CULTURA
Organizatorii de concerte protestează față de majorarea TVA la bilete de la 9 la 21%: Cultura devine un lux
Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC) a transmis, vineri, o scrisoare deschisă guvernanților privind intenția Guvernului de a mări TVA-ul pentru biletele la evenimente la 21%.
”Noi, organizatorii independenți de evenimente culturale și de divertisment din România, ne exprimăm profunda îngrijorare și dezacordul față de intenția Guvernului României de a crește cota TVA pentru biletele la evenimente de la 9% la 21%.
Această decizie, dacă va fi aplicată, nu va contribui semnificativ la reducerea deficitului bugetar al României, dar va avea efecte devastatoare asupra unei industrii deja fragilizate, care încă încearcă să-și revină după șocurile ultimilor ani: pandemie, inflație, scumpiri în lanț și instabilitate generală.
Cu noua majorare a TVA-ului pe bilete, la care se adaugă la taxele, parataxele, impozitele si alte contribuții obligatorii deja existente precum UCMR-ADA, UPFR, Crucea Roșie, Timbru Muzical, Taxa pe Monumente, vom ajunge să plătim taxe de peste 50% din valoarea unui bilet!
Cultura va deveni un lux!”, a transmis AROC.
Bilete mai scumpe
În scrisoarea deschisă se precizează că evenimentele culturale și de divertisment sunt deja printre primele lucruri de care oamenii se lipsesc atunci când trebuie să economisească, iar orice mărire de prețuri afectează direct participarea publicului.
”O creștere a TVA-ului de la 9% la 21% înseamnă automat bilete mai scumpe, public mai puțin, evenimente anulate, artiști plătiți mai prost și o întreagă economie paralelă în derivă – de la furnizori tehnici, la restaurante, hoteluri și transportatori.
De ce oare este înțeles ca în domeniul HORECA, TVA-ul să se fixeze la 11%, iar în domeniul evenimentelor, biletele să fie taxate cu 21%? În condițiile în care evenimentele sprijină domeniul horeca și influențează cifrele de aici? În 2024, bugetul alocat pentru cultură a fost de 0.07% din PIB, în timp ce sectorul a contribuit cu 3.6%.
În 2025, bugetul pentru cultură a rămas același.
Cu toate acestea, sectorul cultural privat performează. Avem festivaluri premiate în Europa, evenimente care aduc România pe harta marilor turnee internaționale, zeci de mii de angajați și colaboratori care depind de această industrie. Și tot ce am realizat, am realizat cu un ajutor minim spre nesemnificativ din partea statului. Iar acum ni se cere și mai mult”, arată reprezentanții AROC.
Simulare de calcul
Conform estimărilor actuale, piața de bilete din România (culturale și sportive) este de aproximativ 200.000.000 euro anual. La o creștere de TVA de la 9% la 21%, bugetul de stat ar câștiga în teorie 24 milioane euro în plus.
Însă în practică, acești bani:
● fie vor fi scoși din buzunarul organizatorilor, care vor reduce din bugetele de producție și din calitatea evenimentelor;
● fie vor fi plătiți de public, ceea ce va duce la scăderea vânzărilor de bilete;
● fie vor fi pierduți complet, pentru că multe evenimente nu se vor mai organiza deloc.
Pe scurt: se va colecta mai puțin, nu mai mult. Iar pierderile de imagine, de impact cultural și economic vor fi ireversibile.
Guvernul să renunțe la măsură
”Cerem Guvernului României: Nu distrugeți ce abia începe să funcționeze.
Evenimentele nu sunt doar distracție. Sunt educație, apartenență, emoție, industrie, locuri de muncă, turism cultural și brand de țară. Dacă Guvernul ar alege să sprijine cultura în loc să o taxeze, beneficiile pe termen lung, inclusiv fiscale, ar fi cu mult mai mari decât sumele obținute printr-o astfel de mărire.
Cerem Guvernului să renunțe la această măsură nedreaptă și ineficientă. Cerem consultare reală cu sectorul independent. Cerem o viziune coerentă pentru cultura din România.
Înțelegem perfect situația în care se află statul român și sectorul cultural a fost mereu pentru o guvernare corectă, transparentă, cinstită. Ne înțelegem rolul în comunitate și suntem dispuși să ne jucăm rolul.
Suntem deschiși la dialog. Dar vom lupta pentru dreptul oamenilor de a avea acces la cultură și pentru dreptul nostru de a o produce”, se mai arată în scrisoare.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






