ACTUALITATE
FOTO/ 18 permise SĂLTATE în 4 ore de polițiștii clujeni. 8 șoferi au ajuns PIETONI din cauza VITEZEI
Polițiștii clujeni sunt în ficare zi în trafic pentru creșterea gradului de siguranță. Cea mai mare problemă și principala cauză a accidentelor de circulație mortale și grave la Cluj este viteza.
Joi, timp de 4 ore, polițiștii clujeni au continuat seria activităților derulate în scopul impunerii respectării prevederilor legale din domeniul legislației rutiere și combaterii faptelor antisociale.
O atenție deosebită a fost acordată prevenirii accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză și a consumului de băuturi alcoolice sau a altor substanțe.
Pe raza întregului județ, polițiștii rutieri, de ordine publică și transporturi au acționat integrat, în cele patru ore fiind aplicate în total peste 190 de sancțiuni contravenționale, cu preponderență acestea reprezentând încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice.
Astfel, abaterile înregistrate au condus la reținerea a 18 permise de conducere, 8 dintre acestea pentru depășirea vitezei legale, fiind retrase și 10 certificate de înmatriculare, ca urmare a neregulilor privind starea tehnică a vehiculelor.
De asemenea, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj au acționat în colaborare cu polițiștii rutieri și de ordine publică în vederea combaterii evenimentelor rutiere produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






