La terenuri” (CS Universitatea Cluj)

– Fugi în curtea școlii – între 10:00-13:00, Şcoala Gimnazială „Iuliu Haţieganu”

– FC Universitatea Cluj – Universitatea Craiova – ora 21:30, Cluj Arena

– Movie Nights: Million Dollar Baby – ora 19:30, Iulius Parc

Duminică, 24 septembrie:

– Box – ora 15:00, Baza sportivă „La terenuri” (CS Universitatea Cluj)

– Fugi în curtea școlii – între 10:00-13:00, Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”

– Crosul companiilor – ora 7:30, cartierul Grigorescu (Asociația Club Sportiv Runners Club)

– Movie Nights: The blind side – ora 19:30, Iulius Parc

Luni, 25 septembrie:

– Handbal masculin – ora 15:00, Baza sportivă „La terenuri” (CS Universitatea Cluj)

– Handbal feminin – ora 16:00, Baza sportivă „La terenuri” (CS Universitatea Cluj)

– Volei masculin – ora 16:00, Baza sportivă „La terenuri” (CS Universitatea Cluj)

– Atletism – ora 17:00, Baza sportivă „La terenuri” (CS Universitatea Cluj)

– Fotbal incluziv cu Ionuț Rada – între orele 17:00-19:00,  Baza sportivă Gheorgheni (Caiac SMile)

– Baschet adaptat pentru persoane cu dizabilități locomotorii – între orele 18:00-20:00,  Baza sportivă Gheorgheni (Caiac SMile)

– SportsTalk cu Alexandru Chipciu și Simone Tempestini – ora 13:30, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” (Sports Festival)

– Roundnet, Kanjam, Kickit, Youfo – între orele 18:00-20:00, Baza sportivă Gheorgheni (FunSport.ro)

Marți, 26 septembrie:

– Scrabble – ora 14:00, Baza sportivă Gheorgheni  (CS Universitatea Cluj)

– Lupte – ora 17:00, Baza sportivă Gheorgheni  (CS Universitatea Cluj)

– Rugby feminin – ora 18:30, Baza sportivă Gheorgheni  (CS Universitatea Cluj)

– Volei incluziv – între orele 15:00-17:00, Baza sportivă „La terenuri” (Caiac SMile)

– Antrenament alergare – ora 19:00, Parcul Sportiv „Dr. Iuliu Hațieganu” (Asociația Club Sportiv Runners Club)

– Roundnet, Kanjam, Kickit, Youfo – între orele 18:00-20:00, Baza sportivă „La terenuri” (FunSport.ro)

– Meet & Greet cu echipa FC Universitatea Cluj și U-BT Cluj-Napoca – ora 18:00, Baza sportivă „La terenuri”

Miercuri, 27 septembrie:

– Patinaj viteză role – între orele 19:00-20:30, Baza sportivă Gheorgheni (CS Universitatea Cluj)

– Caiac – între orele 14:00-18:00, Lacul Gheorgheni din Iulius Parc (Caiac SMile)

– Antrenament alergare – ora 19:00, Esplanada dintre Sala Polivalentă și Cluj Arena (Asociația Club Sportiv Runners Club)

– Street Workout – ora 18:00, Baza sportivă „La terenuri” (Asociația Poți fi și tu campion)

– Judo – între orele 19:00-20:30, Baza sportivă Gheorgheni (CS Universitatea Cluj)

Joi, 28 septembrie:

– Patinaj viteză role – între orele 19:00-20:30, Baza sportivă Gheorgheni (CS Universitatea Cluj)

– Rooftop Revival – ora 18:00, Novis Plaza (Seneca Fitness Center)

– Street Workout – ora 18:00, Baza sportivă „La terenuri” (Asociația Poți fi și tu campion)

– Tenis de câmp – între orele 15:00-17:00 – Wonderland Resort (Asociația Caiac Smile)

Vineri, 29 septembrie:

– Patinaj viteză role – între orele 19:00-20:30, Baza sportivă Gheorgheni (CS Universitatea Cluj)

Sâmbătă, 30 septembrie:

– Patinaj viteză role – între orele 09:30-11:30, Baza sportivă Gheorgheni (CS Universitatea Cluj)

– Rugby masculin – meci oficial – ora 11:00, Parcul Sportiv „Dr. Iuliu Hațieganu” (CS Universitatea Cluj)

– Fugi în curtea școlii – între 10:00-13:00, Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu”

– Cluj-Napoca RoundNet Open 2023 – 4th edition – între 10:00-17:00, Baza Sportivă Gheorgheni”, a comunicat Primăria Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Accident la Gilău între o motocicletă și o mașină. Motociclistul a fost dus de urgență la spital

Publicat

De

accident gilau

Un accident cu circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada 1 Decembrie 1918 din localitatea Gilău.

În accident au fost implicate o motocicletă și o mașină, iar un bărbat a ajuns a spital.

Accident la Gilău între o motocicletă și o mașină. Motociclistul a fost dus de urgență la spital

La fața locului sau deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, tip terapie intensivă mobilă, din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Cluj-Napoca.

Echipajul de pompieri, ce încadrează autospeciala de descarcerare, a acordat primul ajutor calificat conducătorului motocicletei, respectiv un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, până la sosirea echipajului SMURD.

Acesta era în stare de conștiență, era cooperant și prezenta suspiciuni de mai multe traumatisme.
Ulterior sosirii echipajului SMURD din municipiul Cluj-Napoca, bărbatului i-a fost acordată asistență medicală de urgență și a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.

Totodată, la locul accidentului a fost consultat și un alt bărbat, în vârstă de aproximativ 45 de ani, fără a fi transportat la spital.

Foto: ISU Cluj

Citește mai departe

ECONOMIE

Emil Boc apără IT-iștii: Guvernul face o greșeală dacă elimină facilitățile. Vom plăti pe termen lung

Publicat

De

calculator

Emil Boc susține că eliminarea facilităților din sectorul IT este o greșeală. Primar într-un oraș unde lucrează o mare parte dintre IT-iștii din România, Emil Boc spune că speră ca Guvernul să reconsidere acest aspect, care apare în lista cu modificările fiscale, pentru că altfel capacitatea acestui sector va fi afectată.

„Nu sunt mulțumit de conținutul actului în ceea ce privește eliminarea facilităților pentru IT. Este o greșeală, chiar dacă s-a îndulcit documentul și este un plafon până la care nu se elimină aceste facilități.

Capacitatea acestui sector de a genera valoare adăugată pentru România nu ar trebui să fie afectată”, a spus Emil Boc la postul de radio Ziua Live.

Emil Boc apără IT-iștii: Guvernul face o greșeală dacă elimină facilitățile. Vom plăti pe termen lung

Bos spune că a avut și el o astfel de propunere pe masă când era prim-ministru și nu a acceptat-o.

„În 2010, când situația era mult mai gravă, aceeași propunere am avut-o și eu pe masă și nu am recurs la eliminarea facilităților și s-a dovedit că am avut dreptate.

Nu putem fi competitivi cu Franța în agricultură, cu Germania în automotive, dar putem sta la masă prin sectorul de IT și inovare. Acest sector este capabil să dea soluțiile pentru slujbele bine plătite ale viitorului și soluțiile pentru tranziția verde și digitală.

Suntem contra curentului. Europa apasă accelerația, noi apăsăm frâna, a mai spus Emil Boc.

Acesta spune că eliminerea facilităților în acest domeniu este o greșeală și speră că încă se mai poate corecta ceva.

„Sper sa se schimbe, pentru că altfel vom plăti pe termen lung”, a spus Emil Boc.

Măsurile sunt publicate în transparență decizională, iar prim-ministrul urmează să-și asume răspunderea pentru toate modificările, în Parlament. Potrvit documentului IT-iștii care câștigă peste 10.000 de lei brut vor trebui să plătească impozit pe venit.

Foto: Arhivă

 

Citește mai departe

EDUCATIE

USR Cluj vrea culoare pentru mașini pentru ca părinții să-i lase pe copii la școală. Emil Boc: Nu resping propunerea

Publicat

De

scoala facebook emil boc (6)

Primăria Cluj-Napoca a făcut eforturi pentru a descongestiona traficul în oraș la orele de vârf, în timpul școlii. Iar introducerea autobuzelor dedicate elevilor, care au fost cerute chiar de clujeni prin programul de bugetare participativă, a avut ca scop tocmai evitarea blocajelor în trafic cauzate de părinții care își duc copiii la școală și staționează cu mașina în fața unităților de învățământ.

Chiar dacă în acest moment autobuzele școlare deservesc 14 rute, „practica” de a duce copiii la școală cu mașina personală nu a apus.

Astfel, reprezentanii USR Cluj au propus realizarea de culoare pentru mașini în fața școlilor, acolo unde se poate.

USR Cluj vrea culoare pentru mașini pentru ca părinții să-i lase pe copii la școală. Emil Boc: Nu resping propunerea

Propunerea USR Cluj, după conceptul „Kiss and Go”, prevede crearea de culoare pentru mașini în dreptul școlilor, unde acestea să staționeze un minut pentru ca elevii să coboare.

Citește și: Emil Boc: În zece ani, numărul elevilor și preșcolarilor a crescut la Cluj-Napoca cu 10.000. Se construiesc încă două școli

Primarul Emil Boc spune că nu o respinge și că se va face o analiză.

„În primul rând, proiectul autobuzelor școlare a fost un mare succes… Aceste 14 trasee de autobuze școlare implică un cost de resusre și financiare, și umane considerabil din partea municipalității.

După calculele făcute, anul trecut aceste autobuze scoteau cel puțin 500 de mașini din zona centrală între orele 7.00 și 9.00”, a spus primarul Emil Boc la postul de radio Ziua Live.

Totuși, Boc spune că nu respinge propunerea USR Cluj și o va trimite la comisia de circulație.

„Am reținut nuanța celor de la USR << pentru unele>>, pentru că nu la toate școlile se poate. Dar comisia de circulație se va pronunța”, a spus Emil Boc.

În același timp, Primăria vrea să extindă proiectul autobuzelor școlare și spune că acestea sunt sigure, au program fix, copiii ajung la timp la școală, iar părinții au mai mult timp.

Foto: Facebook/Emil Boc

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax