EVENIMENT
Dosar penal pentru un șofer clujean. A fost prins beat la volanul unei mașini care nu este înmatriculată
Un bărbat de 30 de ani din Gârbău s-a ales cu dosar penal după că a fost prins băut la volan. Mașina pe care o conducea nu este înmatriculată.
Polițiștii Secției 3 Rurală Baciu au oprit vineri dimineața pentru verificări un autoturism condus prin localitatea Rădaia de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Gârbău.
Beat la volanul unei mașini neînmatriculate
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată concentrația de 0,71 mg./l. alcool pur în aerul expirat, iar în momentul verificării documentelor, polițiștii au constatat că autovehiculul figurează ca fiind neînmatriculat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate mostre biologice, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Foto: Arhiv[
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






