Alin Cojocariu a avut o copilărie cruntă, fiind abandonat de părinți la vârsta de 3 luni, dar a răzbit și a reușit să își facă un rost în viață. A absolvit o facultate la Cluj-Napoca, iar acum, la cei 28 de ani, tânărul face voluntariat și vrea să fie un model pentru copiii instituționalizați.

Născut în Sibiu în 1996, Alin a fost abandonat la 3 luni de către părinți la fostul ”Leagăn de copii” din oraș, după care, la vârsta de 5 ani, a fost preluat de Fundația creștină ”Tabita” unde a stat până la 14 ani.

”Acolo a fost viața mea, copilăria mea, unde lucrurile au fost frumoase la început. Acolo am mers la școală și, crescând, am văzut anumite lucruri în sistem cu care nu am fost de acord.

Mi-am dat seama că nu au fost specialiști în domeniu care să se ocupe de copii, de noi, adică de cei care aveau nevoie de iubire. Până la urmă, asta este cea mai mare nevoie, de iubire și afecțiune, pe lângă lucrurile materiale.

Au existat și partea de violență fizică, violență domestică, verbală din partea celor care conduceau centrul și din partea unor angajați. Șefi  fiind o familie, probabil că au pornit cu ideea de a face ceva pentru oameni, dar lucrul acesta s-a pierdut pe parcurs și a devenit un business cu copiii din sistem”, a povestit Alin.

Abuzuri, pedepse și violențe

La 10 ani, i s-a spus că este prea matur pentru vârsta sa, pentru că stătea de vorbă cu angajații, ajuta la curățenie, lucra în grădină, ajuta la cele necesare, ori de câte ori era nevoie, că voia sau nu.

”Mai tot timpul era scandal, te pedepseau să nu mănânci dacă făceai un lucru rău sau dacă luai o notă mai mică, sau dacă vorbeai cu angajații. Tot timpul dimineața după trezire era scandal și show, ne întâlneam pentru rugăciune la altarul de dimineața și acolo, în loc să fie momentul de liniște, tot timpul se lăsa cu lucruri nepotrivite.

Au fost foarte multe lucruri pe care eu acum le văd nepotrivite, negândite la momentul respectiv, pentru că n-au fost profesioniști angajați care să ofere servicii de calitate.

Nora patronilor centrului era angajată ca asistent social la un moment dat, doar că nu și-a făcut treaba conform legislației și funcției pe care trebuia să o aibă. Veneau cei de la Protecția Copilului, noi le spuneam tot ce se întâmpla, iar după aceea o perioadă lucrurile stăteau bine, după care reîncepea <<tortura>>.

Se plângeau tot timpul că nu au bani, deși primeau de la sponsori. Pentru noi nu aveau bani, pentru noi, copiii, pentru dezvoltarea noastră, dar aveau pentru ei, pentru casele lor, pentru excursiile lor, pentru neamurile lor.

”Știu tineri din sistem care au fost bătuți de ei”

Fiind niște oameni creștini, credeam că pot să aibă o altă abordare, dar a fost un șoc, pentru că erau foarte răi, nervoși, răutăcioși și agresivi.

Mergeam la biserică și, de multe ori, pe colegii mei îi băteau după slujbă. Nu avea niciun rost ce vorbeau la slujbă și ce făceau după. Mai făceau alte chestii urâte și găseau fel de fel de pedepse care nu aveau nicio logică. Până și dreptul la hrană era luat drept pedeapsă.

Știu tineri din sistem care au fost bătuți de ei, și nu doar cu o „jordiță”, și eu am fost de câteva ori, dar la un moment dat am luat atitudine.

Eu n-am fost atât de mult abuzat cum au fost colegii mei pentru că tot timpul am știut să-mi spun cuvântul, să-mi spun părerea si nu am acceptat acest comportament agresiv, abia așteptam să transmit sponsorilor și managerilor de caz ce se întâmplă cu noi, dar nimic.

Șefii nu știau să discute nici cu angajații, nici aceștia nu erau tot timpul tratați corect și trebuiau să facă cum vor ei, parcă era ceva la ordinea zilei, în loc să discute cu copilul ce se întâmplă, poc și poc, atâta știau.

Nici angajații nu erau specialiști în momentul respectiv și șefii făceau diferențe între copii, cei bloduți fiind preferații lor ”, a arătat Alin Cojocariu.

Admitere la Liceul Marantha din Cluj-Napoca

Tânărul a stat la Tabita până în clasa a VIII-a când a trebuit să ia prima decizie importantă din viața sa, cea care a constituit și un moment de cotitură, privind alegerea liceului.

Alin avea colegi din casa de copii care au urmat cursurile Liceului Adventist ”Maranatha” din Cluj-Napoca, despre care povesteau doar lucruri bune, dar mutarea de la Sibiu nu a fost încurajată de șefii de la Fundația Tabita, care au încercat să îl sperie că îi va fi foarte greu, că nu aveau bani, în loc să îi ofere consiliere în carieră.

Atunci a decis și să își cunoască familia, experiența fiind departe de a fi una plăcută, în condițiile în care părinții lor erau alcoolici, erau săraci și nu munceau.

Totuși, în ciuda situației familiale, acesta ține acum legătura cu părinții și vorbește cu ei la telefon.

A făcut mereu lucruri pentru alții

”În vara dintre clasele a VIII-a și a IX-a am decis să merg la liceul din Cluj, am dat admitere, am intrat și am vrut să urmez liceul și mai departe. M-am obișnuit acolo, m-am atașat de oamenii pe care i-am întâlnit și care mi-au oferit dragostea lor, m-am integrat și adaptat în liceu.

Acolo țineam altarele de seara, vorbeam în public, organizam diferite evenimente, am fost și șef de clasă, îmi plăcea să mă implic, eram activ în comitetul bisericii.

Am fost omul căruia tot timpul i-a plăcut să facă ceva pentru alții, pentru că mi-aducea mie satisfacție și uitam de lucrurile rele, uitam de durerea pe care o aveam.

Mi-aduc aminte de un lucru, când toată lumea a venit cu părinții la școală și eu nu aveam pe nimeni. E foarte greu, pentru că ești etichetat de anumite persoane sau ești marginalizat. Dar ceea ce mi-a plăcut la liceul din Cluj a fost că lucrul acesta nu s-a întâmplat.

Am avut și momente mai dificile și nedreptăți, dar, per ansamblu, oamenii s-au comportat cu mine ca și când aș fi un copil normal.

La vârsta respectivă aveam nevoie de cineva, fiind într-un oraș mare, aveam nevoie să știu cum să mă descurc, adică să am deprinderi de viață independentă. Am avut alături de mine oameni care m-au sprijinit, iar asta m-a ajutat pe mine în liceu”, a explicat Alin Cojocariu.

”Ajutorul lui Dumnezeu m-a ținut în viață”

Tânărul a fost obligat să părăsească fundația Tabita, la presiunea celor de acolo, și și-a reluat educația la liceul Maranatha.

”Așa am mers ultimii trei ani la liceu, cu ajutorul lui Dumnezeu, că pot să zic că doar asta m-a ținut în viață, pentru că gânduri negre cu siguranță au existat și ele, deseori plângeam, când nu mă vedea lumea, seara în cameră. De multe ori  văzând părinți care vin și își îmbrățișează copiii am trăit anumite momente de tristețe și dezamăgire.

A fost cea mai mare durere pe care o aveam și am vrut să le arăt că, în ciuda acestor lucruri, eu pot să mă descurc și singur.

Pentru că, prin ajutorul lui Dumnezeu, eu am terminat și clasa a XII-a, mi-am luat și Bacul, dar cei de la Fundația Tabita nici n-au venit să mă felicite, nici la festivitatea mea de absolvire, din cauza răutății și a invidiei lor”, a mai spus Alin.

În cei patru ani de liceu, tânărul a stat la internat și a strâns ban lângă ban pentru a-și plăti taxele.

Singurul care nu aștepta vacanțele și sărbătorile

”Copiii abia așteptau vacanțele, eu eram singurul care nu așteptam zile libere, vacanțele și sărbătorile pentru că n-aveam unde să mă duc, acestea fiind cele mai grele momente din liceu. Unde să merg? La ei mei care erau alcoolici și care nu mă întrețineau, nici nu mă sunau, trăiau în sărăcie, erau o familie disfuncțională?

Și atunci mi-am dat seama că trebuie să fac ceva. Și îmi ocupam timpul, lucram, căutam să stau la cineva, ca să pot să-mi plătesc masa, să fac listele cu colegii mei, mă ocupam cu organizarea și atunci mai beneficiam de un discount. Mi-am pus deoparte banii din bursă și îmi plăteam cazarea.

Nu mi-am permis să îmi fac, poate, toate plăcerile la acea vârstă, a trebuit de multe ori să spun că nu pot sau să încerc să lupt pentru a nu vedea alții că sunt sărac. Evident, îmi doream anumite chestii și eu, ca orice tânăr…

Am ținut la bani ca la ochii din cap, adică am fost un bun administrator și lucrul ăsta îl văd acum, pentru că știu să-i gestionez conform nevoilor. Nu arunc pe orice banii mei, pentru că știu cum e să nu ai.

Dar au existat și oameni sau sponsori care m-au ajutat și unde a fost nevoie au suplimentat ei, oameni buni care empatizat cu mine, care au crezut în mine”, a afirmat tânărul.

În liceu, Alin Cojocariu a fost un elev silitor, i-a plăcut să învețe și a tras cât a putut de unul singur, neavând întotdeauna la cine să apeleze, la părinți sau profesori când avea o problemă personală.

Admitere la UBB

În vacanțele de vară a lucrat pentru a se putea întreține la liceu, iar în 2015 a absolvit și și-a luat Bacalaureatul cu o notă bună, după care a dat admitere la Facultatea de Sociologie si Asistență Socială a UBB Cluj-Napoca și a intrat pe locurile speciale, venind din sistemul de protecție.

”Pot să spun că a fost facultatea în care am simțit că pot face ceea ce vreau și mi-am dat seama că cei de la Fundația Tabita nu au procedat cum ar fi trebuit, nu aveau specialiști calificați.

Am vrut să văd ce înseamnă să fii un conducător de o casă de copii și mi-am dat seama că oameni cu 8 clase nu pot conduce o instituție, mai ales cu persoane care au cea mai mare nevoie de specialiști. Atunci am identificat multe dintre problemele cu care m-am confruntat și care au fost ascunse.

A lucrat în timpul facultății

În timpul facultății nu mi-a fost ușor, am tras, am schimbat joburi multe, am lucrat și în curățenie, am lucrat și în bucătărie, și am făcut tot ce am putut ca să pot să mă administrez și să trăiesc în Cluj.

Nu am stat cu mâna întinsă, mi-a plăcut să fiu independent și am muncit ca să pot reuși. Mi-a plăcut ceea ce am studiat, am fost implicat în activitățile facultății și am făcut voluntariat unde am putut.

Dar și aici au fost oamenii care au crezut în mine, au aflat povestea mea și și-au deschis inima pentru a putea finaliza studiile. Pentru asta le mulțumesc!

Am terminat facultatea, am avut și bursă socială și bursă de merit”, a mai spus Alin.

Diplomă de asistent medical

La finalul facultății a trecut, din nou, prin momente grele, și nu și-a licența la timp. S-a înscris și la o postliceală sanitară de trei ani, obținând o diplomă de asistent medical, după care și-a licența la Asistență Socială și s-a apucat de un master în management social, fiind acum în primul an.

De asemenea, mai are un curs de bucătar și unul de organizator de evenimente/ nunți.

Voluntariat de 10 ani

”Eu, venind din sistem, știu ce se întâmplă și mi-aș dori să pot să aduc un plus valoare sistemului și să schimb ceva pentru că am trăit, am simțit și cred că pot ajuta, pot aduce un plus valoare comunității, pot face tinerii fericiți.

Mi-am dat seama de acest lucru făcând foarte mult voluntariat încă din liceu. De 10 ani fac de voluntariat la un cămin de vârstnici și în alte ONG-uri și m-am implicat în diferite proiecte sociale.

În ultimii doi am mers în tabere de weekend organizate de Ministerul Familiei și Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca, în parteneriat cu DGASPC-urile din 6 județe, pentru copiii din sistem, oferindu-mi-se această ocazie de a motiva și a oferi un model tinerilor instituționalizați. Au fost tabere cu tema ”Pregătiți pentru viață”, un proiect de nota 10 pentru tineri din sistemul de protecție.

Model pentru copii

Am fost 6 săptămâni în tabere anul acesta și am vorbit cu aproximativ 300 de copii cărora le-am povestit despre experiența mea, le-am spus cum am reușit și am făcut diverse activități cu ei.

Le-am arătat un model de viață, fiind un coleg care a trăit în sistem la fel ca ei și care nu a renunțat. Și ei veneau și mă îmbrățișau întrebându-mă cum pot să ajungă ca mine. Le-am spus că prin muncă, ambiție și educație. Au nevoie să fie încurajați, ceea ce eu nu am primit la momentul respectiv.

Le-am spus că, pentru mine, a fost importantă educația, adică să învăț să studiez, să fiu un om de încredere și să fac tot ce pot, ce ține de mine, să visez, să aspir, să merg tot mai sus, să nu mă plafonez”, a menționat Cojocariu

Model pentru copiii instituționalizați

Acesta speră să fie un model pentru copiii instituționalizați și i-a încurajat să învețe, să fie oameni de caracter și să fie ambițioși: ”Mi-am dat seama că trebuie să lupt pentru ei, eu mă hrănesc cu partea asta, dacă n-aș face, parcă aș simți că nu trăiesc.

Și lucrul ăsta m-a ajutat foarte mult. Aceste tabere au fost o terapie pentru mine, chiar dacă am plecat încărcat cu durerile lor. Am dat tot ce am putut să fiu lângă ei, să-i ascult și să le dau un sfat colegial. Îmbrățișările au fost cele mai sincere pe care le-am primit de când sunt eu.

Am râs și am plâns împreună, dar am plecat cu capul sus și cu speranța că vom reuși în ciuda greutăților și a sistemului.

Pot să declar că acum sistemul este mult mai bun față de generațiile anterioare, sunt resurse de care se pot bucura și pot profita la maxim. Chiar sunt oameni care au această putere și care mai fac și ceva bun pentru sistemul de protecție, dar mai există și chestiuni pe care eu le-aș schimba.

Mie, acum, nu îmi este rușine să spun că am crescut într-o casă de copii, sunt mândru de ce am devenit, de realizările mele”.

Angajat la DSP Cluj

Acesta lucrează în prezent ca asistent medical la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj, post ocupat în urma unui concurs în perioada pandemiei, după câteva luni de voluntariat la aeroport, iar după-amiaza studiază, lucrează și ca asistent social la un cămin de persoane  vârstnice, face voluntariat, organizează evenimente și nunți. Este foarte activ, îi place să fie printre oamenii, să ajute și să slujească fără încetare.

Alin Cojocariu s-a întrebat, nu o dată, de ce s-a întâmplat cu el ceea ce s-a întâmplat, dar spune, că, probabil, asta a fost voința și planul lui Dumnezeu.

Planuri de viitor

Tânărul are planuri de viitor și visează să aibă o asociație cu care să poată ajuta mai mult tinerii și copiii din sistem, poate chiar să deschidă un centru, acesta fiind visul lui de mic. Își dorește să deschidă și un restaurant de tip social, unde să lucreze tineri din sistem, deoarece este pasionat de gătit.

Apoi și-ar dori un apartament în care să locuiască, să fie casa lui, dar și o familie – cel mai important aspect pentru el.

”Cred că toate vor veni la rândul lor. Ce vrea Dumnezeu. Vreau să demonstrez că societatea poate să aibă tineri ieșiți din sistemul de protecție care cred că pot să aducă României plus valoare, iar societatea să fie mândră de ei.

În reușita mea a fost ambiția, determinarea, dorința de a reuși și dragostea pentru oameni.

Nu știu unde mă văd peste 10 ani, dar m-aș vedea să am propriul meu restaurant sau să fiu, poate, chiar director la o instituție publică în domeniul social, pentru a ajuta societatea și copiii.

Iubesc oamenii, iubesc tinerii, îmi iubesc țara, îmi doresc să fiu  un om valoros pentru comunitate și aș vrea să fiu sănătos și să rămân integru, un om pe picioarele mele sută la sută”, a conchis Alin Cojocariu.

Acesta a ținut să mulțumească celor care l-au ajutat și i-au făcut un bine, dar și celor care nu i-au făcut bine, pentru că l-au ambiționat să nu se dea bătut.