CULTURA
Deputatul Remus Lăpușan (PSD), apel pentru promovarea patrimoniului cultural al lui Constantin Brâncuși
Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj, cere mai mult respect pentru moștenirea lui Constantin Brâncuși. „De multe ori, străinii acordă mai mult respect operelor marelui sculptor decât o facem noi”, remarcă deputatul, solicitând ca acest lucru să se schimbe.
Miercuri, 26 februarie 2025, deputatul PSD Remus Lăpușan a susținut o declarație politică în Parlamentul României în care a subliniat necesitatea unei implicări mai puternice a statului în protejarea și promovarea moștenirii culturale a lui Constantin Brâncuși.
„Este timpul să schimbăm această situație”
Lăpușan a atras atenția că, de multe ori, operele marelui sculptor sunt mai apreciate de străini decât de români, deși ele reprezintă o parte fundamentală a identității naționale.
„Astăzi, 26 februarie 2025, în cadrul Parlamentului României, am susținut o declarație politică prin care am subliniat necesitatea de a sprijini și promova moștenirea culturală lăsată de Constantin Brâncuși. Am atras atenția asupra faptului că, de multe ori, străinii acordă mai mult respect operelor marelui sculptor decât o facem noi, deși acestea reprezintă parte integrantă din identitatea noastră națională. Este timpul să schimbăm această situație”, a declarat Remus Lăpușan.
Un muzeu național pentru Brâncuși
În discursul său, Remus Lăpușan aduce în discuție consolidarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, înființat în 2015 de PSD, prin crearea unei colecții reprezentative a operelor sculptorului. Parlamentarul a propus ca toate muzeele din țară care dețin lucrări ale lui Brâncuși să contribuie la această inițiativă, donând operele către muzeul din Târgu Jiu.
„În declarația mea, am propus ca Muzeul Național «Constantin Brâncuși» din Târgu Jiu, înființat în 2015 de către PSD, să devină centrul unei colecții reprezentative a operelor artistului. Am solicitat ca toate muzeele din țară care dețin lucrări ale lui Brâncuși să contribuie la această inițiativă, donând lucrările către muzeul din Târgu Jiu, astfel încât să putem oferi publicului un punct de referință național pentru capodoperele marelui sculptor”, a mai arătat social-democratul.
Problema drepturilor de autor
Un alt subiect abordat de deputat este cel al drepturilor de autor asupra operei lui Brâncuși, care sunt administrate în prezent de societatea VISARTA. Aceste restricții îngreunează promovarea turistică a patrimoniului românesc, arată Remus Lăpușan.
„Un alt aspect important pe care l-am abordat este legat de drepturile de autor asupra operei lui Brâncuși. În prezent, reproducerea și utilizarea comercială a imaginii lucrărilor sale sunt restricționate de societatea VISARTA, ceea ce complică promovarea turistică a patrimoniului românesc. Drepturile de autor urmează să expire în 2028, dar cred că este nevoie de o implicare urgentă a autorităților pentru a prelua aceste drepturi și a facilita dezvoltarea unei strategii de marketing cultural, astfel încât operele lui Brâncuși să fie cunoscute și apreciate atât în țară, cât și în străinătate”, a afirmat Lăpușan.
Burse și tabere pentru tineri
Lăpușan a adus în discuție și necesitatea de a apropia tinerii de opera și viziunea lui Brâncuși. Printre soluțiile propuse, acesta a menționat acordarea unor burse pentru tinerii talentați sau organizarea de tabere și excursii.
„De asemenea, am subliniat importanța promovării moștenirii culturale a lui Brâncuși în rândul tinerilor. Am propus introducerea unor burse «Brâncuși» pentru studenți talentați, organizarea de tabere de creație și excursii tematice pentru elevi, astfel încât generațiile tinere să descopere și să ducă mai departe spiritul inovator al marelui sculptor.
Este datoria noastră, a tuturor, să protejăm, să promovăm și să valorizăm această moștenire culturală unică. Operele lui Constantin Brâncuși sunt mai mult decât simple lucrări de artă – sunt expresia sufletului românesc”, a conchis deputatul.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






