EVENIMENT
Deputatul Achimaș: Premierul Ciolacu mi-a promis că Legea privind Planul Naţional de Combatere a Cancerului va fi implementată

Deputatul PSD de Cluj, profesorul Patriciu Achimaș-Cadariu, a obținut din partea premierului desemnat Marcel Ciolacu, promisiunea că se va implica personal în procesul de implementare a Legii privind Planul Naţional de Combatere a Cancerului. În schimb, chirurgul clujean va vota joi “pentru” învestirea noului Guvern în Parlament.
Cu numai o zi înainte, profesorul Patriciu Achimaș-Cadariu s-a opus avizării în Comisia pentru Sănătate și Familie a candidaturii lui Alexandru Rafila pentru funcția de ministru al Sănătății pe motiv că acesta a lansat un alt plan de cancer decât cel promovat prin lege de Parlamentul României.
Citește și: Patriciu Achimaş i-a dat peste ceafă lui Rafila. „Nu văd de ce aş fi exclus din PSD; Am candidat pentru pacienţii cu cancer”
Totodată, el a afirmat că nu va vota un guvern din care face parte acest ministru.
Deputatul Achimaș: Premierul Ciolacu mi-a promis că Legea privind Planul Naţional de Combatere a Cancerului va fi implementată
Inițiator și coordonator al echipei de specialiști care a elaborat Planul Naţional de Combatere a Cancerului, profesorul Achimaș l-a acuzat în Comisia de Sănătate pe Alexandru Rafila de „neglijenţă criminală faţă de pacienţii bolnavi de cancer, prin neaplicarea Planului Naţional de Combatere a Cancerului”.
“Aţi spus că faceţi norme, un neadevăr ca toate celelalte neadevăruri pe care le-aţi rostit. Nu faceţi norme, amânaţi aplicarea unei legi care trebuia aplicată, prin inventarea unei pseudolegi fără nicio valoare”, a declarat prof. univ. dr. Achimaş-Cadariu.
Premierul desemnat Marcel Ciolacu l-a invitat ulterior la discuții pe deputatul PSD de Cluj și și-a asumat angajamentul că se va implica personal în procesul de implementare a Legii privind Planul Naţional de Combatere a Cancerului și că va ține aproape de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, cea mai afectată de tergiversarea aplicării actului normativ.
Deputatul Achimaș: Normele de aplicare ale legii trebuie prezentate până în 30 iunie
“Vă asigur că, în ceea ce mă privește, atunci când insist pentru implementarea legii, nu o fac din orgoliu. În fond, mi-am dus la capăt munca de parlamentar, odată ce actul normativ a fost promulgat. Aș putea să mă retrag. Dar ca medic nu pot ignora viața pacienților bolnavi de cancer. A reda acum speranța celor care văd în cancer o fatalitate a fost și este misiunea centrală a mandatului meu de parlamentar”, a mai spus profesorul Patriciu Achimaș Cadariu.
Ministerul Sănătății are obligația legală de a prezenta până în 30 iunie normele de aplicare a Legii privind Planul Naţional de Combatere a Cancerului.
Planul Național de Combatere și Control a Cancerului a fost lansat în 19 ianuarie 2022 la Palatul Cotroceni iar în 3 noiembrie 2022 Legea prin care a fost asumat de Parlament a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Prof. dr. Patriciu Achimaş-Cadariu este medic primar, supraspecializare ginecologie oncologică şi chirurgie oncologică, master în advanced oncology (Universitatea Ulm, Germania), doctor în ştiinţe medicale și are o bogată activitate profesională, didactică şi de cercetare.
Activitatea de cercetare se axează, în mare parte, pe chirurgia cancerului ovarian, factori de evoluţie şi prognostic în cancerul ovarian, evaluarea calităţii vieţii în oncologie, cancerul în sarcină, conservarea fertilităţii la pacientele oncologice, tumori rare.
Miercuri, în comisiile comisiile de sănătate, prof. dr. Patriciu Achimaş-Cadariu a votat împotriva numirii lui Alexandru Rafila la conducerea Ministerului Sănătăţii. Acesta a anunțațt și că nu va vota azi Guvernul, iar lideri ai PSD au anunțat că cine nu votează va fi exclus din partid.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ADMINISTRAȚIE
ATENȚIE, șoferi! Trafic DEVIAT pe direcția, Florești – Cluj-Napoca, începând de marți, 22 aprilie

Începând de marți, 22 aprilie 2025, traficul rutier pe direcția Florești – Cluj-Napoca va fi deviat în zona șantierului viitorului Spital Regional de Urgență, ca urmare a lucrărilor necesare pentru construirea pasajului rutier.
Primăria Cluj-Napoca anunță că, pe o distanță de aproximativ 200 de metri, circulația pe direcția Florești – Cluj-Napoca va fi deviată ușor, fără reducerea numărului de benzi.
Traficul se va desfășura în continuare pe patru benzi, câte două pe fiecare sens de mers, însă pe segmentul deviat se va institui o restricție de viteză de 30 km/h, pentru siguranța participanților la trafic și a personalului din șantier.
Pasaj rutier pentru viitorul Spital Regional de Urgență
Instituirea restrictiilor de circulatie reprezintă o necesitate pentru desfășurarea lucrărilor de fundații speciale, în prima etapă, care presupun executarea de piloți forați în amplasamentul actual al DN1. Pasajul rutier aflat în execuție va avea două deschideri de aproximativ 58 de metri și va permite traversarea intersecției DN1 cu accesul spre Spitalul Regional de Urgență, asigurând astfel circulația continuă peste viitorul sens giratoriu.
„Pe măsură ce lucrările avansează, vor fi impuse noi restricții pe alte sectoare ale tronsonului I, despre care vom informa publicul în timp util”, au informat autoritățile locale.
EVENIMENT
Tinerii DESIGNERI de la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca își expun creațiile la Iulius Mall Cluj

La Iulius Mall Cluj credem în potențialul tinerilor talentați și ne dorim să îi aducem în fața publicului, pentru ca tot mai multe persoane să se bucure de creațiile lor. Astfel, continuăm parteneriatul cu Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca și, în perioada 17 aprilie – 5 mai 2025, în Atriumul Iulius Mall va fi expusă o instalație capsulă realizată de studenții Departamentului Modă-Design Vestimentar.
Clujenii care vin în Iulius Mall , în perioada 17 aprilie – 5 mai, vor descoperi în Atrium o selecție reprezentativă de piese vestimentare create de studenții din anul II, licență, ai Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, specializarea Modă-Design Vestimentar.
Tinerii DESIGNERI de la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca își expun creațiile la Iulius Mall Cluj
Piesele vestimentare expuse sunt: rochii, cămăși, rochii-cămașă, jachete și robe mateau-uri deconstruite realizate din denim, peste care s-a intervenit creativ pentru a genera diferite tipuri de materialități și manipulări textile. Studenții au pus accentul pe personalizarea cu tehnici manuale, care fac trimitere la slow-fashion, netransformând produsele în item-uri conceptuale, ci în piese viabile pentru o garderobă contemporană.
Fiecare creație va fi însoțită de o scurtă descriere a autorului și a tehnicilor utilizate. Piesele expuse reprezintă o temă semestrială coordonată de Lect.univ.dr. Smaranda Bercea și Asist.univ.drd. Kiss Gyöngyvér, având sprijinul tehnic al Atelierului UAD, prin cadrele didactice auxiliare Maria Rus, Maria Pogăcean, Simona Mărginean.
Iulius Mall Cluj și Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca vor organiza mai multe evenimente ce vor sta sub semnele slow fashion-ului, referințelor culturale și inovației, în cadrul cărora se vor promova creații ale studenților, masteranzilor și absolvenților.
EVENIMENT
”Ediția de seară” pe Clujlive Tv. Jurnalistul Florin Danciu și analistul Ion Novăcescu fac radiografia campaniei electorale

Emisiunea ”Ediție de seară” de pe Clujlive TV, realizată de jurnalistul Cluj24, Florin Danciu, îl are, joi, ca invitat pe analistul Ion Novăcescu.
De la ora 20, cei doi vor face o radiografie a scenei politice românești și vor analiza, printre altele, campania prezidențială, conferința de presă de 5 ore a liderului AUR, George Simion, și implicațiile vizitei în România a unei delegații a congresmenilor americani.
De asemenea, o altă temă va fi lansarea Fundației ”Ioan și Maria”, proiectul omului de afaceri Dorel Goia.
Emisiunile poate fi urmărită pe Clujlive TV (RCS-RDS – canal 236; Orange – canal 806; Nextgen – canal 215).
EVENIMENT
INCENDIU într-un apartament din Turda. Pompierii au intervenit cu trei echipaje. Nimeni nu a fost rănit

Un incendiu a izbucnit, joi, într-un apartament de pe str. Tineretului din Turda. Pompierii au intervenit cu trei echipaje. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
„Trei echipaje din cadrul Detașamentului Turda intervin în aceste momente pentru a stinge un incendiu izbucnit în interiorul unui apartament situat pe strada Tineretului din municipiul Turda. La fața locului s-au deplasat două autospeciale, autoscara și o ambulanță SMURD, iar accesul forțelor noastre s-a realizat cu dificultate din cauza autoturismelor parcate.
INCENDIU într-un apartament din Turda. Pompierii au intervenit cu trei echipaje. Nimeni nu a fost rănit
Pompierii au pătruns în apartamentul inundat cu fum și au efectuat o imediat o misiune de căutare-salvare. Din fericire, nu au fost identificate victime. Nu s-a impus evacuarea locatarilor. Incendiul s-a manifestat în zona bucătăriei, fiind lichidat de către pompieri. În aceste momente se ventilează încăperile din apartament”, a transmis ISU Cluj.
Update:
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului: un scurtcircuit produs la o priză.
Foto: Arhivă