ECONOMIE
Farmec Cluj şi alte 60 de companii produc biocide împotriva coronavirusului. 24 fabrică măşti chirurgicale
Aproximativ 60 de companii din România produc biocide. Printre ele se numără mari producători, precum Farmec Cluj. Iar 24 de firme produc măşti.
„Economia României nu a fost într-un lockdown, într-o închidere totală cum a fost economia altor state europene. Noi am avut un lockdown parţial, am avut deschise investiţiile publice. Practic, s-a lucrat peste tot acolo. S-a lucrat la drumuri, s-a lucrat în energie, s-a lucrat în industria de apărare, s-au pus investiţii noi în companii care au început să producă din industria sanitară.
Să nu uităm că, dacă la începutul epidemiei nu producea nimeni biocide în România, nu producea nimeni măşti chirurgicale în România, într-un timp foarte scurt, cu ajutorul Ministerului Apărării, s-a reuşit să nu mai avem absolut nicio problemă cu producerea de biocide, să fie mari producători precum Farmec Cluj, Antibiotice Iaşi, OMV Petrom, Chimcomplex Borzeşti, firme foarte mari şi foarte mulţi privaţi.
Vreo 60 de companii produc biocide, ceea ce, după părerea mea, suntem campioni la acest lucru şi bine facem că nu mai importăm biocide şi 24 de companii produc măşti”, spune ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






