Connect with us

ACTUALITATE

DEZASTRU economic şi IMOBILIAR. „Când FRÂNEAZĂ brusc, AVIONUL poate să cadă”. Preşedintele Asociaţiei Mondiale a Evaluatorilor

Publicat


O perioadă tulbure din punct de vedere economic şi social. Peste criza generată de pandemie, a apărut criza energetică. Efectele vor fi resimţite puternic de populaţie. A mai apărut şi criza militară din apropierea României, despre care nu ştim încă dacă şi în cel fel va lovi şi societatea românească. O privire de ansamblu asupra situaţiei ne oferă clujeanul Adrian Crivii, într-un interviu pentru Cluj24.

Adrian Crivii este doctor în economie. El este CEO la grupul de firme DARIAN, companie clujeană independentă cu birouri regionale în toată ţara, care este pe piaţă de peste 30 de ani şi care a lucrat cam cu toate firmele mari din România. Adrian Crivii a fost preşedintele ANEVAR şi, printre altele, este preşedinte ales al Asociaţiei Mondiale a Organizaţiilor de Evaluatori.

Preţurile la energie o să lase urme adânci asupra nivelului de trai

Rep: Să ne gândim la o ecuaţie în care introducem aceste noi preţuri foarte mari la energie -curent, gaz-, introducem pandemia, cu efectele sale negative majore economice şi sociale, şi mai introducem, dacă se potriveşte în ecuaţie, şi preţul mare, tot mai mare la imobiliare -cumpărări, închirieri-, mai ales în Cluj, dacă particularizăm. Ce iese, ce rezultă din ecuaţia aceasta?

Adrian Crivii: Efectele acestea ale pandemiei și războiul acesta hibrid, aşa îl consider, cu energia… Acest război a găsit Europa nepregătită, iar pe România și mai nepregătită, în condițiile în care noi avem și depozite de stocare a gazului, și o cantitate mare relativ mare de gaz pe care o scoatem de la noi, iar consumul populației e numai 20 la sută. Tu când liberalizezi o piață, o dată trebuie să faci analiză a surselor de energie primară, a posibilităților de productie, a centralelor și așa mai departe și a consumului și să realizezi un echilibru. Cei care au luat masura nu au luat toate deciziile potrivite ca să facă liberalizare, guvernanţii nu au făcut o analiză, au făcut total aiurea, că a zis Europa să liberalizăm, hai să liberalizăm, nu mă interesează ce se întâmplă. Şi asta o să lase urme foarte grave asupra nivelului de trai, asupra stabilităţii sociale etc.

O parte din efectele economice au fost iniţial în HoReCa, dar HoReCa e 2-3 la sută din PIB, nu sunt efecte atât de mari sociale. În schimb, cu preţurile astea la energie vor fi două aspecte. O dată, o inflație galopantă. Prețul energiei o să se reflecte dramatic în două, trei luni, dar deja se reflectă, în prețurile bunurilor produse, pentru că marea majoritate au la bază energie, gaz, transport și așa mai departe, care le influențează. Deci va fi inflație mare despre care Banca Națională a apreciat că o să fie într-o lună de peste două cifre, va depăși 10 la sută, probabil și mai mult, că noi am încheiat cu peste 8 la sută anul trecut, adică un nivel ridicat.

Şi creșterea asta bruscă a preţului energiei o să genereze un șoc. Şocul acesta o să aibă efecte economice, pentru cei mai slabi, cei mai nepregătiți, pentru cei mai expuși în zona energetică o să aibă dificultăți mari, o să îi facă să dea faliment. Primele semne: Alro și alţi mari consumatori care deja închid. Efectele sociale: sute de oameni, mii de oameni fără lucru. La companiile astea de care ziceam că o să fie în dificultate o să apară un șoc al șomajului cu efecte sociale si costuri pe masură.

E vorba şi de finanţare de credite, creditarea a fost în trend în ultimii ani. A fost creştere economica mare bazată pe consum, dezvoltare, băncile au dispus de mai mulţi bani, au finantat, lumea s-a împrumutat, s-a bucurat de efectele creşterii economice şi a măririi de salarii, a veniturilor. Acum o să urmeze un şoc brusc. O frânare bruscă a economiei. Când frânează brusc, avionul poate să cadă puternic, să aiba o aterizare cu pagube majore.

Bani aruncaţi din elicopter

Rep: Deci, totuşi, au fost bani… De unde?

AC: Eu nu cred că au fost bani numai din creștere economică sănătoasă. Banii au ajuns şi în România de la „helicopter money”. În ultimii ani, după criza din 2008-2010, multiplicarea rapidă a banilor a continuat. Bani au fost întotdeauna mult mai mulţi decât activele existente. Şi e o chestie clară, pe care o susțin cu tărie: în Europa, toate activele sunt supraevaluate și în România cu atât mai mult. Deci, când vorbesc de active vorbesc de terenuri, clădiri, imobiliare, rezidențiale, fabrici, absolut tot.

De ce o cantitate mare de bani?! Societatea nu a mai produs atât de multe bunuri ca să compenseze cantitatea excepţională de bani. „Helicopter money” din Statele Unite, că acolo s-a inventat. Şi in Europa, Banca Centrală Europeană a început să facă acelaşi lucru cu o întârziere, aceeaşi aruncare de bani pe care a făcut-o și America, ca iasă din criză. În plus, la noi, ca să ne revenim, s-au făcut împrumuturi incredibile în ultimii ani, în zona publică şi privată, avem o datorie de peste 140 de miliarde de euro.

În ultimul an şi jumătate, la noi, în special pentru zona sanitară și pentru acoperirea deficitelor politicilor populiste, s-au făcut împrumuturi, dar cu o eficiență foarte scăzută, ca de obicei. Avem rata de vaccinare scăzuta, morți avem însă mulţi, sistemul medical nu s-a îmbunătățit substanțial, iar banii aceia au intrat rapid în societate. Unde au intrat? În zona salariilor majorate după politica de acum 3-4 ani, ce a majorat la toți funcționarii tot ce înseamnă salarii de stat, apoi au ajuns în active şi imobiliare.

Au mai câștigat tot ce a însemnat dealerii și traderii în zona medicală, cu măști, cu mănuși, cu echipamente, cu dezinfectante, materiale, oxigen… N-au fost puțini bani şi comisioane la masa asta mare de zeci de milioane de măști, unde mai punem că maștile stau la Unifarm și acuma. Astea au mers în împrumut într-o creștere exponențială a datoriei ţării până la urmă, dar şi în active, imobiliare pentru cei care au fost bine poziţionaţi.

Ce s a întâmplat cu banii? Şi aici putem să discutăm și de Cluj. Păi, banii au trecut din aceste zone în consum şi s-au consolidat în active. Nu? Că lumea n-a mai putut să meargă la restaurant, nici în excursie n-a mai putut să meargă, s-au făcut ceva economii și au zburat banii în imobiliare. Şi de aici o creștere spectaculoasă a imobiliarelor. Oferta nu a putut să vină în spatele cererii din ce în ce mai mari. Clujul a crescut şi mai tare. E foarte clar, Clujul are un PR foarte bun. Acuma, noi știm care e nivelul de trai aici -că e bun sau mai rău pentru masa mare a populaţiei-, dar vedem clar aglomeraţia, poluarea excesivă.

Deci, indiferent ce eforturi se fac-că Primăria face eforturi oarecum cu liniile astea dedicate, cu autobuze electrice, cu modernizarea centrului se vede că are preocupări, dar se face greu şi încet, adică nu de mâine vrei să nu mai fie poluare și n-o să mai fie poluare- durează.

Şi atunci multă lume, ca să își protejeze banii, îi bagă în imobiliare. Şi mulți au investit în Cluj. De ce?! Clujul e un oraș bine poziționat, aeroport, universități, o imagine foarte bună. Astea au făcut ca toată lumea să vină ca la pomul lăudat, să zicem, au venit și au adus mulți bani din străinătate şi din judeţele apropiate, a fost o mare oportunitate pentru Cluj. Asta a generat o explozie, un dezechilibru între cerere şi ofertă, cele mai mari preţuri din imobiliare din România.

Preţurile la imobiliare: după umflătură apare dezumflătura

Rep: Ce credeţi că o să se întâmple în Cluj în privinţa imobiliarelor?

AC: Toată lumea vrea să afle ce se întâmplă. Eu nu pot, e greu și întotdeauna am fost apreciat ca fiind sceptic, dar, în mod sigur, întotdeauna după o umflătură apare o dezumflătură. Banca Națională, într-o lună de zile, a crescut de la 1,75% la 2,5% rata de referință a dobânzii. Înseamnă că a sesizat poate cam târziu şi prociclic și sunt convins că o să mai crească încă în curând, încearcând să stopeze valul inflaţionist… Pe de altă parte, banii aruncați din elicopter -asta e o idee foarte interesantă- sunt strânși acum rapid de prețurile la energie, gaz, curent și din efectul cumulat pe care îl au asupra prețurilor.

Pâinea în Cluj de câte ori s-a scumpit? Absolut toate bunurile. Banii ăștia însă sunt luați și, repet, o să sufere mult cei care sunt în partea de jos a societăţii. Dar ei oricum consumă puțin. Cine o să fie cei mai marcați de acest război hibrid?! O să fie clasa de mijloc, o lovitură devastatoare asupra ei. Puțini sunt cei care au dobândit active sau și-au protejat suficient veniturile, profiturile, banii, iar majoritatea sau mulți cred că o să sufere o scădere dramatică a nivelului de trai sau o să ajungă aproape de un nivel de subzistență.

E ceva greşit în modelul economic global; săracii se înmulţesc

Rep: Dar marea majoritate a populație trăiește deja prost. Facturile la energie au crescut şi cresc foarte mult şi cei care n-au venituri suficiente, n-o să poată să le plătească. Pe de altă parte, creşte inflaţia, deci scade puterea de cumpărare. În plus, tot din cauza creşterii preţului la energie, o să crească şomajul, adică unele firme o să se închidă sau o să-şi reducă activitatea. Ce o să se întâmple?

AC: În concluzie, o să scadă dramatic consumul şi o să fie mai puțini bani disponibili pentru economii la populație, o să scadă şi creditatrea. În ultimii doi ani, cred că populația a dispus de bani, care acum sunt scoși din buzunarele lor în mod rapid si brutal.

Cred ca e ceva greşit în modelul economic global, clasa de mijloc e mică, săracii se înmulţesc ca numar şi sunt în cerc vicios. Banii ce se printează se duc rapid în buzunarele deţinătorilor de active, orice active, practic mai mulţi bani, mai multă inflaţie, mai scump tot, mult mai greu pentru cei cu munca ca resursă de trai. Se printează, se vine cu politici sociale şi într-un an, doi suntem tot acolo, cu ţări mai îndatorate, cu cetăţeni mai săraci şi mult mai datori şi, puţini, doar câţiva mai bogaţi, în situaţia de a prelua mai multe active.

După creştere vine scăderea. Preţurile la imobiliare

Rep: Dacă o să scadă consumul, impliciat ar trebui să scadă şi piaţa imobiliarelor…

AC: Evident.

Rep: Atunci, o să scadă şi preţurile la imobiliare?

AC: Este un subiect interesant de dezbătut. Cresc deja dramatic intrările, costurile în zona de construcții. Aici intră multa energie mai scumpă în fier,cărămidă, materiale de izolare și așa mai departe. Deci o să crească mult intrările în zona de construcţii, deci inclusiv în imobiliare Nu se mai construieşte cu 6-7-800 de euro metrul, ci poate cu 1.500- 1800-2000.

Rep: Dar atunci cine o să mai cumpere, dacă puterea de cumpărare scade?

AC: Eu ce spuneam?! Trebuie să fie un moment după o creștere accentuată, chiar agresivă, trebuie să existe un moment de cădere. Asta e evoluția economică, ciclică.

Rep: Deci, după tot tabloul acesta, preţurile la imobiliare ar trebui să scadă…

AC: N-o să scadă. Să spun de ce. Există o diferență majoră, esenţiala între ultima criză și criza de acum. Tot ce s-a construit s-a construit cu banii investitorilor, cu mai puțini bani de la bănci. Deci, gradul de îndatorare a dezvoltatorului este mic. Au construit cu banii lor, din profiturile făcute după ultimele investiții, au construit cu avansurile de la clienţi. Nu cred că o să fie multe falimente, o să fie o stagnare, după părerea mea.

Deci, o să se încetinească construcțiile de rezidențiale. E foarte normal să încetinească dacă nu mai cumpără lumea mult, scăderea economiilor şi a creditarii. Oamenii sunt speriați. Stau în expectativă, aşteaptă să vadă ce se întâmpla cu preţurile, cu inflaţia.

Stagnare a tranzacţiilor imobiliare

Rep: O să fie, deci, un fel de îngheţare a pieţei. Mai departe?

AC: Da, o să fie o stagnare, cel puţin a tranzacţiilor. Dezvoltatorii imobiliari nu o să mai construiască. Când văd că vând mai puțin, o să oprească construcţiile. Nu o să fie probleme mari, fiindcă, repet, majoritatea nu sunt cu credite. Dar nu mai bagă bani.

În principiu eu consider că până în vară-toamnă o să se atenueze valul inflaționist şi o să se așeze prețurile la alt nivel, mult mai înalt.Energia o să fie scumpă încă o perioadă, până se va face tranziţia spre energie verde. Probabil profitul antreprenorilor o să scadă. Probabil o să ajungă la 3.000-3.500 euro/mp sau mai mult preţul la apartamente. Dar inflaționist…

Dacă e 3.000 acum şi avem inflaţie 15-20 la sută pe anul viitor, înseamnă că din alea 3.000, 20 la sută i-a mâncat inflaţia și dacă vinde tot cu 3.000, înseamnă că îl vinde cu 20 la sută mai ieftin. Atunci, ei o să se oprească şi o să scadă numărul de tranzacții, normal. De ce?! Fiindcă sunt mai puține credite, mai puține economii ale oamenilor care să investească în imobiliare. După care, o să se meargă la alt nivel de preţuri. Iar o înceapă dezvoltarea, se termină proiectele, o să se reaşeze la alt nivel, o să cumpere cine are de cumpărat, cine mai are bani, orasul o să se dezvolte în continuare, e o necesitate.

Rep: Cine mai are bani? Mai ales la nivel de masă.

AC: La nivel de masă nu o să mai aibă bani pentru investit, o să intre toţi în consum. O să se rupă și din zona asta antreprenorială. Dar cei care cumpără imobiliare, nu fac asta neapărat ca să le folosească în interes propriu sau ca să fie generatoare de venit mai ales acum, ci ca să-şi protejeze banii. Şi, într-adevăr, în imobiliare se protejează banii pentru că ciclurile sunt pe termen lung. Într-un imobil de 22 de apartamente, sunt foarte puţine ocupate. Ele sunt vândute, dar nu-s ocupate. Ce înseamnă asta? Că omul şi-a protejat banii, prin investiţie.

Clujul pierde, Oradea câştigă

Rep: Ce credeţi că se va întâmpla în Cluj? Care până acum a fost un magnet.

AC: Orașul poate să decadă semnificativ. Ce înseamnă ca oraşul să decadă tare? Din cauza scăderii nivelului de viață, a calităţii, oamenii pot să plece (de exemplu, în New York s-a redus populaţia cu peste 100 de mii de locuitori în ultimii ani). Cei care generează venituri, şi în Cluj, cele mai multe venituri le generează industria de soft. După părerea mea, aici e cel mai mare pericol. Dacă nu reușim să rezolvăm problemele orașului, de mobilitate că astea-s probleme mari, școli…

Chestia asta cu școlile, cu buletin flotant trebuie să dispară, că vine profesorul din Grigorescu la Bălcescu și vine copilul din Grigorescu la Bălcescu; păi, fă, domnule, şcoală acolo, pune la punct şcolile de cartier, adu profesori de calitate şi nu mai plimba atâta copilul. Doi: fă la școală toate activitățile adiacente; eu asta am văzut în America: la o școală în US copiii fac toate activitățile adiacente, joacă tenis, joacă volei, fac șah, balet etc; nu-i mai plimbă, că altfel oraşul e inundat. Copilul stă în Grigorescu, vine la Bălcescu, după aceea adu-l în Gheorgheni la fotbal sau meditatii și s-a terminat. Când n-au fost mişcări din astea în pandemie, în oraş s-a putut circula. Deci, două lucruri: fă centura, ca să scoți traficul și poluarea, și rezolvă asta cu învățământul. Astea sunt probleme strategice care se pot rezolva în caţiva ani.

Rep: Reveniţi la ideea că s-ar putea să piardă Clujul… De ce?

AC: Vorbim de calitatea vieții, ce e important pentru clujeni….Calitatea vieții nu înseamnă PR. Nu înseamnă numai concertele şi festivalurile, care sunt foarte bune. Dar în afară de alea 12-14 zile pe an de festivaluri, omul trăieşte în fiecare zi aici. Dacă parcările sunt scumpe, mâncarea e scumpă, viața e scumpă, dacă meditațiile sunt scumpe, ambuteiajele şi poluarea sunt mari cum putem vorbi de calitatea vieţii…? Softiştii o să plece din moft, probabil.

Uite, Oradea se dezvoltă spectaculos. Oradea rezolvă cu autostrada repede, e aproape. Ei n-au nevoie atât de infrastructura orașului care oricum e rezolvată. Inginerul de soft are nevoie numai de Internet rapid și un laptop. Şi dacă are Băile Felix şi e plin de ștranduri acolo, alte locuri de agrement și dacă se fac și niște spectacole și dacă merge la Viena, la Budapesta sau la Berlin rapid, nu mai trebuie să stea în Cluj-Napoca. Că până la urmă o să se trezească şi o să zică: stai un pic, viaţa mea cum e? Sau acasă 8 sau 10 ore, dar copilul trebuie să mi-l duc, pe asta trebuie să o fac…

Eu zic că aici e un pericol mare și dacă o să se întâmple un șoc aici –sau conştientizează că el poate să stea la Oradea şi să lucreze la Cluj și vine o dată pe săptămână- asta ar putea să ducă la o decădere a orașului, să creeze probleme. Că degeaba ai PR… PR-ul e foarte important, dar trebuie să văd ce e în spate şi noi din păcate nu avem prea multe.

Rep: Deci, marele Cluj s-ar putea să piardă în favoarea Oradiei? Că e mai aerisită, mai aproape de graniţă…

AC: Da, da, da. Consider că acesta poate să fie un pericol mare. Apropo de Oradea. Investițiile și lumea merge unde viață e mai ieftină. Când se ajunge la un preț mare, consumul şi investitiile se saturează. Zice: vin în Cluj, cât costă? 2.500. La Oradea poate costă doar 1.500. Tu zici, la Cluj e mult mai bun decât cel din Oradea. Zice: dar poate merge ăsta de la Cluj la Oradea. Că diferenţa e mare între 2.500 şi 1.500… S-ar putea să fie grădinița mai scumpă, aia, aia, aia mai scumpe. Că lumea vrea să achiziţioneze bunuri și servicii cât mai ieftine şi de o calitate cât mai ridicată. Ăsta e mersul omenirii. Omul vrea să lucreze cât mai puțin şi să câștige aceeași sumă de bani sau mai mare. Sau nu neapărat mai mare, ci să-şi achiziționeze în schimbul muncii lui mai multe bunuri și servicii ca să-şi satisfacă necesitățile. Ăsta-i viitorul, aşa gândeşte generaţia de azi.

(MaAv)

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

CULTURA

FOTO. Martorii lui Iehova din Cluj au comemorat moartea lui Isus Cristos pe 12 aprilie

Publicat

Martorii lui Iehova

După apusul soarelui din a doua sâmbătă a lunii aprilie, Martorii lui Iehova de pe tot globul au comemorat moartea lui Isus Cristos, eveniment anual care în Biblie este denumit „Cina Domnului”. În anii precedenți, la această sărbătoare creștină s-a înregistrat o prezență globală de circa 20 de milioane de persoane.

În România, la Comemorarea din 2024 au fost prezente peste 83 000 de persoane, dintre care doar circa 40 000 Martori ai lui Iehova.

„În fiecare an, milioane de Martori ai lui Iehova își invită semenii să își amintească împreună cu ei ultimele zile din viața lui Isus Cristos pe pământ și, în special, lucrurile pe care le-a făcut și le-a spus în ultima sa noapte de viață, înainte de fi judecat în mod ilegal, condamnat pentru o infracțiune pe care nu o comisese, flagelat și ulteriorucis asemenea unui tâlhar. Pentru creștini, acesta este cel mai important eveniment al tuturor timpurilor. Iar discursul biblic din această seară a subliniat importanța morții lui Isus pentru fiecare om de pe pământ”, a declarat Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din România.

4000 de clujeni la Comemorare

În Cluj, Comemorarea morții lui Isus Cristos a avut loc în 18 locuri:inclusiv în săli ale Regatului și săli de conferințe închiriate. Evenimentul s-a desfășurat în diverse locații, cum ar fi Sala Regatului din Strada Porumbeilor, nr. 8-10 și Sala Regatului din Strada Viilor, nr. 54A, precum și în săli de conferințe închiriate, cum ar fi Sala de Conferințe de la stadionul Cluj Arena și Sala de Conferințe ”The Office”.

În total, la aceste eveniment au asistat peste 4.000 de persoane din Cluj și din împrejurimi.

Programul spiritual a început cu o cântare de laudă la adresa lui Dumnezeu și o rugăciune. Apoi, a fost prezentat discursul cu titlul „Să arătăm recunoștință pentru ce au făcut Dumnezeu și Cristos în folosul nostru!”.

După apusul soarelui, emblemele – pâinea nedospită și vinul – au fost date din mână în mână, conform poruncii lui Isus. Apoi, programul s-a încheiat cu o cântare și o rugăciune.

Mai multe detalii cu privire la modul în care Martorii lui Iehova sărbătoresc Cina Domnului pot fi găsite online, pe site-ul oficial jw.org.

De asemenea, toți cei care doresc sunt invitați să participe gratuit și fără nicio obligație la întrunirile săptămânale ale Martorilor lui Iehova. Mai multe detalii despre desfășurarea acestor puteți găsi în materialul video Ce activități se desfășoară la o sală a Regatului?.

 

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Universitarul clujean Adrian Papahagi și fostul judecător Cristi Danileț, cenzurați de BEC pentru opinii privind alegerile

Publicat

Papahagi

Universitarul clujean Adrian Papahagi și fostul judecător al Tribunalului Cluj, Crist Danileț, au fost reclamați la Biroul Electoral Central (BEC) pentru postările lor legate de alegerile prezidențiale și despre candidați, cei doi susținând că este un abuz dacă postările lor vor fi șterse.

”Am aflat că unele postări ale mele, care privesc alegerile, au fost pârâte la BEC și vor fi luate în discuție azi. Există posibilitatea ca BEC să ceară ștergerea lor.
Dacă se va întâmpla așa ceva, e un imens abuz, care va decredibiliza și mai mult alegerile din România. Voi protesta cum pot, inclusiv la CEDO, dacă se întâmplă așa o mizerie.
Fiindcă sistemul a creat monștri ca CG, pe care n-a mai reușit să-i controleze, acum face exces de zel și vrea să cenzureze simpli cetățeni, oameni liberi care își exprimă fără contract sau plată opiniile despre ce vor ei, inclusiv alegerile.
E normal să ai păreri, partizanate, să explici, să susții. De-aia sunt alegeri, ca noi, cetățenii, să ne exprimăm, să participăm activ, să sprijinim pe cine dorim.

Una sunt fermele de boți

Dacă interzic libertatea de expresie a simplilor cetățeni, să nu se mire politrucii că și alegerile acestea vor fi privite cu suspiciune în țară și în străinătate.
Una sunt fermele de boți plătite și publicitatea politică mascată sau nedeclarată, alta e libertatea de expresie a cetățenilor, inclusiv a celor cu o audiență mai mare.
În ce mă privește, nu a reușit nimeni să-mi bage pumnul în gură. Nimeni: nici președinți sau premieri în funcție, nici servicii, nici partide, nici vreun șefuleț. Nu vor reuși nici acum.
Țin cu dinții de libertatea mea de credință, alegere și expresie”, a spus Papahagi.

Nu este plătit de politicieni

La rândul său, Cristi Danileț a arătat că BEC a decis, la sesizarea AUR, că postările sale din aceste zile sunt ale unui actor politic și a decis să ceară META ștergerea lor de pe contul său de Facebook.

”Ei bine, eu nu sunt un „actor”, căci pe FB nu am niciun rol. Aici sunt eu și atât. Nu sunt „politic”: nu am prieteni in mediul politic, nu sunt plătit de politicieni direct/indirect, nu fac parte din vreun partid politic.
Sunt un cetățean implicat în viața cetății începând cu anul 1999. Am sancționat deseori derapajele politice la nivel instituțional. Acum, că nu mai sunt magistrat, am voie să critic politicieni și partide.
Postările mele din aceste zile referitoare la candidați reprezintă gândurile mele. E modul meu de implicare în dezbaterile publice de maximă importanță privind viitorul Președinte al țării.

Sprijin pentru Nicușor Dan

Ponta e un rebut politic, trebuie exclus pe vecie din viața publică. Antonescu e un hibernat politic, merită să fie lăsat in continuare în adormire. Ăștia doi și cu Dragnea au fost artizanii USL, cea mai nocivă alianță politică românească. Ei sunt cei care au distrus justiția română, ca să știți.
Simion e un prieten al inamicilor României, e interzis în doua state vecine și i-ar lăsa să moară pe românii din Rep. Moldova dacă ar fi atacați. Nu are ce căuta in conducerea țării.
Lasconi, urmașă de gândire a lui Georgescu, a dovedit că nu poate uni nici măcar oamenii din propriul partid, darămite să fie un Președinte al tuturor românilor.
In asociatia Initiativa pentru Cultură Democratică Europeană am hotărât să susținem și să aprijinim pe candidatul Nicușor Dan, pe 7 dec 2024 la Cluj-Napoca și pe 23 martie 2025 la Timisoara. Prin urmare, eu, familia și prietenii mei vom vota cu Nicușor Dan.
Trăim in țara in care judecătorii care postează filmulețe cum isi fac curățenie in curte sunt exclusi din magistratură, iar cetățenilor care comentează in social media candidații politici li se sterg postările de către stat”, a scris Danileț.

Citește mai departe

EDUCATIE

Pentru elevii de clasa a VIII-a din Cluj. Târguri ale ofertelor educaționale de liceu, din inițiativa ISJ 

Publicat

târguri

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj organizează, în săptămâna 14-18 aprilie 2025, în colaborare cu cu unitățile de învățământ preuniversitar și autoritățile publice locale din municipiile județului Cluj, Târguri ale ofertelor educaționale, în vederea promovării ofertei educaționale pentru anul școlar 2025-2026, în rândul elevilor claselor a VIII-a.

Elevii claselor a VIII-a din întreg județul Cluj, alături de cadrele didactice și profesorii diriginți sunt invitați să cunoască oferta educațională a liceelor clujene, pentru anul școlar 2025-2026, în scopul familiarizării acestora cu opțiunile școlare și profesionale pe care aceștia le au, privind parcursul educațional și decizia de carieră, dar și cu oferta pieței muncii, prin companiile și operatorii economici prezenți la târg.

Activitățile educaționale de orientare în carieră se vor desfășura conform următorului calendar:

·         Luni, 14 aprilie 2025, în municipiul Câmpia Turzii, la Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” în intervalul 10:00-18:00;

·         Luni, 14 aprilie 2025, în municipiulTurda, la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, în intervalul 11:00-18:00;

·         Marți, 15 aprilie 2025,în municipiul Gherla, la Liceul Teoretic „Petru Maior”, în intervalul 9:00-16:00;

·         Marți, 15 aprilie 2025,în municipiul Dej, la Liceul Tehnologic Someș Dej, în intervalul orar 10:30-18:00;

·         Joi, 17 aprilie 2025, în municipiul Cluj-Napoca, la Cluj Arena, în intervalul orar 10:00-18:00.

Agenți economici invitați

În egală măsură, la aceste târguri educaționale vor participa agenți economici cu care unitățile de învățământ preuniversitar cu profil tehnologic, din județul Cluj, au încheiate parteneriate pentru desfășurarea stagiilor de instruire practică, potrivit specializărilor și calificărilor, cuprinse în oferta educațională a acestor unități.

Unitățile de învățământ preuniversitar liceal din localitățile Florești, Gilău, Huedinorganizează, în aceeași perioadă,14-17 aprilie 2025, evenimente de promovare similare, sub egida Ziua Porților Deschise, în cadrul cărora elevii din zonă sunt invitați să cunoasă oferta educațională pentru anul școlar 2025-2026 a acestor unități de învățământ preuniversitar.

Opțiuni pentru liceu

„Absolvirea  ciclului gimnazial reprezintă un moment important pentru dezvoltarea personală și profesională a fiecărui adolescent, care, la sfârșitul clasei a VIII-a, se găsește în situația de a alege între filiera teoretică, vocațională, tehnologică sau profesională pentru continuarea traseului educațional în învățământul liceal sau profesional.

A fi corect informat privind opțiunile în carieră a devenit o condiție necesară pentru societatea în care trăim, nu puține fiind elementele de luat în considerare atunci trebuie să alegem o unitate de învățământ și o specializare.

Alegerea liceului ar trebui să ţină cont, în primul rând, de nivelul competențelor elevilor, atinse până în acest moment, corelate cu aptitudinile, pasiunile, cu analiza atentă a ceea ce doresc să facă în viitor, cu opțiunea pentru meseria pentru care doresc să se pregătească și, nu în ultimul rând, cu ceea ce le oferă unitățile de învățământ liceal și profesional, din județul nostru.

Organizarea acestor târguri vine în sprijinul elevilor claselor a VIII-a și a părinților, care au posibilitatea să regăsească la un loc oferta de școlarizare de la nivelul fiecărui municipiu, au posibilitatea de a  interacționa cu elevi și cadre didactice din fiecare unitate de învățământ liceal, obținând informațiile pe care le doresc”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Untold-ul pricesnelor. Rivalitatea „copy-paste” dintre Vlăduța Lupău și Georgiana Lobonț, cu binecuvântarea Bisericii

Publicat

Lupău

Vlăduța Lupău și Georgiana Lobonț s-au certat pentru manele în 2023. Bune prietene, împărțind atenția emisiunilor de divertisment, s-au acuzat reciproc de furt intelectual. Amândouă au împrumutat creații din repertoriul altor cântăreți de petrecere pentru a alcătui un „colaj de manele” și, la final, când le-au confruntat, au găsit suspect de multe piese comune. Au fost formulate acuzații de sabotaj și de spionaj manelistic, s-a lăsat cu scandal la tv și cu întreruperea definitivă a relațiilor.

De aici s-a născut întrebarea: cine a fost prima? Vlăduța sau Georgiana?

În 2025, rivalitatea s-a mutat în registrul cântecelor religioase, cu binecuvântarea Bisericii și susținerea autorităților locale din Cluj.

La doar cinci zile distanță, Vlăduța și Georgiana au organizat spectacole de pricesne în același loc, la BT Arena. A fost un fel de Untold al rugăciunilor cântate, cu evenimente care au adunat fiecare câte aproximativ 10.000 de spectatori.

„Lumină din Lumină”, concertul Vlăduței Lupău, a avut loc pe 6 aprilie, în timp ce Georgiana a susținut recitalul „Roagă-te și crede!” în Vinerea Floriilor, pe 11 aprilie.

Consiliul Județean Cluj a susținut spectacolul Georgianiei, în timp ce Primăria a mizat pe Vlăduța. Cele două artiste au anunțat că profitul din încasările de la concerte va merge spre cauze umanitare. Sala Polivalentă a fost arhiplină la ambele spectacole, iar printre spectatori s-au numărat inclusiv credincioşii care au venit cu autocarele din orașe vecine.

Bucureştiul nu s-a înfăptuit, lupta s-a dat doar în „templul” BT Arena

Prima care și-a anunțat spectacolul de pricesne a fost Lupău, în ultima zi din ianuarie. A plusat anunțând o reprezentație și la Sala Palatului din București, pe 4 aprilie, cu câteva zile înainte de evenimentul de la Cluj. În cele din urmă, concertul din Capitală a fost anulat fără nicio explicație. Au fost fani care s-au prezentat în seara stabilită la Sala Palatului, ca să afle dezamăgiți că rugile lor vor fi returnate.

Georgiana a reacționat la patru zile după rivala sa. A postat un video pe rețelele de socializare pe 4 februarie, în care a anunțat că va organiza în Vinerea Floriilor, a treia ediție a „Roagă-te și crede!”, la un „cu totul alt nivel”. Și anume în „templul” BT Arena, după ce edițiile anterioare le făcuse la Casa de Cultură a Studenților, o sală cu doar 800 de locuri.

ÎPS Andrei și-a ales favorita

Rămasă doar cu concertul de la Cluj, Lupău a aruncat în luptă tot arsenalul. Tronos, corul de psalți al Patriarhiei Române, a acompaniat pricesnele Vlăduței, alături de  Orchestra Simfonică a Operei Naționale. Printre invitați s-au numărat Sava Negrean Brudașcu, Aurel Tămaș, Marcel Pavel sau Surorile Osoianu.

Vlăduța a schimbat mai multe ținute de-a lungul spectacolului, de la costume populare, la piesa de rezistență, o rochie albă cu o trenă cu instalație de lumini. „Strălucește ca un heruvim”, s-a suspinat din sală.

Însuși ÎPS Andrei Andreicuț a urcat pe scenă pentru a binecuvânta spectacolul Vlăduței, care a scos asul din mânecă la final. A anunțat că spectacolul va fi difuzat la televizor de România TV, de Paști, și că deja a început să pregătească „Lumină din Lumină – ediția 2026”. Până atunci e antamat și un concert de colinde, în decembrie, tot la BT Arena.

Înalt Prea Sfinția Sa a motivat câteva zile mai târziu că o deplasare în Germania îl împiedică să ajungă și la pricesnele Georgianei Lobonț, unde era anunţat.

Icoane la rotativă

Georgiana s-a repliat rapid. Starețul mănăstirii Izbuc, arhimandritul Mihail Tărău, a fost cel care a urcat pe scenă pentru a aproba evenimentul organizat de ea. Tărău a fost vizat de o anchetă a DNA în 2015, alături de episcopul ortodox al Oradiei, Sofronie Drincec. Anchetatorii au făcut mai multe percheziții la acea vreme, inclusiv la mănăstirea Izbuc. Acuzațiile vizau împărțirea pe șpăgi a parohiilor din județul Bihor, dar cazul a fost clasat în 2019 cu concluzia că „faptele nu există”.

Tărău a binecuvântat concertul „Roagă-te și crede!” de pe scena rotativă cu care Georgiana și-a dorit să inoveze faţă de concertul de marţi, astfel încât să poată fi admirată de fiecare spectator din Polivalentă.

Și Georgiana a apelat la un cor bărbătesc, Cantus Domini.

Mișcarea a părut ușor în pripă, după ce chiar artista a admis că  „mă simt atât de apropiată de ei, chiar dacă doar astăzi (n.r. – în ziua concertului) i-am cunoscut personal”.

Fiecare invitat al artistei a găsit în camera de hotel un afiș al evenimentului cu semnătura acesteia, un parfum și  „Icoana Făcătoare de Minuni de la Nicula”.

Spectatorii au găsit şi ei pe scaune câte o icoană şi câte un voucher de reducere la un magazin de mobilă. Probabil o coincidenţă, în ziua spectacolului, Vlăduţa Lupău anunţa că la Cluj se deschide magazinul ei preferat de mobilă, altul decât cel din voucher.

Oglindă, oglinjoară

Tot o rochie albă a fost și alegerea Georgianiei pentru momentul culminant al spectacolului. Un membru din staff a stat mereu pe urmele ei pentru a nu lăsa trena să se murdărească.

De altfel, solista a fost flancată la fiecare urcare și coborâre de pe scenă de niște tineri îmbrăcați în haine asemănătoare straielor călugărești, care țineau niște torțe în mâini pe durata pricesnelor. „Torță LED cu panou solar, efect de flacără, design oriental”, e specificația lor tehnică. „Ei sunt îngerii mei”, i-a numit Georgiana la un moment dat. Georgiana a invitat și un cor de copii pe care i-a rugat să îngenunchieze la una dintre pricesne pentru a obține un efect mai dramatic.

„Acum, copii, eu știu că aveți o altă regie, dar eu obișnuiesc să fac regiile și în funcție de mine Așa că mă bucur din toată inima, cred că am fost cu gândul la gând. Să ne punem în genunchi și să cântăm așa cum se cuvine. Chiar și voi, dragele mele! Să vedeți ce imagine frumoasă creăm noi acum”, a spus Georgiana.

Veta Biriș și Nicolae Furdui Iancu au fost invitații vedetă ai Georgianei, așa că s-au mixat la un moment dat pricesnele cu „Tu, Ardeal!” și „Noi suntem români”.

Aşii din mânecă, de aceeaşi culoare

La final, Lobonț a scos asul ei din mânecă, cu un anunț „surpriză”. Concertul va fi la televizor, în Sâmbăta Patimilor, la România TV, iar „Roagă-te și crede” va fi pus în scenă și-n 2026, tot în Polivalenta clujeană, dar nu înainte de un concert de colinde, programat în decembrie.

Valentin Şchiopu

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate