EVENIMENT
Doi traficanți de droguri, trimiși în judecată pentru că au vandalizat mașina jurnalistului Liviu Alexa
Doi traficanți de droguri Cluj-Napoca, Tudor Cîrje și Horea Emil Popa, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, fiind acuzați că au vandalizat mașina jurnalistului Liviu Alexa în anul 2019.
Potrivit procurorilor, Tudor Cîrje a recunoscut într-o convorbire telefonică în anul 2023 că l-ar fi îndemnat pe prietenul său Horea Emil Popa să săvârșească fapta, scrie Gazeta de Cluj.
Telefonul lui Tudor Cîrje era interceptat, acesta fiind cercetat într-un dosar de trafic de droguri,
În data de 11 martie 2023, Cîrje a purtat o discuție cu o persoană necunoscută: „Da, da, da! Mi-o zis că-l dezmembrează avocata. Îi fute niște chei, da nu legal, invers, că era nervoasă tare și ea. Bine, io i-am spart mașina”….”…la Alexa, mă”…..”Da, păi Alexa o scris că îi dau bani și familia, știi…”.
Incidentul a avut loc în noaptea de 11 mai 2019, când a fost distrusă luneta, parbrizul, geamurile de pe partea stângă, capota față și aripa stânga a autoturismului parcat pe o stradă din Cluj-Napoca.
Se afla în zonă
Horea Emil Popa nu a reușit să ofere anchetatorilor nicio explicație privind motivul pentru care la acea dată a oprit autoturismul personal înunde s-a petrecut vandalizarea mașiinii, s-a deplasat înspre mașina jurnalistului unde a stat aproximativ 2-3 minute, după care, în fugă, s-a deplasat înapoi la autoturismul său.
Tudor Cîrje a provocat în ianuarie 2019 un accident rutier în urma căruia prietena sa, Gabriela Rîpan, și-a pierdut viața, iar medicii i-au amputat lui un picior.
În noiembrie 2023, a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la aproape 5 ani de închisoare pentru ucidere din culpă.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






