Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Emil Boc recunoaște pe ocolite că proiectul metroului din Cluj nu e pregătit legal. Consilierii locali amendează răspunsul

Publicat


emil boc gratuit metrou tren metropolitan

După cum a sesizat Cluj24, la precizările Comisiei de Urbanism a Consiliului Județean Cluj și a proiectantului metroului, lucrarea nu poate fi astăzi realizată din punct de vedere legal, nu fără modificarea legislației care blochează procedura de expropriere.

Practic, doar Metrorex poate efectua exproprieri pentru metrou în România întrucât niciodată legislația nu a prevăzut ca o asemenea infrastructură să fie implementată altudeva în afara Capitalei.

La solicitarea consilierului local Vladimir Mătușan (PSD), Emil Boc a fost rugat, luni, să răspundă articolelor de presă care au tras un semnal de alarmă pe această speță.

Emil Boc a recunoscut că Primăria poartă negocieri cu Guvernul pentru modificarea legislației.

Edilul a afirmat că se află ”în negociere avansată” pentru pregătirea cadrului de expropriere. ”Avem deschidere”, a adăugat Emil Boc.

Cu toate acestea, edilul a ținut să sublinieze că este vorba despre proceduri care se derulează în paralel, astfel încât să nu existe întârzieri.

Însă cum se face că demersurile pentru modificarea legislației au venit de la proiectanții metroului, care au sesizat problema în ianuarie 2022? De ce nu a inițiat primarul Emil Boc demersurile, din timp?

”Răspunsul primarului la întrebarea mea este superficial, nesatisfăcător”, a declarat consilierul local Vladimir Mătușan pentru Cluj24.

La fel a răspuns primarul și la întrebarea legată de nerealizarea a 75% din proiectele mari cuprinse în vechea strategie de dezvoltare a Clujului, consideră consilierul local.

„Primarul pare rupt de realitate, pur și simplu nu crede că cetățenii sunt nemulțumiți că în ultimii 8 ani de zile nu s-au văzut schimbări în municipiu, în afară de câte o bandă de bicicletă; proiectele majore stagnează.

Aceste solicitări nu le fac doar că așa consider eu, sunt grupuri civice cu zeci de mii de cetățeni nemulțumiți de nerezolvarea problemei traficului de exemplu, de activitatea Poliției locale – care în loc să vâneze cetățenii, poate să ajute la fluidizarea traficului, pe care nu l-am rezolvat, sunt nemulțumiri legate de lipsa locurilor de parcare, pe care le tot diminuăm.

Noi am rămas unpic în urmă față de Oradea, de exemplu, față de Timișoara”, a adăugat consilierul local Vladimir Mătușan.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate