Connect with us

ACTUALITATE

Florin Cîțu: Cetățenii Republicii Moldova s-ar putea vaccina în România

Publicat


Cetățenii moldoveni s-ar putea vaccina în centrele românești chiar dacă nu au domiciliul în România. Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîțu la finalul întâlnirii pe care a avut-o marți, la București, cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat că marți s-a întâlnit cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Subiectul principal al discuției a fost pandemia.

„Indiferent de ce parte a Prutului trăim, suntem cu toții preocupați să gestionăm cât mai bine pandemia și să protejăm sănătatea cetățenilor noștri. Am avut astăzi o întâlnire foarte bună cu doamna Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, despre derularea campaniei de vaccinare, cea mai sigură cale pentru a depăși cu bine criza sanitară și a reveni la o viață normală”, a anunțat Cîțu pe Facebook.

Donații de vaccin

Premierul a mai spus că a vorbit cu Maia Sandu despre posibilitatea ca moldovenii să se vaccineze în România.

„Am sprijinit sistemul medical și cetățenii Republicii Moldova prin donația de vaccinuri și echipamente sanitare și vom continua să oferim ajutor. Am discutat cu doamna președinte Maia Sandu despre condițiile în care cetățenii români din Republica Moldova să aibă posibilitatea să se imunizeze împotriva COVID-19 în centre de vaccinare din România, indiferent dacă dețin sau nu domiciliu în țară”, a dezvăluit Cîțu.

O decizie va fi luată în perioada următoare.

Sursa: Mediafax



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Marți se pun în VÂNZARE biletele la finala Cupei României la fotbal dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Cât COSTĂ acestea

Publicat

cupa romaniei

Biletele pentru finala Cupei României la fotbal dintre CFR Cluj și Hermannstadt se pun marți în vânzare, a anunțat luni Federația Română de Fotbal.

De marți, finalistele vor pune în vânzare biletele din sectoarele rezervate propriilor fani, iar biletele din sectoarele dedicate publicului general vor fi disponibile online, pe site-ul bilete.frf.ro, începând de miercuri, după ora prânzului.

Marți se pun în VÂNZARE biletele la finala Cupei României la fotbal dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Cât COSTĂ acestea

Prețurile biletelor la finala Cupei României Betano sunt: 40 de lei (peluze) și 70 lei (tribune).

Copiii cu vârsta până în 14 ani au acces oriunde în cele două tribune, exceptând zona VIP, în baza biletelor cu valoare simbolică de 1 leu ce pot fi procurate prin alegerea tipului biletului (copil) în efectuarea comenzii.

Finala Cupei României are loc miercuri, 14 mai, de la ora 20.30, pe stadionul „Francisc Neuman”.

Potrivit FRF, este pentru prima oară când ultimul act al competiției are loc pe stadionul din Arad, după ce, în 2022, aici s-a disputat Supercupa României, unde Sepsi a învins-o pe CFR Cluj, 2-1, în primul meci din România care a beneficiat de arbitraj video.

CFR Cluj a câștigat de patru ori Cupa României (2008, 2009, 2010, 2016), în timp ce Hermannstadt a mai atins finala Cupei în 2018.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Clujean prins după ce a tăiat 28 de copaci în Feleacu. A fost pus sub control judicar pentru 60 de zile

Publicat

De

Copaci tăiați ilegal în Feleacu

Un clujean de 47 ani a stat 24 de ore după gratii și a fost pus apoi sub control judiciar, după ce tăiat nu mai puțin de 28 de copaci din Feleacu.

Acesta a tăiat arborii cu un motoferăstrău mecanic.

Clujean prins după ce a tăiat 28 de copaci în Feleacu

Polițiștii din cadrul Secției 2 Rurală Apahida au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 47 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori.
Din cercetări a reieșit că, în data de 25 aprilie, în jurul orei 11.30, bărbatul, folosind un motoferăstrău mecanic, a tăiat un număr de 28 de arbori în localitatea Feleacu, pe care i-ar fi transportat ulterior în curtea unui imobil din aceeași localitate. Prejudiciul cauzat este de peste 4.000 de lei.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului de 47 de ani, acesta fiind depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Clujean REȚINUT după ce a condus beat o mașină neînmatriculată. Are și permisul suspendat

Publicat

De

Clujean reținut

Un clujean de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier.

Bărbatul, care este din comuna Dăbâca, a fost prins pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca.

Clujean REȚINUT după ce a condus beat o mașină neînmatriculată

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție l-au reținut pe bărbat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

Bărbatul a fost depistat de polițiști conducând un autoturism pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Cluj-Napoca, aflat sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice.

Mașina nu era înmatriculată

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, iar autoturismul nu figura ca fiind înmatriculat.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Citește mai departe

EVENIMENT

A început AȘTERNEREA asfaltului pe secțiunea Nădășelu-Zimbor a Autostrăzii Transilvania

Publicat

Restricții de circulație pe A3

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat luni faptul că a început așternerea asfaltului pe secțiunea Nădășelu-Zimbor a Autostrăzii Transilvania, A3.

„A început așternerea asfaltului pe secțiunea Nădășelu-Zimbor a Autostrăzii Transilvania (A3)”, scrie pe Facebook Cristian Pistol.

A început AȘTERNEREA asfaltului pe secțiunea Nădășelu-Zimbor a Autostrăzii Transilvania

Constructorul român, Spedition UMB, adaugă șeful CNAIR, execută acum aceste lucrări de așternere a asfaltului în zona localității Zimbor, din judetul Sălaj.

Secțiunile de autostradă dintre Nădășelu și Zimbor au o lungime cumulată de 30,06 km, iar construcția acestora, cu finanțate prin PNRR, are o valoare de 1,625 miliarde lei, fără TVA.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate