Deputatul Adrian Dohotaru acuză: Clujul a devenit „Oraș pentru profit, nu pentru oameni”

Deputatul independent de Cluj, Adrian Dohotaru, susține că, în calitate de locuitor al Mănășturului și părinte care își duce copilul la grădiniță chiar lângă construcțiile propuse, se împotrivește realizării altor blocuri noi cu 13 niveluri într-un cartier oricum aglomerat.

”Cele două blocuri aglomerează traficul în zonă și distrug grădinile cartierului. Deja facem slalom printre mașini în drum spre grădiniță, iar dacă se face construcția vom avea și mai mult trafic auto. Dezvoltarea orașului trebuie gândită în cartiere noi, punând accentul pe funcțiuni publice, nu pe speculă imobiliară și nu sufocând cartierele existente, unde sunt deja probleme cu lipsa spațiilor verzi”, a anunțat Dohotaru.

Acesta a propus printr-o petiție semnată de mii de mănăștureni, alături de inițiativa La Terenuri – Spațiu comun în Mănăștur, ca spațiul verde din zonă să fie reabilitat.

Chiar dacă Primăria a acceptat, ce se întâmplă în ultimul timp e ca orice spațiu verde acceptat de Primărie pentru amenajare e „vândut” la pachet cu un proiect imobiliar, ridicând astfel valoarea terenului și construcțiilor.

În consecință, am trimis observațiile mele pe larg Comisiei de Urbanism cerând Primăriei să nu autorizeze blocurile.

Referitor la ‘PLAN URBANISTIC ZONAL – construire imobile cu funcțiuni mixte str. Parâng’ aflat în dezbatere publică, menționez ca activist, parlamentar și locuitor al cartierului că un nou proiect imobiliar într-un Mănăștur oricum foarte aglomerat nu este de dorit a fi avizat de către Primărie în nicio circumstanță. Astfel, în documentație am identificat câteva probleme pe care le enumăr mai jos:

(1). Studiul de fundamentare nu justifică logic apariția unor noi obiecte arhitecturale care să ‘altereze’ ‘zona de rezervă’ schițată înainte de anii ‘90. Urbanistic și logic vorbind, această zonă, care trebuia să lege zona ‘La Terenuri’ de Someș prin culoarul verde – albastru dat de Pârâul Calvaria, apoi Parcul Primăverii, Dealul Calvaria, Canalul Morii și Parcul Rozelor, trebuia să rămână verde. Astfel, ar fi existat o legătură verde neîntreruptă între Pădurea Făget și Culoarul Someșului. Înainte de ‘90 aceasta fâșie a fost alterată de construirea blocului din fața Cinemaului Dacia și de blocurile P+4 situate prea aproape de Pârâul Calvaria, între ‘90 și 2020

s-au construit mastodontul Bisericii din Parcul Primăverii și giganticul bloc ‘semilună’ din Parcul Rozelor, care sugrumă acest traseu (la un moment dat chiar l-a blocat cu o poartă ilegală demontată prin eforturile SOS Cluj). În noul deceniu, se propune continuarea acestei logici de alterare a spațiului verde continuu prin amplasarea unor blocuri de 13 niveluri în buza Pârâului Calvaria și 14 niveluri spre str. Parâng (oricum aglomerată cu blocuri înalte), distrugând orice șansă ca acest spațiu să fie perceput de pieton ca o legătură eliberată de betoane, mașini și zgomot.

(2). În planșa ‘CONFORMARE SPATIAL-VOLUMETRICA’ se dorește îndepărtarea ‘canoanelor urbanismului sovietic’ caracterizat de blocuri turn și spațiu verde de jur (un urbanism de tip cart. Gheorgheni) și se propune ‘densificarea/îndesirea’ cartierului doar pentru a ‘marca strada’. Întrebarea este ‘vrem să creăm o nouă strada Mehedinți pe Parâng, doar din rațiuni estetice? Ce preferăm? Gheorghiul cu tăpșanele lui de spații verzi largi între blocuri sau labirintele Mănășturului?

(3). Mănășturul este un cartier în care serviciile au apărut improvizat, dar astăzi ele există, de la cultură până la educație și comerț – e un cartier funcțional. Cea mai mare deficiență este cea a lipsei spațiilor verzi, de recreere. Prin apariția acestor noi blocuri se distruge o zonă verde unică și specifică pentru cartier: grădinile urbane apărute spontan aici încă de la construirea cartierului. Dacă această investiție privată profită la maxim de ceea ce poate oferi cartierul Mănăștur (poziționarea lângă un viitor parc și lângă pădure, în apropiere de creșe, școli, spații comerciale și Cinema Dacia), ce oferă investitorul la schimb comunităților locale? Un trafic și mai infernal, spații verzi distruse, poluare, aglomerare, umbrire, și mai multe suprafețe betonate pentru mașini, ridicarea temperaturii insulei de căldură etc?

(4). În planșa ‘DISFUNCȚIONALITĂȚI’ se arată o imagine cu grădinile comunitare pe care investiția intenționează să le distrugă sub care este scris: ‘Dezinteres față de potențialul unor zone verzi existente’. Întrebarea noastră este: ce înseamnă ‘potențial’ și cine ar trebui să îl folosească? Aceste grădini au apărut odată cu cartierul și sunt o mărturie vie a practicilor celor care au venit din zonele rurale să locuiască și să lucreze în industria Clujului. Pentru acești oameni nu exista conceptul de ‘timp liber’, așa că își umpleau acest timp cu ceea ce știau de acasă: adică ‘agricultură’. Aceste grădini i-au ajutat pe oamenii care au construit Clujul de-a lungul deceniilor să supraviețuiască în deceniile de ‘criză’ alimentară și astăzi să guste legumele și fructele sănătoase. În Occident, agricultura urbană este reînviată și încurajată pentru că pe lângă că produce ‘organic’, ea ne reglează temperaturile insulelor urbane de căldură și ne împrospătează aerul. Ceea ce nu putem spune despre încă 2 blocuri turn în Mănăștur.

(5). În aceeași planșă se definește greșit ceea ce înțelegem prin spațiu public, și, specific, cum au luat naștere ‘improvizațiile inestetice’ din cartierul Mănăștur. Spațiul public nu e definit strict din punct de vedere ‘estetic’ sau prin amenajări de ‘calitate’ ridicată, spațiul public este rezultat din nevoile locuitorilor, al celor care îl folosesc. În comunism spațiile dintre blocuri au fost total ignorate, autoritățile concentrându-și atenția pe construirea de cât mai multe locuințe,

ignorând ‘schițele de sistematizare’ ale urbaniștilor vremii. Ceea ce a rezultat sunt aceste ‘aproprieri inestetice’ materializate spațial în bănci mutate acolo unde era nevoie de ele.

Greșeala e a celui care a amplasat banca acolo unde nu era nevoie de ea, sau a dispus-o într-o mobilare urbană defectuoasă – de obicei, oamenii vor să discute între ei în spațiu public. Din cauza aceasta mănășturenii își improvizează spațiile de întâlnire – pentru că nu au altele. În mod similar au apărut garajele – depozite de murături ‘dezagregate’ sau ‘inestetice’ – pentru că ele sunt o extensie a apartamentului cu spațiu insuficient pentru o locuire decentă. Iar grădinile comunitare sunt tocmai expresia dorinței de a petrece timpul împreună cu vecinii – ceea ce numim o comunitate reală.

(6). Mănășturul nu e o favelă! În studiul de fundamentare există exprimări grave și iresponsabile precum ‘consecința este că spațiile comerciale edificate înainte de 1990 și neadecvate pentru activitatea modernă au suferit modificări succesive și neunitare odată cu

schimbarea diverșilor chiriași și împreună cu dezvoltările improvizate de după 1990 contribuie la crearea unei imagini dezolante de favela ’ – adică improvizațiile datorate slabei implementări ale proiectelor socialiste, apărute spontan pentru că oamenii avea nevoie pentru a locui încartier provoacă o impresie de ‘favelă’ – expresia de maximă sărăcie a cartierului, care înțelegem că odată cu noul proiect imobiliar va dispărea.

(7). Pe planul de proprietăți: se speculează o potecă cu caracter juridic neclar (pe plan: ”alee domeniu public necadastrat conform adresei ….”) pentru a declara parcela privată ca fiind parcelă de colț (colțul fiind dat de intersectarea potecii cu strada). Prin acest lucru, crește CUTul admis de la 1,4 la 1,8.