ACTUALITATE
Direcția de Permise Cluj reia de luni activitatea cu publicul
Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj informează că, începând cu 18.05.2020 se vor relua treptat activitățile de relații cu publicul la toate serviciile publice comunitare, cu excepția celor aflate în zone cu restrictii – carantinate.
Prioritatea este creșterea capacității de preluare a solicitărilor pe linie de înmatriculări/preschimbări permise de conducere prin readucerea în activitate a personalului propriu delegat la alte structuri ca forțe de sprijin pe perioada stării de urgență, întrucât estimăm o creștere semnificativă a solicitărilor pe această linie odată cu relaxarea măsurilor impuse de starea de urgență.
În ceea ce privește programul de lucru cu publicul al serviciilor publice comunitare, acesta diferă de la un județ la altul, sens în care recomandăm consultarea site-urilor instituțiilor prefectului, respectiv site-ul www.drpciv.ro, secțiunea program de lucru serviciul public comunitar, aflată în pagina principală.
A. P.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






