Connect with us

EDUCATIE

Doar 32,7% dintre candidații care au susținut BAC-ul de toamnă la Cluj au promovat examenul. Rezultate înainte de contestații

Publicat


Au fost afișate rezultatele la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat. La nivelul județului Cluj, rata de promovare a fost de 32,7%, puțin mai mare decât cea la nivel național, care este de 29,8%.

La nivel local, dar și la niveel național, rezultatele sunt mai slabe decât anul trecut, potrivit Ministerului Educației.

Doar 32,7% dintre candidații care au susținut BAC-ul de toamnă la Cluj au promovat examenul. Rezultate înainte de contestații

La Cluj, la BAC s-au înscris 854 de candidați, dar s-au prezentat la probele de examen 727. Dintre aceștia, 3 candidați au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă.

230 de candidați au reușit să promoveze examenul, în timp ce 494 nu au obținut media necesară.

Potrivit Ministerului Educației, din totalul candidaților promovați , respectiv 8.504) la nivel național, 6.108 candidaţi aparțin promoţiei 2023, iar 2.396 de candidaţi fac parte din promoţiile anterioare.

La probele scrise au fost prezenți 28.558 de candidaţi din totalul celor 33.974 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 67 de candidaţi, iaraceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni.

Contestațiile pot fi depuse astăzi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic. În acest scop, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care este menționat faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 29 august.

Foto: Arhivă




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate