Connect with us

ECONOMIE

ElectricUp, programul pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice în HORECA, buget de 450 de milioane de lei

Publicat


ElectricUp pentru HORECA

A fost lanstat apelului de proiecte în cadrul programului de finanțare ElectricUp – ciclul 2, anunță ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Programul care este conceput pentru domeniul HORECA , respectiv pentru reducea costurilor cu energia electrică.

ElectricUp, programul pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice în HORECA, buget de 450 de milioane de lei

Bugetul, a spus ministrul Energiei este de 450 de milioane de lei.

“În premieră, finanțăm un pachet integrat: instalarea de sisteme fotovoltaice, sisteme alternative de încălzire/ răcire, stații de reîncărcare și capacități de stocare în baterii”, a spus Sebastian Burduja, potrivit Mediafax.

Ministerul Energiei a publicat deja ordinul de ministru pentru aprobarea Ghidului de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 150 kWp necesară consumului propriu.

De asemenea, se prevede instalarea unui sistem de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de autoconsum, a cel puțin a unei staţii de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic.

Se va instala și sistem alternativ de încălzire/răcire pentru creșterea gradului de utilizare a energiei produse din surse regenerabile în încălzire și răcire.

Sesiunea de înscriere se deschide în 14 octombrie

Bugetul acestei ediții a programului ElectricUp este de minimum 450 milioane lei și maximum 596 milioane lei, în cel de-al doilea ciclu de finanțare, în limita creditelor de angajament aprobate în bugetul Ministerului Energiei.

Sesiunea de înscriere se va deschide în data de 14 octombrie 2024, ora 8:00, termenul limită de depunere a proiectelor fiind 16 decembrie 2024, ora 23:59:59.

„Odată cu preluarea mandatului de ministru, am demarat activități de reorganizare instituțională pentru optimizarea implementării programului Electric Up.

Am finalizat Ciclul I al Programului, prin decontarea unui număr total de 1.525 de dosare, în valoare totală de 479,8 milioane lei. 100 MW noi în panouri solare și peste 3.000 de puncte noi de reîncărcare pentru mașini electrice.

În Ciclul II al programului alocăm un buget de minim 450 milioane lei. Programul este optimizat, iar implementarea va fi accelerată.

Întreprinderile mici și mijlocii și persoanele juridice române care desfășoară activități în domeniul HORECA își vor reduce costurile cu energia electrică, având la dispoziție în premieră un pachet integrat: instalarea de sisteme fotovoltaice, sisteme alternative de încălzire/ răcire (pompe de căldură), stații de reîncărcare și stocare în baterii.

Am îmbunătățit substanțial acest program și cred cu tărie că în forma actuală el va contribui la creșterea competitivității afacerilor” a spus Burduja.

150.000 de euro pe beneficiar

Astfel, a crescut puterea instalată, se aloăc bani pentru stocare, dar se mărește și finanțarea.

“Mărim finanțarea până la 150.000 de euro pe beneficiar, față de 100.000 de euro în precedentul program.

Dincolo de reducerea de costuri cu energia electrică pentru operatorii economici, prin instalarea de stații de reîncărcare a mașinilor electrice și a sistemelor de stocare contribuim la dezvoltarea infrastructurii de transport electric și la stabilitatea sistemului energetic național.

Estimăm că se vor instala încă aproximativ 3.000 puncte de reîncarcare a mașinilor electrice și că vor fi puși în funcțiune cel puțin 100 MW producție și 40 MW capacități de stocare a energiei electrice în regim de prosumator”, a mai spus Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Care sunt cheluielile eligibile

Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele: 


  • cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere instalată de minim 27 kWp și maxim 150 kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; echipamente conexiuni; structura de montaj a sistemului; modul de comunicaţie; sistem de măsură digital care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice instalat și consumată, care permite colectarea şi transmiterea datelor relevante de la distanţă, în format electronic; tablouri electrice curent continuu/curent alternativ;
  • cheltuielile cu achiziţia a cel puțin unei staţii de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte de încărcare (exemplu: 2x11kW);
  • nu se va accepta decontarea cheltuielilor cu achiziția stațiilor de încărcare cu puteri care depășesc puterea aprobată prin ATR/CR.

„Continuăm să finanțăm stațiile de reîncărcare mașini electrice, iar față de prima ediție, acum încurajăm instalarea stațiilor de putere mai mare.

Se acordă punctaj suplimentar pentru stațiile cu putere mai mare de 44 kW (10 puncte)”, potrivit Ministerului.

Acestea sunt:

  • cheltuieli cu achiziția sistemului de stocare a energiei produse, având o capacitate de stocare de minimum 30% din puterea instalată a sistemului de panouri fotovoltaice;
  • Stocarea fiind o prioritate a sistemului energetic național, se acordă punctaj suplimentar 10 puncte pentru instalarea unui sistem de stocare a energiei cu o capacitatea de stocare cuprinsă între 30% și 50% din puterea instalată a sistemului de panouri fotovoltaice, respectiv 20 puncte pentru instalarea unui sistem de stocare a energiei cu o capacitatea de stocare de minim 50%.
  • cheltuielile cu achiziţia unui sistem electric alternativ de încălzire/răcire, maxim 30% din valoarea totală a cheltuielilor cu achiziția și montarea acestuia;
  • cheltuielile cu proiectarea, obținerea avizelor necesare, reprezentând maximum 5% din valoarea totală eligibilă a proiectului, stabilită la semnarea contractului;
  • cheltuieli de consultanță și management de proiect, de maximum 5% din valoarea totală eligibilă a proiectului, stabilită la semnarea contractului;
  • cheltuieli cu lucrările de montaj și punere în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei produse, a staţiei/stațiilor de reîncărcare, a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire, reprezentând maximum 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului, stabilită la semnarea contractului.

Documentele finale aferente apelului de proiecte, respectiv Schema de ajutor de minimis şi Ghidul solicitantului, pot fi accesate AICI.

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Un suflet mare într-o mână de femeie. Povestea de viață a Mariei, florăreasa din Mănăștur

Publicat

Mănăștur

Cine trece prin Mănăștur, pe strada Primăverii, la colțul unui bloc mare, ar putea să observe o florăreasă mai deosebită. Puțin mai mare decât un buchet de flori, Maria își ajută soțul zi de zi, să vândă mai multe plante.

E micuță dar, după ce povestești câteva clipe cu ea, uiți că stai de vorbă cu un om mic de înălțime, care ar avea motive să stea supărată, să fie depresivă, să se supere pe Dumnezeu și pe toată lumea.

Bullying-ul despre care se vorbește astăzi, ea l-a trăit toată viața, la un nivel care nici măcar nu merită să fie povestit. Și astăzi, Maria observă cum oamenii se uită după ea cu ochi mari, dar nu o mai interesează, spune că s-a călit cu trecerea timpului. Ba mai mult, se trezește zilnic cu poftă de viață, cu o energie pe care de mai multă vreme e dispusă să o împartă cu ceilalți, fie ei prieteni, cunoscuți sau dușmani.

Să trăiești viața așa cum e

”De curând am întâlnit o doamnă care era foarte supărată și i-am zis…<<haideți să stăm puțin de vorbă dacă doriți>>. A început să-mi spună că nu mai iese din casă, că nu vede motivul pentru care ar continua să trăiască, e singură, nimeni nu se interesează de ea, nimeni nu o ascultă.

Nu vă spun ce i-am zis, dar după cinci-zece minute a ieșit din florărie spunându-mi că am dreptate.

Mai bine să trăiești viața așa cum e, în loc să stai să admiri ce li se întâmplă altora!”, povestește Maria, adăugând că are nenumărate exemple de acest fel.

O poveste de viață, dar una mai specială

Maria s-a născut într-un sat, situat aproape de Coloana Infinitului a marelui sculptor român Constantin Brâncuși, undeva lângă Târgu Jiu.

Pe când avea trei ani, părinții au realizat că Maria e diferită de ceilalți copii ai lor sau de ceea ce văzuseră până atunci. Un diagnostic crud a căzut peste familia Cărăvan, nanism hipofizic. De unde? Ar putea fi de la vreun vaccin? Acestea au fost întrebările care i-au însoțit vreme îndelungată.

Puțin mai târziu, au decis că Maria nu putea să meargă la școală, picioarele ei micuțe neputând străbate distanța mare până la școală. Așa că Maria a învățat să scrie și să citească acasă, ajutată de oricine se afla pe lângă ea.

Timpul a trecut, iar ea s-a trezit domnișoară, moment în care au intervenit grijile de adult, cu întrebări legate de modul în care o să se descurce în viață, simțind că pensia de handicap nu o să-i ajungă să ducă un trai decent.

A început să vândă flori, pe străzi, ori pe unde credea că oamenii sunt mai deschiși la pungă. În paralel, s-a înscris la școală, iar la 32 de ani a obținut o diplomă de absolvire a 8 clase. Își completa bugetul mai bine sau mai rău, dar a devenit mai încrezătoare!

I s-a schimbat destinul în bine

O excursie la Felix, o adevărată aventură pentru tânăra Maria, i-a schimbat destinul, deși inițial nimic nu prevedea acest lucru. Într-o seară, un artist cânta la terasa unde ieșise Maria. S-a dus la el și l-a felicitat, a primit un CD cu muzică și cam atât.

I-a scris pe mail și i-a răspuns, spre surprinderea ei. Au tot discutat, au aflat că au multe în comun și au decis să se mute împreună la Cluj-Napoca, cumva la o distanță egală față de localitățile unde stăteau atunci.

Aici li s-a născut curând un băiețel, care acum are șase ani și e perfect. Nu doar că zice mama lui, ca orice mamă, dar chiar e, adică crește ca un voinic, e cuminte și foarte iubit de părinții lui.

Sarcină ușoară

”Am avut o sarcină ușoară, am fost monitorizată de domnul doctor Florin Stamatian cu mare atenție, îi mulțumesc! La 37 de săptămâni mi-a făcut cezariană, deja sarcina putea să prezinte riscuri, cam așa am înțeles eu.

A fost monitorizat doar două zile, apoi am mai stat puțin în spital și am venit acasă. Sunt alături de el, minut de minut, încă de la primele ore. Eu îl duc la grădiniță în fiecare zi, mergem la cumpărături, povestim  foarte mult. Eu și soțul l-am îngrijit ca pe ochii din cap!”, spune ea.

”Fiecare lucru, sentiment, prietenie sau relație are frumusețea ei, noi doar trebuie să o vedem. Dacă știm să jonglăm cu viața, totul devine mai frumos!”, povestește Maria despre lucruri care pot părea clișee, dar ea le crede cu adevărat.

A mai adăugat că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi și trebuie să fim curioși să vedem care e acela, iar dacă ”pici de sus”, cum se spune, trebuie să înveți, totuși, să te ridici singur, de aceea sunt bune și experiențele rele din viața asta.

Cristina Pintilie Șendrea

 

 

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO. Pasager întins pe 4 scaune, cu picioarele pe tapițerie, într-un autobuz CTP Cluj. S-a enervat când i s-a atras atenția

Publicat

Un cititor Cluj24 a surprins într-un autobuz al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, pe linia 24, un pasager care ocupă patru scaune, stând întins de-a lungul banchetei, cu picioarele sprijinite direct pe tapițerie.

„Din păcate, așa se circulă la Cluj, pe linia 24”, ne transmite cititorul. Acesta a încercat să-i atragă atenția bărbatului, moment în care, spune el, a fost apostrofat: „După ce i-am atras atenția, individul m-a întrebat «dacă mă doare capul »”.

Mai mult, autorul filmării relatează că pasagerul a devenit recalcitrant: „I-am zis că nu mă tem de el, iar el a zis că la următoarea stație coboară. Trebuie să ai grijă cui îi atragi atenția… Poate te trezești și cu o bătaie.”

Citește mai departe

CULTURA

De Sfintele Paști, poemul „Înviere” de Ion Mureșan

Publicat

Mureșan

În ziua sfântă a Învierii Domnului, publicăm poemul „Înviere”, semnat de unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani, clujeanul Ion Mureșan.

Înviere

Brusc s-a-nserat. În sfeşnic lumânarea

Pocnind se-aprinse singură, din nou.

Trei zile l-am vegheat sub răsuflarea

De somn ce-n somn e somnului ecou.

 

Şi între pleoape strâns ţineam mormântul:

Roşie stâncă spartă-n sur dreptunghi.

Romanii-ntre măslini dormeau urându-l,

Stând ghemuiţi cu capul pe genunchi.

 

La vremea cântului de miruire,

Ne-am pus cenuşă-n cap şi-am plâns amar:

„O, suflete, durere-i peste fire

Când părăseşti al trupului hotar!”

 

Şi stânca a prins apoi să vălurească,

Uşor, ca apa râului în munte,

Şi-un trup de abur a-nceput să crească

Din piatră, ca ieşindu-ne din frunte

 

Furnici de foc peste furnici de rouă.

Şi El a fost, n-am umbră de-ndoială,

Venind spre noi a spus doar „Pace vouă!”

Şi cerul tremura, ca o petală.

(Ion Mureșan)

Cine este Ion Mureșan

Ion Mureşan a împlinit anul acesta 70 de ani. El s-a născut pe 9 ianuarie 1955, în localitatea Vultureni din județul Cluj. A absolvit Liceul „George Coşbuc” din Cluj şi Facultatea de Istorie-Filosofie, secţia Filosofie-Istorie din Cluj (1981). A debutat în revista pentru copii Cutezătorii, apoi a publicat în pagina pentru liceeni a Scânteii Tineretului, în Amfiteatru, Tribuna, Echinox şi altele.

A fost redactor la revista studenţească „Napoca Universitară” (1977-1979), la revista „Echinox” (1979-1981), profesor de istorie, iar apoi redactor şi şef-secţie poezie la revista „Tribuna” (1988-1999). A mai lucrat la diverse publicaţii şi reviste şi este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990.

Unul dintre cei mai premiați poeți români contemporani

Este unul dintre cei mai premiați poeți români contemporani, printre ele amintim: Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul revistei „Poesis” pentru cea mai bună carte de poezie a anului; Premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului la Festivalul de poezie Piatra Neamţ; Premiul de poezie al Academiei Române la Festivalul internaţional Nichita Stănescu, Ploieşti, 2000.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO).

În prezent este publicist comentator la un ziar clujean și redactor-șef al revistei „Verso” din Cluj.

A publicat volumele:

*Cartea de iarnă , poezii, editura „Cartea românească”, 1981. Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul special al revistei „Tribuna”

*Poemul care nu poate fi înţeles, poezie, editura „Arhipelag” 1993. Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul revistei „Poesis” pentru cea mai bună carte de poezie a anului; Premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului la Festivalul de poezie Piatra Neamţ

*Cartea pierdută – o poetică a urmei , eseuri, editura „Aletheia”, 1999. Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor; Premiul „I. Negoiţescu” al revistei „Apostrof” pentru cea mai bună carte de eseu a anului, Nominalizată la Premiul pentru eseu la Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO)

*Carnavalul din poiană (împreună cu Ana Mureşan), teatru pentru copii, editura „Aletheia”, 2004. Premiul filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor

*Le mouvement sans coeur de l’image, poezie, „Belin”, Paris, 2000, colecţia „l’extreme contemporaine”, traducere Dumitru Ţepeneag şi Olivier Apert.

Este prezent în numeroase antologii de poezie din ţară. Publicat în reviste literare şi tradus în antologii de poezie în Ungaria, Elveţia, Serbia, Slovacia, Italia, Germania, Franţa, SUA, etc.

*Acces interzis/ Zugang verboten! Poezie, Traducere Ernest Wichner, Buroabrasch, Viena, 2008

*The book of winter and other poems, poezie, traducere de Adam j. Sorkin şi Lidia ianu, University of Plymouth Press, Plymouth, 2011

*cartea Alcool, poeme, ed Charmides, 2011, Bistriţa, Premiul USR, premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, Premiul revistei „Observator Cultural”, Premiul Radio Romania Cultural.

*Oglinda aburită, eseuri conversaționale, Editura Charmides, Bistrița, 2013

*Publicistică: proză, cronici literare şi plastice, eseuri, editoriale, reportaje, interviuri, anchete, articole etc. necuprinse încă în volume

Aprecieri critice: Ion Negoiţescu, Nicolae Manolescu, Al. Cistelecan, Eugen Simion, Dan Cristea, Cornel Regman, Adrian Marino, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Victor Felea, Andrei Bodiu, Ion Bogdan Lefter, Irina Petraş, Otilia Hedeşan etc.

Citește mai departe

CULTURA

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos a episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Claudiu

Publicat

Învierii

Iubiți credincioși, Am străbătut timpul Postului Mare pregătindu-ne prin rugăciune și cerând harul pocăinței, pentru ca la Slujba Învierii să cântăm împreună: „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”. Aceste cuvinte sunt mai mult decât un cântec tradițional, deoarece exprimă esența credinței noastre creștine șimomentul culminant al lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu.

Domnul ne vorbeșteîn acest mare praznic despre biruința Luminii asupra întunericului, readucândsperanțaîn sufletele noastre șiîntr-o lume care pare să se afle pe marginea prăpastiei.O lume înnegurată de violență, războaie și incertitudini, o lumeîmpresurată de puterea celui răuîn așamăsurăîncâtsperanța pare să se afle la fel ca în vasul Pandorei,năpădită, acoperită de toate relele posibile. Într-o astfel de lume, Dumnezeu ne vorbește precum lui Iosua la intrarea în pământulfăgăduit: „Fii tare și curajos, să nu te temi, nici să te înspăimânți, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pretutindenea, oriunde vei merge” (Ios. 1,9).

Iosua e doar o prefigurare a lui Cristos, iar victoriile luio imagine a biruințeiMântuitorului asupra împărățieimorții. Cu cât mai mult, deci, trebuie să se îmbărbăteze inimile noastre, ale celor răscumpărați din robia păcatului, cândînsuși Fiul lui Dumnezeu, după Înviere, ne spune: „Nu vătemeți!” (In. 28,10). Cine ne va despărți deci de iubirea Lui, ne întreabă pe fiecare dintre noi Sfântul Apostol Pavel? „Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? […] nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom. 8,35-39).

Întăriți de o astfel de nădejde, să ridicăm frunțile noastre și,invitați de cuvinteleFericituluiCardinal Iuliu Hossu, săpășim pe calea vieții cu încredereîn iubirea neclintită a Mântuitoruluicare ne conduce prin valea întunecată a acestei lumi: „Să deschidem larg sufletele noastre și așa să-L întâmpinăm pe Cristos, ca să intre în aceste suflete atât de încercate în această vale a plângerilor, cu darul Său, cu dragostea sufletului Său dumnezeiesc, și să le odihnească în pacea dragostei Sale”.

Viața Fericitului Iuliu Hossu evidențiază cu prisosință că speranța este darul lui Dumnezeu, dar și responsabilitatea noastră, a creștinilor. Noi suntem beneficiarii speranței și, în același timp, păzitorii ei. Speranța nu se confundă așadar cu pasivitatea sau cu resemnarea în fața greutăților, ci, dimpotrivă, ea pretinde implicare și curaj, uneori chiar martiriu, prefigurându-se într-o cale a biruinței prin suferință. În felul acesta, speranța devine o „ancoră a sufletului, neclintită și tare” (Evr. 6,19), care conferă stabilitate vieții de credință, încurajează fidelitatea față de Dumnezeu în furtuna încercărilor și impulsionează angajamentul nostru în schimbarea în bine a propriei vieți, a Bisericii și a societății.

Să nu uităm că Sfântul Părinte Papa Francisc ne îndeamnă să trăim Anul Jubiliar 2025 ca pe un pelerinaj al speranței, ca pe un drum al nostru împreună cu Cristos. M-aș bucura ca întreaga familie a Eparhiei de Cluj-Gherla să facă acest pelerinaj, care este în primul rând spiritual și comunitar. Să trecem împreună prin Poarta sfântă a Bazilicii Sfântului Petru și a Bisericilor jubiliare de pe teritoriul Eparhiei noastre, conștientizând că această trecere este simbolul convertirii și al unirii cu Cristos. El este poarta mântuirii! Tocmai de aceea, Sărbătoarea Sfintelor Paști este în mod eminent prilej de solemnă celebrare a trecerii lui Isus de la moarte la viață, și de trecere a noastră de la viața păcatelor la viața harului, așa cum proclamăm cu emoție în Canonul din noaptea Sfintelor Paști: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Cristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință”.

Iubiți frați și surori în Cristos,

Adevărata luptă se duce nu pe câmpul de bătălie, ci în sufletele noastre. Acolo Isus trebuie să fie învingătorși, pentru aceasta, este nevoie să-i deschidem Mântuitorului, așa cum ne invităFericitul Iuliu Hossu, poarta sufletului nostru. Cântarea de biruință„Cristos a înviat” se înalță cu adevărat puternică doar dacă de pe buzele noastre ea coboarăîn inimi șilumineazăîntreaganoastrăviață. Numai așa putem deveni purtători ai speranței în lume, pentru cei descurajați, marginalizați și aflați în suferință, prin rugăciune, compasiune și iertare.

Nimeni nu poate da ceea ce nu are. Săcăutămașadarprezența lui Isus în fiecare clipă din viațăși,când o găsim, să o păzim ca pe cel mai prețios odor al sufletului nostru. Îmbogățiți fiind cubogăția Cerului, vom putea vorbi șiîmpărtăși lumina care alungăîntunericulși sarea care dă gust și sens vieții, iar dacă cineva ne va cere socoteală despre misiunea noastră, vom putea spune și noi împreună cu toți ucenicii Celui Înviat: „Am văzut pe Domnul! (In. 20,25)”.Aceastăprezență a Mântuitorului,păstrată cu sfințenieîn suflet,a fosttăriaCardinalului Iuliu Hossu,atâtîn tronul episcopal,câtșiîn temnița din Sighet.

Să cerem ajutorul Preacuratei Fecioare Maria, Maicasperanței, pentru ca și noi să ne învrednicim săgăsim bucuria și pacea nu doar în momentele noastre bune, ci șiîn mijlocul încercărilor. Fericitul Iuliu Hossu sămijlocească pentru ca anul acesta,în care îl sărbătorim pe întreg teritoriul României și în care toțicreștinii prăznuimîmpreunăÎnvierea Domnului, să fie și sărămână un semn profetic de comuniuneînspreîmplinirearugăciuniiMântuitorului: „toți să fie una” (In. 17,22)! Atunci, doar atunci, strigătul de biruință„Cristos a înviat” va face să cadă zidurile dezbinării, precum zidurile Ierihonului de altădată.

Vă doresc tuturor Sărbători pline de lumină, sănătate și pace sufletească! Cristos a înviat!

Cu arhierească binecuvântare,

 

† Claudiu

Episcop de Cluj-Gherla

 

 

 

 

 

 

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate