Connect with us

EDUCATIE

Fax, cartele de telefon fix, CD-ROM – elemente de comunicare predate în 2022 de un profesor de la UBB

Publicat


106332779 1931619826967987 2309465983370753087 n

Un tânăr a făcut o postare pe Facebook în care a povestit despre suportul de curs al prietenei sale, studentă la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) a UBB Cluj-Napoca. Aceasta trebuie să învețe dintr-o carte, unde informațiile nu au fost adaptate prezentului.

„Deci, fără deci, pretină-mea este studentă la FSPAC (…) și acuma învață la una dintre materii, (…) comunicare de vreun fel. Nu zic neapărat că-i al lui Călin Rus cursu’, da’ nu zic nici că nu-i al lui. Decideți voi ce să credeți.

Și au un suport de curs de buchisit, cartea practic. Pe care-o scris-o el însuși, în litere cuneiforme, pe o tabletă de lut asiriană, că atâta e de veche”, povestește tânărul.

Potrivit spuselor sale, profesorul nu obligă studenții să cumpere cartea, dar își amintește că el, personal, a achiziționat-o „când încă era relativ relevantă, în anii ’60 (ai secolului al XVIII-lea)”, când a fost și el la FSPAC.

„Există acolo descrisă în vivid detaliu o strategie de promovare <<a unui sistem>>. Companie, brand, produs, serviciu. O listare generală a unor metode de a face publicitate”, mai precizează acesta.

markus winkler uqq2zcp98k4 unsplash

Când tu spui „faxul”, eu citesc „emailul”

Printre metodele citate de acesta se numără faxul și cartelele telefonice.

„<<Folosiți în primul rând faxul>>. Și un paragraf dedesubt. Cu beneficiile folosirii faxului. Că așa ajunge informația la presă și, bineînțeles, un ultim sfat util, că <<să telefonați și să întrebați dacă materialul trimis a fost primit>>.

Înțeleg, putem face un exercițiu de imaginație, tu zici <<faxul>>, eu citesc <<emailul>>, ne-ntâlnim la mijloc, nu are rost să defrișăm pădurea Hoia ca să tipărim o carte proaspătă pentru O NOUĂ GENERAȚIE de studenți, că se prind ei principial că e doar un exemplu, fie el și defunct de vreo 6 tehnologii încoace deja”, susține băiatul, revoltat.

Tehnologia avansează, suporturile de curs rămân aceleași

Un alt punct din carte vizează cartelele telefonice.

„Pe asta v-o citez în întregime, că până și mie, în etate, mi-a luat un pic să mă prind din ce puț a ieșit bolborosind, ca dintr-un canal înfundat: <<Pentru realizarea lor se poate proceda în felul următor: se negociează cu toții factorii implicați care creează aceste cartele și se creează un lot de cartele pe care să fie inscripționate simboluri ale sistemului dumneavoastră>>.

Deci știți la ce se referă? Prima dată trebuie să ne amintim de telefoanele publice. Nu ălea vechi, cu fise, comuniștilor. Ălea noi, post-decembriste, portocalii, MODERNE, care funcționează cu – Ce? Ați ghicit! – CARTELE TELEFONICE.

Și ale căror suprafață ofertantă se pretează la personalizare cu un brand. Da. Dintre metodele de promovare enumerate, există să pui logou’ de la Clujana pe o cartelă de Connex, mă gândesc”, a evidențiat el.

elena koycheva bgeupv246bm unsplash

Ce-i ăla CD-ROM

De asemenea, a povestit cum prietena sa l-a întrebat „ce-i ăla <<CD-ROM>>”.

„Era pe listă. Care nu știu dacă-i vina ei că s-a născut mai târziu sau a lui Rus că n-are un hobby”, adaugă fostul student FSPAC.

A ironizat acest sfat, glumind că CD-ROM-ul e util deoarece are o capacitate mare de înmagazinare a datelor.

În final, a precizat că lui îi place de Călin Rus.

„E decent, dintr-o bucată, își cunoaște neajunsurile și e corect”, notează băiatul.

Dar, în opinia lui, asta nu justifică inadaptarea la vremurile actuale.

„Îi o problemă de resurse? Numa’ de la cotizațiile mele și ale prietenei mele la taxa de școlarizare cred că putea scoate o ediție revizuită la cartea aia sau să văruiască și redenumească sala 101 de la etaju’ 3 <<Aula Călin Rus>> și să ne vedem mai departe de sistemul de învățământ”, conchide tânărul.

sursa foto: unsplash




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate