ECONOMIE
EXCLUSIV/ VIDEO&FOTO/ Cum arată apartamentul de 500.000 de euro din cel mai înalt bloc de locuit din România
Cel mai înalt bloc de locuințe din România, construit pe Calea Florești nr.139, la ieșirea din Cluj-Napoca spre Florești, va fi finalizat în luna martie a anului viitor, conform reprezentanților dezvoltatorului imobiliar, Ardeal Construct.
West City Tower (WCT) are 25 de etaje (plus casa tehnică de la etajul 26), cinci niveluri de parcare la demisol și subsol cu intrare și ieșire de pe Calea Florești și strada Bucium, spațiu de joacă pentru copii, 182 apartamente cu 1, 2, 3 camere si patru penthouse-uri cu 5 camere.
Pe acoperișul turnului se găsește o terasă generoasă, cu o panoramă minunată. Din cele 182 de apartamente, doar 145 au fost scoase la vânzare. Valoarea întregului proiect este de aproximativ 12 milioane de euro.
Foto: westcitytower.ro
Apartamente de la 43 mp până la 220 mp
Apartamentele de vânzare au suprafețe utile începând de la 43 de metri pătrați (mp) – cele cu o cameră – și până la 200 – 220 de metri pătrați – apartamentele de lux.
Cele mai scumpe, respectiv cele patru penhouse-uri, sunt scoase la vânzare cu prețuri cuprinse între 487.000 și 505.000 de euro (fără TVA, care este de 19%) în stadiu de semifinisat și sunt construite pe două niveluri, la etajele 24 și 25.
Suprafețele celor patru apartamente de lux diferă, dar nu substanțial, de aceea și diferența de preț. Fiecare penthouse este structurat astfel: la etajul 24, suprafața de 100 de metri pătrați cuprinde un living mare, bucătărie, baie, terasă generoasă de 30-35 mp; la etajul 25, suprafața de 100 de metri pătrați cuprinde trei dormitoare, două băi și, la fel, o terasă foarte mare.
Primele cinci etaje ale turnului de pe Calea Florești au fost gândite pentru a fi exploatate în regim hotelier.
De la etajul 6 până la etajul 23, sunt apartamente de una, două și trei camere. Pe acoperiș, turnul are o terasă cu o panoramă excepțională, la care constructorul și dezvoltatorul mai reflectă cu privire la utilitatea ei.
”Casele din nori”
O echipă de la cluj24.ro a vizitat, la începutul acestei săptămâni, câteva apartamente din cel mai înalt bloc din România. O parte din apartamentele din turn sunt finalizate la interior (în stadiu de semifinisat), iar potrivit reprezentantului dezvoltatorului Ardeal Construct, imobilul integral va fi recepționat în luna martie a anului viitor.
„Blocul este un punct forte al Clujului, al Transilvaniei și, până la urmă, al României, dat fiind că este cel mai înalt imobil de locuit din țară. Credem că e o mândrie pentru Cluj!
Noi am numit cele patru penthouse-uri <casele din nori>, deoarece fiecare are suprafața cât ar avea o casă. Până acum, am vândut un penthouse, iar altul este deja rezervat”, a explicat reprezentantul dezvoltatorului. Din cele 145 de apartamente scoase la vânzare, până acum au fost vândute aproape jumătate.
Clienți din toată România
Acesta a explicat, pentru cluj24.ro, care este segmentul targetat pentru apartamentele din acest bloc, cireașa de pe tort fiind, evident, cele patru penthouse-uri.
„Cui vindem? Fiind un bloc cosmopolit, așa cum sunt zgârâie-norii din toată lumea, segmentul la care ne referim este format din oameni de afaceri, manageri de firmă, expați, companii multinaționale, oameni cu bani care vor să investească în imobil.
Clienții noștri sunt din toată țara, nu numai din Cluj sau din Transilvania. Sunt din Moldova, din Muntenia și din Banat, oameni interesați să cumpere.
Pe de altă parte, avem un client, un cuplu de tineri din Cluj, care dorește să investească într-un penthouse și să-l închirieze în regim hotelier. Vin festivalurile, UNTOLD-ul și celelalte, iar ei consideră că o asemnea investiție are un potențial foarte mare. Așa ceva nu există în Cluj”, a mai spus directorul de vânzări al societății Ardeal Construct.
Cum se explică întârzierile
Reprezentanții dezvoltatorului clujean au explicat și de ce lucrările la cel mai înalt turn de locuințe din România merg atât de anevoios și de ce termenele de finalizare au fost amânate de câteva ori. Proiectul a fost gândit în urmă cu aproape 13 ani, iar construcția efectivă a turnului a început în 2016.
„Este un proiect inedit, unic în România, și a avut nevoie de foarte multe avize și aprobări.
Blocul respectă toate standardele de construcție, inclusiv cele privind securitatea la incendiu. Într-un eventual caz, evacuarea se face cu ajutorul celor trei lifturi, două de interior și cel panoramic: unul are o capacitate de șase persoane, celălalt, care permite și o targă, de 10 persoane. Plus cel panoramic.
Pe de altă parte, normele la cutremure ne cer ca imobilul să reziste la un seism de 3,5 grade pe scara Richter. Ei, bine, acest imobil rezistă la un cutremur de 7 grade pe scara Richter, aproape de cel din 4 martie 1977.
Gata în martie 2022
Ceea ce, spun specialiștii, e puțin probabil să se producă în această zonă. În plus, lucrările la exterior se fac manual și asta înseamnă mult timp.
De aceea se lucrează greu, de aceea s-au devansat termenele de recepție. Estimăm, totuși, că în martie anul viitor, lucrările la acest imobil vor fi finalizate”, a mai explicat angajatul dezvoltatorului clujean, adăugând că apartamentele vor fi predate semifinisate, iar clientul își va putea aranja casa așa cum dorește.
Calitatea betonului din turn, ca la barajul Tarnița
„Multă lume crede că prețurile apartamentelor din acest bloc sunt mari, dar oamenii nu iau în considerare că la construcția acestui imobil s-au folosit materiale premium.
De exemplu, calitatea betonului în stâlpi și plăci este la fel cu cea folosită în barajele de la Tarnița sau de la Vidraru. La instalația electrică, s-au folosit doar materiale de cea mai bună calitate.
De exemplu, un metru de cablu electric folosit aici este de patru ori mai scump decât un metru de cablu folosit în alte construcții. Ușile de la intrare sunt ignifuge (antifoc – n.r.), iar o bucată costă 500 de euro, nu 200-300 de lei cât sunt la blocurile obișnuite.
S-au investit foarte mulți bani în instalațiile de ventilație, care au voleți ce, în cazul unui incendiu, se deschid automat și scot fumul. În alte blocuri, nu găsești așa ceva. Categoric, prețul diferă, dar toate lucrurile ăstea se reflectă în preț”, a explicat, pentru cluj24.ro, unul din inginerii respnsabili cu acest proiect.
Punct forte pentru Cluj
Intră pe acest link și vezi cu ce dotări se vând apartamentele din blocul turn de pe Calea Florești.
„Este un punct forte pentru Cluj și credem că putem fi mândri de asta!
Avem nenumărate cereri din țară de poze, de filmulețe cu apusuri, mai ales că de aici se văd foarte bine Munții Apuseni. Este, până la urmă, o atracție! Pentru Cluj, pentru Ardeal și, de ce nu, pentru România!”, a mai spus reprezentantul de vânzări al firmei Ardeal Construct.
Date tehnice și de când datează proiectul turnului cu 26 de etaje din Cluj
Cel mai înalt bloc de locuințe din România – West City Tower (WCT) – dispune de două lifturi de interior ce coboară până în parking, la cele două subsoluri și trei demisoluri.
La exterior, clădirea va avea, la data recepționării, un lift panoramic. Turnul are o înălțime de aproximativ 100 de metri pe Calea Florești și de 90 de metri în partea opusă, la cota zero și este pe locul 8 în topul celor mai înalte clădiri din țară.
Care este viteza liftului
Potrivit constructorului, lifturile urcă de la parter cu o viteză de 2,4 metri/secundă (care se poate regla din interior), ceea ce înseamnă că în 40-50 de secunde ai ajuns la ultimul nivel.
Proiectul West City Tower, așa cum este denumit blocul turn în actele oficiale, datează din 2008, atunci când a fost înaintat comisiei de urbanism a municipalității, fiind gestionat de firma Ardeal Construct și anterior de Imperial Development, controlate de omul de afaceri clujean Radu Vlas.
Cine este Radu Vlas, omul care a investit în turnul de 26 de etaje
Clujeanul Radu Vlas (51 de ani), cel care controlează societatea Ardeal Construct SRL, dezvoltatorul care ridică blocul de 25 de etaje pe Calea Florești, este implicat și în alte domenii de business, având afaceri în domeniul energiei electrice.
El este patronul complexului „Leul” din Piața Mihai Viteazu, tot prin intermediul societății Ardeal Construct.
În 2010, revista Forbes îl credita pe Radu Vlas cu o avere estimată la 8-9 milioane de euro. În prezent, este considerat unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Cluj.
Radu Vlas. Foto: Forbes
Revolta vecinilor de pe Calea Florești. Și ce spune arhitectul Țigănaș
Blocul turn de 25 de etaje a provocat nemulțumiri și revolte în rândul vecinilor de pe Calea Florești, care au reclamat, încă din 2012, că s-ar fi distrus o stradă pentru ca dezvoltatorul imobiliar să-și ducă proiectul la finalizare și că turnul le va obtura imaginea.
Ce părere are arhitectul Țigănaș
Nemulțumirile s-au ținut lanț ani la rând, dar n-au avut nicio soluționare. În urmă cu o săptămână, a vorbit și arhitectul Șerban Țigănaș despre blocul turn cu 26 de etaje.
„Calea Florești nu a fost pregătită pentru blocul acela. Cartierul Mănăștur este din finalul anilor 70, care a avut o noimă, deși a fost foarte puțin apreciat când a fost realizat, nu din cauza calității construirii, ci a locuitorilor.
Accesul la turn se va face cu mari dificultate, pentru că ar fi avut nevoie de mai mult spațiu pentru sutele de mașini care vor fi folosite de cei care vor cumpăra locuințe acolo.
Este greu de crezut că cineva va cheltui peste o avere ca apoi să circule cu autobuzul”, a spus arhitectul Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură, la o emisiune radio la Napocalive!.
Prețurile apartamentelor din blocul-turn
Apartamentele cu o cameră din blocul turn au suprafețe mari, care încep de la 50,09 mp până la 53,07 mp și se predau beneficiarilor semifinisate. Prețul începe de la 78.100 euro + TVA (în funcție de suprafața fiecărui apartament).
Locuințele decomandate cu 2 camere dispun de suprafețe utile cuprinse între 58,11 mp și 87,99 mp, cu prețuri începând de la 90.100 euro + TVA.
Apartamentele cu 3 camere au suprafațe utile cuprinse între 105 mp și până la 107,03 mp. Prețurile încep de la 193.100 de euro + TVA.
Cele patru penthouse au suprafețe utile între 212,82 mp și 229,7 mp. Prețurile sunt cuprinse între 487.000 euro + TVA și 505.000 de euro + TVA.
Ce proprietăți se pot cumpăra în Europa cu până la 500.000 de euro
cluj24.ro s-a interesat ce proprietăți s-ar putea cumpăra în Europa cu aproximativ o jumătate de milion de euro.
În căutările sale (care n-au fost deloc exhaustive, care să epuizeze subiectul), cluj24.ro a încercat să găsească proprietăți cu suprafețe cel puțin egale cu al unui penthouse din turnul clujean (adică aproximativ 200 de metri pătrați).
Ba s-a „încăpățânat” să caute proprietăți la malul unor mări îndrăgite sau în orașe cunoscute. La o simplă căutare, am găsit o casă individuală lângă Kavala (în nord-estul Greciei), la câteva zeci de metri de plaja Mării Egee. Imobilul are 250 de metri pătrați, este compus din trei etaje, are trei dormitoare plus living, o bucătărie și două băi.
Prețul cerut: 450.000 de euro. Poți viziona proprietatea, AICI.
Proprietatea din Kavala (Grecia) are vedere la mare. Pe ea, proprietarul cere 450.000 de euro. Foto: spitinet.gr
Salonic sau Italia
În Salonic, din multitudinea de oferte, pe primele pagini de căutări am găsit un apartament de 194 de metri pătrați, scos la vânzare pentru suma de 245.000 de euro. Proprietatea are 3 camere, trei dormitoare, două băi, bucătărie, terasă generoasă. Poate fi vizionată AICI.
O altă propunere găsită de cluj24.ro vine din Italia. Este vorba de o casă din piatră, renovată de meșterii locali, care are culoarea mierii.
Ea se află la mică distanță de Gualdo, unul dintre fermecătoarele sate medievale de pe deal, răspândite în peisajul rulant din regiunea Marche. Marche se află pe malul Mării Adriatice, între regiunile Abruzzo și Emilia-Romagna.
Casa are o panoramă superbă asupra lanțului muntos Monti Sibillini și este compusă din 5 dormitoare duble, 2 camere de recepție, 2 băi, bucătărie din granit și fag.
Proprietatea are încălzire centrală pe gaz, o suprafață de 335 mp (fără garaj) pe 3 etaje, garaj dublu, grădină amenajată (aprox. 2.300 metri pătrați) și 2 terase mari, însorite și retrase. Prețul cerut: 255.000 de euro. Proprietatea poate fi vizionată dacă accesezi acest link.
Proprietatea a fost renovată recent de către meșterii locali. Prețul cerut: 255.000 de euro. Foto: housing.justlanded.com
Tudor Știrbu
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Aeroportul Cluj, în CEAȚĂ. „Vom UPGRADA sistemul actual de aterizare instrumentală dar doar în 2025”
Ceața a fost, este și se pare că va mai fi o problemă pentru traficul aerian de pe aeroportul din Cluj. Sistemul de balizaj sau, așa cum i se spune corect, sistemul de aterizare instrumentală achiziționat în 2014 se pare că nu face față ceții ardelene. Acesta ar fi influențat și de apropierea Someșului Mic care ar crea interferențe.
Există sisteme mai performante și se pare că actualul sistem va fi upgradat până anul viitor. Cluj24 a cerut lămuriri Aeroportului „Avram Iancu” din Cluj-Napoca legat de această problemă.
Aeroportul Cluj, în CEAȚĂ. „Vom UPGRADA sistemul actual de aterizare instrumentală dar doar în 2025”
„Sistemul de aterizare instrumentală (ILS) de Categoria 2 este utilizat pe durata efectuării procedurilor de apropiere de precizie și de aterizare în condiții de vizibilitate redusă. Sistemul ILS CAT II are următoarele valori minime de operare: distanta vizuală în lungul pistei nu mai mică de 300m; vizibilitatea verticală nu mai mică de 30m.
Cu toate acestea, existenta unui astfel de sistem nu garantează efectuarea aterizărilor. Pe lângă echipamentele existente la sol, sunt și alți factori implicați care trebuie luați în considerare.
Având în vedere influența pe care râul Someș poate să o aibă asupra performanțelor acestui sistem, dorim să vă aducem la cunoștință că, pentru asigurarea condițiilor de desfășurare în deplină siguranță a activității de aviație pe Aeroportul International Cluj, toți parametrii de funcționare ai acestui sistem sunt verificați din zbor în mod regulat.
În ceea ce priveşte sistemul ILS CAT III, la fel ca în cazul ILS CAT II, nu există garanția efectuării aterizărilor până la o anumită valoare a vizibilității orizontale și verticale. În plus, limita de operare pentru un astfel de sistem este stabilită de către autoritatea competentă, în funcție de un cumul de factori.
Totodată, dorim să vă aducem la cunoștință că Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a întreprins demersuri pentru upgrade-ul sistemului ILS actual de la CAT II la CAT III, dar din cauza complexității implementării unui astfel de sistem, acesta va deveni operațional (la standard CAT III) în anul 2025”, a comunicat Aeroportul Internațional Cluj-Napoca.
EDUCATIE
UTCN, jucător cheie în HUB-ul de cercetare al hidrogenului din România. Proiect ambițios de 130 de milioane de euro
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) face parte din HUB-ul regional de cercetare pentru tehnologiile care folosesc hidrogen Ro-HydroHub, alături de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice Râmnicu Vâlcea (ICSI) și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB).
Acest proiect ambițios, anunțat de Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, joi, 21 noiembrie 2024, are o valoare de 130 de milioane de euro, iar finanțarea provine din fonduri europene.
UTCN, jucător cheie în HUB-ul de cercetare al hidrogenului din România
”E un moment istoric pentru cercetarea în hidrogen din România. Astăzi pornim motoarele pe hidrogen ale economiei româneşti, ca să zic aşa. Ce vom face? Practic vom construi un hub regional de cercetare pentru tehnologiile care folosesc hidrogen.
Vom crea o linie experimentală pentru tot sistemul de producţie a hidrogenului din România. Vom crea un sistem digital prin care vom optimiza acest proces şi ne vom asigura că prin acest proiect, împreună cu nouă IMM-uri care sunt parteneri, vom avea şi transferul tehnologic către piaţă.
Facem primul pas concret şi solid pentru ca România să genereze acele tehnologii care astăzi nu sunt existente pe teritoriul României, care pot să fie achiziţionate pe sume foarte mari de bani din partea altor companii. Vom produce ceea ce în România astăzi nu există”, a declarat Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, în cadrul lansării oficiale a proiectului.
Rectorul UTCN: ”Prin acest hub, vom contribui la tehnologiile viitorului”
Din partea UTCN au participat la eveniment prof. dr. ing. Adrian Groza, Infrastructură Informatică și Digitalizare și conf. dr. ing. Vlad Burnete, Relaţii Internaţionale, Comunicare și Imagine, prorectori ai universității.
”UTCN este pregătită să joace un rol central în HUB-ul de hidrogen, fiind renumită pentru ecosistemul său de cercetare, laboratoarele avansate și expertiza în domeniul energiei regenerabile și al tehnologiilor verzi.
Am demonstrat deja angajamentul față de durabilitate și soluții inovatoare pentru societate, prin proiectele care vizează eficiența energetică, rețele inteligente și tehnologii cu emisii reduse de carbon. Prin acest hub, vom contribui la tehnologiile viitorului care vor avea un impact atât la nivel regional, cât și național și vom dezvolta colaborări internaționale cu părțile interesate”, a menționat rectorul UTCN, prof dr. ing. Vasile Țopa.
EVENIMENT
Trei, Doamne, și toate trei îl vor! Trei echipe se bat pe SEMNĂTURA lui Louis Munteanu (CFR Cluj), spune patronul Varga
Cumpărat de CFR Cluj de la Fiorentina în vara acestui an cu 2,3 milioane de euro, Louis Munteanu, în vârstă de 22 de ani, a ajuns să fie „curtat” de trei echipe, conform patronului Nelu Varga.
Spania, Italia și Germania ar fi țările de proveniență a acestor oferte.
Varga se declară mulțumit de jocul lui Munteanu și, în ciuda interesului pentru atacant, nu vrea să-l vândă până la vară.
Trei, Doamne, și toate trei îl vor! Trei echipe se bat pe SEMNĂTURA lui Louis Munteanu (CFR Cluj), spune patronul Varga
„Chiar sunt convins că este cel mai reușit transfer pe care l-am făcut la CFR. Sunt deja trei echipe care îl vor. Din Italia, Germania și Spania. Dar, nu ne grăbim. El trebuie să ne ajute să luăm titlul”, a declarat Nelu Varga, potrivit prosport.ro.
În plus, patronul de la CFR Cluj e de părere că Louis Munteanu trebuia să fie convocat la naționala României pentru meciurile cu Kosovo (3-0 la masa verde) și Cipru (4-1).
„Părerea mea este că trebuia și el să fie la națională. Dar domnul Lucescu știe cel mai bine și care sunt momentele când trebuie convocați. Cred că va veni și vremea lui, în scurt timp. Nu-mi fac probleme”, a mai declarat patronul de la CFR Cluj.
ADMINISTRAȚIE
CTP Cluj: Linii AFECTATE temporar de meciul dintre CFR Cluj și Rapid de sâmbătă. Soluții pentru DEFLUIREA spectatorilor
Cu ocazia meciului de fotbal dintre CFR 1907 Cluj și Rapid București, care se va desfășura în 23 noiembrie 2024, de la ora 21:30, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, Compania de Transport Public Cluj-Napoca informează publicul călător că în ziua meciului vor fi afectate temporar de restricțiile de circulație liniile de autobuze 37 și 38 în intervalul orar 20:00 – 23:30.
„Pentru preluarea suporterilor la finalul meciului din Gruia (23:00), pe str. Horea in statia Closca vor stationa mijloace de transport pe liniile 3, 4, 9 si 35 iar in statiile Horea si Fac. de Litere tramvaie pe liniile 101 si 102.
CTP Cluj: Linii AFECTATE temporar de meciul dintre CFR Cluj și Rapid de sâmbătă. Soluții pentru DEFLUIREA spectatorilor
De asemenea, reamintim calatorilor ca pot accesa si transportul de noapte pe Liniile 5 N (Traian Vuia – P-ta Garii), 25 N (Unirii – Bucium) si 54 N (Zorilor – Grigorescu), care circula pana la ora 1:30 si ale caror programe pot fi consultate pe site-ul companiei www.ctpcj.ro si in aplicatia de mobil Tranzy”, a transmis CTP Cluj.