Connect with us

ACTUALITATE

Dulcețuri, siropuri, prăjituri și băuturi pentru toate gusturile. Când are loc Festivalul fructelor de pădure de la Valea Ierii

Publicat


valea ierii

Iubitorii de natură, cultură și produse tradiționale sunt așteptați și în acest an la sărbătoarea de la Valea Ierii, unde au loc și zilele comunei, dar și a doua ediție a Festivalului fructelor de pădure.

Astfel, turiștii vor avea parte de o sumedenie de evenimente, atât gastronomice, cât și culturale, dar și de muzică folclorică.

Dulcețuri, siropuri, prăjituri și băuturi pentru toate gusturile. Când are loc Festivalul fructelor de pădure de la Valea Ierii

Festivalul fructelor de pădure de la Valea Ierii are loc în 15 august, de Sfânta Maria. Cei prezenți vor avea ocazia să vadă priceperea gospodinelor din zonă, care știu să transforme fructele de pădure în adevărate delicii, iar turiștii vor putea degusta și cumpăra cele mai bune dulcețuri, siropuri, băuturi și prăjituri, obținute din fructele culese din flora spontană.

Festivalul începe de la ora 13.00 pe pe stadionul din Valea Ierii.

Aici vor fi amplasate standurile producătorilor locali, de unde vor putea fi achiziționate fructe de pădure de sezon, dar și produse gastronomice, realizate după reţete vechi, cum sunt siropuri, gemuri și dulceţuri.

Producătorii vor aduce spre vânzare ciuperci, miere de albine și băuturi, cum ar fi afinată, murată sau pălincă de afine.

Cei prezenți se vor putea bucura de un spectacol folcloric, dar și DJ Bogdan va urca pe scenă.

Începând cu ora 13:30, pe scena festivalului, vor urca îndrăgiții interpreți Aurel Tămaș și Băndașii de la Cluj, Ioan Dordoi, Felix Gălan, Florina Trif, Onuț Candrea și Ioana Petran, Adriana Urs, Adelina Boita, Alesia Rus, Ana Maria Mariș, Ștefan Suciu, Denisa Giurgiu și Grupul de copii „Brâul Munților” din Valea Ierii, coord. Lăcrimioara Marcela Cocuț, Ansamblul „Izvorașul Tureniului” și Ansamblul Folcloric „Rapsodia Someșană”.

festival fructe padure

Evenimentul va fi prezentat de Adriana Irimieș, gazda evenimentului.

Valea Ierii este una dintre cele mai sălbatice și bine conservate arii din zona Munţilor Apuseni. Cu peisaje impresionante, pajişti naturale, păduri de foioase, conifere şi de amestec, aici creşte şi o plantă rară, arnica. Frumuseţea peisajului şi importanţa păstrării pădurii pe versanţii cu pante foarte mari, cumulate cu valoarea fondului cinegetic, au dus la declararea zonei Valea Ierii ca sit de interes comunitar, ca parte integrantă a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

LIVE. VIDEO. Primarul Clujului, Emil Boc, a votat la alegerile prezidențiale

Publicat

De

Emil Boc vot alegeri prezidențiale

Emil Boc, primarul Clujului, însoțit de soția sa Oana Boc, s-a prezentat la urne, duminică, pentru aș-i exercita dreptul la vot.

Emil Boc a votat la Secția nr. 49, de la Liceul de Informatica „Tiberiu Popoviciu” din cartierul Zorilor.

Acesta a fost întâmpinat de mai mulți lideri ai PNL printre care președintele Consiliului Județean, Alin Tișe și viceprimarul Dan Tarcea, europarlamentarul Daniel Buda și deputatul Radu Moisin.

Citește mai departe

EVENIMENT

ALEGERI PREZIDENȚIALE. Peste 20.000 de clujeni cu drept de vot s-au prezentat la urne până la ora 9.30

Publicat

De

Prezenta la urne Cluj

A început procesul de vot pentru alegerea președintelui României. Urnele s-au deschis la ora 7.00, iar în județul Cluj, până la ora 9.30, s-au prezentat la vor peste 3,36% dintre alegători.

Potrivit Biroului Electoral Central, la Cluj au votat peste 17.000 de persoane înscrise pe liste. Peste 7.700 au votat la Cluj-Napoca

Prezența la urne la Cluj

De asemenea, 85 de persoane au votat în județul Cluj cu urna mobilă, iar peste 5.000 de persoane au votat pe liste suplimentare.

În județul Cluj, 615.924 de persoane cu drept de vot sunt înscrise pe listele permanente, dintre care 270.162 la Cluj-Napca.

La nivelul întregului județ au fost deschise 674 de secții de votare. Urnele se închid la ora 21.00.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Deputatul USR Viorel Băltărețu: „Am votat pentru o Românie justă, unde munca să fie răsplătită și hoția pedepsită”

Publicat

De

Viorel Băltărețu, deputat USR de Cluj, a votat, duminică dimineață, pentru „o Românie justă”, în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Deputatul USR Viorel Băltărețu a votat duminică dimineață, de la ora 8.30, la secția de votare nr. 57 de pe strada Mircea Eliade din Cluj-Napoca.

„Acolo sus e nevoie să avem un om curat”

După ce și-a exprimat votul, parlamentarul a susținut scurte declarații de presă. Acesta a declarat că România are nevoie de „o curățenie fără milă acolo în vârf”.

„Am așteptat cu nerăbdare acest vot, astăzi este o zi extraordinar de importantă pentru următorii 10 ani din viața clujenilor și a Românilor în general. Acum patru ani, am votat cu speranță, dar și cu o oarecare naivitate. Atunci a fost începutul carierei mele politice. Acum, văd lucrurile mai realist și mai limpede. Știu unde trebuie să începem să facem o curățenie fără milă: acolo în vârf. Acolo sus e nevoie să avem un om curat, de bună credință”, a declarat deputatul USR.

„Să ne folosim resursele cu cap, nu pentru interese”

Viorel Băltărețu a mai afirmat că a votat pentru „o Românie justă, prosperă și eficientă”.

„Am votat pentru o Românie justă, unde munca să fie răsplătită și hoția pedepsită. Am votat pentru o Românie prosperă, eficientă, în care să ne folosim resursele cu cap, nu pentru interese. E spun cetățenilor să iasă în număr cât mai mare la vot. Momentul pe care îl trăim astăzi necesită o acțiune hotărâtă și decisivă. Haideți, oameni buni, să alegem pentru binele nostru”, a mai arătat Băltărețu.

Citește mai departe

EDUCATIE

Profesorul clujean Ioan Așchilean de la UTCN, decorat de președintele Klaus Iohannis

Publicat

Prof. Ioan Așchilean

Ioan Așchilean, profesor universitar habilitat doctor inginer la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis, în semn de apreciere pentru activitatea sa.

Acesta a fist distins cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler.

Profesorul clujean Ioan Așchilean de la UTCN, decorat de președintele Klaus Iohannis

“În semn de apreciere pentru rezultatele importante obținute în coordonarea proiectelor de cercetare în domeniul ingineriei civile și de instalații, precum și pentru contribuția semnificativă avută la dezvoltarea economiei naționale, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național ‘Pentru Merit’ în grad de Cavaler domnului Așchilean Ioan, profesor universitar habilitat doctor inginer, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și președinte al Consiliului de Administrație al S.C. ACI Cluj S.A.” se arată în ordinul semnat de președintele României, Klaus Iohannis.

Profesorul Ioan Așchilean este cadru didactic la Facultatea de Construcţii a UTCN, Departamentul Construcţii Civile şi Management.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax