Connect with us

EVENIMENT

FOTO. AMENZI de 60.000 lei aplicate de Protecția Consumatorilor în Cluj, pentru comercializarea unor produse CONTRAFĂCUTE

Publicat


fake 1

În data de 23.03.2023, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj prin CJPC Cluj, sub coordonarea vicepreședintelui ANPC, Sebastian Hotca, a continuat acțiunile de control la operatorii economici care comercializează produse textile, în județul Cluj. Cu această ocazie au fost aplicate 3 amenzi în valoare totală de 60.000 de lei pentru comercializarea unor produse contrafăcute, informează ANPC.

fake 2

fake 3

„Acțiunile s-au derulat în cadrul campaniei Academia Comisarilor – în care sunt implicați tinerii noștri colegi – și au urmărit modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu.

În  cadrul acțiunilor de control, a fost identificat operatorul economic SC Gamos Com SRL, din localitatea Câmpia Turzii, care avea expuse la comercializare produse textile inscripționate cu diverse mărci cunoscute (Adidas, Nike, Lacoste, Tommy Hilfinger, Dior etc.), la care nu a putut prezenta documente care să ateste originalitatea.

fake 4

fake 5

fake 6

Drept urmare, comisarii CJPC Cluj au identificat mai multe deficiențe, pentru care au aplicat 3 amenzi contravenționale în cuantum de 60.000 lei. De asemenea, 6 dintre produsele identificate vor face obiectul unei notificării în sistemul de alertă rapidă al Uniunii Europene – Rapex, deoarece șnurul aferent hanoracului cu glugă, are capetele libere mai mari de 30 de cm, fiind considerat produs periculos.

Totodată, au fost dispuse măsurile  complementare de

–         oprire definitivă de la comercializare a 1.290 produse textile contrafăcute în valoare de circa 140.000 de lei, avand în vedere și faptul că operatorul economic nu a pus la dispozitia comisarilor CJPC Cluj, documentele aferente achizitiei.

–         sesizarea instituțiilor abilitate (IPJ Cluj/SICE) pentru luarea măsurilor aferente comercializării produselor contrafăcute.

Comisarii CJPC Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor indiferent de serviciile de care beneficiază și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare”, se arată în comunicatul ANPC.

fake 7

fake 8




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate