Educația – Reforma structurală a conștiinței publice

Într-un editorial exclusiv intitulat ”Visul din Săptămâna Luminată: Cum scăpăm de politica prin înjurături”, publicat în Evenimentul zilei din data de 21 aprilie a.c., europarlamentarul Rareș Bogdan focalizează lumina Săptămânii Patimilor pe un vis frumos numit Educație, cu exemplificare negativă pe un anume tip de politician. Așadar o educație care se referă țintit la unii politicieni și la tarele lor. Un editorial ce poate fi citit ca un pamflet, dar și ca un eseu și chiar ca un poem-invectivă.

În viziunea lui Rareș Bogdan, politician fiind, dacă n-ai educație, în Sănătate, spre exemplu, ”nu vei ști niciodată nevoile sistemului și nu vei putea face un plan, te vei mulțumi cu „Sănătatea este subfinanțată”.

Pe de altă parte, dacă n-ai educație, ”n-ai pachetul de bază al moralei, care-ți spune să nu încerci să-ți tragi partea leului – consecință: iei de la gura vârstnicilor și a copiilor”.

Dacă n-ai educație, ”ești incapabil de empatie – consecință: tratezi populația cu promisiuni mincinoase și-i închizi gura cu firmituri”.

Dacă n-ai educație, ”ești incompetent – consecință: nu ai capacitatea de a pricepe că îți trebuie o strategie de la care nu te abați, pe care nu o schimbi doar deoarece a venit partidul tău la putere!”

Dacă n-ai educație, nu vei pricepe, nici rostul infrastructurii, al agriculturii, al serviciilor, al predictibilității fiscale, al antreprenorilor, al statului de drept, al democrației. Nu vei găsi soluții, pentru că, necunoscându-le utilitatea, nu vei ști nici măcar să le cauți.

Dacă n-ai educație …, înșiruirea consecințelor și tonalitatea invectivă a discursului fostului gazetar la adresa politicianului needucat continuă cu utilizarea unui vocabular pe care, pedagogic vorbind, ezităm să-l reproducem aici, în măsura în care vă interesează, acesta putând fi urmărit în articolul original.

Știți care e încă o parte bună a educației, ne întreabă în continuare Rareș Bogdan: ”Faptul că în același timp cu reducerea tâmpeniei sociale a politicienilor, crește numărul cetățenilor care se informează, înainte să înjure.” Pentru a conchide: ”În afară de a-l învăța pe copil de mic să nu fie o slugă, să nu aștepte să-i rezolve alții destinul, să fie cel mai bun în domeniul său, dar mai presus de toate, să fie empatic, să se pună în pielea celorlalți, nu avem nimic a face.”

Deși sunt interesat primordial de educație și nu de politicieni (ceea ce nu este, sunt convins, o atitudine civică tocmai sănătoasă, din moment ce ei sunt sursa de putere și decizie de care depinde destinul nostru comun!), am scris despre editorialul europarlamentarului Rareș Bogdan pentru partea lui de adevăr și de provocare. Dar, în același timp, și pentru că este (indirect) un elogiu necesar adus Educației în aceste momente grele ale pandemiei și a lipsei de reacție și măsuri din partea ministerului de resort. Și, deopotrivă, pentru că afirmă că Educația este singura cale prin care vom putea spune cândva că ”de azi, politicienii sunt în primul rând Oameni” (O știre formidabilă, ”cea mai sănătoasă știre”, dacă vom apuca să o trăim, după cum sugerează europarlamentarul).

Pentru ca toate-acestea să se întâmple, autorul (și omul politic – prin urmare, și omul cu putere, de la care am putea aștepta fapte și măsuri în acest sens!) reavansează ideea de a aloca Educației 10% din PIB, timp de 10 ani, ”pentru însănătoșirea atitudinii față de muncă, fericire, morală și solidaritate”. Ceea ce ar echivala, dincolo de performanța excepțională a repartiției bugetare, pe termen lung, cu o reformă structurală a conștiinței publice. Poate chiar cu o minune. Și nu chiar.

Dacă ținem cont că, luate individual și fără canale de comunicare și susținere reciprocă, reformele politice, economice și educative separate sunt insuficiente și condamnate din start la eșec sigur. Pentru că ele sunt corelative, interactive și interdependente. Nu există reformă politică fără reformarea gândirii politice, ceea ce presupune o reformă a gândirii, a mentalului colectiv, în general. Care, la rândul ei, presupune o reformă a educației ce nu se poate înfăptui în afara unei decizii politice majore. Și economice, desigur. Bazate pe știința și etica prezentului ca anticipare a viitorului. Și nu numai…

Poate că ar fi cazul să conștientizăm și noi în Educație, după cum ne recomanda Asimov în știință, că ”Cea mai entuziasmantă expresie nu este evrika, ci ce ciudat.” Și că ”Educația este soluția imediată. Educația e tot. Nu avem nevoie de schimbări mici, avem nevoie de schimbări gigantice, monumentale. Școlile ar trebui să fie niște palate. Concurența pentru cei mai buni profesori ar trebui să fie feroce. Oamenii aceștia ar trebui să câștige sume cu șase cifre.” (Aaron Sorkin, The West Wing).

Cu o condiție preliminară: ieșirea din emoție și recunoașterea adevărului că școala nu e de vină pentru problemele din societatea noastră. Dimpotrivă, ea reprezintă soluția.

Un articol de Mircea Bertea

*Prof. dr. MIRCEA  BERTEA este directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Gh. Lazăr” Cluj-Napoca, Profesor asociat Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj, Membru al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare Paris, Expert al Uniunii Europene pentru Educaţie şi Cultură