Europa economică: încotro? Prof. univ. dr. Ioan Lumperdean ne arată direcţia

„Istoria este emulul timpului, depozit al acţiunilor, martor al trecutului, exemplu şi înştiinţare a prezentului, avertisment al viitorului”. Aşa spunea Miguel de Cervantes în Don Quijote de la Mancha. Ca să încercăm să vedem încotro o va lua Europa economică, vă propunem o vizită în trecutul ei. Ghid ne este Prof. univ. dr. Ioan Lumperdean. (Redacţia)

Un proiect pentru relansare sau reformare?

Se știe cum s-a constituit și s-a ajuns la actuala arhitectură a Uniunii Europene. Drumul nu a fost ușor iar de la obiectivele și năzuințele inițiale din perioada imediat postebelică, constucția euopeană a trecut prin numeroase provocări și încercări.

Până în prezent a reușit să rămână ”în picioare” după expresia lui Winston Churchill, chiar dacă omul politic britanic este contestat astăzi pentru faptele sale de ieri, iar Marea Britanie a deschis procesul de divorț cu Europa comunitară.

Sunt slăbiciuni sau noi încercări? E dificil de stabilit, dar este aproape sigur că un nou suflu, o nouă sau o altă abordare europeană se cere, așa cum se cerea după destructurarea imperiilor la finele Primului Război Mondial sau după căderea sistemului comunist în anii 1990.

Mai pot fi invocate și alte exemple. Istoria este extrem de generoasă în acestă ordine de idei. Prezentul este inevitabil legat de trecut, iar trecutul rămâne prezentul trecutului. În și prin această paradigmă putem să introspectăm și ultimile evenimente de la reuniunea șefilor de stat și de guvern de la Bruxelles.

Despre opiniile și opțiunile care au fost exprimate nu putem ști decât atât cât ni se transmite, oficial sau prin/pe ”surse” jurnalistice și rețele sociale. Dincolo de acestea sunt analizele analiștilor și comparațiilor comparatiștilor. O imagine tot ne putem face, iar ideea unei reforme mai profunde și mai trainice a structurilor europene prin relansarea economică după criza generată de coronavirus părea că se coagulează tot mai mult. Se părea că o să avem de-a face cu un New Deal  acum european de inspirație keynesistă ca cel al președintelui american Franklin Delano Roosevelt din anii 1933-1938.

Desigur, un altfel de  New Deal adaptat zilelor noastre, crizei actuale și Europei. Dar, deși s-a vorbit și de resetarea politicilor europene, sau de aggiornamento (ca să folosim o expresie la modă în anii risorgimentolui italian menit să asigure unitatea, libertatea și dezvoltarea Italiei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea) accentul s-a pus pe bani și pe proiecte generatoare de bani.

Desigur, fără bani nu se pot proiecta și implementa politici anticriză și politici reformatoare. Sunt mulți, sunt puțini, nu se știe niciodată. După cum nu se știe dacă vor ajunge și ce efecte o să producă în realitatea economică și socială.

Oricum, discuțiile au fost complicate și destul de îndelungate: 4 zile și 4 nopți. Să sperăm că nu a fost numai o reuniune de-a ”Mircea fă-te că muncești” sau că liderii europeni s-au întâlnit ”noaptea ca hoții”!!!

Dincolo de acestea, summitul rămâne în mentalul colectiv ca o nouă (altă) restartare europeană, în care se pune accentul pe resurse și proiecte.

Olanda et compania: cu și fără mască

S-a spus de și despre ”grupul frugalilor”  care s-a opus vehement opțiunilor ”celor mari” la Bruxelles. Format din Austria, Suedia, Danemarca și Finlanda, având în frunte Olanda, ”grupul frugalilor” a încercat și încearcă să-și impună viziunea și identitatea nord-europeană în competiția cu statele sudice, mediteraneene și central-europene, de fapt cu cele mai  importante din punct de vedere  economic.

Celelalte, mai puțin vocale și mai puțin dezvoltate, unde se  plasează și România, sunt văzute ca țări emergente, cu competitivități relativ restrânse, dar de loc de neglijat și chiar periculoase într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat.

Atitudinea Olandei ni se explică prin însăși  istoria ei. Așezată geografic într-o zonă de interferență și importanță geopolitică și geoeconomică, Olanda a cunoscut realizări și progrese din cele mai vechi timpuri. Vitregiile naturii i-au făcut pe oameni să smulgă mării un sfert din teritoriul care a și dat denumirea de Țările de Jos, adică a țărilor aflate la cea mai joasă altitudine din lume. Meșteșugurile, comerțul, intensa circulație monetară au condus la apariția primelor forme de organizare economică capitalistă modernă, la revoluția din 1566-1609 sau la ceea ce s-a numit ”focul ocrotit de ape” (Camil Mureșan). Puternică comercial și naval, Olanda a devenit încă din secolul al XVI-lea ”cărăușa mărilor”, și a început să-și formeze viitorul imperiu colonial. Au dat prin ”revoluția glorioasă” (1688) și primul rege ”constituțional” al Angliei, Wilhelm de Orania. Deținătorii și mânuitorii de capital  au devenit bancherii Europei. Celebrul umanist Erasmus din Rotterdam, ”primul european conștient” (Ștefan Zweig) a fost olandez. Drumul modernității nu a fost ușor, iar apropierea de mare nu a fost numai benefică, ci și potrivnică. Statele vecine, Anglia, Franța, Spania, Germania și altele au râvnit la teritoriul ”țărilor de sub mare”, și uneori au și reușit să-l ocupe. Micuță și activă, mereu renăscută și longevivă asemenea păsării Phoenix, Olanda a reușit să-și spună cuvântul în istorie și prin istorie. După Al Doilea Război Mondial, Olanda a fost printre țările care au inițiat prima unificare economică regional-europeană, prin formarea împreună cu Belgia și Luxemburg a Uniunii Vamale a Beneluxului. Semnificativ este că tratatul a fost semnat la Londra, în 1944, când încă nu se terminase războiul. Au urmat alte momente care au condus la inițierea și implementarea construcției economice europene la care Olanda  a fost parte. Prezența sa în instituțiile europene a fost și este proactivă,  reactivă și uneori contestativă față de tot ceea ce înseamnă prezentul și viitorul european. Își revendică îndelungata istorie prin inventarea și reinventarea identităților trecute și prezente, inclusiv reactivarea denumirii Țările de Jos. În fapt, aceasta este o denumire medievală, care desemna entitatea statală care cuprindea, prin extensie sau restrângere,  teritorii din Belgia, Olanda, Luxemburg, Nord-Estul Franței și Germaniei.  Oficializarea denumirii era previzibilă de mult. În 1994, când a fost pentru prima dată la Bruxelles, pe frontispiciul ambasadei Olandei scria Le Pays Bas. În multe documente și lucrări se spunea de Țările de Jos și nu de Olanda, aceasta fiind socotită doar o provincie a acestora.

Țările de Jos și Uniunea Europeană

Reacția Țărilor de Jos la ultimul summit european se explică și prin noile realități și provocări europene și globale: Brexitul, criza sanitară, criza economică, relațiile cu piețele euro-americane și euro-asiatice.

De multă vreme, în diferite situații, Marea Britanie și Țările de Jos au avut aceiași voce, cel puțin în unele probleme comerciale, navale, piscicole. Să nu uităm că marile conexiuni economice se fac și prin porturile de la Marea Nordului, că multe instituții bancare au filiale în insulele britanice, sau mari companii au migrat datorită Brexitului pe coastele Țările de Jos.

În spațiul geoeconomic rămas liber, din și în această zonă geografică, după ”plecarea” Marii Britanii, Țările de Jos, prin extensiile sale economice, geostrategice și cultural-educaționale (au unul dintre cele mai performante sisteme educaționale) își pot reafirma pozițiile de mare jucător european și mondial. O cale poate fi și exprimarea unor opinii speciale/diferite cu ocazia unor reuniuni europene, iar ralierea unor țări din ”grupul frugalilor” nu este chiar întâmplătoare.

Austria, Suedia, Danemarca și Finlanda au și ele istoria lor specială, de la apartenența la marile imperii, până la tragedii și neîmpliniri istorice (ocupația nazistă, presiunea bolșevică și decupaje teritoriale). Mai au complexul politic și diplomatic al celor ”mici”, care trebuie să asculte de cei ”mari”, de politici comunitare nu totdeauna flexibile și stimulative economic.

Contigentările agricole și piscicole pot fi relativ ușor de sesizat pentru țările cu deschidere la mare. Gândul ne duce inevitabil la ”Făuritorii păcii” de la 1919 sau 1945.  O Uniunea Europeană a egalilor nu este chiar a egalilor, chiar dacă motoarele economice sunt stimulate de marile economii europene.

După reuniunea de la Bruxelles, rămân încă multe întrebări și dileme. Uniunea Europeană care a asigurat pacea și stabilitatea postbelică, care a asigurat prosperitatea și protecția pentru cei mai mulți din locuitorii săi, trebuie să se organizeze și să se reorganizeze pentru ceea ce înseamnă viitorul european. Deocamdată,  statele se protejează de Covid 19 și la o zi, numai la o zi, de la încheierea summitului, ”protecționismul” declarativ, dar și faptic, se face simțit prin îngrădirile sanitare cu consecințe economice.

O să vedem dacă Noul Plan Marshall va fi la fel de eficient ca cel vechi. Condiționarea cu respectarea drepturilor și libertăților circumscrise Mecanismului de Cooperare și Verificare au generat reacția altor state cu identității și istorii la fel de speciale și atractive. Deocamdată ”aducerea la zi” sau acel aggiornamento se poate amâna!!!

Prof. univ. dr. Ioan Lumperdean

foto credit:  Marian Kamensky via CartoonStock – www.cartoonstock.com/