ACTUALITATE
EVOLUȚIA chiriilor în luna iulie în Cluj și în principalele orașe din țară. Acestea au CRESCUT cu 13% față de anul trecut

Media prețurilor solicitate pentru chiriile din Cluj-Napoca și alte 9 orașe analizate a fost relativ constantă față de luna anterioară, înregistrându-se o creștere medie de 3% în luna iulie 2023. Totuși, prețurile solicitate pentru chirii au crescut, în medie, cu 13% de la un an la altul (iulie 2022 vs. iulie 2023), scrie Storia.ro.
Cum au evoluat prețurile chiriilor în București
Comparativ cu luna iulie 2022, prețurile medii pentru chirii au crescut cu 23% pentru apartamentele cu trei camere, cu 15% la apartamentele cu două camere și cu 6% în cazul garsonierelor. Analizând creșterile pe sectoare, se observă că prețurile medii pentru chirii au crescut pentru toate categoriile de locuințe, cele mai mari creșteri înregistrându-se la apartamentele cu trei camere, unde prețurile solicitate sunt mai ridicate cu 33% în sectorul 5 și cu 22% în sectorul 1 și 4.
În luna iulie a.c., chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 300 de euro (în sectoarele 2, 3, 4, 5) și 389 de euro (sectorul 1). Prețurile medii ale apartamentelor cu două camere s-au aflat între 430 de euro (sectorul 4) și 650 de euro (sectorul 1). Apartamentele cu trei camere au avut prețuri medii cuprinse între 500 de euro (sectorul 6) și 950 de euro (sectorul 1).
Cum au evoluat chiriile în alte orașe mari din țară
Comparativ cu luna iulie a anului trecut, la nivelul țării s-au înregistrat mai multe creșteri ale prețului mediu solicitat pe toate categoriile de apartamente. În același timp, chiriile medii au crescut ușor față de luna iunie a.c., cea mai mare creștere înregistrându-se la Arad, la apartamentele cu două camere (+17%).
CLUJ-NAPOCA
În Cluj-Napoca, în luna iulie a.c., prețurile medii solicitate au crescut comparativ cu cele din luna anterioară. Dacă în luna iunie a.c. garsonierele se închiriau cu 320 de euro, în luna iulie a.c. acestea s-au închiriat, în medie, cu 350 de euro. În cazul apartamentelor cu două camere, în luna iulie a.c. prețul de închiriere a crescut la 549 euro de la 500 de euro, în timp ce apartamentele cu trei camere au ajuns să fie închiriate cu 700 de euro, în medie, de la 650 de euro în luna iunie a.c.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, prețurile medii ale chiriilor au crescut cu 27% în cazul apartamentelor cu trei camere, cu 22% pentru apartamentele cu două camere și cu 17% în categoria garsonierelor.
IAȘI
În Iași, prețurile medii solicitate au rămas relativ similare față de luna anterioară, singura creștere înregistrându-se la garsoniere (+7%). Comparativ cu luna iulie 2022, prețurile medii solicitate au crescut cu 20% pentru garsoniere, 14% pentru apartamentele cu două camere și cu 11% pentru apartamentele cu trei camere. În Iași, în luna iulie a.c., o garsonieră se închiriază, în medie, cu 300 de euro, un apartament cu două camere cu 400 de euro, în timp ce unul cu trei camere se închiriază cu 500 de euro.
BRAȘOV
În luna iulie a.c., prețurile medii solicitate pentru închiriere fluctuează comparativ cu luna anterioară. Dacă în luna iunie a.c. o garsonieră se închiria cu 320 de euro, în luna iulie a.c. prețul a scăzut cu 3% și a ajuns la 312 euro. Prețul de închiriere pentru apartamentele cu două camere a rămas la fel, de 450 de euro, în timp ce prețul pentru închirierea apartamentelor cu trei camere a crescut cu 2%, de la 600 de euro la 610 euro.
Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, prețurile de închiriere au crescut, în medie, cu 25% pentru garsoniere, cu 22% pentru apartamentele cu trei camere și cu 15% pentru apartamentele cu două camere.
CONSTANȚA
În Constanța s-a observat o scădere a prețurilor medii, de 11% la apartamentele cu două camere și de 1% în cazul garsonierelor, în timp ce prețurile medii pentru apartamentele cu trei camere au rămas constante. Comparativ cu anul trecut, prețul mediu al chiriilor a crescut de la an la an pe toate segmentele de apartamente, cea mai mare creștere fiind înregistrată la apartamentele cu trei camere, urmată de garsoniere și apoi de apartamentele cu două camere.
TIMIȘOARA
Prețurile medii solicitate în luna iulie a.c. pentru închiriere au fost în creștere față de luna iunie a.c., cu 8% pentru garsoniere, cu 5% pentru apartamentele cu două camere și cu 2% pentru apartamentele cu trei camere.
Față de aceeași perioadă a anului trecut, chiriile medii sunt mai ridicate, cea mai semnificativă creștere regăsindu-se la garsoniere, de 19%. Dacă în iulie 2022 o garsonieră se închiria în medie cu 210 euro, în iulie a.c. chiria medie a fost de 250 de euro.
SIBIU
În Sibiu, prețurile medii solicitate au fost în creștere cu 4% în cazul garsonierelor și apartamentelor cu trei camere și cu 8% în cazul apartamentelor cu două camere.
Față de luna iulie a anului trecut, prețurile medii solicitate au crescut pe toate categoriile de apartamente – cu 26% pentru apartamentele cu două camere, cu 25% pentru apartamentele cu trei camere și cu 5% pentru garsoniere.
ORADEA
Comparativ cu luna iunie a.c., prețurile medii solicitate în luna iulie a.c. pentru închiriere au crescut cu 5% la garsoniere și cu 2% la apartamentele cu trei camere, dar au rămas constante la categoria apartamentelor cu două camere. Comparativ cu luna iulie a anului trecut, prețurile medii solicitate au crescut cu 17% în cazul apartamentelor cu două camere, cu 14% în categoria garsonierelor și cu 11% la apartamentele cu trei camere.
CRAIOVA
Și în Craiova prețurile medii au rămas relativ similare cu cele din luna precedentă, însă comparativ cu luna iulie 2022 s-au înregistrat creșteri ale prețului mediu la garsoniere (+19%), apartamente cu două camere (+17%) și la cele cu trei camere (+4%).
ARAD
În Arad, prețurile medii ale chiriilor au crescut în luna iulie a.c. comparativ cu luna iunie a.c., ajungând cu 17% mai mari în cazul apartamentelor cu două camere, cu 10% mai mari pentru apartamentele cu trei camere și cu 6% mai mari în cazul garsonierelor.
Față de luna iulie 2022, s-au observat creșteri de 29% la apartamentele cu trei camere și de 19% în cazul apartamentelor cu două camere, în timp ce în cazul garsonierelor creșterea a fost temperată, de 6%.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

CLUJ24 TV
VIDEO. Autorii publicaţiei de umor ”No bine, Cluj”: „Nu mai avem vârsta de săpat la Canal”

„Salutări tuturor, în special celor cu simţul umorului care înţeleg că ce facem noi aici sunt doar glume şi vor ţine cont de asta dacă ajung preşedinte, că nu mai avem vârsta să dăm la târnăcop” – așa începe ultimul număr din No bine, Cluj, un newsletter cu ştiri comentate relaxat şi cu autoironie, produs de Cluj24.
La podcastul Contraste de pe Cluj24 nu i-am găsit chiar atât de relaxați pe autorii newsletter-ului, jurnaliştii-umorişti Julius Constantinescu şi Emil Moldovan, fiind și ei, ca toată țara, într-o tensiune pe care nu știm dacă am mai trăit-o la alte alegeri; dar tot am reușit să scoatem de la ei câteva glume.
Newsletterul mai are și un al treilea autor, pe Mihai Hossu, pe care nu l-am chemat la podcast pentru că e membru de galerie sau „peluzar” cum se zice mai nou, o calitate care-l face nefrecventabil în perioada asta, cel puțin până luni, când s-ar putea schimba radical lucrurile și va trebui să-l luăm invitat permanent sau chiar moderator.
Am vorbit despre politică, administrație, societate și foarte puțin despre newsletter, pe care-l găsiți pe substack (AICI), unde vă puteți abona gratuit ca să primiți în fiecare marți știri comentate cu umor, recomandări culturale, sfaturi pentru părinți și agenda evenimentelor clujene. (Florin Danciu)
EVENIMENT
Absolvent de Matematică la Cluj-Napoca, stabilit în Bruxelles, votează Nicușor Dan: ”De la matematician la matematician”

Un clujean, absolvent al Facultății de Matematică și Informatică a Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB), Dan Luca, stabilit de 28 de ani la Bruxelles, îl va susține pe candidatul independent Nicușor Dan în turul 2 al alegerilor prezidențiale de duminică.
„Avem nevoie să ne dezvoltăm ca țară în context european, cu o deschidere internațională autentică. Nicușor Dan trebuie să fie viitorul președinte al României – dar chiar mai mult: poate deveni forța politică de impact care să modernizeze țara”, a declarat, vineri, Dan Luca pentru Cluj24.
El consideră că Nicușor Dan are capacitatea de a găsi „algoritmul” prin care să galvanizeze națiunea în jurul unui proiect de țară incluziv.
„Un președinte nu oferă locuri de muncă, ci creează sisteme funcționale în care fiecare își găsește locul potrivit, în funcție de competențe și interese”, adaugă clujeanul.
”De la matematician la matematician”
”Matematica nu este o știință izolată, ci are impact în majoritatea sectoarelor societale. Nu există o abordare macroeconomică serioasă fără modele matematice. Sunt convins că Nicușor Dan va valorifica aceste instrumente în actul de guvernare.
Îl susțin ca de la matematician la matematician”, spune Dan Luca, care este absolvent al Facultății de Matematică și Informatică a UBB Cluj-Napoca, promoția 1995
ADMINISTRAȚIE
Urbanism pe termene clare, la Cluj! Emil Boc explică noile reguli: „Nu mai există a doua intrare în comisie”

Comisia de urbanism a Primăriei Cluj-Napoca intră „cu forța” în era eficienței. Noua Ordonanță de Urgență 31/2025 schimbă regulile jocului în urbanismul românesc.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a prezentat vineri, în cadrul ședinței Comisiei tehnice de urbanism, modul în care va fi aplicată la nivel local Ordonanța de Urgență nr. 31/2025, adoptată recent de Guvern.
Aceasta prevede termene clare pentru emiterea avizelor de urbanism și introduce sancțiuni pentru întârzieri, atât din partea beneficiarilor, cât și a autorităților.
„Documentația trebuie depusă complet și trebuie în 30 de zile să primească un răspuns de la autoritatea instituțională, respectiv primărie. În comisie, se intră, deci, după ce toate procedurile de consultare publică, respectiv de documente complet depuse intră în comisia tehnică de amenajare a teritoriului. Aici, vă rog să rețineți, o singură dată, la fiecare proiect se discută în două variante: dacă totul este în regulă, aprobarea. Dacă sunt lucruri care trebuie completate, îmbunătățite, propuneri, comisia își formulează aici punctul de vedere pe care îl transmite arhitectului-șef. Își spune toate părerile, dar, atenție, o singură dată. Nu că nu vreau eu, este ceea ce legea ne obligă”, a explicat primarul.
„Toate lucrurile se spun aici, astăzi”
Emil Boc a detaliat procedura ce urmează după această etapă unică de analiză.
„Toate lucrurile se spun aici, astăzi, ce este de completat. După ce ați completat, arhitectul-șef rămâne suveran să formuleze condiționalitățile discutate. Proiectantul, beneficiarul, din acel moment, când primește avizul comisiei cu ce se solicită, are la dispoziție maxim 60 de zile pentru a le trimite din nou la primărie. Dacă le-a trimis, așa cum s-a cerut, se aprobă, dacă nu, se respinge și nu mai intră în comisie, reia procesul de la zero: certificat de urbanism și așa mai departe”, a arătat edilul.
„E tăios atât pentru beneficiar, cât și pentru autoritate”
Primarul a subliniat că noul mecanism este strict pentru ambele părți implicate.
„Atenție, e tăios atât pentru beneficiar, cât și pentru autoritate. V-aș ruga să rețineți, pentru proiectele care sunt astăzi pe ordinea de zi, dacă este în regulă – aprobat. Dacă nu e în regulă și mai trebuie completări, apreciați dumneavoastră și faceți recomandările, pe care arhitectul-șef le va formaliza în scris, le trimite beneficiarului, și din momentul în care beneficiarul primește, are la dispoziție maxim 60 de zile să completeze. Dacă nu completează, documentația este respinsă. După 60 de zile, primăria are la dispoziție încă 15 zile să verifice dacă au fost respectate cerințele sau dacă respinge”, a mai spus Boc.
„Dacă nu dăm în 30 de zile răspuns, se consideră aprobat”
Ordonanța 31/2025, intrată în vigoare pe 30 aprilie, modifică Legea 350/2001 și Legea 50/1991, vizând accelerarea procesului de autorizare în construcții. Printre cele mai importante prevederi se numără termenul de 30 de zile pentru emiterea unui aviz și introducerea aprobării tacite în caz de depășire a acestuia.
„În consecință, dragi colegi, cu calm, cu echilibru, cu egalitate de tratament, cu deschidere, dar și cu rigurozitate legală, v-aș ruga să discutați fiecare proiect. Nu mai există a doua intrare în comisie. Acum, se specifică tot. Nu intră aici dacă nu are toate avizele și toate lucrurile pregătite anterior – adică baza de consultare publică, care trebuie să fie parcursă înainte de a intra în comisie, baza de avize care trebuie să fie primite. Dacă nu dăm în 30 de zile acest răspuns, se consideră aprobat. E aprobare tacită. Este și pentru noi un lucru care trebuie respectat, dar și pentru beneficiar”,
Administrația locală s-a adaptat rapid noului cadru legal, organizând deja două ședințe consecutive ale comisiei, un ritm nemaiîntâlnit până acum la Cluj.
EVENIMENT
Luciana Cătană (judoka CSU Cluj), medaliată cu AUR la Campionatul Național de Judo Seniori

În perioada 09-11 mai 2025, la Izvorani s-a desfășurat Campionatul Național de Judo Seniori, eveniment prestigios al anului pentru sportul judoka din România. Luciana Cătană (judoka CSU Cluj), a fost medaliată cu aur.
„Sportivii clujeni au avut o prestație excelentă, demonstrând evoluții notabile și un nivel ridicat de pregătire.
Luciana Cătană (judoka CSU Cluj), medaliată cu AUR la Campionatul Național de Judo Seniori
Mureșan Marius, în categoria 73 kg, a reușit să încheie competiția pe locul 7, o performanță demnă de apreciere având în vedere nivelul crescut al participanților.
Iancu Robert, la categoria 81 kg, a avut o evoluție solidă și s-a clasat pe locul 5, fiind aproape de podium și arătând că are potențial de a urca și mai sus în viitor.
Cel mai important rezultat al delegației noastre a fost obținut de către judoka Cătană Luciana, care a devenit campioană națională la categoria 52 kg, câștigând medalia de aur într-un turneu extrem de competitiv. Performanța ei confirmă munca intensă depusă și promite un viitor promițător pentru judoka noastră.
Felicitări tuturor! Felicitări antrenorului, Roland Botond,pentru dedicația exemplară și pentru efortul neobosit depus în dezvoltarea și succesul sportivilor săi”, scrie pe pagina clubului.
,,În acest an, 2025, am reușit să obțin titlul de campioană națională la toate categoriile de vârstă la care îmi este permis să particip: juniori (U21), tineret (U23) și seniori. De asemenea, am urcat pe cea mai înaltă treapta a podiumului la Cupa României (de seniori), dar și la Campionatele Naționale de Ne-Waza (luptă la sol) – seniori.
Meciurile de la aceste competiții sunt importante, deoarece aici pot testa anumite situații tehnico-tactice lucrate la antrenamente”, a declarat Luciana Cătană.
Foto: CSU Cluj