EVENIMENT
Floreștenii au adunat 30 tone de deșeuri din construcții într-o campanie a Primăriei
Aproape 30 de tone de deșeuri au fost aduse de locuitorii comunei pe durata campaniei de colectare deșeuri voluminoase și din construcții, desfășurată timp de două zile la sfârșitul lunii aprilie pe raza comunei Florești, de aproape trei ori mai mult față de prima campanie de acest fel, de la sfârșitul anului trecut.
”Acțiunile de acest fel vor continua periodic, așa cum am anunțat. Apreciez eforturile pe care compania de salubritate le depune la nivelul comunei, Floreștiul reprezintă o provocare, dar sunt încrezător că facem pași serioși spre o situație de normalitate. Cea mai mare bucurie este aceea de a constata că cetățenii răspund solicitărilor și apelurilor noastre, iar 30 de tone colectate în mod legal și organizat înseamnă în primul rând cu atât mai puține tone de deșeuri din construcții aruncate în mediul înconjurător”, a declarat primarul Bogdan Pivariu.
Primăria comunei Florești împreună cu asocierea RDE Harghita-AVE Bihor a demarat în luna decembrie 2020 o Campanie de Colectare a deșeurilor voluminoase și a deșeurilor din construcții și demolari, în șase zone de pe raza localității.
Acțiunea a devenit lunară și are drept scop oferirea soluțiilor legale pentru reducea cantităților de deșeuri aruncate pe domeniul public sau pe malul râului Someș.
În urma numeroaselor solicitări, operatorul de salubritate a efectuat în cele două zile mai multe acțiuni de ridicare a containerelor din punctele temporare anunțate, pentru golire și reamplasare.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






