Connect with us

EVENIMENT

EXCLUSIV. Meteorologii de la Vlădeasa se mută în casă nouă. Mobilă pentru containerele modulare. Începe reconstrucția cabanei

Publicat


meteorologi

Meteorologii de la stația Vlădeasa, distrusă în incendiul de la sfârșitul lunii iunie, se vor muta, de joi, în casă nouă, în cele două containere modulare aduse de la Sibiu, care au fost mobilate, astfel că li s-au asigurat toate condițiile pentru locuire.

Prefectul Maria Forna a declarat, miercuri, pentru Cluj24 că s-au primit de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și materiale de construcții, iar în aceste condiții se va putea trece și la reconstrucția cabanei arse.

”Meteorologii de la stația meteo Vlădeasa se pot muta, de joi, în cele două containere modulare aduse pentru ei. Au fost transportate deja de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în urma demersurilor pe care le-am făcut prim CJSU: paturi campanie- 6, saltele pat- 6, pături- 6, cearșafuri- 12, perne- 6, fețe de pernă – 12.

De asemenea, s-au primit și materiale de construcție, astfel că vor putea începe lucrările de reconstrucție a cabanei de la Vlădeasa, distrusă în urma incendiului: oțel beton 37-8- 474 kg, oțel beton 73-10- 526 kg, oțel beton 37-12- 107 kg”, a spus Forna.

Mulțumiri pentru ajutorul acordat

Prefectul Clujului a mulțumit CJSU, secretarului de stat Raed Arafat, premierului României, Ilie Bolojan, și Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și tuturor instituțiilor implicate, pentru sprijinul acordat în vederea asigurării condițiilor de muncă pentru meteorologii stației de la Vlădeasa și pentru susținerea eforturilor de reconstrucție a cabanei.

„De asemenea, mulțumesc președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și primarului comunei Săcuieu, Gheorghe Cuc, pentru fondurile alocate în vederea amenajării drumului de legătură spre Stația Meteorologică Vlădeasa.

Printr-un efort comun, reușim să refacem infrastructura locativă și de acces spre acest obiectiv de interes național”, a precizat Maria Forna.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate