Connect with us

EVENIMENT

Elena Lasconi și-a DEPUS oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale 2024. Este SUSȚINUTĂ de deputatul Viorel Băltărețu

Publicat


YouTube video

Elena Lasconi, președinta USR și candidata la alegerile prezidențiale din 2024, a depus astăzi semnăturile pentru înscrierea în cursa pentru Președinția României. Alături de ea au fost prezenți lideri ai partidului, mulți dintre candidații USR la alegerile parlamentare, membri și voluntari USR care au ajutat în ultimele săptămâni la strângerea semnăturilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare. Ea este susținută și de deputatul clujean Viorel Băltărețu.

Au fost depuse atât semnăturile pentru alegerile prezidențiale – în jur de 400.000 de semnături, cât și semnăturile necesare pentru alegerile parlamentare – aproximativ 400.000 de semnături. Pentru parlamentare, 13.445 de semnături au fost adunate online.

Elena Lasconi și-a DEPUS oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale 2024. Este SUSȚINUTĂ de deputatul Viorel Băltărețu

Elena Lasconi a vorbit despre angajamentul față de o Românie pentru toți cetățenii ei, nu doar pentru unii. „Vă mulțumesc vouă, colegilor mei, care sunteți astăzi alături de mine. Vreau să le mulțumesc miilor de colegi și de voluntari care au strâns aceste semnături prin ploaie, prin vânt, cu soarele în cap, au făcut efortul acesta, pentru că știu că toate semnăturile au fost luate pe bune, în stradă, și nu doar mimate, așa cum s-a întâmplat la celelalte partide”, a declarat Elena Lasconi.

Elena Lasconi a spus că se angajează să îi reprezinte pe toți acei români care, de 35 de ani, s-au simțit trădați și păcăliți de clasa politică: „Sunt aici, în fața voastră, și îi reprezint pe românii care de 35 de ani se simt trădați și păcăliți de această clasă politică. Sunt unul dintre milioanele de români care, după Revoluție, și-au văzut de viață. Sunt unul dintre milioanele de români care, după Revoluție, s-au îndrăgostit, au adus pe lume un copil, și-au construit o carieră. Am crezut că e de ajuns, am crezut că e de ajuns să ne construim România noastră, împreună cu familiile noastre, cu prietenii noștri, cu colegii noștri de muncă.

„Puteți vota un om care nu face parte din sistemul corupt al acestei țări”

Dar de fiecare dată când am ieșit din România noastră, ne-am lovit de România lor. De fiecare dată când am ieșit din România noastră, ne-am lovit de spitalele lor proaste, de școlile nemodernizate, de aroganța și fanfaronada lor. De 35 de ani, ei au construit două Românii – o Românie în care ei au pensii speciale, salarii speciale, drepturi speciale. În cealaltă Românie suntem noi, poporul, care ne vedem de viețile noastre cu frică de Dumnezeu, cu respect față de lege, iar ei ne consideră cetățeni de mâna a doua”.

Candidata USR la Președinția României a pledat pentru un „nou contract social” între stat și cetățeni, un contract care să asigure o Românie în care cetățenii să fie respectați și să fie înaintea privilegiaților, în fața politicienilor care au condus țara în ultimii ani: „Sunt aici pentru a vă spune că e nevoie de un nou contract social între stat și societate. Un contract în care poporul să spună statului ce are de făcut și nu invers. În 2024, putem termina ce am început în 1989. În 2024, putem începe să construim România la care au visat cei care au înfruntat gloanțele comuniștilor. România la care au visat «golanii» care au protestat pașnic în Piața Universității”.

În final, Elena Lasconi a făcut un apel către toți românii să vină la vot: „Este pentru prima dată în acești 35 de ani în care puteți vota un om care nu face parte din sistemul corupt al acestei țări. Îmi doresc să construim o Românie în care să ne simțim bine și din care să nu vrem să plecăm. O Românie pentru toți, nu doar pentru unii”.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Grevă de avertisment la Radio Cluj. Protest împotriva diferențelor de salarii dintre angajați și șefi

Publicat

Angajații Radio România din toată țara, inclusiv din Cluj, au declanșat o grevă de avertisment marți, în jurul orelor prânzului, reclamând discrepanțele uriașe dintre salariile conducerii instituției și cele primite de angajați.

Angajații Societății Române de Radiodifuziune (SRR) au declanșat o grevă de avertisment, marți, între orele 13:00 și 15:00, în semn de protest față de diferențele salariale dintre conducerea instituției și personalul tehnic și editorial.

Conform Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind și Sindicatului Naţional din Cultură – FAIR, angajații SRR protestează față de „discrepanțele salariale nerușinate” dintre șefii radioului public și restul personalului. În timp ce conducerea primește salarii de până la 35.000 de lei lunar, un redactor câștigă aproximativ 3.500 de lei, susțin sindicaliștii într-un comunicat oficial.

Mesajele angajaților: „Noi facem muzica, voi sunteți doar lăutari!”

La greva de avertisment din Cluj-Napoca, angajații au afișat pancarte și tricouri cu mesaje puternice: „Șefi nababi, angajați sclavi!”, „Salarii radio: șef – 23.000 lei, redactor – 3.500 lei. MULȚUMIM!” sau „Noi facem muzica, voi sunteți doar lăutari!”. Mesajele protestatarilor au fost scrise în limbile română și maghiară.

Teama angajaților legată de eventuale repercusiuni ale participării la grevă face însă ca numărul celor care protestează să fie modest.

„Nu toți protestează, numai cei cu salarii sub 1.000 de euro, după 33 de ani de radio. Nu sunt mulți oameni care au curaj… Șefii au salarii de 4.000 – 5.000 de euro pe lună, iar angajații de 700 – 800 de euro. Sigur că la București sunt și salarii mai mari la angajați, că așa e la capitală, dar angajații cu salarii mari sunt puțini, iar directorii de la București au cam 35.000 de lei pe lună”, a declarat pentru Cluj24 o sursă din cadrul instituției.

Diferențe salariale și nemulțumiri în rândul angajaților

Premierul Marcel Ciolacu a promis recent majorarea bugetului SRR cu 40 de milioane de lei, bani destinați corectării inechităților salariale. Totuși, angajații susțin că, deși finanțarea a fost aprobată, conducerea instituției nu a luat măsuri concrete pentru creșterea salariilor celor care câștigă sume modeste.

Angajații Radio România acuză că Răzvan Ioan Dincă, președintele-director general al SRR, a refuzat convocarea Comisiei de negociere a Contractului Colectiv de Muncă, ignorând propunerile legate de creșteri salariale.

„Având în vedere refuzul administraţiei conduse de preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Răzvan Ioan Dincă, de a convoca Comisia de negociere a Contractului Colectiv de Muncă pentru a soluţiona discrepanţele salariale neruşinate din instituţie, avocatul Federaţiei Cultură şi Mass Media FAIR – MediaSind a notificat oficial conducerea instituţiei privind declanşarea acţiunilor greviste începând cu data de 1 octombrie 2024, când este programată greva de avertisment între orele 13,00-15,00.

În stilul arogant bine cunoscut, şeful Radio România a refuzat orice propunere de întâlnire pentru negocierea salariilor din instituţie, inclusiv pentru stabilirea, în conformitate cu prevederile art. 173 alin 1) din Legea nr. 367/2022, a modului concret de desfăşurare a grevei de avertisment, având în vedere faptul că instituţia este strategică şi trebuie asigurată activitatea în cuantum de cel puţin o treime pe întreaga activitate normală, realizată pe întreaga durată a zilei”, au informat sindicaliștii, într-un comunicat de presă.

Sindicaliștii amenință cu grevă generală

Sindicaliștii au anunțat că dacă nu vor fi luate măsuri concrete pentru a rezolva discrepanțele salariale, următoarea etapă va fi declanșarea unei greve generale, care ar putea avea loc chiar în timpul campaniei electorale.

„Dragi colegi, nu vă fie teamă, acţiunile greviste sunt legale, fiind protejate de prevederile Constituţiei României, ale Legii Dialogului Social, Codului Muncii, dar şi de Convenţiile OIM şi directivele europene din domeniul negocierii colective”, au transmis sindicaliștii în comunicatul lor, încurajându-i pe toți angajații să se alăture protestelor.

Amintim că jurnalistul Mihai Miclăuș de la Radio Cluj a evidențiat această problemă în timpul vizitei premierului Marcel Ciolacu la Cluj-Napoca. Îmbrăcat într-un tricou cu mesajul „Salarii radio: șef – 23.000 de lei, redactor – 3.500 de lei. Mulțumim”, Miclăuș a protestat în timpul conferinței de presă. Acesta s-a și îmbrâncit cu SPP-iștii care nu l-au lăsat să se apropie de Ciolacu și să-și prezinte doleanțele.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

FOTO. Dotări unice la nivel național pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă

Publicat

Consiliul Județean Cluj a finalizat proiectul european privind construirea celui mai modern sediu al unei școli speciale din țară.

Consiliul Județean Cluj a finalizat proiectul european, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, ce a vizat construirea sediului Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă.

Investiție de peste 32 milioane de lei

Acesta a fost edificat în cadrul unei investiții cu o valoare totală de 32.370.017,52 de lei cu TVA, din care 5.551.326,55 lei au reprezentat finanțarea nerambursabilă europeană, iar contribuția Consiliului Județean Cluj a fost de 26.818.690,97 lei.

„Am finalizat cu succes un proiect extrem de benefic pentru clujeni și, în special, pentru acei membri ai comunității cu care soarta a fost mai puțin generoasă. Este o reușită importantă, care ne aduce un plus de satisfacție, dat fiind faptul că avem la Cluj cea mai modernă unitate școlară specială din țară, pe care am construit-o de la zero și care oferă elevilor și cadrelor didactice condiții moderne pentru derularea procesului educațional. Noul sediu constituie un model, un punct de referință pentru învățământul special din România”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Dotări moderne, unice la nivel național

Reamintim faptul că sediul școlii de pe strada Aviator Bădescu nr. 3-5 este organizat în trei tronsoane, cu funcțiuni distincte și dispune de dotări unice la nivel național, respectiv de o grădină senzorială amplasată pe terasa clădirii, de un spațiu special destinat hidroterapiei – în vederea realizării procedurilor terapeutice, necesare pentru tratarea afecțiunilor degenerative sau neurologice și de o zonă dedicată specialiștilor din cadrul instituției, concepută pentru prevenirea apariției sindromului de epuizare profesională.

Toate spațiile centrului au fost dotate cu:

  • mobilier școlar;
  • echipamente IT (table interactive, laptopuri, multifuncționale, sistem audio-video, televizoare);
  • echipamente necesare pentru cabinetul medical și sălile de terapie (kinetoterapie și sport – bicicletă eliptică, stepper, spaliere, bară tracțiune rabatabilă, plan de reeducare a mersului, panou de cățărare, saltea de presopunctură cu pernă și mingi de masaj; terapie prin artă – instrumente de percuție, șevalet jucării muzicale; stimulare multisenzorială – masă senzorială luminoasă pentru apă și nisip, set 4 plăci senzoriale cu gel; ludoterapie etc.)
  • zona de bucătărie.

De asemenea, a fost amenajat și spațiul exterior – curtea interioară, zona de acces, locurile de parcare și terenul de joacă.

Citește mai departe

EVENIMENT

1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Activități inedite la centrele DGASPC din Cluj

Publicat

Centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj marchează marți, 1 octombrie 2024, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, prin programe artistice, mese festive și activități inedite.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, marchează ziua de 1 octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, prin intermediul mai multor acțiuni desfășurate în cadrul centrelor de îngrijire și asistență pentru persoane adulte aflate în subordine.

Astfel, la Căminul pentru Persoane Vârstnice Gherla, beneficiarii vor viziona un film documentar „Cum este marcată ziua vârstnicului în diferite zone de pe glob”, apoi se va organiza un concurs de bingo cu premii.

Vârstnicii din Recea Cristur, întâlnire cu reprezentanții CFR Cluj

În după amiaza zilei de 1 octombrie 2024, rezidenții Căminului pentru Persoane Vârstnice Recea Cristur vor fi vizitați de reprezentanții echipei de fotbal CFR Cluj, vor socializa și vor primi cadouri.

Totodată, la Căminul pentru Persoane Vârstnice Aghireșu, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice va fi marcată prin audiții de muzică populară, un grup de informare privind semnificația Zilei de 1 octombrie și o masă festivă.

Momente artistice și mese festive

Manifestări dedicate „Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice”  vor fi organizate de asemenea, în data de 3 octombrie 2024, la sediul Complexului Servicii Sociale Câmpia Turzii. Astfel, alături de preotul Sebastian Zahan și beneficiarii Centrului de Zi Turda din cadrul Primăriei Turda, se va desfășura un program artistic, cu dans, cântece și masă festivă.

De asemenea, Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Cluj-Napoca va organiza în data de 10 octombrie 2024 un recital de poezie și sceneta „Doctorul și pacientul”, unde protagoniști vor fi beneficiarii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Respect și demnitate pentru vârstnici

Amintim faptul că, DGASPC Cluj, prin serviciile oferite persoanelor vârstnice, urmărește să:

  • promoveze echitatea,
  • respectarea principiilor fundamentale ale drepturilor omului,
  • respectarea demnității persoanelor vârstnice,
  • prevenirea izolării acestora,
  • lupta împotriva abuzului şi a neglijării.

Totodată, datoria societății, și a indivizilor care o formează, e aceea de cultivare a unei atitudini și percepții corecte față de persoanele vârstnice, prin crearea de punți de solidaritate între generații, capabile să asigure păstrarea demnității umane pe tot parcursul vieții.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. O casă de avocatură din Cluj, premiată pentru excelență în drept medical, în cadrul Romanian Legal Awards

Publicat

Casa de avocatură Chiș Mihaela și Asociații din Cluj-Napoca a fost distinsă cu premiul pentru excelență în drept medical în cadrul galei Romanian Legal Awards.

Casa de avocatură Chiș Mihaela și Asociații din Cluj-Napoca a fost onorată cu premiul pentru excelență în drept medical în cadrul prestigioasei gale Romanian Legal Awards.

„O recunoaștere a angajamentului nostru de a proteja drepturile pacienților”

Acest premiu reflectă contribuția semnificativă a echipei în apărarea drepturilor pacienților și în susținerea unui sistem de sănătate echitabil, consolidându-și astfel poziția ca lider în acest domeniu tot mai important.

„Avem plăcerea să anunțăm că societatea noastră de avocatură a fost distinsă cu premiul pentru excelență în drept medical. Această recunoaștere reflectă angajamentul nostru ferm de a proteja drepturile pacienților și de a contribui la clădirea unui sistem de sănătate solid și echitabil.

Dorim să mulțumim echipei noastre pentru dedicare, dar și clienților noștri, pentru colaborarea valoroasă și încrederea acordată. Privim înainte, cu mult entuziasm, în așteptarea și onorarea noilor provocări, care aduc un impact în acest domeniu de o importanță tot mai ridicată”, a transmis biroul de arhitectură clujean.

Gala, inspirată de topul internațional Legal 500

Romanian Legal Awards este gala din România, inspirată de topul Legal 500, unde au fost nominalizate societățile de avocatură din țară, în funcție de contribuția adusă specialităților de practică sau de aportul adus profesiei de avocat.

Gala a urmărit recunoașterea meritelor aduse avocaturii din România în anul 2024 și a avut loc în data de 20 septembrie 2024, la Nord Events, București.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax