EVENIMENT
Eficiență energetică: Cum poți economisi cel puțin 170 kWh pe an în bucătărie

Fie că ne place mai mult sau mai puțin să gătim, bucătăriile noastre sunt oricum ocupate de o mulțime de aparate electrice: frigider, cuptor și plită, cuptor cu microunde, asta ca să le menționăm doar pe cele mai uzuale, fără cele de prin sertare sau debara care așteaptă să le conectăm la priză. Toate acestea ne fac viața mai ușoară, dar își cer partea lor din factura la electricitate. Una nu tocmai mică.
Consumul de energie dintr-o bucătărie* cu dotări comune reprezintă 30% din totalul energiei pe care o consumăm acasă. Iar proporția poate fi și mai mare dacă, de exemplu, pentru apa caldă este utilizat un boiler electric sau încălzitor de apă instant.
Există câteva mici obiceiuri care pot să „îmblânzească” consumul aparatelor și care vă pot aduce o economie anuală de cel puțin 170 kWh, aplicând câteva măsuri simple. Să le luăm în ordine.
Plita și cuptorul electric ocupă primele două locuri în topul aparatelor care consumă cel mai mult, circa 445 kWh pe an.
Recomandările noastre sunt:
- Alegeți întotdeauna oala potrivită pentru dimensiunea zonei de gătit;
- Folosiți întotdeauna un capac și economisiți 60 kWh pe an;
- Folosiți funcția de aer circulant, economisiți mai mult de 20 la sută energie în comparație cu funcția de încălzire de sus și de jos și cu preîncălzire;
- Folosiți căldura reziduală a cuptorului când este posibil. Dacă evitați şi preîncălzirea, puteți economisi 60 kWh pe an;
- Scoateți tăvile care nu sunt necesare, acestea consumă energie degeaba, pentru că trebuie încălzite;
- Rețineți că, pentru încălzirea unor cantități mici de alimente, cuptorul cu microunde este mai eficient. Însă, pentru cantități de peste 250 mg/ml, aragazul și cuptorul sunt mai economice decât cuptorul cu microunde.
Un exemplu: Ministerul Federal pentru Afaceri Economice și Protecția Climei din Germania a calculat că, dacă gătiți cartofii într-o oală fără capac și cu multă apă pe o plită electrică de sticlă/ceramică, veți avea nevoie de aproximativ 0,5 kWh. Dacă utilizați, în schimb, o oală cu capac, consumul scade la jumătate – adică doar în jur de 0,25 kWh.
Frigiderul și congelatorul ocupă locul 3 și 4 în topul celor mai mari consumatori de energie din gospodărie, cu un consum de aprox. 330 kWh, respectiv 415 kWh/an. Motivul: trebuie să funcționeze continuu.
Așa că, pentru a consuma mai puțin:
- Evitați să puneți frigiderul într-un loc cald;
- Verificați temperatura, cele mai multe aparate sunt setate pe temperaturi prea joase: 7 grade în frigider și -18 grade în congelator sunt suficiente;
- Deschideți ușa congelatorului pentru cât mai puțin timp posibil;
- Frigiderul este cea mai bună alegere pentru dezghețarea alimentelor congelate: alimentele congelate reduc energia necesară pentru răcire;
- Dacă frigiderul sau congelatorul nu au dezghețare automată, este recomandabil să le dezghețați periodic, acest lucru economisește 25 kWh pe an. Rețineți că, dacă frigiderul are gheață de doar cinci milimetri, consumul de energie al aparatului crește cu aproximativ 30 la sută (1).
Mașina de spălat vase ocupă locul 5 în top, cu un consum de aprox. 245 kWh/an, dar trebuie spus că oricum este mai eficientă decât spălarea manuală, pentru că are un consum de apă cu până la 30% mai mic.
Recomandările noastre sunt:
- Încărcați întotdeauna mașina complet și nu prespălați vasele;
- Folosiți programul Eco, aici apa se încălzește la maximum 50 de grade.
Foarte important, dacă trebuie să vă schimbați aparatele din bucătărie, gândiți-vă că le veți folosi ani buni și că merită să investiți în cele mai eficiente aparate din punct de vedere energetic, pentru a face economii consistente pe termen lung.
Și, în sfârșit, fiți atenți la felul în care vă iluminați bucătăria. Iluminați blaturile de lucru și nu podelele, folosiți lumini în jos și LED-uri încorporate astfel încât să iluminați doar zonele de care aveți nevoie.
*Consumurile prezentate se bazează pe datele actuale ale Asociației Federale a Industriei Energiei și Apei (BDEW) și pe studiile International Energy Agency (IEA)
(1) Sursa: Compania de consultanță energetică CO2online
Despre E.ON Energie România
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate și soluții energetice având un portofoliu variat format din circa 3,4 milioane de clienți, atât rezidențiali, cât şi companii şi municipalități.
Grupul E.ON este unul dintre liderii pieței de energie, având în România o prezență consolidată de-a lungul a 18 ani. De la intrarea pe piața din România, E.ON a investit 2,1 miliarde de euro, în principal în modernizarea rețelelor. Totodată, valoarea contribuțiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3 miliarde de euro.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

EDUCATIE
FOTO. Festivalul Alimentului la USAMV Cluj-Napoca. HALVA din jir, grisine cu ALGE marine sau BERE din ghindă de stejar

În 9 iunie 2023, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează evenimentul anual Festivalul Alimentului, la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate din campus.
„Va fi ediția a X-a, aniversară, în cadrul căreia studenții Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor (FSTA) își vor prezenta lucrările de licență, majoritatea produselor alimentare inovative fiind deja medaliate la Saloane internaționale de inventică, precum ProInvent.
Printre delicatesele propuse spre jurizare se numără: Micro Orange CakePops, cu microcapsule ce conțin ulei esențial de citrice, înghețată cu semințe de pin și frunze de pătrunjel, bere inovativă obținută din ghindă de stejar, praline de ciocolată îmbogățite cu pudră de aronia, grisine cu alge marine Wakame și halva din jir sau crackers din tulpină de țelină.
Cele 55 de produse vor fi împărțite în șase categorii și vor fi evaluate de reprezentanți ai 18 companii interesate, viitori colaboratori în domeniu.
Festivalul, organizat în colaborare cu Asociația Specialiștilor din Industria Alimentară din România, va avea ceremonia de deschidere la ora 9.00, urmată de sesiunea de jurizare. Apoi, produsele vor fi prezentate publicului și reprezentanților mass-media, între orele 10.00 – 11.00, iar evenimentul se va încheia cu ceremonia de premiere.
Prof. dr. Elena Mudura, decanul Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor, a declarat că vizitatorii vor avea ocazia să deguste lucrările expuse.
„Artă culinară, gust și culoare, sănătate și inovație, talent și pasiune, toate acestea se regăsesc în lucrările studenților noștri, la Festivalul Alimentului. Produsele sunt realizate cu ajutorul unor tehnologii inovatoare și promovează o alimentație echilibrată. Ne bucurăm să organizăm ediția a X-a, aniversară, iar alături ne vor fi și peste 50 de parteneri din mediul de afaceri, reprezentanți ai
Ambasadei Marii Britanii la București, ai RegioConsult și ai managementului BFF (Bird Friendly Farm)”, anunță USAMV Cluj-Napoca.
ADMINISTRAȚIE
Consilier local, descoperit în incompatibilitate de ANI. A fost şi administrator de firmă a CJ Cluj

12 aleşi locali în incompatibilitate
A fost şi administrator de firmă a CJ Cluj
EDUCATIE
Profesorii clujeni nu se lasă. Un nou marș de protest va fi organizat joi în centrul orașului, în a treia săptămână de grevă

Cadrele didactice din Cluj ies din nou în stradă, joi, de la ora 11.00. Miercuri, liderii coaliției au semnat un angajament politic prin care își asumă că vor respecta memorandumul privind majorările salariale acordate personalului din Educație, care va fi adoptat joi de Executiv.
Au fost noi negocieri între liderii coaliției de guvernământ și reprezentanții cadrelor didactice. Deocamdată situația rămâne incertă, iar cadrele didactice nu dau semne că se vor întoarce în sălile de clasă.
Profesorii clujeni nu se lasă. Un nou marș de protest va fi organizat joi în centrul orașului, în a treia săptămână de grevă
La Cluj, joi, profesorii vor ieși din nou în stradă. Potrivit liderei Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar clujean (SLIPC), Lucia Cojocaru, un marș de protest va avea loc pe bulevardul Eroilor. Protestul va începe la ora 11.00 în Piața Unirii.
„Lumea e pe poziții. La Cluj, peste 70% dintre profesori încă protestează în a zecea zi de grevă. Oamenii rezistă și sunt foarte nemulțumiți de atitudinea Guvernului și a Ministerului Educației”, a declarata Lucia Cojocaru pentru Cluj24.ro.
Lidera SLIPC a percizat că, până la ora redactării acestei știri, nu a vorbit cu reprezentanții sindicatului la nivel național și că nu poate să spună cât va mai dura greva profesorilor.
La Cluj și un grup de părinți a anunțat un protest pentru ziua de joi, tot în Piața Unirii. Acesta este unul de solidaritate cu cadrele didactice. Cel mai probabil, părinții elevilor se vor alătura profesorilor de la ora 11.00.
Guvernul dă un memorandum
Liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au semnat miercuri un angajament politic prin care își asumă că vor respecta memorandumul privind majorările salariale acordate personalului din Educație, care va fi adoptat joi de Executiv.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a cerut Ministerului Educației și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale promovarea la nivelul Guvernului a unui Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării, anunța Executivul.
Foto: Arhivă