Connect with us

Editorial Opinii

Deșcolarizarea României

Publicat


”Înfrânt nu ești atunci când ochi-n lacrimi ți-s/ Ci-adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis”, spunea poetul Radu Gyr.

Secvență de învățământ on-line a unei școli de elită din Cluj.

Doamna profesor: ”- Dragi elevi acum spuneți-mi voi care sunt drepturile copilului în familie. Elevul X spune tu: – Copilul are dreptul ca în familie să fie respectat și să depună reclamații!”

Disciplina se numește ”Educație pentru cetățenie democratică” și nu contează școala, fiindcă este obligatoriu să se întâlnească peste tot acest exemplu deoarece aceasta este disciplina, manualul, programa, tendința.

Se întâlnesc în toate școlile și la toate disciplinele.

E bine să fie ocrotiți și să fie informați copiii, dar aceasta nu este totul în educație.

Imensa majoritate a părinților își iubesc pruncii și îi trimit la școală cu speranțe, însă, în malaxorul unei societăți în permanentă criză de timp, mai avem timp, împreună cu mulți alții de bună-credință să ne punem întrebarea: ce înseamnă școala românească astăzi?

Exemplul luat este pentru că în această clasă, acum câțiva ani, doamna învățătoare făcuse apel către părinți să încerce a controla accesul copiilor la internet (filmulețele porno din timpul pauzelor).

Unul dintre părinți, indignat, spunea că de fapt orele de școală sunt pauze pentru filmele extrem de dure. În clasa a treia. Atunci au fost descoperiți. Fenomenul, de asemenea, este generalizat.

Unde or fi Domnul Trandafir, Apostolul, Dăscălița și Nică și Olguța Medelenilor și toți aceia?

Există unele teste concepute să măsoare rezultatul școlilor naționale indiferent de sistemul educațional abordat (Testele PISA). Noi, românii, așa le-am abordat încât am ajuns pe locul 50, la coada Europei. Dar, spunea cineva, că pe lângă faptul că am ajuns mai puțin școlarizați (să nu zicem mai proști), mai vulgari, măcar nu ne mai iubim țara și neamul. Dacă ai pulverizat noțiunea de acasă, familie, țară, neam, individul își pierde rădăcinile și este mult mai ușor de manipulat, exploatat, stors, pierdut.

Care este rezultatul nesfârșitei Reforme a școlii românești?

 

O spune istoricul ieșean Mircea Platon: ”Rezultatul? Analfabeți funcționali, abandon școlar, distrugerea învățământului profesional, reducerea corpului profesoral. Învățământul românesc a devenit o sursă de venituri pentru edituri, experți, formatori, formatori de formatori, ONG-uri. Școala, care era mult mai ieftină, a devenit o instituție care costă enorm…Am împrumutat bani ca să facem reformă. Am comis un suicid statal. Ne-am spânzurat pe banii noștri.

Ce e de făcut? Să ținem cu dinții de elementele sistemului clasic, să redefinim scopul și să refacem sistemul. Să discutăm de scopul sistemului de învățământ plecând de la sentimentul național, de la necesitatea pregătirii de conștiințe, de la transmiterea cunoștințelor între generații, de la pregătirea intelectului. Să creăm oameni, generații care să stea pe propriile picioare”.

Suntem locul 50 la rezultate școlare și țara din Europa în care se citesc cele mai puține cărți.

”Ce mai înseamnă școala românească astăzi?,  întreabă excelent Mircea Platon, care oferă explicații și avansează soluții în volumul ”Deșcolarizarea României” .

Nu întâmplător subiectul este tratat de un istoric. Fără școală, visul la care făcea referire Radu Gyr și generațiile de patrioți riscă să se transforme în caricatură, pustiu sau colonie nedeclarată.

Adrian Marian

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Editorial Opinii

OPINIE/ America şi lumea la răscruce de epoci

Publicat

Alegerile americane din 3 noiembrie 2020 pot deveni cele mai importante din ultima sută de ani, de la primul război mondial încoace. Cel puţin aşa crede celebrul geopolitican rus Aleksandr Dughin, cum vom vedea mai jos.

Ruptura dintre cele două Americi, dintre americanul mărunt şi mediu, reprezentat de conservatorii republicani, mai ales în partea centrală, de la Nord la Sud, partea „de pământ” (heartland), şi progresiştii democraţi, mai ales pe cele două Coaste, de Est şi de Vest, partea „de apă”, cu marile oraşe din Est – New York, Philadelphia, Washington, Boston – şi cele din Vest – Los Angeles, San Francisco, Seattle –, deci ruptura e totală, fără nici o posibilitate de conciliere, de negociere. Consensul imperial (imperialist) reprezentat bipartit prin CFR (Council on Foreign Relations), construit după primul război mondial, nu mai există.

„Primele atinse de depresiunea economică americană vor fi însă Europa de Vest şi UE”

Revoluţia culturală din America, criza economică, exacerbată de pandemie, anunţata cădere a dolarului (a pierdut deja 10 % din valoare, iar după unii analişti economici va pierde până la 35 % până la sfârşitul anului 2021) vor avea un impact indirect, întârziat poate, dar foarte puternic şi asupra economiei româneşti şi a clasei politice băştinaşe (foarte pro-americană), care poate fi chiar măturată violent.

Primele atinse de depresiunea (depression) economică americană vor fi însă Europa de Vest şi UE în întregime, UE a cărei monedă euro e foarte legată şi foarte dependentă de dolar. UE este şi primul creditor al SUA, înaintea Japoniei şi Chinei.

România va fi lovită mai ales de ceea ce se va întâmpla în UE, în Germania, Franţa, Italia şi Spania, în Marea Britanie, unde trăiesc mulţi români, peste 3 milioane : 1,3 milioane în Italia, 665 000 în Spania, 650 000 în Germania, 434 000 în Marea Britanie, 118 000 în Franţa, 92 000 în Belgia, etc.

„Spre sfârşitul lui ianuarie 2021, SUA ar avea trei preşedinţi şi trei vicepreşedinţi”

Alegerile americane din 3 noiembrie pot aduce surprize peste aşteptări. Între 3 noiembrie şi 20 ianuarie, SUA pot avea nu doar un preşedinte, ci doi : Donald Trump în statele tradiţional republicane şi Joe Biden în statele tradiţional democrate. Iar după 20 ianuarie, SUA pot avea chiar trei preşedinţi.

Pentru că nu se va putea decide noul preşedinte, Nancy Pelosi, preşedinta actuală a Camerei Reprezentanţilor, poate fi declarată preşedinte interimar, cu un al treilea vicepreşedinte, care poate fi Pete Buttigieg sau Michelle Obama.

Astfel, spre sfârşitul lui ianuarie 2021, SUA ar avea trei preşedinţi şi trei vicepreşedinţi. Cum s-ar putea încheia o asemenea nebunie fără precedent e greu de imaginat.

Pelosi în California

Dacă dezintegrarea sau confuzia va ajunge în acest punct, e de presupus că fiecare dintre cei trei preşedinţi se va refugia în statul pe care-l reprezintă sau în care are domiciliul. Nancy Pelosi reprezintă, după soţ, Paul Pelosi, om de afaceri multimilionar, San Francisco.

Deci, Nancy Pelosi va deveni într-un fel, pentru o vreme, preşedinta Californiei. California (cu o populaţie de 39,5 milioane de locuitori), cel mai mare stat american, are o economie şi un PIB comparabile cu marile state europene (3 200 de miliarde de dolari).

Joe Biden se va refugia în Delaware, cel mai mare paradis fiscal din SUA, pe care l-a reprezentat mai bine de 35 de ani. Donald Trump şi-a schimbat recent rezidenţa de la New York în Florida, unde are o imensă proprietate.

Deocamdată nu e clar dacă alegerile vor putea fi reluate în cazul în care nu poate fi decis un nou preşedinte. Totuşi, Constituţia prevede că Senatul (dominat de republicani) şi Curtea Supremă pot să hotărască noul preşedinte.

„Revoluţia culturală deja angajată nu va face decât să arunce în aer economia americană şi dolarul”

După Doug Casey, economist celebru, autor de bestseller-uri (începând cu The International Man, 1976), adevărata problemă se va pune după alegeri, indiferent de rezultatul lor, care, oricare ar fi, nu va face decât să mărească prăpastia dintre conservatorii republicani şi stângiştii neomarxişti conduşi de Partidul Democrat spre o revoluţie culturală, care ar putea fi comparată cel mai bine cu Revoluţia Culturală de aproape 10 ani din China lui Mao.

O revoluţie culturală care nu mai poate fi oprită, ci doar amânată cu patru ani dacă Donald Trump rămâne preşedinte.

Revoluţia culturală deja angajată nu va face decât să arunce în aer economia americană şi dolarul. Urmările pandemiei vor fi, atât în SUA, cât şi în Europa de Vest, foarte dependentă de SUA, mai dramatice decât în alte părţi ale lumii.

Cu un nou lockdown deja aplicat în unele ţări sau aflat la orizont pentru altele, e foarte probabil că nici Bursele nu vor mai putea fi ţinute sub perfuzie de băncile centrale şi de tiparniţă. Cu o economie scăpată de sub control, viitorul preşedinte american, oricare ar fi el, va deveni, oricum, aproape irelevant.

Singura soluţie de ieşire din criză propusă de economistul francez Thomas Piketty este creşterea până la cer a impozitării marilor averi. Care e de mirare că nu e încă pusă în aplicare. Anul electoral american poate fi explicaţia principală a întârzierii. Modelul există, e cel al faimosului New Deal al lui F.D. Roosevelt ca urmare a Marii Crize din 1929-1933.

„Proiectul fiscal actual al lui Thomas Piketty […] constă în creşterea impozitului pe venit atât în valoare, cât şi în progresivitate prin adăugarea unor tranşe marginale mergând până la 90 %, prin creşterea substanţială a taxelor pe succesiune pentru cei mai bogaţi şi prin reintroducerea unei fiscalităţi anuale progresive pe întregul patrimoniu care ar putea urca şi ea până la 90 % pentru miliardari !” (Nathalie MP Meyer, „Au secours, Thomas Piketty veut encore taxer les riches”, contrepoints.org, 14.10.2020).

Deosebirile dintre un alt doilea mandat Donald Trump şi un prim mandat Joe Biden

Care ar fi deosebirile dintre un alt doilea mandat Donald Trump şi un prim mandat Joe Biden ? Iată-le, din perspectiva lui Aleksandr Dughin :

„ – arhitectura ordinii mondiale (tranziţie spre naţionalism şi multipolaritate reală în cazul lui Trump, continuarea agoniei globalizării în cazul lui Biden)

– strategia geopolitică globală a SUA („America First” în cazul lui Trump, un salt disperat spre guvernul mondial în cazul lui Biden)

– destinul NATO (dizolvarea sa în favoarea unei structuri care reflectă mai strict interesele naţionale ale Statelor Unite – de această dată în calitate de stat, iar nu ca un sprijin al mondializării în ansamblul său (în cazul lui Trump), sau menţinerea blocului atlantic ca instrument al elitelor liberale supranaţionale (în cazul lui Biden)

„Economia chineză a depăşit deja economia americană în al treilea trimestru 2020”

– ideologia dominantă (conservatorsimul de dreapta, naţionalismul american în cazul lui Trump, globalismul de stânga, eliminarea definitivă a identităţii americane în cazul lui Biden)

– polarizarea democraţi-republicani (continuarea creşterii în influenţă a paleoconservatorilor în sânul guvernării în caz de victorie a lui Trump) sau întoarcerea la consensul bipartit (în cazul lui Biden, împreună cu o nouă creştere a influenţei neoconferinţelor (neoconservatorilor – n.n.) în sânul guvernării)

-până şi soarta celui de-al 2-lea Amendament (dreptul de a purta armă – n.n.) – menţinerea lui în cazul lui Trump şi eventuala sa abrogare în cazul lui Biden” (Aleksandr Dughin – „Géopolitique des élections américaines”, reseauinternational.net, 22.10.2020).

După cifrele FMI, economia chineză a depăşit deja economia americană în al treilea trimestru 2020. Economia chineză va avea în 2020 o creştere moderată dar consistentă, în timp ce economia americană va încheia anul pe un minus serios.

Deci, mecanic, China va depăşi SUA, lucru foarte important pentru investiţiile pe Bursă, care se vor reorienta spre Hong Kong, Shenzhen şi Shanghai. Mulţi pretind că actuala conducere politică a Chinei l-ar prefera net pe democratul Joe Biden, cu care ar putea face comerţ as usual şi astfel China şi-ar putea continua în linişte atât creşterea internă, cât şi cea globală.

Petru Romoşan

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”.

Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.

Citește mai departe

Editorial Opinii

Acești regizori polonezi și români și cu totul alte regii naționale

Publicat

Este greu să nu ai cuvinte de apreciere faţă de capacitatea de mobilizare a snobilor de toate vârstele și în toate generațiile, pe care reuşesc să le declanşeze festivalurile. De mult a fost și cazul Cenaclului Flacăra, accentuat pe atunci că nici nu aveai ce alege…

Cu mult mai puțină vreme în urmă, la Cluj, o ediţie TIFF  a  programat  filmul lui Andrzej Wajda, Walesa, pentru o singură proiecţie în Piaţa Unirii, dar ploaia şi un frig neaşteptat au impus rularea filmului la Casa de Cultură a Studenţilor la o oră apropiată de miezul nopţii.

Sala a rămas arhiplină până la terminarea spectacolului pe la ora două dimineaţa. La câteva zile după TIFF, acelaşi film, Walesa, a fost planificat la Cinema Victoria ( Reclamă meritată: sala cu cele mai bune selecții de filme din țară !) şi în ziua în care am revăzut filmul, erau 12 oameni în sală !

Andrzej Wajda, dincolo de fluctuaţiile publicului, rămâne uriaşul cinematografiei poloneze care acum, la patru ani de la dispariție ( 2016, la 90 de ani), mai poate isca emoţii şi lansa întrebări, teme de meditaţii prin filmele sale, în orice colţ al mapamondului. Şi prin acel film Walesa din 2013.

Angajament cu Securitatea, printre bâte

La aproape 90 de ani, a ales ca fond sonor un rock sănătos, modern, care te ţintuieşte în scaun. Intrăm montaţi în film. Loviturile cu bastonul şi picioarele în cap date de securişti şi miliţieni muncitorilor grevişti de la Gdansk (1971) aduc tensiunea la paroxism. Bastoanele și bocancii ni se par suspect de cunoscute celor din generația noastră…

Unul dintre muncitori, un mustăcios încerca să-şi calmeze camarazii, dar luat la grămadă, îi imploră pe securişti să îl lase acasă pentru că soţia lui a fost dusă de urgenţă la spital să nască.

Nici măcar nu ştie ce are, băiat sau fată. Printre bâte este pus să semneze angajamentul cu Securitatea. Disperat fuge la maternitate. În alt plan se face linişte, senin, iar securistul zâmbeşte. Atunci în Polonia.

Cu ochii minţii vezi peste ani, peste ţări, în România, într-o linişte greţoasă, „Vă rog, linişte tovarăşi !” zâmbetul larg al unui “emanat” al nostru. Emanatul nu are copii, nici nu a înfiat vreun copil. Cu câtă generozitate a sacrificat copiii altora, împuşcaţi în haosul decembrist  pentru a justifica legitimitatea, liniştea lui şi a tovarăşilor. Liniște, tovarăși!

Subiectul Walesa nu este inedit în filmografia regizorului polonez Andrzej Wajda. Din cele 4 (patru) filme ale lui propuse pentru Oscar, unul dintre ele Omul de fier (1981), îl mai are printre teme.

Şi în Omul de fier ca şi în Walesa se intercalează excelent în film secvenţe din scene reale care îl au ca protagonist pe electricianul polonez. În altă ordine de idei, una din glumele de la Cannes care circula în perioada premiilor, era că lui Lech Walesa ar trebui să i se dea premiul pentru rol secundar. A jucat foarte bine.

Trei zile până la Crăciun

Acelaşi procedeu al intercalărilor între scene reale și scene din studioul cinematografic, l-a folosit cu succes regizorul Radu Gabrea în filmul despre decembrie 1989, Trei zile până la Crăciun. Străinii care au vizionat acest din urmă film, au apreciat că este  neîndemânatec și prost jocul prestat de Victor Stănculescu, Petre Roman, Ion Iliescu, Cazimir Ionescu, Brateș, etc.

A trebuit să li se explice că acelea erau de fapt filmările reale ale evenimentelor. Se înţelege că am avut parte de falşi actori în scenele cu pricina. Se simte şi azi. Actori slabi, submediocri care au produs un spectacol jalnic. Spectacolul este însă real. Este ce a ajuns viața noastră.

Alt film al lui Andrzej Wajda propus pentru Oscar a fost Katyn (2007), despre masacrul ofiţerimii şi intelectualilor polonezi de către ruşi în 1940. Aproape nimic important din Istoria Poloniei nu a scăpat lui Wajda şi apare ispita unei comparaţii cu un alt regizor român, cel mai prolific și cel mai controversat, Sergiu Nicolaescu.

Sergiu Nicolaescu a uitat de Fenomenul Pitești

Nici lui Sergiu Nicolaescu nu i-a scăpat aproape nimic din Istoria României. Fenomenul Pitești și tortura tinerilor intelectuali români, totuși, ca un făcut, iacă pozna, i-au scăpat desigur. Sergiu Nicolaescu a realizat filme cu teme din toate epocile istorice, antică, medievală şi contemporană. În toate a elogiat conducătorul, genialul, tătucul, de multe ori partidul.

Există multe elemente  de analogie între cei  doi regizori. Andrzej Wajda și Sergiu Nicolaescu au regizat mult, peste 50 de filme. Altă dimensiune poate fi şi mai sugestivă. Regizorul român este nepotul colonelului Cambrea, făcut de Stalin general, şi intim al Anei Pauker, numit de NKDV șef al Diviziei de prizonieri români bolșevizați ”Tudor Vladimirescu”, poreclit „generalul roşu”.

Tatăl lui Wajda a fost ofiţer polonez şi împuşcat din ordinul lui Stalin la Katyn. Contează ? Da, dar nu din cauza aceasta a fost laureat Andrzej Wajda cu Premiul Oscar (1999), cu Palme d ` Or (1981) ş.a.  Și Sergiu a luat  diploma Festivalului de la Mamaia. Festivalul fimului românesc. A avut mulți spectatori în schimb. Mai ales în schimburile culturale cu Rusia și China, cca 99 % din spectatori.

Propunere de Oscar

Speculaţiile temporale pot constitui o istorie în sine. Se pot face însă, comparaţii între Andrzej Wajda si alţi regizori români. Astfel, anul 1974, este anul în care un film de-al lui Wajda, Ţara promisă (despre iluzia deşartă a comunismului), este promovat şi propus pentru Oscar. De către Polonia comunistă ! S-a vorbit mult despre subiectivitatea acordării premiilor Oscar.

Nici unul dintre cele patru filme propuse de-a lungul anilor nu a fost laureat, iar regizorul a luat marea distincţie a Academiei de Film doar pentru întreaga activitate, iar cu o motivaţie asemănătoare i s-a acordat şi Legiunea de Onoare în Franţa.

Revenind la anul 1974 şi la spaţiul cultural românesc, trebuie menţionat că acesta este anul în care regizorul Liviu Ciulei este demis din funcția de director al Teatrului Bulandra pentru că a permis regizorului Lucian Pintilie să pună în scenă piesa Revizorul,  scrisă de Gogol în 1836, într-un fel periculos pentru societatea socialistă.

Încă de atunci, Gogol își propunea probabil să saboteze comunismul din România peste 138 de ani. Pintilie a fost apoi încurajat în acelaşi an să părăsească România pentru mai multă linişte. Marii noştri regizori s-au născut la câte zece ani distanţă, Ciulei 1923, Pintilie 1933, Andrei Șerban 1943 dar de plecat, au plecat din ţară la intervale mult mai scurte, Șerban 1971, Pintilie 1974, Ciulei 1980. Din România comunistă.

S-a făcut, şi din această cauză, multă linişte în spaţiul nostru cultural. Ne dor urechile și azi de atâta liniște. Și sufletele. Liniștea emanatului, liniște tovarăși să putem guverna…

Bărbat, creștin și polonez

În filmul despre care vorbim, Walesa, nu este linişte deloc, iar acordurile rock mai subliniază odată disperarea mustăciosului polonez, arestat de Securitate cu copilul în cărucior şi bătut la miliţie. Un anonim îi duce căruciorul cu copilul acasă. Liniştea este dată şi de singurătate, dar alături de Walesa este credinţa fermă catolică, dragostea supusă a soţiei chiar şi în momentele de revoltă, curajul intelectualilor şi ceea ce a dat nume celei mai de admirat mişcări sociale din lagărul socialist –  Solidaritatea.

Platon mulţumea în antichitate zeilor că s-a născut atenian, liber şi bărbat. Walesa a avut puterea să arate lumii că s-a născut bărbat, creştin şi polonez. Şi lumea întreagă nu l-a lăsat singur…

Premiul Nobel pentru Pace

Cât de mult ne regăsim vieţile în imaginile din filmul lui Wajda! Când i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace, nu a mers personal ci, a fost delegată soţia lui pentru a-l ridica, de frică să nu mai fie lăsat să se întoarcă în ţară (procedeu aplicat în România comunistă lui Paul Goma și mulți ani în România postcomunistă Regelui Mihai).

Când s-a întors cu Premiul Nobel în ţara ei, securiştii la graniţă pentru a o umili, au pus-o să se dezbrace în pielea goală şi au cercetat-o în zonele intime pentru a vedea dacă nu introduce materiale subversive. Pe lângă premiul Nobel !

Geniul lui Andrzej Wajda constă în aceea că reuşeşte, precum în filmul despre ororile de la Katyn, să le prezinte fără patimă, fără ură şi mai ales fără miştocăreala din vreun film românesc. Stilul lui narativ este ostentativ obiectivat, imparţial, ca la un colocviu de legislaţie financiară.

Nu jocul actoricesc emoţionează în sine, măiestria tehnicii individuale a vreunui actor ci realitatea transpusă pe ecran. Măiestria constă în a te convinge că ceea ce vezi a fost aidoma. Dostoievski spune că arta adevărată este mai reală decât realitatea însăşi.

Securitatea putea să umilească oricât

Îl credem pe Wajda. Ne cutremurăm, amintindu-ne că Securitatea putea să ne umilească oricât, oricând, iar acum în spatele unor pensii liniştitoare manipulează oamenii, oare în favoarea cui ? Sau la ce şantaje erau supuşi cei torţionaţi pentru a semna angajamente cu Securitatea…

Sau la zâmbetul securistului torţionar din filmul lui Wajda şi de oriunde, care ştia că îşi poate şantaja victima la nesfârşit. Pentru a fi linişte în ţară. Tovarăşii au lucrat doar pentru ţară !

Muzica rock continuă. Lech Walesa este arestat de mai multe ori. Dumnezeu îi binecuvintează familia cu opt copii. La fiecare arestare numărul celor care îl susţin devine mai mare.

Reformele lui Gorbaciov şi forţa Solidarităţii determină guvernul comunist polonez să negocieze cu el. Arată mereu că este bărbat, catolic şi polonez. Nu a cedat nici ameninţărilor, nici şantajelor cu angajamentul. Cu intelectuali curajoşi în spate, a impus alegeri libere care au măturat comuniştii de la putere.

Walesa în SUA

Muzica se transformă într-o baladă rock. Aduce cu balada sfâşietoare din finalul filmului Omul de fier. Walesa este primit cu urale în Congresul american, cu urale de mulţimile de polonezi, cu urale peste tot. Apar ochii lui îngânduraţi, în prim plan, în acordurile baladei rock. Şi-a riscat viaţa şi familia pentru aceste alegeri peste 20 de ani. La noi, alţii au riscat doar vieţile copiilor altora…

Directorul celei mai importante publicaţii din Polonia, istoricul Adam Michnik, fost dizident, spune despre trecerea de la socialism la capitalism că toată lumea ştie cum se face din acvariu ciorbă de peşte, dar nimeni nu ştie cum se face din ciorbă de peşte acvariu.

Polonezii au învăţat cel mai bine. Polonia este primul stat fost comunist în care PIB-ul pe cap de locuitor a depășit pe cel al unei țări vest-europene (Portugalia).

Walesa, cântecul de lebădă al lui Wajda

Muzica se tânguie. Când Papa (polonez) apare la televizor familia lui Walesa se pune în genunchi şi se roagă. Lech este anchetat. Un ofiţer de Securitate îşi face cruce pe ascuns. Este văzut şi mustrat de un superior. Înţelegem că erau pe acolo totuşi, mulţi bărbaţi, catolici şi polonezi.

Balada rock se termină. Am sperat să nu fie filmul Walesa, cântecul de lebădă al lui Andrzej Wajda. Nu ne arăta deloc cei 88 de ani. La ce istorie și ce bărbaţi a găsit în Polonia a meritat să trăieşti mult pentru a face filme mari despre ei.

Mulţumim TIFF şi Cinema Victoria pentru Walesa !  Despre ce bărbat ar merita să se facă un mare film la noi? Se pare că suntem încă mult prea tineri să putem răspunde.

Adrian Marian

 

 

Citește mai departe

Editorial Opinii

Selly vs. Anisie sau iluzia ”debaterilor” în reformarea învățământului românesc (2) – Chiar se întâmplă în România zilelor noastre

Publicat

Îl invit să fie parte a schimbărilor…

Încheiam episodul anterior cu posibila întrebare-problemă: Ce am învățat/Ce putem învăța din prezentarea și din analiza unui asemenea caz (încă) puțin obișnuit la noi?, promițând că răspunsul și punctul nostru de vedere îl veți afla în episoadele următoare.

În rezumat, în episodul anterior era vorba despre disputa dintre vloggerul Selly (Andrei Șelaru) și ministrul Educației Monica Anisie, dispută iscată după ce la terminarea examenului de bacalaureat dna ministru l-a invitat pe celebrul vlogger, proaspăt absolvent de liceu și voce puternic contestatară a sistemului românesc de învățământ, să fie parte a schimbărilor, alături de Ministerul Educației.

”După 12 ani de școală ai ieșit pe poarta liceului, în 2020, perfect pregătit pentru anul 1990” spunea Selly în videoclipul publicat în 30 iunie a.c., imediat după promovarea bacalaureatului cu media 9,60, o postare cu 1,4 milione de vizualizări. Era pentru prima dată când un clip dedicat Educației intra în topul unor astfel de materiale încărcate pe Youtube.

În replică, ministrul Educației Monica Anisie, declara într-un interviu la TVR că ”… trebuie să menționez faptul că eu mereu am ținut cont de vocea elevilor. Ceea ce spune Andrei reprezintă, de altfel, o radiografie a ceea ce din perspectiva lui a reprezentat sistemul de educație pe care l-a caracterizat. Este o părere de care trebuie să ținem cont, pentru că este o voce a elevilor. Eu întotdeauna am ținut cont de aceste voci ale elevilor… și îl invit, alături de Ministerul Educației, să fie parte a schimbărilor, pentru că trebuie să recunoaștem cu toții că avem nevoie de o schimbare.” (sublinierile noastre, Mircea Bertea)

Ți-ai dat cuvântul. Cuvântul tău e ceea ce ești

După mai multe încercări de a intra în dialog cu ministrul Educației ca parte a schimbărilor necesare la care fusese invitat și după publicarea unui ”program de reformare a învățământului românesc” în scrisoarea deschisă către ministrul Educației și către premierul României de la începutul lunii septembrie a acestui an, în sfârșit, mass-media anunță, în prima săptămână a lui octombrie, cu titluri spectaculoase întâlnirea față în față dintre Selly și ministrul Anisie, pe 9 oct., ora 15, la ProTV.

Cu o zi înainte, ministrul Educației se răzgândește, dând vina pe pandemie, dar anunță că intenționează să trimită la dezbatere un secretar de stat.

Ca reacție la o asemenea ”lecție” de demnitate și colaborare, Selly tună și fulgeră online, dar și pe la televiziunile interesate de senzațional. Revoltat și furios, devine nepoliticos, chiar jignitor: ”Nu vă e, doamnă, așa un pic, rușine să ne anunțați că veniți și apoi să ne lăsați baltă? Nu e penibil să vă fie frică să vă întâlniți cu un puști de 19 ani? Am eu față de prost ca să vă cred că motivul real pentru care nu mai veniți e covidul? Dacă ăsta este motivul real, de ce nu facem dezbaterea online? Eu de la mine de acasă, dumneavoastră de la minister. Nu trebuie să ne întâlnim.”

O întâlnire fără întâlnire…

Conform programului anunțat, pe 9 octombrie, orele 15, Selly este prezent la ProTV. Cu tricou alb și sacou, Selly privește mereu în dreapta. Probabil încă mai speră. Camerele sunt focalizate pe un fotoliu gol, rezervat pentru ministrul Educației. Emisiunea începe, însă fără ministrul Educației, Selly dialogând cu realizatoarea emisiunii ”Viitor cu clasă”, cu fotoliul gol, cu un director de școală invitat și el în emisiune și, de la distanță, cu Florin Călinescu, care bate, actoricește, câmpii cu grație.

Fără ministrul Educației, emisiunea a fost un eșec dezamăgitor. Nu îndrăznesc să-mi imaginez dacă, în prezența și cu participarea ministrului în cauză, am fi putut cataloga situația esențial altfel. Și, totuși, eșecul acesta a fost o lecție. O lecție mare și o lecție deschisă despre demnitate și colaborare, cu aproape 2 milioane de vizionări. Extrem și neobișnuit de multe pentru o emisiune despre educație, deși întâlnirea cu ministrul Educației și mult așteptata dezbatere nu au avut loc…!

Spuneam, deși un eșec, totuși o lecție. Despre demnitate, colaborare și necolaborare, despre dialog (și lipsa lui) între generații.

Dacă și unde am găsit sau am fi putut găsi demnitate, colaborare și dialog, vom vedea în episodul următor intitulat chiar așa: ”Lecția” despre demnitate, dialog și colaborare.

*Prof. dr. MIRCEA  BERTEA este directorul Colegiului Naţional Pedagogic “Gh. Lazăr” Cluj-Napoca, Profesor asociat Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj, Membru al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare Paris, Expert al Uniunii Europene pentru Educaţie şi Cultură.

Citește mai departe

ACTUALITATE

De la farsa democratică globalistă la regimuri de forţă naţionale

Publicat

S-a făcut vreodată un sondaj în care populaţia să fie întrebată dacă estimează că, în majoritate, politicienii sunt nişte farsori, nişte simulanţi, impostori, nişte mincinoşi patologici sau simpli escroci ? Nu, nu s-a făcut. Dacă s-ar pune o asemenea întrebare nepotrivită, orientată, e uşor de bănuit care ar fi răspunsurile. „Vom minţi, vom înşela şi vom fura ca să câştigăm !” a fost surprins de o cameră ascunsă spunând recent Kristopher Jacks, unul dintre liderii Partidului Democrat din Colorado, SUA (projectveritas.com, 14 octombrie 2020).

Întrebaţi dacă vor să facă politică, oameni care au o foarte bună reputaţie în meseria lor – doctori, ingineri, avocaţi, profesori… – răspund imediat, ofensaţi, că ei se simt foarte bine în profesie şi că, în general, au ceva de făcut, sunt chiar foarte ocupaţi. Unii merg şi mai departe, întreabă dacă sunt luaţi drept escroci, şarlatani sau impostori ca să li se propună să intre în politica activă.

„Atacurile care vin din Occident, din UE şi din SUA, sunt atât de vădit propagandistice”

Cam la acest nivel a ajuns farsa cu democraţia, cu votul popular, cu reprezentativitatea, cu puterea poporului. Şi asta începând cu SUA la finele mandatului lui Donald Trump, cu Franţa lui Emmanuel Macron (preşedintele francez e considerat cel mai globalist din Europa), cu haosul politic din Italia şi Spania, cu incertitudinile politice imediate din Germania ş.a.m.d.

Iar ţări mari care nu au atâtea pretenţii democratice, cum sunt China comunist-capitalistă sau Rusia neoţaristă a lui Vladimir Putin, nu mai par atât de atacabile de vreme ce funcţionează şi se dezvoltă. Atacurile care vin din Occident, din UE şi din SUA, sunt atât de vădit propagandistice, încât nu prea mai poţi să le iei în serios. „Argumentele” de tip Skripal (în UK) sau Navalnîi (în Germania) nu fac o politică.

Criza sanitară şi criza economică în desfăşurare vor reuşi să pună la pământ câteva mari democraţii istorice. Ispita totalitară în care au căzut politicienii şi politrucii din Sănătate – au crezut că, în sfârşit, pot lua măsuri severe, autoritare, chiar fasciste, dincolo de Constituţie – ne arată cam cum s-ar putea să ieşim din această combinaţie de crize. Politicienii şi-au imaginat că îşi pot aroga puterea totală, totalitară de-a dreptul. Drumul spre guvernări autoritare, conduse, de regulă, de militari, e deja bine pavat.

Primele măsuri care prefigurează un regim de forţă au fost luate în Franţa. Ieri, 15 octombrie 2020, 80 de anchetatori de la OCLCIFF (Oficiul Central de Luptă împotriva Corupţiei şi Infracţiunilor Financiare şi Fiscale) au întreprins percheziţii la biroul şi la domiciliul actualului ministru al Sănătăţii, Olivier Véran, la Paris şi la Grenoble, la fostul prim-ministru de până în 3 iulie a.c., Édouard Philippe, azi primar la Le Havre, la directorul general al Sănătăţii, Jérôme Salomon (un fel de Raed Arafat francez), la Geneviève Chêne, directoare generală a Sănătăţii Publice.

„Asemenea măsuri n-au mai fost luate niciodată în Franţa împotriva unor miniştri în funcţie”

De asemenea, s-au făcut percheziţii la domiciliul lui Agnès Buzyn, fost ministru al Sănătăţii până în februarie a.c., la Sibeth Ndiaye, fost purtător de cuvânt al guvernului Édouard Philippe până în iulie.

Anchetatorii, însărcinaţi de Comisia de Anchetă a Curţii de Justiţie a Republicii, au ridicat computerele personale şi profesionale, precum şi telefoanele mobile ale celor enumeraţi mai înainte, dar şi ale altor înalţi funcţionari din Sănătate. De la Ministerul Sănătăţii au fost ridicate documentele privitoare la gestionarea crizei Covid începând cu ianuarie 2020 (după Le Figaro).

Asemenea măsuri n-au mai fost luate niciodată în Franţa împotriva unor miniştri în funcţie, a unui fost prim-ministru şi a unor miniştri de dată recentă. Presa şi analiştii mobilizaţi de politicieni şi partide au trecut la atacuri la baionetă la adresa Curţii de Justiţie a Republicii (instanţă care judecă înalţii demnitari în funcţie), amintind că preşedintele Macron intenţiona să o desfiinţeze (pe modelul cunoscut la noi al dorinţelor periodic exprimate de desfiinţare a CCR, a SIIJ, etc.).

Dar a fost adus din nou în discuţie din mai multe direcţii numele generalului Pierre de Villiers, fost şef al Statului Major al Armatei (care a demisionat, confruntat fiind cu proiecte inacceptabile pentru armată prezentate de noul preşedinte Macron), văzut ca un nou posibil Charles de Gaulle. După unele aprecieri, dacă generalul de Villiers s-ar prezenta la viitoarele alegeri (din 2022), ar câştiga fără probleme preşedinţia, susţinut de suveranişti, conduşi moral şi teoretic astăzi de filosoful Michel Onfray prin revista şi gruparea Frontul Popular.

Fratele generalului, Philippe de Villiers, a fost şi el cândva candidat la preşedinţie şi continuă să fie o figură publică foarte respectată.

„În Franţa se anticipează o cădere economică de peste 9 % în 2020”

Turnura evenimentelor politice din Franţa – cu degringolada preşedinţiei Macron, cu Vestele galbene, cu ascensiunea Frontului Popular şi a suveranismului, cu recentele percheziţii la un prim-ministru şi la mai mulţi miniştri, pe fondul crizei sanitare şi al crizei economice – ne dă o idee despre direcţia pe care o iau lucrurile în Franţa şi în Europa, dar şi în America ruptă în două, la fel ca România, de altfel.

Singura ţară care ar putea avea o creştere economică în 2020 pare a fi China. China a fost prima lovită de coronavirus şi, deocamdată, alături de Coreea de Sud, e printre rarele ţări care au reuşit să-şi ţină sub control criza sanitară. În Franţa se anticipează o cădere economică de peste 9 % în 2020 – o cifră colosală (unii analişti duc însă căderea undeva între 12 şi 20 %). Agonia democraţiei care durează deja de prea multă vreme aproape peste tot pare să se apropie de sfârşit.

În România, pe drept sau pe nedrept, puşcăriile au fost şi sunt încă pline de miniştri, deputaţi, senatori, înalţi funcţionari infractori, corupţi, iresponsabili (deocamdată nu avem preşedinţi şi foşti preşedinţi în închisoare, dar am avut un prim-ministru, Adrian Năstase, şi avem încă un atotputernic preşedinte de partid, Liviu Dragnea). Falimentul economic anunţat din toate părţile va impune aproape pretutindeni schimbări radicale. (Petru Romoşan)

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”. Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate