EVENIMENT
VIDEO FOTO. Acces restricționat pe Cluj Arena în ultima seară de UNTOLD. Mii de oameni așteaptă pe scări
În ultima seară a festivalului UNTOLD, accesul pe Cluj Arena a fost restricționat pe mai multe sectoare, iar mii de spectatori au rămas să aștepte pe scările stadionului, în condiții de aglomerație intensă.
Jandarmeria a confirmat pentru Cluj24 că restricțiile au fost impuse din motive de siguranță și gestionare a mulțimii, pentru a preveni orice incidente în contextul unui număr record de participanți în această ultimă zi de festival.
Imaginile surprinse la fața locului arată grupuri compacte de oameni așezați pe treptele din apropierea intrărilor, în timp ce forțele de ordine monitorizează atent situația și gestionează fluxul de acces.
Duminică seara sunt așteptați Anyma și Martin Garrix să urce pe Mainstage.
Capacitatea maximă admisă pe Cluj Arena este de aproape 60.000 de oameni, mai mică decât cea de anul trecut și din 2023.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






