ADMINISTRAȚIE
Elevii de 10, PREMIAȚI de Consiliul Județean Cluj
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj a anunțat faptul că forul administrativ județean va organiza, în perioada imediat următoare, cu respectarea măsurilor epidemiologice impuse de către autorități, o ceremonie de premiere a elevilor din județ care au obținut media 10,00 la examenul de Bacalaureat, sesiunea 2021, precum și a celor care au obținut media 10,00 la Evaluarea Națională.
„Și în acest an, Clujul a fost pus pe harta excelenței în educație de către elevi merituoși, care s-au remarcat prin rezultatele deosebite obținute în această sesiune de examene. Datorită acestor tineri dedicați, județul nostru a obținut cele mai multe medii de 10 din țară la Evaluarea Națională, dar și cea mai bună rată de promovabilitate pentru examenul de Bacalaureat. Îi felicit și le mulțumesc tuturor, elevi, profesori, părinți, cei care au făcut posibilă această reușită cu adevărat remarcabilă”, a transmis Alin Tișe.
Pe lângă diplomele de excelență ce vor fi acordate cu acest prilej, tinerii absolvenți, atât cei de liceu, cât și cei de gimnaziu, care au promovat examenele cu media 10,00, sau care vor obține acest rezultat la finalul perioadei de contestații, în urma reevaluării lucrărilor, vor fi recompensați și cu o sumă de bani oferită de Consiliul Județean Cluj”, se arată în comunicatul CJ Cluj.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
FOTO. Daruri de Crăciun de la ”Moș Boc” pentru seniorii Centrului de Îngrijire Cluj-Napoca. Face acest gest de 20 de ani
Primarul Emil Boc a împărțit, marți, daruri de Crăciun pentru seniorii de la Centrul de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca spunând că nimeni să nu fie uitat și nimeni abandonat.
”Fie ca bucuria Crăciunului să ajungă la toți!
În pragul Sărbătorilor, am avut bucuria de a vizita Centrul pentru vârstnici din Cluj-Napoca, unde am oferit cadouri simbolice din partea comunității noastre. Ca de fiecare dată, am fost primiți cu căldură, emoție și zâmbete sincere.
Acesta este al 20-lea an în care revin cu drag la acest Centru.
De fiecare dată transmit un mesaj esențial: ceea ce pentru noi poate părea un gest mic, pentru alții poate însemna enorm. Dacă aveți ocazia să faceți un bine, nu ezitați!
Mulțumiri speciale personalului dedicat, care își îndeplinește misiunea cu profesionalism și grijă pentru cei de aici. Mulțumim și echipei Coral Impex pentru sprijin. Crăciun fericit tuturor!”, a transmis Boc.
CULTURA
VIDEO. Mitropolitul Andrei Andreicuț și episcopul Benedict Bistrițeanul, colindați în Ajunul Crăciunului de peste 120 de preoți
Mitropolitul Andrei Andreicuț și episcopul Benedict Bistrițeanul au fost colindați, marți, în Ajunul Crăciunului, de peste 120 de preoți din Protopopiatele Cluj 1 și 2, conform tradiției, la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca.
Preoții au colindat, pentru început, două colinde mitropolitului Andrei și au primit din partea acestuia cozonac și un calendar creștin ortodox pe anul 2025, după care au încheiat cu colinda ”Trei păstori”.
”Această emigrație masivă a lăsat multe mame și mulți bătrâni în sate din ce în ce mai îmbătrânite, iar acest lucru ne umplu sufletele de nostalgie.
Dar, cât mai suntem pe Pământ, trebuie să ducem tuturor bucuria Domnului. Noi asta propovăduim, ce ne-a învățat Domnul Hristos, că nu există moartea, numai bucurie, iar El s-a coborât pe Pământ și a nimicit moartea, dăruindu-ne tuturor viață veșnică.
Vă urez un Crăciun bun și să puteți fi contaminanți pentru ceilalți, pentru toți credincioșii noștri, ca toți să simtă bucuria Crăciunului”, le-a urat mitropolitul Clujului.
Preoții l-ai colindat, apoi, pe episcopul Benedict Bistrițeanul.
Tradiție în Ajunul Crăciunului
Protopopul Protopopiatului Cluj 1, părintele Dan Hognogi, a declarat pentru Cluj24 că în fiecare an, în Ajunul Crăciunului, preoții din Protopopiatele Cluj 1 și 2 își colindă ierarhii, ducând vestea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos și primind un cuvânt de folos și un gând din partea acestora.
”Cred că, păstrând această tradiție, nu facem altceva decât să ne aducem mai bine aminte, să facem un arc peste timp, despre ceea ce făceau ai noștri, în satele noastre, când, după rânduielile bisericești, după Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, se primea binecuvântare ca, mai întâi copiii, apoi tinerii și seniorii parohiilor noastre să meargă la casele parohiale, să colinde preoții și să ducă vestea Nașterii Mântuitorului prin frumoasele colinde.
Dăm slavă lui Dumnezeu că am ajuns și acest praznic frumos”, a spus părintele Hognogi.
EVENIMENT
Contractul pentru studiul de fezabilitate al Drumului Expres Cluj-Dej, semnat de CNAIR cu ofertantul câștigător
CNAIR anunță că a semnat, luni, contractul pentru ”Elaborare Studiu de Fezabilitate Drum Expres Cluj – Dej”, cu ofertantul desemnat câștigător, respectiv Asocierea SPECIALIST CONSULTING SRL (lider) – SPECIALIST SMART GROUP SRL – PERFECT CONSULT EUROPE SRL.
Valoarea contractului de servicii este de 27.521.381,44 Lei, fără TVA. Durata contractului este de 21 de luni, din care 18 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate.
”Construcția viitorului Drum Expres Cluj – Dej la o lungime estimată de 75 km va contribui la o serie de efecte pozitive așteptate, după cum urmează:
reducerea timpului de călătorie și creșterea vitezei medii de deplasare între localitățile Cluj și Dej, cât și conexiunea cu viitoarele drumuri, Drum Transregio Gilău – Apahida (TR Feleac, indicativ TR 35) respectiv Autostrada A3 Transilvania,
îmbunătățirea condițiilor de siguranță a traficului rutier,
reducerea numărului de accidente, precum și îmbunătățirea confortului în timpul călătoriei,
reducerea poluării sonore în zona localităților urbane Cluj – Dej,
reducerea emisiilor de poluanți și a impactului negativ asupra mediului, prin creșterea fluenței atât a traficului de tranzit, deviat pe autostrăzi, cât și a traficului rămas în zona urbană”, arată CNAIR.
Contractul, finanțat din fonduri europene
Contractul va fi finanțat din Fonduri Externe Nerambursabile (Programul Transport, aferent perioadei de programare bugetară a U.E. 2021-2027), fiind în acord cu obiectivele strategice ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din cadrul Planului Investițional 2021 – 2030, cu obiectivul de sustenabilitate, de dezvoltare economică și de dublă utilizare a infrastructurii de transport.
EVENIMENT
VIDEO. Jaf cu pistol de plastic la o sală de jocuri din Cluj-Napoca. Tâlharul, prins rapid de polițiști. Prejudiciul, recuperat
În noaptea de luni spre marți, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Cluj au depistat și identificat un tânăr, de 26 ani, din județul Călărași, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Acesta a folosit un pistol care s-a dovedit a fi din plastic pentru a jefui o sală de jocuri.
”În jurul orei 01.00, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că o femeie, de 30 de ani, angajată a unei săli de jocuri din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost amenințată cu un obiect ce părea a fi un pistol, de către o persoană necunoscută, care i-ar fi solicitat banii din casierie.
Sub presiunea amenințării, bărbatul ar fi sustras suma de 7.000 de lei, părăsind imediat localul.
În urma investigațiilor desfășurate de polițiști, persoana bănuită a fost identificată ca fiind un tânăr, de 26 de ani, din județul Călărași.
Suma de bani sustrasă a fost recuperată integral, iar pistolul folosit în incident s-a dovedit a fi o replică din plastic.
Tânărul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, pentru continuarea cercetărilor.
Activitățile au fost sprijinite de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Cercetările sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, arată IPJ Cluj.