Connect with us

EVENIMENT

Fost antrenor şi jucător de Liga Campionilor la CFR Cluj, devenit antrenor la Concordia. Ar fi mai potrivit ca Dan Petrescu?

Publicat


trica fotbal cfr

Tehnicianul Eugen Trică a fost numit, joi, antrenor principal al echipei Concordia Chiajna, el având drept obiectiv calificarea în play-off-ul Ligii a II-a.

Fost antrenor şi jucător la CFR Cluj

„Noul antrenor al echipei Concordia Chiajna este Eugen Trică (46 ani). Acesta a semnat un contract pana la finalul sezonului 2022-2023 şi are ca obiectiv calificarea în play-off. Eugen Trică îi va avea ca antrenori secunzi pe Robert Panduru şi Florin Matache, cu pregătirea portarilor. Bun venit şi mult succes!”, a anunţat Concordia Chiajna pe pagina oficială de Facebook.

Tehnicianul a mai antrenat în cariera sa echipe precum CFR Cluj, Politehnica Iaşi, Juventus Bucureşti, UTA Arad, Metalul Reşita, Sportul Snagov, FC U Craiova, Turris Oltul Turnu Măgurele, Viitorul Pandurii Tg. Jiu şi Metaloglobus Bucureşti.

Eugen Trica va putea evalua lotul pe care îl are la dispoziţie în amicalul cu Dinamo Bucureşti, care se va disputa vineri, de la ora 11.00, pe terenul Concordia 2.

Antrenorul va debuta în jocurile oficiale pe banca Concordiei Chiajna în Cupa României, când va întâlni formaţia din Liga I, Universitatea Cluj, joi, 29 septembrie, de la ora 18.45, pe stadionul Concordia 2. AGERPRES

Trică a debutat pentru Universitatea Craiova în Liga I pe 17 iunie 1995 în meciul împotriva echipei Electroputere Craiova.

Liga Campionilor la CFR Cluj

Are în palmares un titlul de campion al României cu Steaua București in 1999, Supercupa României în 2001 cu Steaua București și doua titluri de campion al României cu CFR Cluj in 2007 și 2008.

A câștigat Cupa României cu echipa CFR Cluj și a fost selecționat de 4 ori în echipa națională de fotbal a României, prima selecție în anul 1999, în meciul România – Estonia 2-0, iar ultima selectie in anul 2008, în meciul Bulgaria – România 1-0.

A evoluat în Liga Campionilor cu echipa CFR 1907 Cluj, echipă ce avea sa o părăsească în ianuarie 2009 pentru a se alătura formației cipriote Anorthosis Famagusta.

Trică a revenit la CFR Cluj după nici 6 luni petrecute în campionatul cipriot, dar nu a jucat decât 15 minute în debutul campionatului 2009-2010, și din cauză că nu a fost folosit prea des, și-a reziliat contractul cu echipa clujeană.

La 25 august 2009, a semnat un contract pentru un sezon cu Universitatea Craiova, echipa la care a debutat în fotbalul mare.

În august 2010, a semnat cu Concordia Chiajna, echipă din Liga a II-a. A reușit să ajute echipa, astfel promovând în Liga I pentru prima oară în istorie. După câteva meciuri în prima ligă, Trică a decis în octombrie 2011 să se retragă.

Cariera de antrenor

A antrenat pe CFR Cluj, Juventus București, UTA și CSM Metalul Reșița ca principal și CSM Politehnica Iași ca secund.

În ianuarie 2019 a preluat, ca antrenor principal, echipa Sportul Snagov, aflată pe primul loc în Liga a II-a.

În 2021, a reușit promovarea în Liga I cu FC U Craiova. La doar câteva zile după promovare, a fost demis din funcția de antrenor de către patronul echipei, Adrian Mititelu. În noiembrie 2021, Trică a revenit la FC U Craiova, începând al patrulea mandat la echipa olteană. Și acest mandat a fost extrem de scurt, doar patru meciuri rezistând Trică pe banca Universității: un egal (0-0 cu Dinamo) și trei înfrângeri (0-2 cu CFR Cluj, 0-2 cu FC Voluntari și 1-2 cu Academica Clinceni).




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate