Europarlamentarul Vasile Dîncu, sociolog, oferă o analiză lucidă a unui peisaj geopolitic agitat, în care România riscă să joace rolul spectatorului panicat, în loc să-și asume un rol strategic.

Într-o lume zguduită de declarațiile incendiare ale lui Donald Trump, România pare prinsă între tăceri vinovate și izbucniri inutile. Europarlamentarul Vasile Dîncu oferă o analiză a situației actuale într-o postare în care anunță încă de la început că renunță la referințele academice și trece la un discurs direct despre cum se poziționează țara noastră în acest context geopolitic complicat.

„În aceste zile, în fața vânzolelii mondiale generate de politicianul momentului, Donald Trump, am vrut să scriu un text doct despre capcana lui Tucidide. Mă gândisem chiar să valorific ceva din realismul politic al lui Machiavelli și să îmi dau cu părerea despre încleștarea de azi dintre SUA și China, în lumina ultimelor năzbâtii bulversante, doar ca formă de expresie, prin care Donald Trump devine regele audiențelor mondiale.

Analiză tranșantă a sociologului Vasile Dîncu

Dar, furtuna pornită în țara noastră, după primul moment de uluială, mă face să arunc naibii paginile scrise pe avion și să cobor gândul la nivelul cizmarului lui Rembrandt. Nu e nevoie de cărți, lecturi sau de vreun fel de gândire pentru că nu ai ce face cu ele și nici cu cine comunica. O țară în care Mitică de la Ligă sau Nea Gigi fac analize politice la televizor, în prime time, altul trebuie să fie gândul și analiza, trebuie să spui direct ce ai de spus, fără silogisme sau figuri stil, măcar să te înjure cei care se găsesc în treabă pentru ce ai spus și nu pentru ce nu au înțeles ei.

Așadar, renunț la începutul gândit a fi cu mult ventilatul citat a lui Tucidide: „Cei puternici fac ce vor, cei slabi suferă ce trebuie” și intru abrupt în ceea ce vreau să spun, pe puncte și fără volte retorice și politețuri academice.

România, prinsă între tăceri vinovate și reacții necontrolate

1. România tace când ar trebui să vorbească și vorbește când trebuie să tacă!

O armată de moderatori și „analiști” se isterizează, la televizor și pe rețele, că România nu este invitată la Paris sau că J.D. Vance a vorbit despre România la Munchen și că noi trebuie să răspundem imediat. Că Președintele sau premierul trebuie să explice cum e cu anularea alegerilor și cu starea de sănătate a democrației noastre, să fugim în SUA sau să găsim soluții imediate de a schimba opinia americană, pentru că „piere țara, oameni buni”.

De ce sărim în sus doar după ce vorbește cineva despre noi?

Puși la colț, politicienii se simt obligați să răspundă, să confirme, obosesc și repetă sau acceptă să spună fraze alarmiste. Noroc că premierul și Președintele în exercițiu nu s-au conformat și nu au acreditat discursul despre Yalta II. E adevărat, România ar fi trebuit să fie în panelurile de discuții de la Munchen, să fie acolo cu politicieni, să aducă și ea o viziune, dar nu să sară în sus în timp sau după ce a vorbit vicepreședintele american.

România nu era subiectul principal la Munchen

2. La Munchen s-a vorbit despre România, dar nu România era subiectul în discuție.

Nu eram noi interpelați, era un pretext pentru ca omul venit din SUA să dea mesaje pro-AfD și să caute să creeze  un dezechilibru acolo, deși cred că, dacă îi cunosc eu pe nemți, cât de cât, a obținut doar contrariul.

Politicienii noștri nu trebuie să se justifice în fața SUA, ci a alegătorilor români

3. Nimeni nu ne cere să le explicăm lor ce e cu anularea, asta trebuie să explicăm alegătorilor noștri, nu americanilor.

Nu suntem chiar așa de importanți încât să fie îngrijorați de starea democrației de la noi. Dacă nu o să încercăm o explicație cu ceva dovezi, pentru români, nu pentru americani, efectul de la urne va fi unul care nu o să ne placă.

Retorica alarmistă nu ține loc de strategie politică

4. Este adevărat vă și politicieni europeni au sărit ca acși și au spus o serie de lucruri ca și politicienii noștri: Trump a abandonat Europa, Trump este în pat cu dușmanul, Trump face alianță cu Putin!

Atâtea prostii spuse pe tot continentul nostru nu credeam să aud. La noi mă aștept de la orice, dar m-am înșelat cu privire la cultura politică europeană. E adevărat că Europa este puțin obosită, că nu prea are lideri care poată să dea cu pumnul în masă, că nu are armata organizată, dar să simplifice atât de mult percepția unei realități geopolitice este greu admisibil. Politica americană nu se reduce la declarațiile unui gambler, chiar dacă este Președintele Trump. Președintele face deschiderea cu declarații maximaliste, dar vin apoi mecanismele instituționale care negociază, analizează, pun în aplicare diferite strategii.

Europa, prinsă în propriile temeri și prejudecăți despre Trump

America a salvat Europa în două războaie mondiale, cum credem că renunță la relația asta? Europa va fi mereu cel mai important aliat al Americii, nu doar pentru relația de mamă și fiică, așa cum îmi spune mereu un amic american. Dar, acum, Trump negociază o problemă economică, e om de business și a moștenit o administrație cu o datorie publică pe care nici nu aș ști să o scriu în cifre. Să recunoaștem că are și dreptate cu privire la cheltuielile de securitate. Pentru a deveni o mare putere, Europa trebuie să se unească și să își facă propriile capacități de apărare. Nu poți aștepta să te apere SUA de câteva decenii și tu să stai liniștit, să te umfle râsul când americanii cer bani de arme.

SUA nu renunță la Europa atât de ușor

5. SUA se retrage din NATO! O altă prostie cât Turnul Eiffel.

Cum să se retragă din NATO acum, când o putere emergentă îi contestă hegemonia? Era să mă scap să bag din nou în discuție capcana lui Tucidide…. Adică nu este un atu să fii liderul unei mari coaliții de peste 30 de state și destule altele care așteaptă la ușă? Adică tu spargi o alianță în momentul când BRICS-ul se lărgește și devine tot mai coeziv și deține resurse tot mai serioase, de toate felurile? Încercați să gândiți cu capetele voastre, poate realizați că nu ar trebui să ne panicăm chiar așa.

Miturile despre retragerea SUA din România și realitatea geopolitică

6. Corolar: SUA retrage soldații din România și bazele militare, inclusiv scutul de la Deveselu.

Aici nevrozele politicienilor și țipetele de studio ale unor analiști obosiți de anul electoral trecut merg pe o linie de gândire aiurea. Rușii au transmis mereu că sunt deranjați de prezența NATO în fosta lor zonă de influență, dar să credem că NATO cedează un teritoriu câștigat (și în mințile și inimile oamenilor)  este o greșeală de gândire gravă. În plus, dragi strategi, și scutul antirachetă de la Deveselu și alte obiective militare din România sunt prevăzute să apere, monitorizeze sau să acceseze alte zone, nu au fost puse pentru a viza Rusia, chiar dacă propaganda rusă spune asta, din când în când.

De ce discuțiile de la Riad nu schimbă totul peste noapte

7. Lumea se schimbă dramatic printr-un singur telefon între Putin și Trump.

A spus-o și secretarul de stat american Marc Rubio, dar noi ne uităm doar la ce spune Trump, că pacea este un proces complicat și că nu se face printr-un singur telefon. Nu mai lungesc vorba, se va vedea cât de complicat va fi. Sper să nu mai fiu înfierat de marii lideri, așa cum s-a întâmplat în anul 2023 când am afirmat că războiul se termină prin negocierea unei păci și că trebuie făcute presiuni asupra rușilor. Măcar acum nu mi se va mai cere demisia pentru că domnul acela s-a demis singur și a șters-o la Sibiu.

8. Trump a cedat înainte de a negocia cu Putin, zbiară unii deveniți mari antiamericani peste noapte.

Este adevărat, Donald Trump a spus că nu va fi primită Ucraina în NATO și că Ucraina va pierde ceva teritorii. Dar dacă suntem realiști o să observăm că a cedat ce nu avea. Nu era previzibilă o primire a Ucrainei în NATO (din păcate, această discuție cu traseu ireversibil era doar de fațadă, toți conducătorii militari sau civili ai NATO încercau să ne convingă pe cei din Est să nu mai facem ca țările baltice, cei care cereau mereu termene pentru primirea Ucrainei în NATO).

Despre teritorii, ce să mai spunem, ar fi mare victorie a omenirii să-i trimită cineva pe ruși acasă după ce au intrat undeva. Ne putem aștepta oricând ca Trump, dacă nu ies alte negocieri, să spună că a glumit, că nici vorbă, că Zelensky e un drăguț, un erou, iar Putin un dictator căruia i-a dat o șansă. Cum să ne închipuim că un președinte american va cedat Europa fără luptă?

Negocierile SUA-Rusia: între realitate și percepția publică europeană

9. Europa și Ucraina nu au fost chemate la Riad! Incredibil, dar adevărat!

Mamă, ce tragedie! Mă mir că nu am făcut manifestații în capitalele europene cu pancarte „Nimic despre noi, fără noi”. Oameni buni, dacă am fi citit și presa internațională din ultimele zile, am fi înțeles că la Riad americanii și rușii au făcut o primă încercare de negociere bilaterală, după multe decenii și într-o perioadă în care americanii caută să-i scoată pe ruși din brațele Chinei.  Războiul din Ucraina este departe de America, cum sincer a spus Donald Trump, iar Ucraina a fost doar un bun pretext.

Aș putea chiar să pariez: dacă s-ar publica stenogramele, cred că am vedea că discuția despre Ucraina a fost la coada ordinii de zi. Această întâlnire a fost mai degrabă un eveniment de testare a voințelor de negociere și, mai ales, a avut o importantă dimensiune economică la care voi reveni. Deocamdată, îmi închipui că Rubio, care e un politician cu mare experiență și inteligență, a zâmbit indulgent văzând cum Europa se emoționează și organizează saloane ale refuzaților, fac referire aici la impresionism politic și gomoșenia fără argumente.

Europa și Ucraina vor face parte din negocieri

După ce ne-a lăsat să ne punem poalele în cap, Rubio a venit și ne-a spus să stăm liniștiți, că Europa și Ucraina vor face parte din negocieri, că sancțiunile economice rămân, se vor modifica doar unele mai mult sau mai puțin – vedem noi – că nimeni nu o să impună un acord bilateral Ucrainei și altele.

Adică, ne-a lăsat să fim penibili, să sărim ca arși, să ne certăm pe cine trimite trupe în Ucraina și apoi să vină cu o voce autorizată să ne spună să fim mai calmi. Și înca ceva: să nu spunem prostii, să așteptam. Iar lui Zelensky i-a transmis să fie mai calm, să accepte că nu trebuie să răspunzi unui președinte mai bătrân care, poate, mai spune și lucruri care nu sunt ok, dar așa e viața nedreaptă, iar cei puternici mai fac și intervenții cu forța disproporționată, cum spunea odinioară analistul de fotbal Ioan Crăciunescu.

Economia, arma invizibilă a marilor puteri în jocul geopolitic

10. La Riad, economia a fost subiectul principal de discuție.

Cum spunea un analist de la Bloomberg, Ucraina a fost doar un pion pe calea restabilirii relațiilor dintre Rusia Și SUA. Adică Donald Trump folosește Ucraina ca pe o carte bună de jucat în această ecuație economică a unei relații în care SUA a pierdut foarte mulți bani. Unii analiști spun că SUA a pierdut cu ocazia războiului din Ucraina peste 300 de miliarde de dolari. La începutul războiului erau 457 de companii americane care activau în Rusia, iar acum mai sunt 23 prezente cu întreaga activitate.

Pe lângă deficitul pe care îl are cu Europa, SUA caută să recupereze ceva pierderi și reluarea relațiilor economice este importantă, mai ales că are ceva de oferit acum, sigur, sperăm că nu oferă Ucraina, așa cum presupun cei foarte pesimiști. Dar mai este și negocierea pentru mineralele rare ale Ucrainei, însă această chestiune ține și de filosofia morală și e o temă destul de complicată pentru a o discuta superficial, aici.

Europa trebuie să ia în serios funcția de apărare și securitate

11. Dacă America se retrage din Europa, noi ce ne facem? Ne calcă rușii în picioare, imediat.

E adevărat că asta ne transmit balticii mereu și le înțeleg frica lor de ruși. Da, SUA este puterea cea mai mare a NATO, contribuția cea mai mare, cu singura armată antrenată în conflicte (acum este și Ucraina), dar nu avem vreo dovadă că Rusia este pregătită să atace Europa sau vreo țară NATO. Da, nu ar fi previzibil să se întâmple, cel puțin în viitorul apropiat. Dar dacă, Doamne Ferește, se întâmplă, vom merge și noi pe propunerea franceză care, de vreo 30 de ani, insistă să facem o armată a Europei.

Nici Rusia nu este chiar puterea care să ocupe Europa într-o clipită. Este cu o economie sub cea a Italiei și forța economică este decisivă în războaie. Înainte de invadarea Ucrainei, Rusia a făcut comerț cu Europa, sau cu o parte a ei, și nu cred că se pregătea să-și ocupe clienții. Vorba unei glume de pe Facebook: 500 de milioane de europeni se roagă de 300 de milioane de americani, să-i apere de 140 de milioane de ruși, care sunt ținuți în loc de 26 de milioane de ucraineni. Dar să revin la tonul serios: Europa trebuie să ia în serios funcția de apărare și securitate pentru că, vorba unui strateg, este bine să fii bogat și puternic, dar este periculos să fii bogat și slab.

Cât au cheltuit de fapt americanii cu războiul din Ucraina?

12. Nu ar fi rău să ne uităm și la cifre atunci când vorbim despre anumite situații, să nu ne ducem după toate fentele.

Donald Trump a cerut compensații de 500 de miliarde din estimatele minerale rare, deși tot el spusese că au trimis ajutoare de 350 de miliarde de dolari. Institutul din Kiel, cea mai autorizată instituție care monitorizează războiul, arată că americanii au cheltuit 114 miliarde de dolari, din care ajutor militar 64 miliarde de dolari, unde chiar un senator american spune că 80% din bani se întorc la producătorii americani de armament.

Ajutorul cumulat al europenilor a ajuns la 132 miliarde, ce-i drept mai multe fiind împrumuturi. Nimeni nu poate spune că americanii nu au avut cea mai importantă contribuție, chiar decisivă în apărarea Ucrainei, dar și Europa a contribuit. Dacă raportăm la PIB cheltuiala cu Ucraina, cum cer americanii să fie și contribuția pentru apărare, atunci SUA ocupă locul 15 din 20 de țări, așa scrie Bloomberg și putem să-i credem.

Cum ajungem de la NATO la criza de ouă

13. Când încheiam acest text, despre lipsa noastră de realism, a venit realitatea și mi-a tras una să nu mă văd.

Toată presa de la noi este invadată de o știre despre marea criză de ouă din SUA. Un site serios (cel puțin așa era cu ceva vreme în urmă) titrează: „Criza de ouă din Statele Unite, momentul perfect pentru România să reintre în grațiile lui Trump. Ouă avem, oportunitatea s-a ivit, ce ne împiedică să profităm”. Ce clarviziune geostrategică! Ce simplu se pot rezolva lucrurile. Avem ouă și putem da amărâților de americani 28.000 de tone și totul se rezolvă, ca pe la noi, în Balcani. Facem un șmen cu niște ouă și avem umbrela strategică intactă. Din păcate, nu este o glumă, articol nu este din revista Cațavencu, ci din puțul gândirii jurnalistice românești.

„Să ne agităm acum, peste măsură, este contraproductiv”

Să nu mai vorbim de Ialta și nici să nu sărim să cerem garanții. Nu se vede încă nicio amenințare, iar, dacă ar fi, oricum aceasta nu se poate rezolva dacă țipăm ca o chivuță călcată pe picior, în piață.

Dacă era de vorbit și de făcut diplomație, trebuia făcut până acum. Să ne agităm acum, peste măsură, este contraproductiv și doar atragem atenția că nu înțelegem nimic din mersul lumii. Suntem în NATO, avem parteneriate strategice o mulțime, avem Alianța B9 și alte aranjamente.

„Pentru prostie și lipsă de gândire nu există garanții”

Munchenul de acum nu este cel din 1939 și nici restul datelor nu se potrivesc. Să analizăm, să comunicăm mai puțin reactiv și să ne activăm discret legăturile diplomatice pe care le avem. Multe contacte ale României din interiorul NATO și din administrația americană ne spun explicit să stăm șiniștiți, să nu fim nevrotici. Oricum, în afară de zgomot și de gălăgie inutilă nu avem ce face. Dacă am fi fost până acum la fel de activi în diplomație cum suntem de gureși azi, de spaimă, nu ar fi fost nevoie să ne agităm acum.

Politica făcută de nevrotici este periculoasă și poate să ne scoată din joc. O Românie gureșă și fără minte reprezintă, cu adevărat, un mare risc de securitate. Pentru prostie și lipsă de gândire nu există garanții.