Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Două noi ieșiri vor fi amenajate pe viitorul drum expres Cluj – Dej. La Aiton și Pata

Publicat


DEx Cluj-Dej

Consiliul Județean Cluj a organizat o nouă consultare publică privind stabilirea traseului optim al viitorului drum expres Cluj – Dej.

În cadrul întâlnirii, s-a ajuns la un acord de principiu asupra variantei finale de traseu, urmând ca documentația tehnică aferentă acesteia să fie definitivată de proiectanți și transmisă spre dezbaterea Comisiei Tehnice de Urbanism a Consiliului Județean Cluj.

DEx Cluj-Dej va avea două ieșiri suplimentare

Radu Rațiu, vicepreședintele CJ Cluj, a subliniat importanța colaborării dintre autorități și comunitățile locale pentru configurarea unui drum expres care să răspundă nevoilor reale de mobilitate ale județului.

„M-am bucurat să constat faptul că toate părțile interesate au reușit să ajungă la un numitor comun și să agreeze, în linii mari, varianta finală a traseului Drumului Expres Cluj – Dej. La fel ca în cazul consultărilor publice precedente, am reiterat solicitarea de realizare a nodurilor rutiere și conexiunilor aferente pentru fiecare comună aflată pe traseu.

În plus, am primit asigurări că vor fi amenajate două ieșiri suplimentare, la Aiton și Pata, care vor îmbunătăți considerabil accesibilitatea localităților din zonă și vor fluidiza traficul” a spus Radu Rațiu.

Acces facil către zona metropolitană și platforma industrială

Noua configurație propusă, care include cele două ieșiri suplimentare, vine ca răspuns la solicitările exprimate de autoritățile locale în cadrul consultărilor anterioare. Aceste conexiuni vor asigura o mai bună integrare a Drumului Expres în rețeaua rutieră a județului, facilitând accesul către zona metropolitană Cluj și platforma industrială din estul municipiului.

Consultarea este etapa finală premergătoare demarării studiului de fezabilitate, urmând ca după avizarea tehnică a traseului să fie inițiate procedurile pentru elaborarea documentației și obținerea avizelor necesare.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate