Connect with us

EDUCATIE

Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, cea mai nouă facultate a UBB. Daniel David: Nu țintim competiția cu UMF Cluj

Publicat


UBB Cluj

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) are de acum 23 de facultăți prin crearea Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății, a cărei înființare a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern în data de 24 aprilie 2025. 

Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, aprobată prin Hotărâre de Guvern

Lansarea formală a noii facultăți a UBB va avea loc în data de 26 mai 2025, la ora 13, la sediul acesteia de pe str. Clinicilor nr. 9, luna mai fiind și luna sărbătoririi Zilei Universității și a împlinirii a 444 de ani de la fondarea, în 12 mai 1581, a instituției academice clujene.

„În lume nu prea există universități comprehensive de referință care să nu să aibă o componentă biomedicală – unde se publică și se citează mult -, lucru exprimat apoi în vizibilitate și impact, inclusiv în clasamentele internaționale. Prin acest demers, UBB intră în normalitatea academică internațională, acoperind acum toate domeniile academice majore, așa cum am gândit din anul 2020”, afirmă rectorul ales (și autosuspendat) al UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David, ministrul Educației și Cercetării.

Daniel David: „Nu țintim competiția cu UMF din Cluj”

Acesta subliniază că, „în ciuda unor speculații care uneori doresc să genereze animozități în domeniu, ambiția noastră în zona educațională de licență este mai limitată – ex. nu țintim competiția cu UMF din Cluj, un reper academic național cu masă critică în domeniu, ci vizăm programe cu număr mai redus de studenți, în limba engleză și gândite în paradigme educaționale inovative alternative (ex. problem/solution/case-based) – și focalizată mai mult pe componente educaționale avansate (master/doctorat-postdoctorat/postuniversitar). De asemenea, în zona de cercetare-dezvoltare-inovare țintim colaborări și coordonări, nu suprapuneri, cu alți actori în domeniu, din Cluj-Napoca și din țară, pentru a poziția mai bine în medicină/sănătate orașul și țara în diverse competiții internaționale”.

Rectorul interimar al UBB, prof. univ. dr. Adrian Petrușel, adaugă că „acum, că avem și acest cadru formal, vom dezvolta programe academice noi, accentul fiind pe cele avansate de tip master/doctorat-postdoctorat/postuniversitar. UBB are deja un corp consistent de specialiști în medicină și sănătate – titulari, angajați pe perioadă determinată sau colaboratori -, ceea ce ne asigură o platformă bună de start.”

O istorie medicală care începe în secolul al XVIII-lea și se reîntregește acum

Tradiția medicală la UBB a început în 1775/1776 în Universitas Claudiopolitana (Universitatea din Cluj) și a continuat în universitatea maghiară și apoi românească din Cluj până în 1948, când, prin reforma comunistă, componenta biomedicală a fost organizată separat de UBB (care se numea atunci Universitatea Victor Babeș). Pentru a se ancora în prezent și viitor și pentru a-și recupera tradiția în domeniu – UBB este succesoarea legală a Universității românești din Cluj și astfel a tradiției acesteia -, în anul 2020 UBB a creat Școala de Sănătate (School of Health), care a evoluat în 2022 în UBB School of Health – UBBMed (https://ubbmed.ubbcluj.ro/). Noua Facultate de Științe Medicale și ale Sănătății, înființată în 2025, devine astfel componenta centrală a UBBMed.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Editorial Opinii

OPINIE. Dragoș Damian (CEO Terapia): Explozie a vânzărilor de medicamente înainte, în timpul și după alegerile din 18 mai

Publicat

medicamente

Producătorii se așteaptă la creșteri substanțiale ale vânzărilor de medicamente înainte, în timpul și după alegerile din 18 mai. Vor crește în primul rând vânzările de medicamente anti-îmibateinimairepede, anti-măstrângeînpiept și anti-îmiexplodeazăcapuldedurere.  

Se vor vinde ca pâinea calda medicamentele anti-îmivinesăvărs și toate celelalte medicamente pentru tulburări digestive, cum ar fi cele anti-miefoarterău, anti-mădoarestomacul și anti-trebuieurgentsămerlaveceu.

Din păcate nu mai sunt stocuri din medicamentele anti-număduclavot, anti-nuîmipasădeceosăseîntâmple, anti-nuștiucesăfac sau anti-daucubanulcăoricumnucontează.

După alegeri, indiferent de rezultat, industria așteaptă în continuare o creștere și mai mare a vânzărilor medicamentelor anti-îmibateinimairepede, anti-măstrângeînpiept și anti-îmiexplodeazăcapuldedurere. Dar este de anticipat și o explozie a vânzărilor medicamentelor din sfera sistemului nervos.

În primul rând se așteaptă o creștere a vânzărilor de medicamente anti-numaipotdorminoaptea. Poate apărea o creștere a vânzărilor medicamentelor anti-măiacudepresie, anti-suntfoartestresat, anti-suntplindenervi, anti-amsăînnebunesc, anti-suntdisperat, anti-ceprostieamfăcut sau chiar anti-îmivinesămăomor.

Stocuri mari

Publicul nu trebuie să își facă griji, exista stocuri foarte mari din aceste medicamente.

Producătorii doresc de asemenea să sublinieze că în ultimii patru ani au expirat pe stoc foarte multe medicamente care, din păcate, nu au fost folosite de către cei care au condus România, cum ar fi cele anti-săimințimpefraieri, anti-mădoareîncot, anti-sădămpomenielectorale, anti-măduclacașcaval, anti-sămiiasămieceva sau anti-dupaminepotopul.

De asemenea, producătorii doresc să semnaleze că, de la alegerile din 2020 până în prezent, românii au utilizat foarte puține medicamente din categoriile anti-măducsădauoșpagă, anti-maibinetac, anti-maibinenumăbag, anti-maibinemăuitînaltăparte sau anti-maibineplecdințară.

Aceste medicamente s-au dat la superoferta, chiar pe gratis, dar nu au fost folosite. Și, din păcate, nu s-a utilizat de loc cel mai bun medicament care se găsește în magazine, anti-nuavemcefacepentrucăașaeînRomânia.

Producătorii sunt încântați să informeze publicul că vor lansa pe 19 mai medicamentul revoluționar IubescRomâniașimăbatpentruea.

Medicamentul este mai scump pentru că se ia atât de târziu în evoluția bolii, dar este de sperat că acum, în ceasul al 12-lea, va avea succes la românii care îl vor utiliza în fiecare zi.

 

 

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

VIDEO FOTO. Noul pian Bösendorfer al Filarmonicii Cluj-Napoca, inaugurat într-un concert. A costat aproape 750.000 de lei

Publicat

pian

Colegiul Academic a fost vineri seara gazda unui concert de excepție care a marcat o premieră istorică în existența Filarmonicii clujene – inaugurarea noului pian Bösendorfer Concert Grand 280VC.

În valoare de 743.700 de lei, această „bijuterie” a fost achiziționată anul trecut cu sprijinul și susținerea financiară a Consiliului Județean Cluj, fără de care artiștii și publicul clujean nu s-ar fi putut bucura de un astfel de moment excepțional pe scena sălii Auditorium Maximum – debutul unei noi ere și continuarea unei tradiții în excelența muzicală a Filarmonicii clujene, instituție de cultură aflată în subordinea forului administrativ județean.

”Solista serii a fost pianista Adela Liculescu, una dintre puținele interprete din România care deține prestigiosul titlu de „artist Bösendorfer”, această recunoaștere internațională fiind oferită muzicienilor de elită, care se disting prin nivelul artistic de excepție. Ea a interpretat Concertele nr. 1 și nr. 2 de Liszt în compania Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta dirijorului american Stephen Mulligan.

În anul 2024 au fost achiziționate pentru Filarmonica clujeană, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Cluj, o serie de instrumente de top precum harpa Horngacher, unicat în România, și pianul Bösendorfer Concert Grand, alături de instrumente de suflat, precum un contrafagot, și de percuție, cu o valoare de peste 3,2 milioane de lei”, arată Consiliul Județean Cluj.

Fabrică de piane din Viena

Noul pian Bösendorfer Concert Grand 280VC a adus pe scena Filarmonicii clujene tradiția, excelența și inovația unuia dintre cele mai prestigioase nume din lumea pianului.

Modelul 280 Vienna Concert îmbină meșteșugul transmis din generație în generație și cele mai avansate tehnologii acustice. Filosofia unică a producătorului vienez, Bösendorfer, este păstrată cu fidelitate din 1828, în timp ce principiul inovator al corpului de rezonanță este dus la un nou nivel.

Fiecare pian Bösendorfer este realizat manual, într-un proces care poate dura peste un an de lucru susținut. De la selecția lemnului de molid, până la cele mai fine detalii ale mecanismului intern, totul este construit cu migală, pasiune și profesionalism. Detaliile sunt tratate cu precizie, fiecare componentă este finisată cu grijă, lemnul prelucrat cu finețe, pentru a ajunge în final la un sunet clar, rafinat, bogat. Însăși construcția lui este o veritabilă operă de artă care își păstrează valoarea peste generații.

 

Dimensiunile acestui pian sunt spectaculoase – 280 cm lungime, 157 cm lățime și o greutate de 507 kg – caracteristici care îl plasează în categoria „Concert Grand”, cea mai mare și prestigioasă clasă de piane, destinate marilor scene ale lumii.  Greutatea sa impresionantă reflectă atât robustețea construcției, cât și complexitatea mecanismului acustic de înaltă precizie.

”Odată cu primirea oficială a acestui simbol al excelenței, Filarmonica din Cluj face un pas hotărât spre viitor, consolidându-și misiunea artistică și aliniindu-se cu onoare la tradiția marilor scene europene”, mai arată CJ Cluj.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

U-BT Cluj-Napoca, victorie clară în primul meci al semifinalei la baschet: 105 – 85 cu CS Vâlcea 1924

Publicat

U-BT

U-BT Cluj-Napoca, campioana en titre, a câştigat clar primul meci al semifinalei Ligii Naționale de baschet masculin cu CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 105-85, vineri seara, pe teren propriu, în BT Arena, arată Agerpres.

Zavier Marquis Simpson, cu 19 puncte și 7 pase decisive, Zachary Scott Hankins, cu 17 p. 3 recuperari, si Dennis Jerome Seeley Jr. cu 16 p. 3 rec, au fost artizanii victoriel echipei ardelene, primul fiind desemnat MVP-ul partidei.

De la CS Vâlcea, singura echipă din campionat care le-a învins in sezonul regulat pe campioana „U” (chiar la Cluj-Napoca) şi pe vicecampioana CSM Oradea, s-a remarcat Cornelius Lamonte Hudson, cu 27 p. 6 rec. 3 ра.

Seria se disputa după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, următorul fiind programat tot la Cluj-Napoca, duminică.

In duelurile pentru locurile 5-8 (după formatul cel mai bun din trei jocuri), CSM Corona Braşov a învins-o pe SCM „U” Craiova cu 95-79. iar FC Arges Pitesti a pierdut in Trivale cu CS Rapid Bucuresti, scor 61-64.

CSM Targu Mures s-a impus în seria pentru pozițiile 9-12 (după sistemul cel mai bun din trei partide), după ce a învins-o pe BC CSU Sibiu cu 104-82, pe Cibin.

In cealaltă confruntare. SCM winsed.swiss Timişoara a intrecut-o pe CSA Steaua Bucureşti cu 88-74.

Sursa foto:

Citește mai departe

EVENIMENT

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025. Ordinea candidaților pe buletin în TURUL II și REGULILE pentru un vot valabil

Publicat

De

Alegeri prezidențiale 2025

Duminică,18 mai, în România, va avea loc cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Votul în diaspora a început de vineri, iar urmele se vor închide atât în țară, cât și în străinătate, la ora 21.00, ora României.

Aproape 18 milioane de alegători sunt așteptați la urne pentru a-și alege președintele pentru următorii cinci ani dintre cei doi candidați ajunși în finală. Dintre aceștia peste 616.000 sunt clujeni.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025. Ordinea candidaților pe buletin în turul II

Secțiile de vot din țară sunt deschise de la ora 7.00 la ora 21.00. Programul va fi prelungit la secțiile unde nu toți alegătorii prezenți reușesc să voteze pănă la ora 21.00. De asemenea, se poate vota cu urna mobilă, în cazul persoanelor nedeplasabile.

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea finală a candidaților pe singurul buletin de vot pe care îl vor primi alegătorii:

1. George Nicolae Simion (Alianța pentru Unirea Românilor)
2. Nicușor-Daniel Dan (candidat independent)

REGULILE pentru un vot valabil

Conform BEC, sunt considerate voturi valabil exprimate, buletinele de vot găsite în urnele de vot pe care opţiunile alegătorilor au fost exprimate în oricare dintre următoarele modalităţi:

  • ştampila cu menţiunea „VOTAT” este aplicată în interiorul unui singur patrulater
  • ştampila cu menţiunea „VOTAT” depăşeşte limitele patrulaterului, dar opţiunea alegătorului este evidentă (inclusiv situaţia în care ştampila atinge doar un patrulater)
  • ştampila cu menţiunea „VOTAT” este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise diverse menţiuni ale alegătorului (votul este considerat valabil indiferent de menţiunile înscrise pe buletinul de vot)
  • ştampila cu menţiunea „VOTAT” este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot alegătorul a aplicat una sau mai multe ştampile fără să atingă vreun alt patrulater.

Sunt considerate voturi nule următoarele buletine de vot găsite în urne:

  • buletinul pe care nu a fost aplicată ştampila de control a secţiei de votare
  • buletinul de vot care are alt model decât cel legal
  • buletinul pe care nu a fost aplicată ştampila cu menţiunea „VOTAT”
  • buletinul de vot pe care nu a fost aplicată ştampila cu menţiunea „VOTAT”
  • buletinul pe care ştampila cu menţiunea „VOTAT” este aplicată în două sau mai multe patrulatere buletinul pe care ştampila cu menţiunea „VOTAT” este aplicată în două sau mai multe
  • patrulatere, chiar dacă unele ştampile au fost tăiate/anulate de alegător
  • buletinul pe care ştampila cu menţiunea „VOTAT” a fost aplicată în exteriorul patrulaterelor şi nu atinge niciun patrulater
  • buletinul de vot pe care ştampila cu menţiunea „VOTAT” atinge două sau mai multe patrulatere.

Buletinele de vot nule nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate