Connect with us

EVENIMENT

FOTO. UPDATE. Accident cu două mașini pe Spaiul Independenței din Cluj-Napoca. Ambii șoferi au ajuns la spital

Publicat


Accident Splaiul Independenței

Un accident de circulația a avut loc sâmbătă dimineața pe strada Splaiul Independenței din Cluj-Napoca

Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca sunt cei care au intervenit la accident.

Accident cu două mașini pe Spaiul Independenței din Cluj-Napoca. O persoană a ajuns la spital

În accident au fost implicate două autoturisme, rezultând o victimă.

Mai exact, un bărbat de aproximativ 55 de ani, conștient și cooperant, a fost transportat la spital.

La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

UPDATE

Din activitățile de cercetare efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un autoturism condus dinspre strada Plopilor înspre strada Barițiu, de un bărbat de 59 de ani din Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus de mers pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.

Acesta a intrând în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 54 de ani, tot din Cluj-Napoca. În urma coliziunii, cei doi bărbați au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

În urma testărilor cu aparatul etilotest, rezultatele au reieșit negative.




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Buruian Angela

    decembrie 21, 2024 la 5:03 pm

    Buna ziua , părerea mea ar fi ca e nevoie de mai multa curățenie a orașului, în stațiile de autobuz , locurile unde sunt amplasate bănci sa fie puse coșuri de gunoi ( care lipsesc foarte mult în tot orașul) în cartiere nu sa mai maturat din vara pe stadute sau lingă tomberoanele de gunoi .Mișună pete tot țigani care cauta în gunoaie , arunca pe strada lucruri mizerabile …etc, etc ….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate