ACTUALITATE
Efectul CPL CONCORDIA face valuri. Mii de locuitori din Bistrița-Năsăud, NOTIFICAȚI să îşi caute alt furnizor de gaze naturale
Locuitorii oraşului Năsăud şi ai comunei Uriu din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost notificaţi de către actualul furnizor de gaze naturale, o companie din judeţul Cluj, că trebuie să îşi caute un înlocuitor, deoarece societatea renunţă la activitatea de furnizare.
Primarul comunei Uriu, Radu Spermezan, spune că nu toţi locuitorii din satele Uriu şi Cristeştii Ciceului, însumând aproximativ 2.000 de persoane, au primit astfel de notificări, dar că a luat legătura cu conducerea companiei de furnizare de gaze naturale şi a primit asigurări că beneficiarii au timp până la mijlocul lunii aprilie să îşi caute un nou furnizor.
„Încă nu a primit toată lumea notificarea. Personal nu am primit. Am discutat cu conducerea de la CPL Concordia, ei vor rămâne pe distribuţie, din ce ne-au comunicat. Din câte am înţeles eu, ANRE, dacă lumea nu o să treacă la altă societate, o să treacă din oficiu pe toată lumea la o anumită societate de furnizare, iar, dacă lumea o să fie nemulţumită, poate să treacă, ca şi acum, la orice furnizor.
Deocamdată, cel puţin până la jumătatea lunii aprilie, din câte am înţeles eu, mai rămâne Concordia. Acum, date certe nu pot să vă spun, eu numai am discutat telefonic. (…) Noi încercăm să nu ne agităm, pentru că nu e de agitat. Nu consider că ar trebui să ne agităm, eu consider că se va rezolva problema oricum şi nimeni nu va rămâne fără gaz metan”, a declarat joi, pentru AGERPRES, Radu Spermezan.
„Unii năsăudeni au încercat să contracteze alţi furnizori, dar ar fi fost refuzaţi”
La Năsăud, oraş cu aproximativ 11.000 de locuitori, primarul Dorin Vlaşin a transmis, printr-un mesaj postat pe Facebook, că notificările furnizorului de gaze reprezintă „o surpriză neplăcută” şi a calificat modul în care a acţionat compania „cel puţin neetic”.
Potrivit lui Vlaşin, unii năsăudeni au încercat să contracteze alţi furnizori, dar ar fi fost refuzaţi.
„Cu toţii am avut o surpriză neplăcută când am aflat că principalul distribuitor şi furnizor de gaze din zonă şi-a notificat clienţii că trebuie să-şi găsească un înlocuitor, în termen de 21 de zile, deoarece compania se retrage de pe piaţa de furnizare a gazelor naturale. Îngrijorarea este cât se poate de legitimă, mai ales prin perspectiva vremurilor pe care le trăim.
Mulţi cetăţeni ne-au semnalat că au încercat să contracteze alţi operatori, însă fără succes. Niciun operator nu este deschis să încheie noi contracte de furnizare când piaţa gazelor naturale (dar şi a energiei electrice) este aşa volatilă. (…) Modul în care a acţionat acest distribuitor şi furnizor de gaze naturale este cel puţin neetic.
Administrațiile locale vor sprijini populaţia în demersul de a găsi un nou furnizor
Cu toate că niciun năsăudean nu va rămâne fără gaz, este de evitat să ajungem să fim preluaţi de acei furnizori de ultimă instanţă agreaţi de ANRE, care au preţuri mult mai mari, a scris primarului oraşului Năsăud pe Facebook.
Edilii celor două localităţi au arătat disponibilitatea administraţiilor locale de a sprijini populaţia în demersul de a găsi un nou furnizor.
Conform informaţiilor postate pe site-ul cplconcordia.ro, societatea „este titulară a 27 de contracte de concesiune a serviciului de distribuţie a gazelor naturale (în judeţele Cluj, Alba, Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Satu Mare) şi activează în baza licenţei pentru desfăşurarea activităţii de operare a sistemului de distribuţie a gazelor naturale şi a licenţei pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a gazelor naturale, emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei Bucureşti”.
Sursa: Agerpres
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






