ACTUALITATE
Este pregătită Armata României să facă față unui atac rusesc? Ministrul Apărării: Am putea rezista singuri 48 de ore
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat sâmbătă la Antena 3 CNN că România este pregătită să facă față unei eventuale agresiuni, în contextul tensiunilor din regiune.
Oficialul a subliniat că exercițiile militare desfășurate pe teritoriul țării sunt realizate împreună cu partenerii din NATO, conform MediaFax.
Exerciții NATO în șapte poligoane din România
„Armata română este pregătită, se pregătește în continuare. Pregătirile noastre sau marea majoritate a pregătirilor noastre importante se fac alături de aliații noștri în NATO (…) Sunt peste 5.000 de soldați din mai multe țări europene, în principal din Franța, care fac un exercițiu major în șapte poligoane din țară”, a declarat ministrul Apărării.
Cât ar putea rezista România în fața unei agresiuni
Întrebat cât timp ar putea rezista România în cazul unui atac rusesc, până la intervenția aliaților, Ionuț Moșteanu a precizat că aceste scenarii sunt „discuții teoretice” și nu fac parte din planurile publice ale Armatei.
„Sunt niște discuții absolut teoretice, greu de evaluat (…) Nu sunt niște planuri care sunt publice, nu sunt de discutat la televizor. Armata română este pregătită și se pregătește”, a spus ministrul.
„România ar rezista 48 de ore, partenerii sunt deja aici”
Întrebat dacă România ar putea rezista 48 de ore până la sosirea sprijinului occidental, ministrul Apărării a răspuns afirmativ.
„Bineînțeles. Partenerii sunt aici. În momentul ăsta avem aproximativ 5.000 de soldați, trupe și cu echipamente, cam jumătate din partea Statelor Unite și restul din partea statelor europene, în principal Franța, care sunt pe teritoriul țării noastre”, a conchis Ionuț Moșteanu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






