EVENIMENT
FOTO. Acțiune la Cluj-Napoca. Combaterea cerșetoriei și protejarea persoanelor fără adăpost
În cursul zilei de 5 septembrie, autoritățile clujene au derulat o amplă acțiune interinstituțională menită să prevină și să limiteze fenomenul cerșetoriei, oferind totodată sprijin persoanelor aflate în dificultate socială.
La intervenție au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, jandarmi ai Jandarmeriei Cluj, polițiști locali și specialiști ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, sub coordonarea Poliției municipiului Cluj-Napoca.
Acțiune în zonele aglomerate din oraș
Operațiunea s-a desfășurat în două intervale, între 11:00 – 13:00 și 16:30 – 18:30, în principalele zone aglomerate ale orașului, considerate cu risc crescut.

În urma verificărilor, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane, dintre care 2 au fost identificate ca fiind fără adăpost.
În cadrul acțiunii au fost aplicate două sancțiuni contravenționale: una conform Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și una în baza Hotărârii Consiliului Local Cluj-Napoca, pentru nerespectarea normelor comunitare.
Reprezentanții IPJ Cluj au precizat că astfel de intervenții vor continua și în perioada următoare, în vederea menținerii unui climat de siguranță publică și întăririi sentimentului de ordine și respect în comunitatea clujeană.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






