CULTURA
EXCLUSIV VIDEO. Icoane în miniatură, pe ouăle de Paște, pictate manual de o studentă din Cluj-Napoca
Pasiunea și creativitatea pot transforma orice obiect într-o capodoperă unică și personală, adăugând emoții și dedicare. Așa s-a întâmplat și cu lucrările Denisei Damares Popovici, o tânără studentă la master la UBB Cluj-Napoca, care, din pură pasiune pentru artă, reușește să picteze, de Paște, scene biblice în miniatură, pe ouă.
Arta pe care o creează Denisa este mai mult sezonieră. În perioada Crăciunului pictează globuri, iar primăvara pictează ouă de Paște.
Întrebată cum a început să picteze pe ouăle de Paște, studenta a povestit cum totul a început în perioada pandemiei, când aceasta se afla la bunici, în Suceava, unde există deja tradiția de a decora ouăle în perioada sărbătorii religioase.
Artista intenționa să facă ouăle de Paște cu ceară, dar, ulterior, a fost inspirată să încerce ceva diferit, să picteze icoane în miniatură. Denisa Damares este absolventă a unui liceu de Arte și deține un atestat pe icoană, astfel că domeniul nu îi era străin.
Cum a început totul
“Am zis că aș încerca să le pictez sub formă de icoane. Și așa am început, pe ouă de găină. Am și spart multe dintre ele, chiar la final, când să le termin”, spune tânăra studentă.
Între timp aceasta a început facultatea în Cluj-Napoca, iar prioritățile s-au schimbat. Totuși, cadoul pictat pentru mama ei de Crăciun și postat ulterior pe Facebook i-a adus comenzi și i-a reamintit de talentul pe care aceasta îl are: “I-am pictat mamei mele de Crăciun un glob pe care l-am postat pe Facebook. După postarea respectivă am primit câteva comenzi, ținând cont că ceream și prețuri destul de mici”.
”După Crăciun, mi-am adus aminte că eu am pictat și ouă, că de acolo le aveam cu icoanele. Și m-am perfecționat foarte tare făcând globuri, fiind o suprafața foarte mică. Și mi-am cumpărat ouă de carton, ca să nu le mai sparg.
Erau și mai mari. Și tot așa am pictat câteva. Le-am și expus undeva la Sucevița, mă sunase un domn spunând că are un restaurant local, o pensiune mai mult. Și le-am expus acolo, s-au cumpărat câteva. Și de acolo, de atunci, am continuat cu globuri și ouă de Paște”, spune Denisa Damares.
Emoția, element principal în picturile ei
Pentru ea, nu este vorba doar despre tehnică, ci și despre emoție, deoarece pune mult accent pe expresivitatea lucrărilor sale: “Eu sunt adepta scenelor care transmit foarte multe emoții, pentru că mie, oricum, mi se pare pictura asta bizantină, că e un pic… lipsită de viață.
Îmi place foarte mult să adaug elemente care aduc foarte multă emoție”.
În zilele noastre orice poate fi o sursă de inspirație, iar pentru Denisa Damares, aceasta vine din icoanele catolicilor, cât și din picturi celebre, încercând apoi să le transpună în stilul bizantin, adăugând emoție.
“De obicei, eu mă inspir din icoanele de la catolici, dar și din picturi celebre.Încerc să le fac tot în stil bizantin, dar… modul în care se mișcă personajele să fie inspirat din picturile respective, pentru că ei sunt foarte statici în picturile bizantine.
Sau mai adaug elemente, cum ar fi lacrimi sau sânge, ceea ce nu prea există în mod normal în picturile respective”, mai spune studenta.
Procesul de creație și dificultățile acestuia
“Icoanele bizantine se fac folosind pigmenți cu emulsie de ou,doar că asta merge mai mult pe lemn, că are aderență folosind tehnica asta.
Având în vedere că pictez pe ouă, trebuie să folosesc acrilice, dar folosesc aceeași tehnică în straturi ca la pictura bizantină. Și la final, le dau cu vernis deasupra și, eventual, unde se potrivește, pun și foiță aurie”, explică artista.
În ceea ce privește partea dificilă din procesul de creație, pe care fiecare persoană o întâmpină, indiferent de domeniu, în cazul acesteia este pictarea chipurilor.
“Pentru mine, personal, cel mai dificil este să pictez chipurile, carnația, în general. Am pictat fețe care erau cât unghia de la degetul mic la un moment dat”, spune fata, râzând și arătând în același timp un exemplu.
Totodată, în procesul de creație sunt importante și ustensilele pe care le folosește:
“Îți trebuie pensule foarte subțiri și nici măcar nu găsesc pensule speciale pentru pictură atât de subțiri. Folosesc din astea pentru unghii. Și acolo e cel mai greu, că poți să greșești și dacă îi greșești chipul arată rău. Poți să faci restul cel mai frumos, că nu arată bine”.
Perfecționarea tehnicilor
Denisa Damares este o persoană perfecționistă, iar acest aspect se resimte în procesul de creație.
“Eu sunt foarte perfecționistă de fel și am mai pățit, nu știu, în anumite perioade să mi se pară că nu mai dau randament.
Dacă am foarte multe comezi, am uneori o imagine distorsionată asupra a ceea ce pictez. Mi se pare că nu mai arată atât de bine. Mi se pare că m-am grăbit în unele locuri”, menționează aceasta.
Așadar, datorită numărului mare de comenzi, tehnicile i s-au perfecționat în timp, odată cu volumul mare de creație.
Totuși, există și momente în care aceasta studiază separat: “Dacă mi se pare că nu mi-a ieșit nasul, nu mi-au ieșit buzele, am seri, în care îmi iau două ore și fac doar chestia asta pe un carnețel”.
Timpul de lucru
Fiind vorba despre pasiune și nu despre jobul principal, aceasta fiind și studentă, clienții sunt informați cu privire la timpul de lucru.
“De principiu, încerc să îmi avertizez clienții că comenzile trebuie făcute din timp și că durează foarte mult”, adaugă studenta.
Când vine vorba despre timpul pe care îl dedică picturii, acesta diferă în funcție de comanda pe care o primește, de dimensiunea produsului, precum și de complexitatea acestuia.
“Dacă vorbim de cele de dimensiunea unui ou de gâscă, durează o zi, maxim două, dacă stau constant pe el. Îmi iau două ore la final de zi și pictez.
Atunci când vine vorba despre un ou de struț, de exemplu, am deja două săptămâni de când lucrez la unul și cred că mi-ar mai lua încă o săptămână, deci cam așa, trei săptămâni. O lună, poate, dacă fac ceva și mai complicat.
Depinde foarte mult de complexitate, de personaje, câte trebuie să adaug, precum și alte detalii care durează destul de mult”, transmite tânăra.
Gestionarea timpului de lucru: Comenzi făcute în avans și vânzări ulterioare
Cu timpul, Denisa Damares a înțeles care sunt cerințele, iar produsele sunt realizate din timp și puse apoi la vânzare: “De ceva timp, eu mai mult creez. Fac globurile sau ouăle de Paște în funcție de cum mă inspir eu pe moment și le vând ulterior, nu prea mai iau comenzi.
Mai sunt persoane care îmi cer comenzi mai interesante, pe acelea le preiau.În general, m-am prins în timp cam ce preferă lumea și le fac în avans.
În perioada Paștelui, cele mai cerute sunt cele cu scena Învierii Domnului sau cu Răstignirea”.
Promovarea artei în era digitală, unde se găsește publicul țintă?
Denisa Damares a început promovarea pe Facebook, însă, odată cu vremurile, publicul doritor de artă se găsește mai mult pe platforma TikTok, unde tânăra a reușit să strângă zeci de mii de vizualizări la videoclipuri.
“Le-am postat pe Facebook inițial, dar primeam like-uri, nimic mai mult, iar apoi m-am lăsat o perioadă. Cu timpul am observat că pe TikTok găsesc publicul potrivit”, a completat studenta.
Care sunt prețurile
În ceea ce privește prețurile, acestea variază destul de mult în funcție de diferite criterii.
Astfel, un ou normal, de dimensiune normală, pornește de la 100 de lei și poate ajunge până la 250 de lei, având în vedere dimensiunea care o limitează pe Damares în procesul de creație, neputând să le facă foarte complexe.
În schimb, pentru un ou de struț, aceasta s-a gândit la suma de 2.000 de lei, având în vedere complexitatea acestuia, dar și faptul că un ou de struț cu un singur personaj se vinde pe piață cu aproximativ 800 de lei.
Pasiunea te poate izola de restul lumii
Dedicarea și pasiunea pot duce la izolare, chiar și atunci când găsești satisfacțieîn ceea ce faci. În ciuda împlinirii aduse de artă, pot interveni factori care te îndepărtează de viața dorită:
“Atunci când pictez mă și izolez foarte mult de oamenii din jur. În perioada Crăciunului și în perioada Paștelui mă simt foarte singură, pentru că eu de obicei nu prea ies din casă atunci când pictez.
Dacă încep să pictez, sunt doar acolo, focusată, nu mi-ar plăcea neapărat să fie jobul meu principal decât dacă aș găsi alt mod în care să pot socializa și cu alte persoane. Eventual să găsesc mai mulți artiști și să lucrăm împreună”.
Se poate stinge pasiunea?
“Îmi place foarte mult să pictez icoane, mi-a plăcut din liceu, pentru că am prins tehnica și am ajuns să fac o icoană foarte rapid. Mi s-a părut că sunt bună la chestia asta și mi-a adus foarte multă bucurie. Aveam timp să mă gândesc la idei, să fac schițe, să pun totul în scenă mai bine”, mai povestește Damares.
În momentele în care lucrezi pe comandă, când trebuie să livrezi totul într-un anumit interval de timp și poate după viziunea altcuiva, procesul în sine nu te mai bucură atât de mult.
“Când trebuie să te grăbești sau trebuie să mulțumești pe altcineva care nu înțelege exact cum ar arăta lucrurile mai bine sau nu-mi înțelege mie vizunea, ajungi să pictezi din obligație și nu îți mai placă neapărat ceea ce faci. Nu te mai bucură la fel de mult, nu mai ai nici inspirație, nici nimic”, explică tânăra.
Se poate transforma pasiunea într-o meserie de viitor?
Întrebată dacă pe viitor ar putea face din această pasiune job-ul ei principal, Denisa Damares a răspuns, cu o urmă de regret, că în România este dificil să te întreții ca artist.
”Nu prea, aici nu prea, pentru că ideea e că oamenii în România nu apreciază atât de tare arta. Pot să înțeleg de ce nu se întâmplă asta, având în vedere că salariile sunt mici. Nu își sacrifică nimeni pâinea pentru a cumpăra un obiect de artă.
Sunt persoane care o apreciează și își permit să o cumpere, doar că nu sunt atât de multe încât eu să mă pot întreține strict din chestia asta”, spune Denisa.
Când a fost întrebată ce și-ar dori să experimenteze pe viitor, aceasta a oferit un răspuns rapid, plin de pasiune și dorință: “Mi-ar plăcea foarte mult să fac compoziții proprii, dar durează foarte mult timp și cumva ar trebui să abandonez comezile ca să-mi pun în aplicare ideile și e destul de greu. Am nevoie de bani și când se termină banii, realizezi că nu îți permiți să pictezi doar din pasiune”.
Pentru susținere sau comenzi o puteți găsi pe Denisa Damares pe conturile sale de Instagram și TikTok:
Instagram: https://www.instagram.com/damaress_art/
TikTok:https://www.tiktok.com/@damares.popovici?_t=ZN-8vPzMWZSHdG&_r=1
Denisa Davidaș
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Bărbat de 81 de ani din Cluj-Napoca, găsit mort în apartament. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă

Un bărbat a anunțat, joi, Poliția municipiului Cluj-Napoca că și-a găsit tatăl decedat în apartamentul în care locuiau. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
În data de 17 aprilie, în jurul orei 12.00, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către un bărbat de 31 de ani din Cluj-Napoca, cu privire la faptul că l-ar fi găsit pe tatăl său, în vârstă de 81 de ani, decedat în apartamentul în care aceștia locuiau.
„La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca și un echipaj din cadrul Serviciul de Ambulanță Județean Cluj, care au constat aspectele sesizate, respectiv decesul persoanei de 81 de ani”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.
Bărbatul suferea de mai multe afecțiuni
În contextul cercetărilor efectuate, au fost identificate echimoze la nivelul urechii stângi și la nivelul buzei superioare asupra persoanei în cauză. Totodată, s-a stabilit faptul că bărbatul suferea de mai multe afecțiuni medicale.
„Trupul acestuia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, în vederea efectuării expertizei medico-legale, urmând a se stabili cu exactitate cauza decesului. Precizăm că vom reveni cu informații ulterioare, în funcție de concluziile rezultate în urma autopsiei”, a mai transmis IPJ Cluj.
În prezent, sunt continuate cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

În spațiul cultural românesc, Săptămâna Mare este structurată în funcție de numeroase practici ritualice.
Între acestea, un loc aparte îl ocupă obiceiul vopsirii sau decorării ouălor, o practică răspândită în toate regiunile țării, dar cu particularități locale semnificative, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj
Împistrirea ouălor. Cojile de ceapă, cel mai folosit pigment
Astfel, în multe sate transilvănene, acest gest se desfășura în mod tradițional în Joia Mare, fiind cunoscut în limbaj popular sub denumirea de „împistrirea ouălor”.
“Potrivit tradiției, pregătirea pentru împistrire începea devreme, încă de luni sau marți. Femeile adunau plantele necesare pentru prepararea coloranților vegetali, transmițând astfel o cunoaștere empirică, transmisă din generație în generație”, arată specialiștii clujeni.
Cojile de ceapă, strânse și păstrate pe durata Postului Mare, reprezentau cel mai frecvent pigment folosit, oferind nuanțe de roșcat, brun sau auriu, în funcție de tipul de ceapă utilizat. În unele sate din Cluj se mai foloseau scoarța de arin, sfecla roșie sau lemnul cânesc, demonstrând o adaptare creativă la resursele vegetale locale.
“Aplicarea frunzelor sau plantelor direct pe coaja oului, înainte de fierberea acestuia în decoctul vegetal, reprezenta o tehnică frecvent întâlnită, care permitea obținerea unor modele vegetale. Frunza de pătrunjel, trifoiul sau mici flori de primăvară generau, prin fierbere, imprimări naturale, ce transformau oul într-un suport vizual al semnificației rituale”, explică reprezentanții CJCPCT Cluj.
În unele localități, decorarea ouălor avea loc nu în Joia Mare, ci în Vinerea Mare, în funcție de rânduiala locală.
Vopsirea ouălor, semnificație profund creștină
Dincolo de dimensiunea tehnică sau decorativă, oul vopsit, în special cel roșu, are o semnificație profund creștină.
“Numeroase legende din folclorul românesc explică originea acestui obicei prin raportare la Patimile Mântuitorului. Una dintre cele mai cunoscute variante spune că, la poalele Crucii, Maica Domnului a așezat un coș cu ouă, care s-au înroșit de sângele lui Hristos. Astfel, oul roșu devine nu doar un simbol pascal, ci și o mărturie a jertfei și a speranței în viața veșnică”, mai arată specialiștii clujeni.
Practica împistririi ouălor rămâne o expresie relevantă a continuității culturii populare românești, în care meșteșugul și simbolul se întâlnesc într-o formă de spiritualitate cotidiană. Chiar dacă astăzi metodele industriale de vopsire sunt larg răspândite, în numeroase gospodării se mențin încă tehnicile tradiționale, fie din respect pentru rânduială, fie din dorința de a păstra o legătură vie cu valorile de odinioară. Este un semn că tradiția merge mai departe – cu credință, cu dragoste și cu gând bun, spun speciliștii clujeni.
Foto: Ouă vopsite în coji de ceapă / Arhiva CJCPT Cluj
EVENIMENT
Bărbat de 55 de ani din Apahida, arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-a lovit concubina

Un bărbat de 55 de ani din Apahida a fost reținut și arestat preventiv pentru violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice. Și-a lovit concubina cu un dispozitiv mecanic, provocându-i leziuni grave.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați prin apel 112, în data de 13 aprilie, cu privire la un incident grav de violență domestică a avut loc în localitatea Apahida, județul Cluj.
Femeie agresată de concubinul ei
O femeie de 48 de ani a fost agresată fizic de către concubinul ei, un bărbat de 55 de ani.
„La data de 13 aprilie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie ar fi fost victima unei agresiuni fizice, exercitate de către concubinul acesteia”, a informat IPJ Cluj.
Femeia, transportată la spital
Din cercetările efectuate, a reieșit că, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul ar fi lovit-o pe femeie cu un dispozitiv mecanic, provocându-i acesteia o leziune gravă la nivelul mâinii drepte.
„În urma activităților investigative și a cercetărilor derulate, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din localitatea Apahida, ar fi agresat fizic o femeie de 48 de ani, cu un dispozitiv mecanic, cu ajutorul căruia i-ar fi provocat femeii o leziune gravă la nivelul mâinii drepte.
Ulterior femeia de 48 de ani a fost transportată la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a transmis instituția.
Bărbatul a fost arestat preventiv
În urma probatoriului administrat, la data de 16 aprilie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Ulterior, în cursul zilei de 17 aprilie, acesta a fost prezentat în fața magistraților de la Judecătoria Cluj-Napoca, care au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub coordonarea unității de parchet competente”, au mai arătat organele de ordine.

Un copil de 3 ani a fost lovit de o mașină pe strada Mureșului din cartierul Între Lacuri, municipiul Cluj-Napoca. Potrivit ISU Cluj, acesta este conștient și cooperant.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Mureșului din Cluj-Napoca. A rezultat o singură victimă, mai exact un pieton accidentat. Din primele date, ar fi vorba despre un minor de aproximativ 3 ani, care din fericire este conștient și cooperant. Acesta primește îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD, în timp ce pompierii asigură zona accidentului cu o autospecială”, a transmis ISU Cluj.
UPDATE
„Minorul va fi transportat la spital, conștient și cooperant”, a mai transmis ISU Cluj.