Connect with us

EVENIMENT

Discriminare la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Cluj pentru avocatele care iau concediu de risc maternal

Publicat


discriminare

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Cluj a fost sancționată cu avertisment Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pe motiv de discriminare a avocatelor care au solicitat concediu de risc maternal.

Potrivit deciziei CNCD, femeile care activează în profesii liberale (avocat) sunt discriminate la acordarea concediului de risc maternal, iar acestea, membre ale Baroului Cluj, au depus o petiție la CNCD, precizând că au încheiat fiecare în mod individual contract de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Cluj.

În baza acestui contract, petentele aveau obligaţia plăţii unei contribuţii lunare, iar Casa de Asigurări de Sănătate s-a obligat să certifice stagiul de asigurare realizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate.

”Această asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate genera posibilitatea obţinerii mai multor tipuri de concedii şi indemnizaţii, inclusive concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal.

Avocatele au îndeplinit toate formalităţile legale necesare în vederea obţinerii concediului şi a indemnizaţiei, fiind dovedit riscul maternal prin documente medicale justificative, chestiune care a fost constatată cu ocazia validării şi primirii concediului medical de risc maternal”, se mai arată în decizia CNCD.

Notificate să restituie banii

Dar, surpriză, avocatele din Baroul Cluj au primit câte o notificare din partea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Cluj, prin care le-au fost aduse la cunoştinţă anumite aspecte în legătură cu indemnizaţiile de risc maternal pe care le-au încasat și li s-a pus în vedere să restituie sumele încasate, pe motiv că nu ar fi avut dreptul să primească concedii și indemnizații pentru risc maternal.

Avocatele au considerat ca fiind discriminatorie abordarea CJAS Cluj asupra textelor de lege, în sensul eliminării unei categorii de la beneficiile ce le-au fost acordate prin legea în baza unei simple interpretări abuzive, ”prin care se ține cont doar de anumite texte de lege modificate ulterior, ignorând textele legale existente la momentul încheierii contractului de asigurare și la momentul efectuării plății”.

Dreptate pentru avocate

În urma analizării tuturor actelor depuse, CNCD a dat dreptate avocatelor și a stabilit că în speță operează legea generală potrivit căreia, ”dacă femeia însărcinată este salariată și este asigurată în sistemul public de sănătate, atunci i se cuvine indemnizația de risc maternal”.

”Colegiul Director al CNCD constată că refuzul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Cluj de a aproba avocatelor acordarea dreptului de a beneficia de indemnizaţia de asigurări sociale de sănătate pentru concediul de risc maternal constituie discriminare.

În consecință, decide sancţionarea CJAS Cluj cu avertisment. Recomandă CJAS Cluj să facă demersurile necesare pentru a se asigura că se va include profesiile liberale în categoria persoanelor asigurate care beneficiază de concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal”, se mai arată în decizia CNCD.

Ce este concediul de risc maternal

Concediul de risc maternal se poate acorda în principal femeilor însărcinate care nu sunt în concediu de maternitate și cărora angajatorul nu le poate asigura condiții de muncă fără riscuri pentru sănătatea lor sau a copilului lor.

Concediul de risc maternal poate dura maximum 120 de zile calendaristice. Acesta va fi acordat atât integral, cât și pe perioade fracționate, care, cumulate, să nu depășească acest număr de zile.

Indemnizația de risc maternal reprezintă 75% din media veniturilor lunare ale mamei din ultimele 10 luni dinaintea solicitării beneficiului.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate