Connect with us

ACTUALITATE

EXCLUSIV/ Clujeanul Gabriel Rusu, printre câștigătorii Festivalului de Benzi Desenate Istorice din acest an: „Ducele Gelu devine astfel, în premieră, erou de benzi desenate istorice”

Publicat


Artistul de benzi desenate, clujeanul Gabriel Rusu, a fost desemnat unul dintre cei 6 câștigători ai Festivalului de Benzi Desenate Istorice 2020, organizat la Brașov. ,,Povestiri din Transilvania. Gelu, dux blachorum” este numele lucrării cu care clujeanul a reușit să fie premiat. Autorul povestește ce înseamnă acest premiu pentru cariera sa.

 

„Felicitări tuturor participanților și vă mulțumim pentru lurările trimise!
Toate lucrările primite se vor regăsi în expoziția outdoor din fața Casei Sfatului și în catalogul festivalului”, au transmis organizatorii.

Premiul, o „încununare a muncii” autorului

Cluj24.ro a luat legătura cu Gabriel Rusu, pentru a afla detalii despre competiție și lucrarea realizată.

Astfel, artistul a povestit că premiul obținut în cadrul festivalului reprezintă pentru el „încununarea muncii delicate și pasionante de autor de benzi desenate”.

Personajul ales devine erou de benzi desenate istorice

În ceea ce privește tema și personajul ales de autor, acesta a declarat că sunt inspirate din istoria Transilvaniei.
„M-am gândit că pentru tema concursului «Eroii care fac istorie» să identific o personalitate din istoria locală, sens în care m-am oprit la Gelu sau Gelou, menționat în «Cronica notarului anonim al regelui Bela al Ungariei», lucrare pe care am folosit-o ca sursă de documentare.
Acest personaj, care a trăit în jurul anului 900, deschide practic cronica ducilor, voievozilor și principilor Transilvaniei. Astfel, ducele Gelu devine în premieră erou de benzi desenate istorice”, a povestit autorul, pentru Cluj24.ro.

Autorul plănuiește un nou proiect pentru anul 2021

De asemenea, în ceea ce privește premiul pe care a reușit să îl obțină, Gabriel Rusu spune că este o mare bucurie, dar și o motivație pentru a continua cu alte proiecte de acest gen.
„Cred că acesta este cel mai important premiu al carierei mele de peste 30 de ani de autor BD și va reprezenta, sunt convins de acest lucru, o motivație în plus pentru definitivarea altor proiecte la care lucrez. Sper ca în anul 2021 să ofer cititorilor un nou album de benzi desenate care se va intitula «Povestiri din Transilvania».
El va cuprinde mai multe lucrări inspirate din tradițiile miturile și istoria milenară și multiculturală a acestei provincii, inclusiv povestea lui Gelu” a mai spus autorul clujean.

Biografia autorului Gabriel Rusu

GABRIEL-VIRGIL RUSU, 53 de ani, asistent cercetător la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, Filiala Cluj și lector asociat al Universității „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi Filosofie.

Autodidact în materie de grafică, acesta a realizat primele benzi desenate în anii de liceu în oraşul natal Gherla, jud. Cluj. A debutat în anul 1990 în „Universul copiilor” (fosta revistă comunistă „Cutezătorii”) cu banda desenată „Aventură pe planeta Ohm”, fiind descoperit şi promovat de scriitorul Ovidiu Zotta.

Benzi desenate science-fiction, fantasy şi istorice

În cei peste 30 de ani de activitate Gabriel Rusu a realizat 57 de lucrări, din care 38 au fost publicate în reviste pentru copii, suplimente culturale, fanzine, cărţi şi site-uri, dintre care amintim: Universul copiilor, Jurnalul SF, Strip-top, MiniAzi, Mesagerul transilvan, Helion, Nautilus, BDC. Clubul Benzilor Desenate şi altele. Este autor a trei albume: „Premiera” (1996), „Porţile creaţiei” (1999) şi „Eternul Adam” (2015), acesta din urmă fiind considerat unul dintre cele mai bune BD-uri româneşti din ultimii ani (Adrian Cioroianu)

Desenator realist, acordând o atenţie deosebită haşurilor şi detaliilor, Gabriel Rusu a creat benzi desenate science-fiction, fantasy şi istorice, inspirându-se din operele literare ale lui Jules Verne, Isaac Asimov, Pierfrancesco Prosperi, Frederic Brown, Herbert Frankie, Xiao Jianheng, Lucian Merişca, Rodica Bretin, Ovidiu Bufnilă şi alţii.

„Povestiri din Transilvania”, următorul album al autorului

A organizat 10 expoziţii personale în ţară şi a expus planşe la diferite saloane de benzi desenate naţionale (Timişoara, Craiova, Iaşi, Constanţa, Sibiu) şi internaţionale (Chareleroi, Belgia, Leskovac, Serbiași Poznan, Polonia). Cariera de autor de benzi desenate i-a fost răsplătită cu un număr de 12 premii, premii de excelenţă şi menţiuni.

În prezent, Gabriel Rusu lucrează la un nou album ce se va intitula „Povestiri din Transilvania”. Acesta va cuprinde mai multe benzi desenate inspirate din istoria şi tradiţiile acestei provincii.

Ediția 2020 a Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brașov 2020, în cadrul căreia a fost premiat Gabriel Rusu, a fost realizată de Asociatia Forums, împreună cu Muzeul Judetean de Istorie Brașov.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate